Palatul Dogilor, Veneția

TIPĂREȘTE

Pe mine, de fiecare dată m-a captivat Veneția prin felul neobișnuit de viață al locuitorilor, veșnic înconjurați de apă, străini parcă de preocupările prezente, indiferenți la pericolele care îi pasc, veseli, gălăgioși, activi.

Pierderea teritoriilor din Mediterana, descoperirea noilor drumuri comerciale, loviturile primite de la armatele turcești și de la republicile rivale sau teribila epidemie de ciumă, au însemnat decăderea Serenissimei, după aproape 1000 ani de supremație în Mediterana.

Veneția și-a continuat însă viața artistică. A fost un oraș al teatrului, culturii și artei. A renăscut prin milioanele de turiști sosiți din toate colțurile lumii și în toate anotimpurile. Se plănuia chiar o monitorizare și o taxare a acestora. Acum, nu mi-o pot imagina goală, fără hărmălae, fără cafenelele din stradă, fără muzee și palate deschise, fără cozi la stațiile de vaporetto și la intrarea în Palazzo Ducale, unul din cele mai vizitate obiective din Veneția, aflat în Piazza San Marco.

Am vizitat Palazzo Ducale de câteva ori, în ani diferiți și de fiecare dată, deși același, parcă întinerește. Păstrez biletul de intrare din 09.05.2017 în valoare de 13 euro pentru seniori, 20 euro, preț întreg.

Timp de nouă secole, Palazzo Ducale (Palatul Dogilor), a fost reședința Republicii Veneția, fiind și Cameră de Consiliu, Curte de Justiție, Închisoare și reședință a dogilor.

Construcția inițială a fost o fortăreață bizantină prin sec al IX-lea, dar 500 ani mai târziu și apoi în anii următori, după mai multe incendii, a fost înlocuită cu acestă superbă construcție gotică, unde arhitecții vremii au creat ceva unic, de o finețe incredibilă. Fațada spre Piazzetta San Marco, ornată cu romburi din marmoră albă și de culoarea piersicii, cu un aranjament ce mi-a amintit de motivele românești, împreună cu galeria de arcade gotice de la primul etaj și de la parter, toate sunt elemente care atrag privirea.

Cine erau Dogii, de unde denumirea?

În timpul invaziei popoarelor migratoare care distrugeau tot ce întâlneau în cale, o parte din populație s-a refugiat în lagună, au rămas aici, s-au organizat în continuare după modelul roman și au dus o viață liberă. În timp, ei și-au ales un conducător, căruia i-au spus Doge, după latinescul Duce. El putea fi oricând alungat sau chiar asasinat dacă nu respecta voința alegătorilor. În perioada 670-1172, din 51 dogi aleși, 19 au fost asasinați.

Palatul Dogilor este o prezență impunătoare, o carte de vizită a orașului, care uimește prin rafinamentul construcției sale. Ridicat în jur de 1400, după ce s-au îmbogățit zdravăn în urma cruciadelor, ridicat zic, peste o veche fortăreață, constructorii influențați de somptuoasele palate din Orient, au dar o alură orientală palatului.

Odinioară, intrarea în Palatul Ducal se făcea prin superba Porta della Carta, o capodoperă a sculpturii gotice. Numele vine de la faptul că aici se afișau decretele dogilor. Acum, prin Porta della Carta ies vizitatorii, iar intrarea se află pe latura spre Piazzale San Marco.

După formalitățile uzuale, am coborât la subsol unde se află Museo dell Opera di Palazzo Ducale. Aici sunt păstrate vechi elemente de construcție precum capiteluri, pilaștri, ogive ce au susținut structura inițială a palatului, o friză cu capete de lei -simbol al Sf. Marco și chiar un bust al unui doge, cu capișonul de origine orientală, pe cap. Această bonetă de formă conică, numită „Corno Ducale” era asemănătoare cu căciula purtată de nobilii noștri geto-daci.

Am ieșit apoi în Curtea interioară a Palatului Dogilor unde am fotografiat impresionanta Scala dei Giganti (Scara Giganților) , simbol al puterii Veneției pe mare și pe uscat, prin prezența statuilor gigantice ale zeilor Neptun și Marte- lucrări ale marelui sculptor Sansovino. Scara duce spre saloanele de recepție ale palatului și este opera lui Antonio Rizzo, lucrată între 1484 și 1501 după ce un incendiu a distrus mare parte din palat...

Interiorul Palatului

Pentru vizita propriu-zisă am urcat Scala d' oro care duce spre loggia ce dă în Piazzale San Marco. Lucrată tot de Sansovino, scara posedă o mare bogăție ornamentală de stucaturi albe și aurii. Tavanul este pictat în culori predominante de roșu-cărămiziu. Scara este prevăzută cu o superbă balustradă din marmoră sculptată, la fel ca și ancadramentele.

Sălile palatului, parte din ele foste reședința ale Dogilor, sunt nemobilate, dar păstrează o anume opulență prin vastitatea lor, prin tavanele bogat decorate, magnificele șeminee sau valoroasele picturi ale unor mari pictori ai vremii.

Fotografiatul este permis.

O primă încăpere a fost de fapt o anticameră numită Anti-Coleggio, unde se puneau la cale, toate afacerile Serenissimei. Are un tavan, o bogăție! Iar pe pereți patru mari alegorii de Tintoretto.

Sala del Collegio. Aici, Dogii primeau pe ambasadori și stabileau politica externă. O sală nu foarte mare, dar elegantă, care probabil avea rolul de a impresiona. Oricum, sunt picturi de Veronesse.

Urmează Sala dei Consiglio dei Dieci, locul de întâlnire al Consiliului Celor Zece. Acest grup, al celor Zece, dezbăteau probleme legate de securitatea statului, un fel de poliție secretă. „Tăiau și spânzurau” la propriu, condamna la moarte sau la închisoare, la cel mai mic denunț. Ei erau aleși de Senat și dădeau socoteală numai Marelui Consiliu, supus la rândul lui, Dogelui.

Sala este monumentală și la fel ca celelalte, tavanul este magnific. În sală sunt prezentate o colecție de armuri și alta de săbii. La o vizită anterioară, cu ceva ani în urmă, în această colecție de „fierăraie” , era expusă o centură de castitate. Vedeam pentru prima dată o asemenea oribilitate. Mintea nu poate concepe ceva mai înfiorător și totuși... a existat. Atunci, era singurul loc unde nu se permitea fotografierea. La Muzeul Cluny din Paris am întrebat pe cineva din personalul muzeului, dacă există o centură de castitate. A sărit ca ars! „No, madame, ici, nooooo” ! Aș, că s-a folosit pe scară largă în perioada cruciadelor. Acum nu mai recunosc, ca de altfel nici cei din Palatul Dogilor, pentru că oribilitatea nu mai era expusă.

Într-un colț al sălii celor zece, o ușă duce direct la închisorile palatului, nu înainte de a trece prin camerele de tortură. Din una din aceste camere a evadat celebrul venețian Casanova.

Dar cea mai mare și mai impresionantă este Sala del Maggior Consiglio Aici venețienii veneau pentru a-și alege Dogele, mai târziu doar nobilii aveau acces pentru a alege pe marii funcționari ai cetății-stat. Lungă de 60 m și lată de 25 m, tavanul sălii nu prezintă niciun pilon, o adevărată minune pentru acele vremuri.

” Paradiso” de Tintoretto acoperă în întregime un perete din fundal, lucrarea fiind inspirată din capodopera lui Dante și preluată de artist, pe când avea 70 ani. Cu dimensiuni de 7/22 m este cea mai mare lucrare în ulei din lume și conține în jur de 500 chipuri umane.

Portretele a 76 dogi (mulți lucrați din imaginație) mărginesc cornișa de sub tavan. Dogele Marin Falier este absent -un văl negru marchează locul său- și o inscripție informează că acesta a fost decapitat pentru trădare, în 1355.

Tavanul acestei săli, ca de altfel toate tavanele din palat, este acoperit cu aur de 18 carate.

Ultima sală, alăturată de cea precedentă este Sala dello Scrutinio, acolo unde probabil se numărau voturile pentru alegerea diferiților funcționari ai statului. Da ori ba, tavanul sălii este o bogăție! Sunt prezentate scene din luptele navale purtate de Veneția, precum Lupta de la Lepanto din 1571.

În această încăpere se păstrau, înainte de a fi fost mutate la Biblioteca Marciana (despre care am scris aici) prețioase Coduri din legislația statului venețian.

Un indicator ne trimite spre Sale Instituzionale unde prizonierii și condamnații așteptau sentințele. Prin culoare și scări înguste și întunecate, coborâm în celulele închisorilor. Încuietori mari și ferestruici mici, spații mizere, pline de umezeală așteptau condamnații. Ajungem la un moment dat și trecem pe Puntea Suspinelor, spre închisoarea propriu-zisă, o construcție aflată lângă Palat, dar despărțit de acesta prin Rio della Paglia. Puntea Suspinelor era un pod care făcea legătura între palat și închisoare, pod cu două sensuri, separate între ele. Pe unul circulau cei care se duceau spre judecată, pe celălalt, cei care mergeau spre celule și care, poate, suspinând, zăreau pentru ultima dată marea.

Am ieșit cu inima strânsă de înfiorare. Pe cât de măreț și impozant pe afară, Palatul Dogilor pe atât de înspăimântător în subsolurile sale. Și totuși, merită vizitat!

Palatul Dogilor din Veneția este amplasat în Piazza San Marco, alături de superba Biserică San Marco.

---

VIZUALIZĂRI: 4061 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI