Invitație în casa unui marchíz - Museo Cerralbo

TIPĂREȘTE

Când ajungi în Piața Spaniei sau la Templul Debod, este păcat să nu te răsfeți cu o vizită la palat. Casa-palat! Cea a marchizului de Cerralbo, devenită muzeu. Nu-i așa că sunteți curioși? Haideți cu mine!

Rătăcind la pas lejer prin împrejurimi, am ajuns ușor la nr. 17 în Calle de Ventura Rodríguez, chiar în pragul Muzeului Cerralbo, inconfundabil prin fațadele lui din piatră albă și crămidă. Variantele să accezi în zonă sunt multiple, deci poți să o alegi pe cea mai convenabilă: metroul de la cele mai apropiate stații (Plaza España – L3, L10 și Ventura Rodríguez – L3); autobuzul (liniile 1,2, 3-retur, 44,46,74,75,133,147,148, C1, C2) sau trenurile suburbane RENFE (liniile Príncipe Pío C1, C7 și C10), desigur, dacă se întâmplă să fii cazat în zonele limitrofe Madridului.

Programul de vizitare este de marți până sâmbătă: 9:30 - 15:00; joia, deschidere extraordinară: 17:00 - 20:00, cu excepția sărbătorilor; duminica și în zilele de sărbătoare: 10:00 - 15:00.

Tarifele sunt mici, comparativ cu alte muzee din Madrid (dar și muzeul este mic) - 3 Euro pentru adulți și cu reducere la 1,50 Euro pentru cei sub 18 ani, studenți sub 25 ani și seniori peste 65 ani. Sunt și alte combinații pentru familii, grupuri și gratuități pe care le puteți consulta aici: https://www.culturaydeporte. gob. es/mcerralbo/en/informacion/visita/tarifas. html. Accesul se face în general cu până la 30 de minute înainte de închidere.

Deși citisem pe site-uri că din cauza capacității limitate a muzeului pot fi cozi la intrare, eu n-am găsit pe nimeni (poate a contat și faptul că era în jurul prânzului); doar la plecare se mai aglomerase, iar la parter se formase o coadă, dar nu ceva de speriat.

Cum ziceam este liber, deci pășesc pe sub arcada de la intrare în holul casei și rămân surprinsă de scara somptuoasă din marmură și dezamăgită… că niciun lacheu nu-mi anunță vizita la marchiz ????. Un supraveghetor mă îndrumă la etaj, pentru formalitățile de vizitare. După ce” îi jur pe roșu” unei doamne că sunt din România (o informație care ajută la statisticile despre turism, protocol întâlnit cam pe la toate obiectivele din Europa), din motive de securitate și conservare las totul sub cheie (într-un locker), cu excepția telefonului. În sfârșit, un muzeu în care pot face fotografii! Gratis.

Așadar, să-nceapă aventura! Adică să vă plictisesc mai întâi cu ceva info despre clădire, fondatorul așezământului etc. apoi să vă spun și la ce să vă așteptați dacă vă decideți să ajungeți aici. Cine consideră că poate găsi mai lesne pe net, să jump to the next (și the text), că doar nu-i musai să aflați de la mine toate detaliile. Vreau doar să mă dau mare că le-am citit și să le expun acum în manieră proprie. Că nah… mulți citim, puțini înțelegem…

Casa Cerralbo a fost construită între anii 1883 - 1893 ca un mic palat în stil clasicist și decorată cu elemente neo-baroc și rococo. Nu este de mirare că a fost gândită de la început să adăpostească imensa colecție a lui Enrique de Aguilera y Gamboa, adică marchizul de Cerralbo. Unde să fi încăput cele peste 50.000 de piese pe care le-a achiziționat călătorind prin Spania și Europa, împreună cu familia sa?

Marchizul de Cerralbo (1845-1922), care a moștenit titlul de la tatăl său, pe lângă faptul că era aristocrat și politician – aparținând partidului carlist – s-a remarcat ca istoric, arheolog și pasionat colecționar de artă și artefacte arheologice. De-a lungul vieții sale a avut o carieră impresionantă în serviciul public și politic al Spaniei, devenind cunoscut în special pentru perseverența în promovarea artelor și culturii.

Dar gestul cel mai lăudabil al marchizului a fost făcut la finalul vieții, când a donat prin testament națiunii spaniole întregul său patrimoniu, pentru ca „întotdeauna împreună (i. e. colecțiile) să servească pentru studiul pasionaților de știință și artă” . Din 1924, în urma a două Ordine Regale, muzeul este proprietatea statului și este administrat de Ministerul Culturii.

Deși mic, muzeul Cerralbo este unic deoarece păstrează atmosfera originală a vremii de când era reședința marchizului și a familiei sale. Întreaga colecție (cu excepția descoperirilor arheologice donate Muzeului Național de Arheologie și Muzeului Național de Științe ale Naturii) poate fi găsită în acest spațiu întins pe două niveluri - Mezanin și Etajul principal - și o grădină exterioară.

Colecția muzeului este un ansamblu divers și pestriț distribuit în încăperile cotidiene sau impunătoare. Tot ce vedem aici (mobilier splendid, candelabre strălucitoare, numeroase picturi ale școlilor spaniole sau italiene, tapiserii, decoruri bogate, opere de artă, antichități și artefacte istorice etc.) reflectă gusturile și pasiunile diverse ale marchizului de Cerralbo, dar ne dă și o idee despre viața nobilimii din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Pornesc spre aripa stângă de la Entresuelo (adică Mezanin), numită Galeria de Recepție - spațiul în care familia marchizului își ducea viața zilnică pe timp de vară. În această parte a casei sunt mai multe încăperi, de-a lungul unui coridorului lung cu picturi pe teme religioase. Lumina naturală din capătul coridorului cam întunecos mă atrage imediat, iar curiozitatea mă mână să ies pe ușa care dă în exterior.

Grădina, cea de astăzi - creată în 1995, se spune că respectă un proiect întocmit chiar de marchiz prin jurul anului 1880. Fac o plimbare, mă bucur de vegetația din jurul iazului, de sculpturile împrăștiate ici-colo și mă îndrept către pavilionul din colț - Torreón de cerralbo (sau turnul Belvedere) pe care l-am remarcat încă din stradă. După câteva minute la aer, revin în interior.

Vizita continuă în încăperile mezaninului cu ferestre ce dau spre grădină - în camerele roșie, galbenă și roz, denumite așa grație tapetelor de pe pereți.

Camera Roșie era folosită de marchiz ca birou. Pe perete, găsesc piesa interesantă din această camera - un telefon Ericsson al anilor 1890-1900.

Camera Galbenă este strălucitoare – îmi atrage atenția tapetul auriu, dar și tabloul bunicul patern, José de Aguilera y Contreras, al XVI-lea marchiz de Cerralbo.

Spre deosebire de celelalte două încăperi, Camera Roz pare amenajată să poată primi oaspeți. De data aceasta, picturile sunt înlocuite de mici tablouri cu fotografii. În contrast cu aceste încăperi, urmează dormitorul marchizului, mai simplu și mai sobru, locul intim în care, pe 27 august 1922, acesta a trecut în neființă.

Traversez coridorul îngust și ajung din nou la scara somptuoasă din partea centrală a casei, cea care te întâmpină la intrare – Scara de onoare.

Scara de onoare este o piesă superbă din această casă-muzeu, importantă nu numai pentru că fiind în partea centrală, ori de câte ori treci spre o aripă sau alta a casei sau de la un etaj la altul, ajungi la această scară, ci și pentru faptul că este adevărată operă de artă. Se face remarcată prin partea din marmură de la bază și balustrada din fier forjat. Se spune că marchizul de Cerralbo a vrut să imite scara Palatului Marqués de Grimaldi, dar aceasta amintește doar parțial ornamentația celei originale. Candelabrul imens care atârnă din tavan o face și mai strălucitoare.

Tot la Mezanin, dar în aripa dreaptă ajung la camerele pe care familia le folosea în vremea mai rece, de aici și denumirea Recepție de iarnă. Ca și în aripa stângă, trec prin încăperile înlănțuie ale marchizilor și ale ficei lor Amelia. Aici pereții sunt acoperiți din abundență cu picturi și oglinzi, iar mobilierul este mai elaborat. Piesa pe care o admir îndelung este frumosul candelabru din sticlă de Murano. Traseul mă conduce către ultima încăpere vizitabilă, sala de mese (sau sufrageria) încăpere destinată atât pentru mâncare cât și pentru alte activități precum jocul de cărți sau cititul.

Pentru a ajunge la Etajul principal revin la scara de onoare – laitmotivul acestei case-muzeu – și observ în urcare detaliile expuse pe pereți: stema familie Cerralbo – turnată-n ipsos, încadrată de două tapiserii imense.

Vizita la etaj începe cu Armureria, decorată în stil medieval, plină de armuri și arme de tot felul din secolele XVI și XIX, dar și de mobilier în stil gotic. În capătul sălii ajung la Camera Arabă cu kilim-uri și arme sau instrumente muzicale pe pereți, toate din țări exotice precum Maroc, China, sau Filipine. Decorul, aerul oriental și setul pentru fumat pare să-mi spună că locul ar fi exclusiv masculin, deci mă retrag…

Din coridorul armureriei, o încăpere mică de baie, care se vizualizează doar din ușă, frapează prin prezența ei în interiorul casei, dacă mă gândesc la vremurile în care marchizii au locuit aici. Dar iată încă o dovadă de ostentație a nivelului socio-economic al familiei.

Tot din coridorul cu armuri intru pentru puțin în Sala Desenelor unde sunt expuse lucrări ale autorilor spanioli, italieni sau francezi dar și ale unor artiști din țările nordice.

Un ultim periplu, dar cel mai spectaculos, îl fac printr-un șir de camere care se disting prin fast, lux și eleganță. Sunt de departe cele care mi-au plăcut cel mai mult, poate și pentru că dintre toate, acestea erau destinate evenimentelor mondene și musafirilor de înaltă clasă.

Încăperile abundă de colecții de vaze și porțelanuri fine, oglinzi venețiene și candelabre spectaculoase, ceasuri cu ornamente aurii, mobilier în stil italian ori francez de secol 18, dar și de podele din marmură prețioasă sau lemn casetat. Toate sunt menite să etaleze opulența tipică clasei sociale din care face parte familia marchizului, întrucât aici erau primiți oaspeții cei mai de vază, pentru care era necesară o anumită etichetă.

Zăbovesc pentru o clipă în Sala Imperiului, mai mult un pasaj de trecere, dar feminină și colorată. Cred că este cazul să-mi pudrez nasul și să mă privesc în oglinzile superbe care îmi amintesc de palatele regilor Franței.

Îmi imaginez în trecere o cină în compania gazdelor, la masa festivă pregătită în Sala meselor de gală, apoi zumzetul conversației și clinchetul paharelor de cristal și al tacâmurilor de argint se șterg în drumul către sala biliardului.

Mai fac o oprire într-o cameră în care m-aș putea odihni îndelung, admirând pereții frumos pictați. Salón Chaflán atrage prin culoare și prin porțelanurile fabricate în China. Am remarcat imediat clopoțelul decorativ din bronz emailat și lăcuit, care se află pe măsuța din centru, dar și vaza imensă turquoise.

Sala de Biliard. O masă maiestuoasă de billiard realizată în Franța anilor 1850 tronează pe podeaua din lemn frumos lucrat, dar ceva este ciudat la ea... Această masa nu are găuri pentru bile!... De ce? Pentru că este o masă pentru jocul de carambol. Deasupra ei se află o lampă frumoasă, iar în jur băncuțe de pe care aș putea susține favoritul, dacă ar fi să urmăresc o partidă de carambol.

Biroul marchizului, o încăpere fără valoare practică, era folosită pentru a primi oaspeți iluștri. În acest scop, aici sunt etalate obiecte care arată provenineța nobilă, precum stemele familiei țesute în tapiseria scaunelor.

Adiacent biroului se află Biblioteca, un loc de studiu și muncă - dovadă făcută de obiectele împrăștiate pe masă. Colecția impresionantă de cărți și manuscrise de un înalt nivel științific și literar a fost păstrată în aceeași ordine de clasificare în care a avut-o însuși marchizul. Însumând în jur de 7.000 de exemplare, biblioteca a fost considerată la acea vreme drept cea mai completă din Spania în ceea ce privește numismatica și arheologia. Pasiunea pentru timbre, medalii și monede l-a făcut pe marchiz să colecționeze peste 24.000 de astfel de piese. Am putut și eu să văd câteva, expuse în dulapurile bibliotecii.

Părăsesc biblioteca nerăbdătoare să ajung în cea mai frumoasă și prețuită încăpere de către oaspeți, dar nu înainte să explorez cele trei galerii care înconjoară curtea interioară.

Galeriile, sunt niște coridoare în stil italian prin care musafirii să contemple cele mai importante obiecte și picturi din colecția marchizului, care sunt aranjate chiar și pe tavan. Podoabe prețioase sunt etalate în vitrine sau pe console alături de sculpturi, iar mobilierul de origine italiană și de inspirație barocă, din lemn de abanos și nuc, este bogat în ornamente de fildeș încrustat.

Un obiect care atrage atenția este ceasul cu pendul în formă de con în vârful căruia se află un disc de sticlă complet transparentă. Pendulul se balansează datorită mâinii sculpturii de pe piedestal, care ține ascunsă mașinăria ceasului. Acest ceas este de o raritate excepțională și considerat unul dintre cele mai misterioase.

Tot aici sunt picturi de valoare precum La Piedad de Alonso Cano, Martiriul de la San Sebastián, realizată de Juan de Sevilla, Imaculata Concepție pictată de Francisco de Zurbarán sau San Francisc în extaz a lui El Greco.

În sfârșit – mult așteptata Sală de bal mă întâmpină bogată și sclipitoare. Tavanul boltit mă privește pictat și împodobit din belșug. Predomină auriul, somptuozitatea respiră prin toate detaliile, iar tema dansului este prezentă. Este atâta bogăție că mi-ar trebui încă un review să o descriu. Mai bine priviți pozele, oricum e timpul să pornesc spre alte provocări ale Madridului.

Năucită de lux și opulență, fac o reverență imaginară în acorduri de zarzuela și revin la Scara de Onoare pentru ieșirea-mi demnă din această scenă.

Vă rog sa postați ilustratia muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=gYvyb9Yt8Jc

Obiectivul ușor de atins, un preț imbatabil pentru un muzeu din Madrid, se pot face fotografii. Unele încăperi sau zone nu sunt accesibile (fiind barate cu cordoane de trecere), astfel că împiedică privitul de aproape a unora dintre exponate. Fotografierea lor este uneori din unghiuri nepotrivite.

O vizită relaxată, cu timp nelimitat la dispoziție pentru admirat și” minunat” !

---

VIZUALIZĂRI: 1013 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI