Lecţie de istorie în Muzeul Olteniei

TIPĂREȘTE

Strada Madona Dudu 14, Craiova

Program marți - duminică 9-17, luni închis

Preț bilet adulți 5 lei; copii, pesionari, persoane cu probleme 2,5 lei.

Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei se află pe terenul ce a aparţinut Bisericii Maica Precistă din Dud, astăzi Madona Dudu. Construcţia clădirii secţiei de Istorie şi Arheologie a Muzeului Olteniei, după planurile arhitectului Fr. Billek, a fost încheiată în anul 1906 şi inaugurată în toamna aceluiaşi an, cu prilejul jubileului a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, având ca funcţionalitate o şcoală primară de băieţi şi de fete. Deoarece în regimul comunist au fost desfiinţate fundaţiile religioase şi şcolile particulare, la intervenţia directă a viitorului academician C. S. Nicolăescu-Plopşor şi a colegului său de şcoală – Ştefan Voitec, pe atunci ministru al învăţământului, clădirea a fost acordată Muzeului Olteniei.

La subsol se afla Expoziţia Oltenia Preistorică, expozitie ce prezintă o călătorie prin preistoria spaţiului geografic delimitat de Carpaţi, Dunăre şi Olt, fiind prezentată viaţa comunităţilor omeneşti începând din Epoca Paleolitică până în Epoca Bronzului. Intrarea se face printr-o reproducere a Peşterii Muierii unde găsim craniul de Homo Sapiens, cu o vechime de aproximativ 30.000 de ani, continua cu o copie a unei locuinţe neolitică descoperită la Cârcea (Dolj), acolo unde se găseşte una dintre cele mai vechi aşezări de acest fel din România. Sunt prezentate unele dintre cele mai vechi vase ceramice, pictate şi modelate cu mâna, descoperite la Cârcea (Dolj) sau Grădinile (Olt), topoarele de piatră neolitice de la Toceni (Dolj), precum şi mai multe figurine antropomorfe şi zoomorfe. De asemenea, trecerea de la Neolitic la Epoca Bronzului este reprezentată de reconstituirea unui atelier metalurgic (în această perioadă, oamenii descoperă şi încep să folosească metalul – cuprul), dar şi de reconstituirea unei movile funerare și a unor câmpuri de urne.

Expoziția Redescoperă Istoria, aflată la parter și la etaj, ne duce prin trecutul Olteniei începând cu cunoașterea obiceiurilor, credințelor și a societății dacice, exemplificată prin reconstituiri de locuințe și cetăți tipice epocii dacilor - palisade (element de fortificație, folosit în amenajările defensive mai vechi, alcătuit din pari groși și lungi înfipți în pământ, legați între ei prin bare ușoare sau corzi (ramuri de copac, crengi de arbuști etc.), unelte de fier folosite, precum și importanța apariției și folosirii roatei de olărit.

Pe drumul către civilizație și anume transformarea Daciei în provincie romană se pătrunde pe o alee pietruită (așa cum erau toate orașele romane) și se continuă prezentarea fabuloasei civilizații romane cu toate avantajele oferite de aceasta propriilor cetățeni: armata romană, prezentarea unui amfiteatru roman sau a edificiilor termale care reprezentau alături de alte realizări ale civilizației romane (orașe, caste, poduri, drumuri) unele dintre cele mai semnificative simboluri ale romanitații. De fapt, romanii au înțeles foarte bine un lucru si anume necesitatea că oamenii trebuie să comunice unii cu ceilalți într-un cadru plăcut și deopotrivă igienic. Declinul Imperiului Roman, dezurbanizarea și depopularea, precum și scăderea nivelului de trăi a dus la apariția migrației popoarelor.

„Descălecatul” la Câmpulung a fost urmat de „întemeierea” ţării, adică de agregarea formaţiunilor politice preexistente, cnezate şi voievodate. Potrivit tradiţiei cronicăreşti a Ţării Româneşti, procesul agregării în stânga Oltului a pornit din Câmpulung, a cuprins Argeşul, care avea să devină cel de al doilea „scaun” al domniei, după care ţara s-a „lăţit” „până la Dunăre şi în Siret” şi probabil, spre gurile Dunării. Desăvârşirea „întemeierii” Ţării Româneşti a avut loc odată cu unirea teritoriilor de la apus de râul Olt cu voievodatul din Câmpulung, care s-a produs ca act de „închinare” a căpeteniilor voievodatului lui Litovoi faţă de mai puternicul voievod din stânga Oltului. Actul de închinare a consacrat în cazul acesta nu o simplă anexiune, ci integrarea în Ţara Românească a unei puternice autonomii teritoriale care a caracterizat timp de secole statutul Olteniei.

Suntem "introduși" în reședința marelui Ban al Olteniei (Mihai Viteazul), care judecă un litigiu între doi boieri. Povestea continuă cu evoluția ulterioară a Craiovei (secolele XVII-XVIII), ilustrată prin reconstituirea unor fațade de case, prezentarea planului mahalalelor și chiar prin simularea butaforică a tragicului eveniment al incendierii orașului Craiova, în anul 1800, aceasta a fost cea mai grea perioadă din istoria orașului. "De pe vremea lui Pazvante", o expresie care a străbătut veacurile și a depășit granițele Olteniei, se pomenește de timpuri demult apuse dar care vor rămîne întipărite pentru totdeauna în memoria orașului. (Pulberăria orașului a sărit în aer, declanșînd un incendiu de proporții, care a distrus toată partea comercială a orașului. Pravăliile, magaziile, depozitele de mărfuri și atelierele au fost făcute scrum. Se spune că fumul și mirosul greu de la tăbăcăriile în flăcări făcea aerul de nerespirat, turcii nu s-au ales cu nimic, iar craiovenii cu mare pagubă).

Personalitate importantă a Olteniei, slugerul Tudor din Vladimirii Gorjului, numit și Vladimirescu, îl regăsim în cadrul periplului expozițional, fiind evidențiat rolul său istoric și militar extrem de important pentru întreaga zonă a Olteniei.

Momentul Unirii Principatelor Române este redat în cunoscutul tablou Hora Unirii la Craiova al lui Theodor Aman, se regăsește în mobilierul Colecției „Alexandru și Aristia Aman”, donație a iluștrilor intelectuali craioveni, ce a stat la baza înființării primului muzeu public craiovean.

Situată într-o poziție strategică pe întreaga durată a Războiului de Independență, aflată în imediata vecinătate a teatrelor de operații, Oltenia a fost principala zonă de organizare și susținere a efortului pentru cucerirea deplinei statalități (1877-1878).

Oltenia cunoaște o perioadă de continuă dezvoltare, numită „La Belle Époque”, atmosfera acelor vremuri este redată prin reconstituirea Uliței Mari a Craiovei: Strada Unirii, locul preferat de promenadă al protipendadei orașului. Este redată atmosfera autentică de odinioară, cu personaje consacrate vremii, respectiv doamne purtând rochii vaporoase și pălării cu boruri largi, domni în costume elegante, plimbându-se pe caldarâmul de piatră și vizitând vestitele clădiri negustorești ale Craiovei. Doamna muzeograf care ne însoțea ne-a arătat un detaliu pe care sigur nu îl observam: o umbrelă care a fost ruptă din perioada amintită în îmbulzeala provocată în Noaptea Muzeelor, restauratorii muzeului încercând să o refacă.

Sala expozițională „Regalitatea României și Primul Război Mondial” oferă expunerea într-o formă modernă a unor piese de mobilier impresionante și a unor tablouri ce au aparținut Domeniului Regal de la Segarcea, urmată de reproducerea interiorului cabinetului de lucru al marelui diplomat Nicolae Titulescu.

Colectivizarea agriculturii, industrializarea României, comunismul, Epoca de Aur sunt redate din perspectivă istorică și documentară, este înfățișat cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu de imensul aparat de propaganda sau diversele constrângeri (sentimentul de opresiune și teamă colectivă – Experimentul sau Fenomenul Pitești), nivelul de trai scăzut impus populației (raționalizări la alimente, combustibil, energie electrică). Mărturisesc că în acestă sală am rămas cel mai mult (chiar dacă timpul alocat de mine pentru vizitarea acestui muzeu expirase) pentru că a fost ca o întoarcere în copilaria și adolescența mea. Am revăzut sufrageria tipic românească cu masa de 12 persoane în mijloc, servanta cu bibelouri (cred că toți am avut sau ne doream să avem – balerina, băiatul și fețița...), tablourile de nuntă a părinților / bunicilor, fața de masă cu motive tradiționale (la fel era și pe catedra din clasa), televizorul alb-negru cu butoane (care nu rămânea decât pe un singur canal), lustra cu 6 brațe, covorul, telefonul cu disc, nelipsita carpetă cu Răpirea din Serai … Alături tot ce a însemnat Șoimii patriei - cine mai știe de cravata de pionier, carnetul de UTC-ist, abonamentele la Scânteia și Cutezatorii (dar când prindeam câte un Rahan …), cozile la lapte, carne, benzină sau dero (am niște amintiri care nu se pot șterge). Vă mai aduceți aminte de celebrele sifoane … ?

AMINTIRI! AMINTIRI! AMINTIRI!

Există și aici Atelierele "Prietenii Istoriei" unde copii pot confecționa obiecte de uz casnic sau podoabe, vase ceramice, statuete, monede, loc de petrecere a timpului liber.

Trebuie menționat faptul că Colecţia "Tezaur" a Muzeului Olteniei s-a mărit în anul 2011 cu o descoperire cel puţin surprinzătoare având în vedere locul în care aceasta s-a găsit: este vorba de un tezaur monetar de 75 de monede de aur (secolul al XIX-lea) scos la lumină în cadrul săpăturilor arheologice de la Desa, jud. Dolj.

Cred că ar trebui să mergem la muzeu nu doar atunci când este Noaptea Muzeelor, când nu are practic nimeni timp să-ți explice, nu poți afla sau întreba. Intrați, vizitați și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 1808 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI