Muzeele Chisinaului - II

TIPĂREȘTE

Setea noastra de cunoastere abia-abia a fost oleaca adapata la Muzeul National de Arta al Moldovei, unde o doamna binevoitoare ne-a vandut pontul cu “Muzeul de Etnografie di pi Kogalniceanu, duceti-va, sa videti acolo minunatie! ”. Nu zic, Muzeul de Arta frumos ca o bijuterie, dar cam mititel, iar setea noastra mare-mare! Asa ca porniram in pas sprintar catre strada Mihail Kogalniceanu. Am trecut pe langa cladiri cu mai multe sau mai putine etaje, invesmantate in iedera, cu ferestre gatite cu flori, purtand placute comemorative care precizau ca acolo au trait personalitati ale Moldovei, precum Grigore Vieru.

Si am ajuns si pe Strada Kogalniceanu, iar la nr 82 am intalnit surprizatorul edificiu care gazduieste Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala! La orice ne asteptam, dar la o cladire in stil oriental in buricul Chisinaului –ba! Da, ati citit corect, in cel mai curat stil oriental, adica intrare impozanta, cu o arcada in forma de ceapa, brauri decorative in nuante de maro + verde si albastru + mov, terminatii crenelate. Cladirea poarta semnatura unui architect local, Vladimir Tiganco, si a fost construita la inceputul secolului XX pentru a adaposti Muzeul Agricol, asa cum s-a numit initial aceasta institutie, care fusese deja fondat in 1889. Astfel, se poate spune ca Muzeul de Etnografie este cel mai vechi muzeu din Moldova.

Programul sau de vizitare este de la 10 la 18, zilnic, mai putin luni si in ultima miercuri a lunii, cand este “zi sanitara”. Preturile sunt modice, adica 10 lei (moldovenesti! ; 1RON=aproximativ 4 lei moldovenesti) pentru adulti, 5 lei studenti, pensionari, persoane cu dizabilitati, 2 lei elevi. Se poate plati o taxa de fotografiere de 15 lei si primesti un ecuson prins la rever in acest scop. Pe spatele biletului de intrare poti citi un mesaj incurajator, din care spicuiesc: “Vizitand Muzeul ati facut un pas spre cunoasterea patrimoniului cultural si natural al Republicii Moldova. Reveniti cu prietenii, parintii, copiii si oaspetii dumneavoastra pentru a descoperi frumusetea, diversitatea si bogatia naturii si culturii noastre. ” …indemn pe care vi-l adresez si eu acum, dragi prieteni! , dar numai dupa ce o sa va mai povestesc olecuta despre locsorul cu pricina!

Deci daca despre cunoastere fuse vorba, atunci sa cunoastem! Cea mai mare parte a muzeului este ocupata de expozitia permanenta, numita sugestiv: “Natura. Omul. Cultura. ” Adica ce vrea ea sa ne arate noua? Cum ca Omul, prin Cultura sau In-Cultura sa, poate sa distruga sau sa salveze Natura. Si, precum bine stim, istoria ne-a aratat ca Omul, ca un copil nestiutor si arogant, intai face praf minunatia de natura in care i-a facut Doamne-Doamne culcusul, tranformand-o intr-o cocina, iar apoi, venindu-i oarecum mintea la cap (uneori prea tarziu), incearca sa repare ce se mai poate…

Vizita incepe de la parter, unde, in sala centrala beneficiem de o introducere in atmosfera, adica ceva porturi populare, covoare, mileuri si velinte traditionale, carti vechi, icoane, o panoplie cuprinzand cei mai importanti artisti moldoveni, alta cu instrumente populare muzicale, obiecte casnice mestesugite in lemn, dar si cateva dihanii impaiate. Dintr-un colt, ne urmaresc cuvintele poetului national M. Eminescu: “Nivelul culturii generale a natiei nu-l poate ridica nimeni cu umarul – timpul si munca umplu neajunsurile. ” Mare om, mare adevar!

Ne indreptam obligatoriu spre dreapta (in stanga nu se poate, sunt exponate) si, dintr-un culoar central, intram in stanga si in dreapta in cateva incaperi, in care sunt prezentate, cu exemple, date despre tipurile de sol ale Moldovei, despre flora si fauna sa. Se insista asupra faptului ca interventia omului nu a fost intotdeauna de cel mai bun augur, respectiv ca “valorificarea intensiva a naturii de catre om (92% din teritoriu) a devenit catastrofala pentru unele specii de animale si plante”. Se pare ca acest impact a inceput sa se vada undeva pe la mijlocul secolului al 19-lea, iar in prezent sunt pe cale de disparitie cam 40 de specii de insecte, peste 10 specii de pesti, cam tot atatea de amfibieni si reptile, mai mult de 60 de specii de pasari si mamifere, ca si 200 de specii de plante! In acest context, naturalistul Gerald Durrell ne transmite si el mesajul sau de bun simt: “Tineti minte ca plantele si animalele nu au deputatii lor, ca ele nu au cui se plange, nu au cui sa-si spuna pasurile. Nimeni nu le va lua apararea, in afara de noi, oamenii, care impreuna cu ele populam aceasta planeta. ”

In ultima sala de la parter nu se afla niciun exponat! Impactul e cu atat mai mare cu cat, intrand intr-o incapere goala, te afli dintr-o data inconjurat de picturile imense ce acopera intreaga suprafata a peretilor. Imaginile sunt la prima vedere ilustrarea Paradisului Dumnezeiesc, dar, privindu-le cu atentie, observi ca aceste imagini sunt populate cu oameni, deci pana la urma te prinzi ca e vorba despre Raiul nostru Pamantesc, de care de multe ori ne batem joc mai mult sau mai putin gratuit. Pe peretele din fata, intr-un colt, e un mesaj care ne avertizeaza: “La un pas de haul inexistentei, atras de abisul din fata si respins de trecutul nedemn de mandria ta, opreste-te, omule, fata-n fata cu tine, fata-n fata cu Ganditorul Dintotdeauna! ” Mai citim o data si luam aminte!

Mesajul fiind sedimentat, oarece nevoi pe care la are fiecare persoana din cand in cand ne indemnara sa intrebam o doamna supraveghetoare unde se afla locul cu pricina si aflaram ca trebuie sa iesim in curtea muzeului, prin usa din capatul coridorului pe care tocmai il strabatuseram. Afara n-a fost greu sa ne orientam, dar, daca n-ar fi fost asa de presanta problema, mai c-as fi zis pas… daca ma-ntelegeti ce vreau sa spun. Nu era chiar buda visurilor mele si nu sunt chiar foarte pretentioasa in acest sens, sa zicem doar mediu de pretentioasa. Dar nu pot sa sufar veceurile turcesti, invariabil se duc cativa stropi si pe bombeuri… Si urasc ca dupa executarea operatiunii sa nu ma spal cu sapun, ci doar cu apa chioara… Dar am depasit momentul si am facut apoi si un scurt rond al gradinii muzeului, in care am descoperit niste fieratanii (care n-am inteles daca erau in categoria exponatelor), o mini- moara de vant, o fantana cu ciutura, dar si un foisor dragut de lemn, pe care scria 1889, anul infiintarii muzeului si despre care am citit ulterior ca ar fi tot opera arhitectului orasului Chisinau, Al. Bernardazzi.

Reveniti in incinta muzeului, am coborat la subsol unde expozitia continua cu dovezi fosilizate ale existentei vietii pe actualul teritoriu pruto-nistrean, odinioara acoperit, ca si o parte a Romaniei, de Marea Sarmatica. Frunze, bucati de lemn pietrificate, tot felul de animale mai mult sau mai putin vertebrate, scheletul unei foci, carapacea unei broaste. Dar mandria muzeului o reprezinta un ditamai scheletu’ de dinosaur, pe numele sau Deinotherium gigantissimum, descoperit in 1966 in satul Rezina, format in proportie de 90% din oscioarele lui naturale, avand o inaltime de 8 metri si o lungime de peste 6 metri! Ce mai, ocupa o camera intreaga, greu de prins in poza… Pe cat parea de fioros, T Rex cica era de fapt baiat de baiat, in sensul ca era cam vegetarian (numa’ 6-8 tone de salata zilnic), haladuind prin era tertiara prin baltile si lacurile mlastinoase ale Moldovei.

Ajungem mai departe si la momentul aparitiei primilor oameni pe aceste meleaguri, trecem prin toate etapele arheologice cunoscute alaturi de omul preistoric, descoperim focul si roata, vanam animale sa le mancam carnea si sa ne invelim in blanurile lor, prindem peste, cultivam seminte… si iaca asa, incetul cu incetul, se formeaza si se dezvolta cultural spatial basarabean… (cam pompos, dar asa scrie, asa citim). Modul de viata traditional rural, dar si urban, au si ele un spatiu larg de desfasurare, fiind prezentate unelte de toate neamurile, obiecte casnice, de uz bisericesc etc, etc. In mijlocul lor, la loc de cinste, busturile personalitatilor pe care moldovenii le divinizeaza, domnitorul Stefan cel Mare si Sfant si carturarul Dimitrie Cantemir.

Prin capatul celalalt al cladirii urcam la etaj, unde intram in atmosfera traditionala a “Casei Mari” moldovenesti, cu o colectie impresionanta de straie populare, de obiecte decorative, de reprezentari ale obiceiurilor de nunta. A. Russo ne aminteste ca “datinile, povestile, muzica si poezia sint arhivele popoarelor, cu ele se poate oricand reconstitui trecutul indepartat”, dar si ca e nevoie sa cunoastem toata aceasta mostenire “daca vrem sa aflam cine am fost si cine sintem”. Admiram in acelasi timp minunatele vitralii colorate ale incaperilor. Coboram iar la parter, in stanga intrarii, unde intalnim o expozitie temporara de arta tribala africana.

Una peste alta, Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala e un loc unde am aflat multe lucruri utile, unde ne-am clatit privirile pana au devenit curate ca lacrima si pe care va recomand sa nu-l ratati daca ajungeti in tara noastra de peste Prut!

---

VIZUALIZĂRI: 4777 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI