„La pas” prin muzeul fără ziduri

TIPĂREȘTE

Încerc în cele ce urmează să reiau firul amintirilor vacanţei petrecute la sfârşitul lunii mai a anului trecut, împreună cu două bune prietene, în Grecia, mai precis la Atena, şi sper să nu omit nimic important şi să „împletesc” un lucru de folos celor care intenţionează să ajungă pe acele meleaguri.

Cum spuneam și în review-ul precedent, în Atena „respiri istorie antică” la tot pasul; de aceea ne-am grăbit să mergem să vizităm obiectivele pe care biletul cumpărat cu o zi înainte, pe Acropole, ni le propunea. Pentru asta a trebuit să ajungem în piaţa Sintagma, de unde am luat metroul, linia 2. După ce-am coborât la staţia Acropoli am luat-o „la pas” de-a lungul străzilor ce străbat cartierele Plaka şi Monastiraki, pentru a ajunge la Agora.

AGORA se află în apropierea dealului Acropole şi era centrul vechii Atena. A fost locul activităţilor politice, administrative şi comerciale, unde oamenii interacţionau (putem spune azi că „socializau”?!). În Agora se întâlneau oamenii de seamă ai vremii (şi nu numai) care îşi expuneau şi dezbăteau, prin dialog, crezul lor asupra vieţii, a problemelor asupra sinelui care îi preocupau în mod deosebit! (şi despre care, din păcate, acum, în zilele noastre nu mai interesează pe, aproape, nimeni!).

Printre aceştia nu putea, desigur, să lipsească cetăţeanul-filozof Socrate care, în ciuda faptului că nu era prea „arătos”, (ba, dinpotrivă!) era foarte apreciat şi iubit de tinerii vremii care îi „sorbeau” cuvintele şi învăţămintele. A rămas celebră maxima scrisă pe frontispiciul Oracolului de la Delphi:„Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, pe care Socrate şi-a însuşit-o, îndemn pe care-l recomanda, cu prisosinţă, şi contemporanilor lui. Nu dădea atenţie înfăţişării lui exterioare (se spune că era chiar neglijent), nu era interesat de bunurile pământeşti, era loial, sincer şi amabil, era plin de spirit şi umor. Din păcate n-a lăsat nimic scris, ideile sale filozofice pot fi reconstituite din scrierile lui Xenofon, ale genialului său elev Platon şi ale lui Aristotel.

Mai demult am citit o carte despre biografia, romanţată, desigur, a lui Socrate (din păcate nu-mi amintesc numele autorului) şi, păşind acum pe acelaşi teren al Agorei, îmi imaginez cum Socrate este „vizitat” de consoarta lui, Xantippa, care-i reproşează filozofului că nu se ocupă de problemele gospodăreşti, că stă „la taclale” cu neisprăviţii lui prieteni (printre care Platon şi Aristotel). Xantippa, despre al cărui caracter insuportabil se dusese vestea în toată Atena, pe care Socrate a suportat-o cu stoicism şi înţelegere tot timpul, (chiar şi atunci când ea nu s-a abţinut să-i arunce un vas cu apă în față când acesta era înconjurat de prieteni, sau să răstoarne masa atunci când Socrate a invitat un prieten la masă), această femeie i-a dăruit trei băieţi. La întrebarea lui Alcibiade, bunul şi mai tânărul lui prieten: „- Cum reușești s-o suporţi pe această femeie care ţipă tot timpul? ”, acesta i-a răspuns că: „-La fel cum şi tu, Alcibiade, suporţi „gâgâitul” gâştelor! ”. „-Da, - răspunde Alcibiade, - dar gâştele îmi dau ouă şi pui! ”. „-Întocmai, -răspunde Socrate, - şi Xantippa îmi dă copii! ”.

După cum spuneam şi mai sus Socrate era foarte apreciat de contemporani şi, în special, de tinerii dornici de instruire. Acest lucru a făcut să trezească în vanitoşii lui „amici” invidia şi, mai trist, i-a făcut pe cei cu spiritele mărginite să-l urască, să-i răstălmăcească vorbele şi să-l aducă în faţa judecăţii. Procesul a rămas emblematic prin condamnarea gândirii lui Socrate care cercetează adevăratele probleme ale vieţii, care ştie să facă diferenţa între aparenţa trecătoare, efemeră şi esenţa care nu se supune vicisitudinilor şi capriciilor de moment, pe care Socrate o împărtăşea, cu prisosinţă, celor care-l ascultau. Condamnat la moarte prin otrăvire, refuză să evadeze, la propunerea prietenilor care-l vizitau zilnic şi, fără ezitare, bea cucuta oferită.

Abia după 2500 de ani este achitat (în 2012), într-un proces rejudecat în Grecia, (organizat de Fundaţia Onasis), cu un numar de zece apărători ai drepturilor omului.

Printre cei ce se întâlneau în Agora mi-l mai imaginez şi pe Diogene, filozoful grec care umbla ziua, în amiaza mare cu o lampă aprinsă, răspunzând curioşilor care-l întrebau de ce umblă aşa: „-Caut un om cinstit! ”. Este de notorietate că Diogene, care a rămas la un moment dat fără casă, și-a improvizat o locuinţă într-un butoi. Purta tot timpul aceeaşi haină, cerşea ca să mănânce şi îi zeflemea pe orăşenii lui contemporani pentru modul lor de a trăi.

În Agora actuală se află una dintre cele mai bine conservate „clădiri” (dacă putem s-o numim aşa) din vechea Atenă; este vorba despre TEMPLUL LUI HEPHAISTOS . Este uşor de identificat pentru că pare a fi un Parthenon în miniatură (l-a şi precedat, de altfel, pe cel de pe Acropole). A fost construit între anii 449 – 414 î. e. n., în cinstea lui Hephaistos, Zeul-patron al focului, al prelucrării metalelor, al fierului, al sculptorilor şi artizanilor, cel care s-a căsătorit (printr-un şiretlic) cu frumoasa zeiţă Afrodita.

Templul este construit cu coloane sculptate în stilul clasic „doric”, după schițele arhitecților Ichtinios și Kalicrates, din marmură adusă de pe muntele Pentelic. Coloanele sunt bine conservate, chiar dacă unele dintre elementele ce le compun sunt ușor deplasate de la verticalitatea axială. Am observat că este afectată mai mult partea superioară a acoperişului de pe latura mică estică a șirului de coloane. Asta se vede dacă priveşti templul de jos, de la baza lui, pentru că dacă-l priveşti de undeva de mai sus, vei vedea că este deteriorat acoperişul de pe ambele laturi scurte ale lui. Diferenta de nivel dintre platforma templului şi cota terenului Agorei nu este prea mare, cred că este de maxim trei metri. De la această mică înălţime, de pe latura de est a templului, se poate observa uşor cealaltă clădire importantă a vechii Agora, şi anume PORTICUL LUI ATTALOS .

Acesta se află relativ perpendicular pe Templul lui Hephaisos, la aproximativ 220 m (măsurați pe hartă, în linie dreaptă). Este o „clădire” cu două nivele, care a fost restaurată între anii 1953 – 1956 de Şcoala Americană de Arheologie din Atena, finanţată de magnatul Rockfeller Jr. Este impresionantă prin construcţia, relativ, atipică: mai mult lungă decât lată (are 47 coloane – în stilul clasic doric, la parter, - pe latura lungă de 116,5 m şi o lărgime de 20,5 m). La nivelul superior coloanele exterioare sunt (re)construite în stilul ionic. Mie personal nu mi-a plăcut această (re)construcţie; mi-ar fi plăcut să fie doar restaurate cele originale, cum se încearcă cu ruinele de pe Acropole. De la parter spre nivelul superior se poate ajunge pe cele două scări situate la extremităţile de pe laturile înguste.

MUZEUL AGOREI este găzduit în acest „Portic al lui Attalos” și găsim în el, cu preponderență, expuse artefactele descoperite în situl arheologic al Agorei ateniene. El se află în lateralul coloanelor dorice de la parter, pe partea dreaptă cum intri și la nivelul superior.

La parter am văzut obiecte expuse ce alcătuiesc o oglindă a vieții vechilor greci de-a lungul timpului, pe care aceștia le foloseau în gospodăriile lor. Multe dintre ele sunt făcute din lut ars, cu desene decorative tipic grecești (și nu numai); se pot vedea de la vase de strictă necesitate cum ar fi: farfurii, oale de gătit, castroane, chiar și olița de noapte a unui copil, până la obiecte de tot felul cum ar fi grătare, cuptoare, amfore de păstrat apa, vinul sau uleiul. Am văzut chiar și o urnă de vot folosită la alegerea oficialităților orașului. Mie mi-a plăcut tare mult colecția de lămpi din teracotă și obiectele din fildeș și bronz. Printre exponate se remarcă o clepsidră din sec. al V-lea, care se folosea la măsurarea timpului în sălile de judecată. Despre viața comercială a orașului ne-am făcut o părere prin colecția de monede, realizată începând din secolul. al VI-lea î. e. n. până în anul 1831 e. n. și prin cântarele folosite la măsurarea diferitelor produse.

La nivelul superior sunt expuse statui și statuete reprezentând personaje din miturile vechi grecești, din Iliada și Odiseea lui Homer, (rapsodul grec orb), fragmente de basoreliefuri, diferite statui ale Afroditei - zeița frumuseții -, multe tors-uri și busturi (majoritatea nu mai au capetele care, presupun că s-au deteriorat - sau distrus - de-a lungul timpului) și multe, multe altele. Am mai remarcat capul de bronz al zeiței Nike, cândva aurit și cu ochii încrustați, statuia aceleiași zeițe Nike, înaripată, de marmură, și a unei nereide (nimfă a mării în mitologia greacă, despre care se crede că se ivea printre talazuri la chemarea corăbierilor în primejdie, pentru a le da ajutor).

Când am plecat de la muzeul Agorei am regretat puțin că ne-am grăbit, aș fi vrut să mai stau, să revăd unele exponate, să le admir pe îndelete. M-am bucurat, totuși, că am făcut poze care-mi vor aminti, peste timp, că le-am văzut „pe viu”, cum se spune.

Ne grăbeam, desigur, pentru că ne propusesem să mai vedem în aceeași zi încă două obiective și anume: Arcul lui Adrian și Templul lui Zeus.

Ca să ajungem la Templul lui Zeus Olimpianul a trebuit să trecem, mai întâi, pe sub ARCUL LUI ADRIAN . Acesta se află pe colțul făcut de bulevardele Amalias și Vassilissis Olgas. Văzut de la o oarecare distanță, partea inferioară a arcului seamănă cu arcul de triumf din capitala noastră. Ceea ce-l deosebește de al nostru este că are atașate la partea superioară o serie de coloane și stâlpi, sculptate în stilul clasic „corintic”. Acestea împart spațiul în trei deschideri dreptunghiulare, simetrice pe axul vertical al arcului. Deschiderea centrală de sus este flancată de coloane și semicoloane corintice care susțin o structură triunghiulară în relief, plasată deasupra crenelurilor. Această construcție înaltă este din marmură adusă de pe muntele Pentelic, și a fost ridicată de împăratul Hadrian în anul 132. Era pe vremea aceea poarta orașului care făcea legătura între centrul Atenei de altădată (ceea ce este acum cartierul Plaka) cu cartierele romane. Pe pragul de sus al arcului sunt sculptate două inscripții. Inscripția de pe latura de vest, cea care se vede dinspre Acropole, spune că „Aceasta este Atena, orașul antic al lui Tezeu”, în timp ce pe cealaltă parte se poate citi „Acesta este orașul lui Hadrian și nu al lui Tezeu”.

După ce-am făcut pozele de rigoare, am pătruns într-un spațiu larg, (de aprox. 4,3 ha, măsurat pe hartă) unde se află TEMPLUL LUI ZEUS din Olimp. Coloanele care au rămas de la ceea ce a fost odată templul respectiv, se află grupate în colțul de sud-est al unui „postament” pavat cu pământ, cu laturile de aprox. 110 pe 45 m. (măsurat pe hartă). Din cele 104 coloane corintice inițiale au rămas acum „în picioare” doar 15, ultima din cele 16 năruindu-se în timpul unei furtuni, în anul 1852. Aceasta din urmă, compusă din fragmentele rămase în urma căderii, este așezată direct pe pământ și, împreună cu altele două verticale se află undeva mai spre vestul celor grupate, pe aceeași latură. Templul a fost ridicat în timpul perioadei romane a Atenei, când împăratul Hadrian a dispus construcția lui în cinstea lui Zeus Olimpianul (Jupiter, la romani); a fost construit din marmură de Pentelic și urma să adăpostească o statuie impresionantă ca mărime, din aur și fildeș, închinată lui Zeus și o alta închinată sieși. Până azi nu s-a păstrat nici una din ele. Se presupune că ar fi fost distruse în timpul unui cutremur care a avut loc în evul mediu.

Am plecat de pe platforma Templului lui Zeus și-am luat-o „la pas” prin oraș, mai precis spre cartierul Plaka , unde auzisem (de la cunoscuții noștri de-acasă) că se mănâncă bine. Am comandat musaca, preparate din pește și salate. Spre dezamăgirea mea musacaua nu a fost ce-am sperat; mă așteptam să fie ceva asemănător, poate chiar mai bun, ca acasă. Mi-a fost adus într-un bol un fel de piure de cartofi, zemos, cu ușoare urme de carne tocată. Despre preparatele din pește (prăjit sau la grătar) și salată am numai cuvinte de laudă, au fost grozave. ! Ce mi-a plăcut și m-a surprins în mod plăcut la toate restaurantele unde am servit masa, a fost că desertul – delicios în toate locurile – era oferit din partea casei. (la noi n-ai să vezi așa ceva prea curând!). Cartierul Plaka a fost cândva zona clasei muncitoare, în care s-au turnat multe filme grecești la începutul anilor 50 și 60 ai secolului trecut, când casele nu erau, încă, renovate așa cum sunt astăzi, când drumurile nu erau nici asfaltate și nici pietruite. Azi cartierul a devenit una din atracțiile turistice cele mai aglomerate. Împreună cu cartierul Monastiraki , care are străduțele înguste înțesate de buticuri, fac deliciul amatorilor de suveniruri, vechituri și antichități.

Plimbări „la pas” prin Atena se pot face pe ariile pietonale create, relativ, recent, față de restul străzilor care sunt, - efectiv - sufocate de un trafic rutier aglomerat. Cred că de aceea pe bulevardele principale n-am putut traversa cu pasul „pe zebră”, ca la noi. Am traversat doar prin pasajele subterane, aflate la o distanță destul de mare unul față de altul și care, din punctul de vedere al curățeniei, ne-au lăsat o impresie foarte proastă. Comparativ cu ce avem la București, ale noastre sunt chiar igienizate. Dacă pasajele, aproape toate, sunt insalubre, stațiile de metrou, în schimb, sunt o încântare pentru turiști! Edilii Atenei au amenajat adevărate mici muzee în fiecare stație de metrou, exploatând la maxim aproape fiecare metru pătrat de suprafață verticală, prin expunere, în vitrine protejate cu geam, a unei bogate game de obiecte antice găsite pe teritoriul orașului.

După ziua destul de obositoare de plimbare „la pas”, cu picioarele obosite și tălpile bătucite de efortul făcut, ne-am spus că aceste mici inconveniente sunt „parfum” în comparație cu bucuria de-a fi văzut atâtea frumuseți și că Atena merită, cu prisosință, să fie vizitată și admirată, pentru că este unică în felul ei, este un imens muzeu în aer liber datorită vestigiilor ei nepereche!

---

VIZUALIZĂRI: 3570 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI