BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dacă vom continua plimbarea pe Vas. Sofias de unde am lăsat-o, pe mâna dreaptă vedem ambasadele Republicii Chile, Braziliei și Portugaliei, apoi Muzeul de Artă Cicladică. Pe stânga, chiar peste drum de Muzeul Benaki, se află garnizoana Regimentului de Gardă, de unde pleacă evzonii către Palatul Parlamentului din Piața Syntagma în fiecare duminică la ora 11, atunci când poate fi admirată schimbarea festivă a gărzii. În continuare este Ambasada Austriei, apoi un șir de construcții anostre, care ascund în spate lor, între stăzile Irodou Atticou și Rigillis, cinci cvartale de clădiri publice (ambasade, sedii ale unor instituții guvernamentale, o biserică), precum și o prelungire a Grădinilor Naționale în care se află Palatul Prezidențial.
La intersecția dintre Vas. Sofias și Rigillis vedem Clubul Ofițerilor (datând de pe la 1930). Imediat în stânga sa este intrarea în situl arheologic Lykeion – vechiul Liceu al lui Aristotel.
LICEUL
Cetatea Atenei era înconjurată, în Antichitate, de câteva zone împădurite, aflate în apropierea apelor din jurul orașului. Din sursele care au supraviețuit timpului, cele mai importante par a fi Akademos, în nord-vest, lângă râul Cefisos, Cynosarges, în sud, pe valea râului Illisos, și Lykeion, spre est, aproape de izvoarele Eridanos-ului.
Călătorii care intrau în Atena pe Poarta Diochares (aflată cam în capătul dinspre Syntagma al străzii Ermou) au lăsat descrieri ale unei păduri idilice situate între Eridan și Ilisos, transformată în timp în cartierul de agrement Agryle. Copacii au fost tăiați în 86 î. C., în asediul Atenei de către trupele romane conduse de Sulla, iar ulterior zona a devenit una rezidențială. În timpul împăratului Hadrian a fost înconjurată de ziduri și înglobată în oraș, sub numele Noua Atenă. Perimetrul Zidului lui Hadrian corespundea, mai mult sau mai puțin, cu cel al actualelor Grădini Naționale.
La marginea pădurii se afla Lykeion, un vechi templu dedicat lui Apollo Lykeios, adică Apolo al lupilor (lykos, în greacă, înseamnă lup; e aceeași rădăcină ca în Lykabettus – dealul lupilor, aflat nu departe, către nord). În vecinătatea templului a fost înființat, în sec. VI î. C., un gimnaziu public, a cărui locație exactă a fost descoperită abia acum 20 de ani; până atunci, se credea că gimnaziul ar fi fost cu vreo două sute de metri mai aproape de cetate, cam pe unde se află acum garnizoana Regimentului de Gardă.
Terenurile din partea sudică a acestui segment al străzii Vas. Sofias au aparținut, din sec. XIX, armatei. În zona delimitată de strada Rigillis (vest), Clubul Ofițerilor (nord), Grădina Vilei Illissis/Muzeul Bizantin și Biserica Sf. Nicolaie (est) și Conservator (sud), exista o cazarmă, vizibilă în două poze de epocă de pe un panou informativ. Din motive urbanistice, aceasta a fost demolată prin 1960, dar alte construcții nu au fost edificate în următorii 30 de ani. A existat intenția de a se construi aici Muzeul Militar, dar s-a preferat ca acesta să fie plasat la est de Muzeul Bizantin, cu vedere directă la bulevardul Vas. Sofias (probabil, din motive propagandistice: construcția sa a fost făcută în timpul dictaturii coloneilor, la începutul anilor 1970).
Până la urmă, s-a decis ca pe acest teren să se ridice Muzeul de Artă Contemporană. În 1996 a început descărcarea arheologică a zonei, misiunea fiind încredințată lui Effi Lygouri – care a descoperit, în timpul săpăturilor, amprenta unei palestre, identificată ca aparținând gimnaziului antic Lykeion. A urmat o lungă dezbatere publică privind destinația pe care urma să o primească acest teren. Decizia a fost aceea de a dezveli și a conserva situl arheologic al Liceului, pe întreaga suprafață de 1,1 ha.
În anii 2009-2014, zona a fost examinată sistematic de către specialiști și organizată ca muzeu în aer liber. Au fost înzestrate cu acoperiș din sticlă construcțiile expuse în urma săpăturilor și care erau susceptibile a se degrada, au fost montate panouri explicative, iar în colțul de nord-est a fost construit un mic amfiteatru din lemn, pentru odihna vizitatorilor, dar și pentru a găzdui diverse evenimente. S-a mers până la a planta copaci și ierburi despre care se știe că existau pe aici în antichitate: măslini și rodii, oregano, cimbru, rozmarin sau lavandă. La mijlocul lui octombrie, când am ajuns noi, copacii erau plini de fructe, iar parfumul plantelor nu poate fi descris, trebuie experimentat :).
Situl fost deschis publicului în 2014 și, inițial, accesul a fost liber, cu multă publicitate în presă și pe net. Se intra pe o poartă, acum încuiată, de pe strada Rigillis, sau dinspre grădinile Muzeului Bizantin, cu care se învecinează către est. După numai câțiva ani, s-a impus taxă de vizitare: 4€. Altfel, Liceul este inclus în biletul de 30€ pentru Acopole, Agora etc.
Ce vedem, odată ajunși în sit: amprentele la sol ale construcțiilor gimnaziului antic. Intrarea sa principală era dinspre sud și, astăzi, este acoperită de clădiri moderne. În centrul sitului observăm fundația unei palestre (pale = luptă). În centru era o curte folosită pentru instrucția efebilor și hopliților, având dimensiunile 23x26 metri. Aceasta era înconjurată pe trei laturi (est-nord-vest) cu stoa, adică porticuri cu lățimea de circa 4 metri, iar în spatele acestora erau amenajate diverse încăperi acoperite, care foloseau drept vestiare, săli de odihnă prevăzute cu bănci, depozite pentru nisip și ulei etc. Astfel, dimensiunile totale ale palestrei ajungeau la 50x48 metri.
Se consideră că a fost ridicată pe la mijlocul sec. IV î. C. și a funcționat, cu întreruperi, timp de aproape șapte sute de ani, până către începutul sec. IV d. C. După distrugerile din timpul asediului roman din 86 î. C., au fost făcute reparații și îmbunătățiri: s-au adăugat două cisterne simetrice, la nord-est și la nord-vest, care alimentau băile pe care le foloseau tinerii după antrenamente. În sec. I d. C., s-a construit încă o cisternă, tot în partea de nord. Am obținut multe dintre aceste date de pe site-ul clasic odysseus.culture.gr/h/3/e ... sp?obj_id=20744, precum și (re) citind panourile informative din interiorul Liceului (le am pozate) sau pliantul luat la intrare (de unde am fotografiat imaginea cu palestra reconstruită 3D).
O paranteză
Sunt un simplu amator, pasionat de călătorii, istorie și artă. Informațiile despre un subiect (în cazul de față, Atena) le aflu citind cărți pentru publicul larg (nu lucrări științifice) și răscolind internetul (trăiască Google translate, citesc în greacă, spaniolă, italiană!). Evident, nu pot spune că am o imagine nuanțată a Atenei după o vizită de doar șapte zile, necunoscând limba localnicilor și neinteracționând cu ei. Mă străduiesc, însă, să consult mai multe surse în legătură cu un același subiect, să coroborez informațiile, să le integrez într-un ansamblu. Și încerc să explic ceea ce am aflat, mie și celor care, eventual, citesc aceste rânduri, folosind propriile cuvintele – deși anumite imagini sunt preluate, uneori subconștient, din lecturi.
Despre Grecia antică am citit relativ mult, dar în biblioteca proprie am doar trei lucrări: M. I. Finley – „Vechii greci” , Robert Flacelière – „Viața de toate zilele în Grecia secolului lui Pericle” și Indro Montanelli – „Istoria grecilor” . Orice voi cita va fi, așadar, din una dintre aceste cărți, cu indicarea inițialelor autorului.
Încă ceva: voi urma cutuma de a folosi, pentru persoane și locuri, numele încetățenit în limba română, acolo unde e cazul. Prin urmare, nu voi scrie Themistokleous sau Irodou Atticou, ci Temistocle, respectiv Irod din Atica. Excepție – cazul în care e vorba despre o stradă, atunci voi scrie numele acestea așa cum apare el pe Google maps, pentru a putea fi găsită mai ușor.
INSTRUCȚIA ÎN GRECIA ANTICĂ
În primul rând, să spunem că nu beneficiau de instrucție decât băieții născuți liberi, fii ai cetățenilor sau ai metecilor înstăriți. În Atena, nu exista un sistem de învățământ oficial, însă exista o relativă standardizare a „curiculei” pe care trebuia să o parcurgă un copil sau un tânăr. Apoi, învățământul nu era nici obligatoriu și nici gratuit, însă tradiția impunea tatălui să își trimită băieții la școală și „forța de constrângere (a tradiției) era la fel de mare ca cea a legii” (R. F.).
Copiii mergeau la școală începând cu vârsta de 6 ani, până pe la 14-16 ani. La început, învățau să citească și să scrie, timp de 3-4 ani. Autorii studiați erau Homer, Hesiod și Solon, iar „gramatistul (profesorul) desprindea din versuri nu lecții de estetică, ci lecții de morală și de religie și, într-un sens mai larg, lecții de viață” (R. F.). Urmau studii elementare de aritmetică, iar începând cu vârsta de 8-9 ani începea predarea muzicii, copiii trecând sub supravegherea citaristului. Acesta îi învăța atât cântul vocal, cât și cele două instrumente iubite de greci, lira și oboiul.
„Tinerii atenieni își foloseau talentele pentru a contribui, ca membri ai unor coruri care cântau și dansau, la strălucirea sărbătorilor organizate de cetate. Cu aceste prilejuri, erau desemnați niște choregoi, cetățeni aleși în această funcție pentru că erau bogați și puteau suporta cheltuielile legate de ea. Aceștia aveau îndatorirea de a recruta grupuri de copii și de a-i da în grija unor profesori de cor, pentru a învăța să cânte împreună o bucată lirică în cinstea unui zeu. În mod obișnuit, aceste manifestări religioase și artistice luau forma unor concursuri între corurile organizate de fiecare dintre cele zece triburi în care erau împărțiți cetățenii Atenei. Coregul învingătorilor primea ca premiu un trepied și se întâmpla ca el, de dragul gloriei, să vrea să comemoreze evenimentul așezând trepiedul ca ofrandă la marginea unui drum public, în vârful unui monument ridicat pe cheltuiala sa. Așa se face că una dintre străzile Atenei, fiind mărginită de asemenea ofrande, se chema Strada Trepiedelor. Aceasta este cea mai veche stradă a Atenei care nu și-a schimbat traseul până în zilele noastre, pe care încă mai poate fi admirat monumentul coregic al lui Lysicrates, datat 335 î. C.” (R. F.)
Începând cu vârsta de 10-12 ani, copiii începeau să își exerseze corpul sub supravegherea pedotribului. Acesta deținea o palestră, unde se desfășurau antrenamentele. „Trei trăsături sunt caracteristice gimnasticii grecești: nuditatea totală a atletului (gymnos = gol), obiceiul de a unge trupul cu ulei și faptul că exercițiile se desfășurau în sunetul oboiului. Accesoriile de care nu se poate lipsi copilul când merge la palestră sunt: buretele cu care se spală, flaconul cu ulei și răzuitoarea de bronz, numită strigil, folosită pentru îndepărtarea de pe corp, la finalul zilei, a stratului de ulei și de praf amestecat cu sudoare. Înainte de lecție, copilul se spală, se freacă peste tot cu ulei, apoi își presară nisip pe membre, lăsându-l să cadă ca o ploaie fină printre degetele răsfirate. Așa cum scria N. I. Marrou, când încercăm să ne închipuim atleții goi sub cerul limpede al Eladei, e bine să nu ne încredem în transpunerea imaterială pe care o oferă poeții neoclasici, ci trebuie să îi vedem în arșița soarelui și în vântul care ridică nori de praf, cu pielea unsă și acoperită cu un strat de pământ colorat, ca să nu mai vorbim de pancratiștii care se tăvălesc în noroi, mânjiți de sânge.” (R. F.)
Probele pentru care se antrenau tinerii erau: gimnastica, luptele, săriturile, alergarea, aruncarea discului și aruncarea suliței. Pentru ultimele trei, palestra nu era potrivită, așa că antrenamentul se făcea pe stadion. Însă, luptele reprezentau sportul prin excelență. Se practicau așa numitele, astăzi, lupte greco-romane, apoi boxul și pancration – o înfruntare dură, în care singurul lucru interzis era să îți bagi degetele în ochii adversarului. De asemenea, se practica înotul în golful portului Pireu.
Existau două tipuri de palestre: cele pentru copii, private, și cele pentru efebi, care erau publice, gratuite și obligatorii. Statul atenian nu era interesat de educația intelectuală a viitorilor cetățeni, așa că a lăsat acest aspect pe seama inițiativei particulare (și se consideră că, pe la anul 400 î. C., nu existau cetățeni analfabeți). Educația militară era, însă, esențială. Prin urmare, în exteriorul orașului, s-au înființat gimnazii – Liceul fiind, probabil, cel mai important. Ele se aflau situate în zone în care apa nu lipsea; am văzut, mai sus, cam cât de vitală era o baie la finalul unei zile ????.
Când un tânăr împlinea 18 ani, devenea efeb și „se înscria în nomadelfia, unde locuia, se antrena, dormea și lua masa împreună cu ceilalți colegi; cu ei discuta miturile și legile comunității, încercând să se facă remarcat. După un an, jura credință Atenei, în fața Consiliului celor Cinci Sute, cu un ceremonial plin de fast; din acest moment, el era deja un cetățean cu drepturi depline. Pleca apoi să-și facă serviciul militar în cazarmă; la terminarea acestuia, avea 21 de ani și devenea aner, bărbat, cu dreptul de a-și întemeia propria familie și de a deveni protagonist al vieții publice a orașului.
Tot din acest moment, un atenian putea să-și desăvârșească educația, dobândind specializare în retorică, istorie, științe sau filozofie, la cursurile unor docenți particulari care îi împărtășeau astfel de cunoștințe așezați sub un copac sau plimbându-se în jurul palestrei. Și costau o mulțime de bani.” (I. M.)
Primii „profesori universitari” ai Atenei au apărut pe la mijlocul sec. V î. C. – e vorba de filozofii sofiști. Aceștia se mutau dintr-un oraș în altul și răspândeau toate cunoștințele acelor timpuri: geometrie, astronomie, medicină, fizică aplicată și inginerie, retorică și filozofie. Astfel, Protagoras, Hippias, Gorgias și ceilalți sofiști au fost cei care, pentru o perioadă, au educat elita vremii. Datorită lor, accentul educației s-a mutat, ușor-ușor, dinspre corp către intelect.
„În a doua jumătate a sec. V se petrece în filozofia greacă o revoluție într-atâta identificată cu personalitatea unui singur om, Socrate, încât toți predecesorii lui sunt numiți, în chip colectiv, presocratici. Socrate a fost catalizatorul transformării care a situat omul în centrul investigației filozofice.” (M. I. F.) A pus pasiune în tot ce a întreprins: erou în Războiul Peloponesiac, neobosit predicator pe străzile și în piețele Atenei - și nu a acceptat niciodată plată pentru munca sa. Mulți dintre discipolii săi au rămas ei înșiși în istorie și au făcut nemuritor numele maestrului lor: Alcibiade, Critias, Xenofon, Antistene, Aristip și, peste toți, Platon. Însă, concetățenii l-au condamnat la moarte, în 399 î. C., în urma unei acuzații de impietate.
Trimis de adso in 31.12.20 16:08:23
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@gpopa: Un muzeu transformat prin acest articol intr-o frumoasa prezentare a trecutului.
Felicitări, votat cu mare drag.
@gpopa: Extrem de interesant acest review despre educația tineretului atenian.
Felicitări!
@Carmen Ion: Va multumesc!
Nu stiu pe cati ii intereseaza subiectul - pe mine m-a interesat. Daca va mai fi de folos cuiva, cu atat mai bine, cert e ca am avut parte de o saptamana (ultima) in care mi-am improspatat niste lecturi si am citit si lucruri noi.
De exemplu, doar dupa explicatiile din sit, nu prea am inteles cum se folosea, efectiv, palestra, imi inchipuiam alte chestii.
Si, cel mai amuzant, imi amintesc cat de nedumerit am ramas dupa ce am incercat sa pricep care era treaba cu monumentul coregic de pe Str. Trepiedelor. Intelesesem, la fata locului, ca era ceva cu o victorie impotriva piratilor...
La multi ani!
O corectura: am scris ca str. Trepiedelor e singura care nu si-a schimbat traseul de 2500 de ani. De fapt, voiam sa spun "numele", nu "traseul". Sunt multe strazi ateniene cu traseul neschimbat din antichitate incoace. Din cauza configuratiei terenului, pur si simplu in unele cazuri nu au cum fi altfel: trecerea fireasca printre dealuri obliga drumurile din vestul si sudul Acropolei sa fie asa cum sunt.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2020 Muzeul Bizantin și Creștin — scris în 07.01.21 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Liceul și Academia (2). Plus Muzeul Național de Arheologie — scris în 02.01.21 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Muzeul Benaki de Cultură Greacă — scris în 24.12.20 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 O lecție de istorie a artei: excepționalul Muzeu de Arheologie — scris în 26.12.18 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Kallimarmaro - Stadionul Panathenaic — scris în 03.02.18 de Nasshu din BASCOV [AG] - RECOMANDĂ
- May.2015 „La pas” prin muzeul fără ziduri — scris în 13.03.16 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ