Istanbul, kilometrul 0

TIPĂREȘTE

Orașul de pe două continente m-a fascinat de la prima vedere, din urmă cu mai bine de treizeci de ani, și de fiecare dată când am avut ocazia, am revenit pentru a-l redescoperi cu aceeași bucurie și plăcere. Ultima dată în 2014. Abia înscrisă atunci pe AFA, am și „comis” imediat după revenirea în țară trei reviewuri pe care le puteți consulta, în caz că vă împinge curiozitatea de la spate vezi impresii.

Și iată-mă acum, în 2025, ajunsă din nou la Istanbul grație vărului Sorin și soției sale, care aveau niște cumpărături musai de făcut acolo. Așadar, după sejurul de 10 zile la Palio Tsifliki, lângă Kavala grecească vezi impresii, am pornit cu noaptea în cap către Turcia. Deplasare fără probleme pe autostrada A2 Egnatia Odos, asta până la punctul de trecere a frontierei Kipi/Ipsala, unde am pierdut aproape două ore: ni s-a cerut să scoatem totul din mașină pentru a fi scanată goală (mașina)... Și aveam o groază de bulendre, ale noastre și ale celor două cățelușe care ne însoțeau.

O întreagă tevatură!

Dar să trecem peste. Pe măsură ce ne-am apropiat de Istanbul, traficul a devenit tot mai aglomerat și timpii morți petrecuți „în fundul” altor vehicule s-au însutit, dându-mi răgazul să mă zgâiesc la construcțiile noi, care mai de care mai avangardiste, răsărite la periferii. Cât de mult s-a schimbat fața orașului de acum 11 ani! Și intrând pe Ordu Cadessi, artera din peninsula istorică străpunsă de linia tramvaiului T1, am dat de aceeași vânzoleală și același haos știute de mine, dar nu și de Sorin și soția sa Dorina, aflați pentru întâia oară în Istanbul.

Întrebuințându-se serios, șoferul a reușit totuși să ne depoziteze în siguranță la locul de cazare rezervat în cartierul Fatih, pe care îl voi descrie într-un alt review.

Aveam să rămânem în oraș trei nopți, având practic la dispoziție doar două zile și jumătate, un răstimp extraordinar de scurt, dar pe care ‒ în calitatea autoasumată de ghid ‒ am încercat să-l drămuiesc cât mai bine pentru ca tovarășii mei de călătorie să-și poată face o idee despre uriașa metropolă în care ne aflam.

I-am lăsat în prima după-amiază să facă shopping la Marele Bazar, pe care n-aveam niciun chef să-l revăd. Oricum, în dimineața următoare, în drum către buricul târgului, aveam să trecem prin Arasta Bazar, specializat în covoare și obiecte decorative, de unde (evident) nu am plecat cu mâna goală. Dar cum ai putea să te eschivezi, când nu există raft de prăvălie ori tarabă de pe care măcar două-trei mărfuri să nu-ți facă cu ochiul?!!

Nu mă întrebați câți bani am spânzurat acolo... Dar dacă mă întrebați cum am plătit, vă voi răspunde: cu cardul sau cash în euro. În toate cele trei zile nu am schimbat niciun bănuț în lire turcești.

Totuși, fiind un om (și un turist) serios, mi-am mânat companionii cât de repede am putut afară din bazar, trecând pe lângă zidurile de apărare din perioada bizantină, spre kilometrul zero al Istanbulului, Piața Sultanahmet, declarată parte a Patrimoniului Mondial UNESCO în 1985.

Apropo de kilometrul 0: poate că puțini știu că în apropiere de intrarea la Basilica Cisternă, care închide scuarul pe latura nord-vestică, se găsește Million stone sau Miliarium Aureum ‒ Piatra de hotar, un fragment din stâlpul din marmură ridicat probabil de Constantin cel Mare (ori adus de la Ierusalim de către mama sa, împărăteasa Elena, impresionată de legenda potrivit căreia Iisus s-ar fi așezat la un moment dat pe această piatră pentru a se odihni) cu scopul de a marca „centrul lumii” , acesta fiind locul din care s-au măsurat toate distanțele în epoca bizantină.

Suntem în cea mai cunoscută și totodată mai aglomerată piață a orașului, un adevărat muzeu în aer liber, plin de monumente care reflectă toate epocile istorice prin care a trecut Istanbulul, de la cea romană la cea bizantină și mai apoi otomană, și martor al unor evenimente cruciale pentru trecutul Turciei și nu numai.

Să ne întoarcem în timp la anul 667 î. Hr., când ‒ spune legenda ‒ coloniștii greci megarieni în frunte cu regele Bizas au fondat la intrarea sud-vestică a strâmtorii Bosfor o așezare pe nume Byzantion, latinizată ulterior ca Byzantium. În anul 196 d. Hr., aceasta fost incorporată în Imperiul Roman de către împăratul Septimius Severus. În 330 d. Hr. Constantin cel Mare a declarat orașul capitală a imperiului său, numindu-l Nova Roma, însă contemporanii au ales să-i zică „orașul lui Constantin” ‒ Constantinopol (Și așa a rămas până în 1930, când numele i-a fost schimbat oficial în Istanbul. Până atunci, apelativul Stanbul desemnase numai zona veche a orașului, adică peninsula istorică, astăzi districtul Fatih).

Așa se face că, după ce, timp de câteva secole, Byzantium fusese un centru comercial important din estul Imperiului Roman, Constantinopolul a servit drept capitală a Imperiului Bizantin preț de mai bine de un mileniu, mai precis până în 1453.

Piața Sultanahmet (Sultanahmet Meydanı în limba turcă) a fost amenajată pe locul unui hipodrom, motiv pentru care mai este cunoscută și ca Atmeydanı („Piața calului” ). Construit de Septimius Severus în 203 d. Hr., hipodromul a fost ulterior refăcut și extins de către împăratul Constantin. Se crede că la acea vreme măsura 450 m lungime și 130 m lățime și avea o capacitate de 100.000 de locuri, fiind decorat cu statui de zei, împărați, eroi și animale.

În perioada bizantină, hipodromul nu era doar locul în care concurau câte opt care trase de patru cai, ci centrul vieții publice a orașului. Pentru împărat, cursele erau prilejul de a-și etala puterea stând într-o lojă specială („kathisma” ), legată direct printr-un culoar subteran cu palatul imperial, și organizând parade și alte manifestări fastuoase. Întrecerile sportive constituiau în același timp o ocazie rară în care conducătorii se aflau alături de oamenii de rând, dar și un spațiu predilect pentru discuții și negocieri politice.

Puține monumente din acea epocă au spraviețuit însă până în zilele noastre: Obeliscul egiptean (sau Obeliscul lui Teodosie), Coloana zidită sau Columna lui Constantin, și Coloana șarpelui sau Coloana șerpuită. Cele mai multe statui au fost distruse iar altele au fost jefuite în timpul cruciadelor, un exemplu notoriu fiind cele patru statui de cai care împodobeau porțile Carceres, ajunse la Veneția, pe fațada Basilicii Sf Marcu. În piață s-au păstrat însă alte monumente bizantine de o inestimabilă valoare: Agia Sofia și Basilica Cisternă.

După distrugerea orașului în timpul celei de-a patra cruciade (1202-1204), hipodromul a fost lăsat în ruine, iar decăderea sa a continuat și după anul 1453, când Constantinopolul a intrat sub stăpânirea turcilor conduși de sultanul Mahomed II Cuceritorul, care a desemnat și el orașul drept capitală a Imperiului Otoman, funcție deținută până în 1923, când Turcia a devenit republică.

În perioada otomană, hipodromul a fost complet abandonat, servind doar ca sursă de materiale de construcție și doar ocazional drept spațiu de desfășurare a unor evenimente de marcă. Alte edificii au fost însă înălțate în piață, și dintre ele cel mai impunător este – fără îndoială – celebra Moschee albastră, ridicată din porunca sultanului Ahmed I, cel care a și dat numele pieței.

Astăzi, piața Sultanahmet se înfățișează vizitatorilor drept o esplanadă vastă, cu un parc cu alei asfaltate și fântâni arteziene, plin de verdeață, pomi și bănci, înconjurat de clădiri vechi de multe secole și străzi animate, mărginite de magazine, hoteluri, cafenele și restaurante. Un loc asaltat de turiști, cu o atmosferă unică, în care tinerii vin să-și facă pozele de nuntă și unde în fiecare an este organizat un faimos Festival al lalelelor. Amenajarea sa s-a finalizat în ultimul deceniu al veacului al XX-lea, inclusiv prin nivelarea cu buldozere a unor porțiuni, însă nu tot ce era de descoperit s-a excavat. Așa că cine știe ce surprize ne rezervă viitorul?

Am pătruns în piață cu un sentiment de venerație: istoria e aici omniprezentă, dar se îmbină armonios cu elementele moderne, creând o stare de bine pe care rareori am resimțit-o în alte locuri. Oamenii vin în piață cu treburi sau pentru a admira împrejurimile, este un furnicar continuu, un du-te-vino permanent, și nu ai cum să nu surprinzi chipuri străine în poze.

Ce putem vedea aici?

Pe latura estică a pieței sunt două instituții culturale: Muzeul de Artă Turcă și Islamică și Muzeul de Istorie și Experiențe Hagia Sophia (Hagia Sophia History and Experience Museum). Pe primul l-am vizitat în anii 1990 și, dacă nu l-ați văzut deja, vă recomand să o faceți ‒ deține exponate extrem de valoroase. De al doilea mărturisesc că nu știam; bănuiesc că a fost înființat după 2020, când Hagia Sofia a fost transformată în moschee.

În centrul esplanadei se află monumentele păstrate din hipodromul antic.

Pentru a da o față grandioasă noii capitale, împăratul Constantin și succesorii săi, în special Teodosius cel Mare, au adus în oraș opere de artă impunătoare, pe care le-au amplasat în mijlocul hipodromului (zonă numită „spina” ). Unul dintre acestea este Coloana șarpelui sau Coloana șerpuită, un altar de sacrificii construit din bronz în anul 479 î. Hr. pentru a celebra victoria grecilor asupra perșilor în Bătălia de la Plataea și care fusese adăpostit în interiorul Templului lui Apollo din Delphi.

Coloana era formată din trei șerpi încolăciți, având în vârf, susținut de capetele șerpilor, un vas de aur, care se pare că nu a ajuns totuși niciodată la Constantinopol. Cele trei capete și treimea superioară a coloanei au fost distruse, dar părți din capete au fost recuperate și sunt expuse la Muzeul de Arheologie din Instanbul.

Așa cum spuneam, Teodosie I a continuat munca de înfrumusețare a orașului, aducând în hipodrom Obeliscul egiptean, ridicat în complexul Karnak din Luxor în jurul anului 1490 î. Hr., în timpul domniei faraonului Tutmes III, pentru a cinsti victoriile militare din Mesopotamia. Tăiat în trei bucăți, monumentul din granit roz, înalt de 32,5 m (din care au mai rămas cca. 20), împodobit pe toate cele patru fețe cu hieroglife ce descriau faptele de arme ale faraonului, a fost transportat pe mare și așezat pe un piedestal din marmură.

Pe laturile acestuia au fost sculptate scene înfățișând familia imperială care asistă la cursele de care, pe împărat oferind cununa cu lauri învingătorului, și muncitori lucrând la ridicarea obeliscului, precum și inscripții în limbile latină și greacă veche.

În capătul opus al hipodromului antic se găsește un alt obelisc, o structură de dimensiuni mai modeste din cauza deteriorării cauzate de intemperii. Este Coloana zidită sau Columna lui Constantin. Nu se cunoaște data construirii sale, dar se presupune că datează tot din perioada teodosiană, fiind reparată, potrivit unei inscripții în limba greacă în care este comparată cu Colosul din Rhodos, de către împăratul Constantin VII Porfirogenetul în secolul al X-lea.

Acesta a acoperit monumentul cu plăci din bronz aurit, sculptate cu scene care ilustrau victoriile armate ale împăratului Vasile Macedoneanul, bunicul său, motiv pentru care obeliscul mai era cunoscut drept „turnul de aramă” . Din păcate, plăcile au fost furate și topite în timpul celei de-a patra cruciade.

În afara acestor trei monumente, pe locul fostului hipodrom se mai află și Fântâna germană sau Fântâna Kaiserulului Wilhelm, în formă de foișor, un dar din partea Germaniei pentru a marca vizita lui Wilhelm II la Istanbul din 1898. Fântâna cu cupolă în arc rotunjit, în stil neorenascentist german, a fost realizată exclusiv cu materiale nemțești și a fost asamblată in situ în 1901.

În zona pieței Sultanahmet se găsesc și alte edificii interesante care întregesc moștenirea istorică și culturală a orașului:

Basilica cisternă, un enorm rezervor subteran construit de împăratul Justinian în anul 532 pentru alimentarea cu apă a palatului imperial și clădirilor înconjurătoare și, în caz de incendiu, a întregului oraș;

Hamamul Hürrem Sultan sau Baia Roxelanei, un dom octogonal care adăpostește rămășițele pământești ale unei fiice de preot ortodox rutean luată ca sclavă de turci și ajunsă în haremul lui Suleiman Magnificul, pe care l-a vrăjit, determinându-l să o facă singura lui soție legitimă. Iar ea i-a dăruit în cei aproape 50 de ani de conviețuire cinci fii și o fiică. Conform tradiției, după ce a trecut la Islam, Roxelana a devenit Hürrem Sultan („sultana cea veselă/fericită” ), deși alte surse atribuie apelativul firii sale nostime;

Mausoleul Şehzade sau Moscheea Prințului, construită între 1543-1548 de Suleiman Magnificul pentru fiul său, prințul Mehmed, asasinat la întoarcerea acasă după o campanie victorioasă împotriva Regatului Ungar;

Moscheea Firuz Ağa, ridicată în anul 1491 de vistiernicul lui Baiazid II;

Mormintele sultanilor Ahmed I și Mehmet III;

Ruinele palatului lui Antioh (secolul al V-lea).

Alături de acestea, semnalez și alte construcții interesante de dată mai recentă situate la marginea hipodromului: Școala Tehnică (1894) și Oficiul de cadastru (1914), ambele în stil neo-otoman.

Iar în imediata apropiere a pieței se află Palatul Topkapı (reședința sultanilor otomani între 1465-1856, actualmente muzeu) și Muzeul Mozaicurilor. În incursiunile mele anterioare la Istanbul am vizitat o parte din monumentele enumerate mai sus (Basilica Cisternă, Baia Roxelanei, Moscheea Prințului, Topkapı și Muzeul Mozaicurilor). Pe acesta din urmă aș fi vrut să-l revăd, însă era în renovare. Totuși, și eu, la fel ca toți ceilalți turiști, am fost mai mult atrasă de cele mai impunătoare două edificii din piață.

Moscheea Sultan Ahmed sau Moscheea albastră, o capodoperă a arhitecturii otomane, a fost construită din porunca lui Ahmed I între 1609-1616 sub supravegherea arhitectului Sedefkar Mehmet Ağa, elev al celebrului Mimar Sinan. Ahmed și-a dorit o clădire măreață, care să îi poarte numele în eternitate și să rivalizeze cu Hagia Sophia, cea mai importantă moschee din oraș la acea vreme. Din acest motiv se pare că, nemulțumit fiind, ar fi ordonat uciderea primului proiectant înainte de a-i încredința lucrarea lui Mehmet Ağa.

Planurile făcute de acesta prevedeau o curte interioară vastă și un corp principal în formă de roză cu patru ramuri, cu acoperiș susținut de patru stâlpi masivi, alcătuit din domuri și semi-domuri, cel mai impozant dintre acestea având 43 m înălțime și diametrul de 23,5 m.

Moscheea ar fi trebuit să aibă patru minarete, dar în fapt au fost ridicate, din greșeală, șase. Se pare că sultanul i-ar fi cerut arhitectului ca minaretele să fie din aur, dar în loc de aur (altın) Sedefkar Mehmet Ağa a înțeles șase (altı). Confuzia a dat naștere unor critici aspre din partea învățaților musulmani, care l-au acuzat pe sultan de sacrilegiu, căci Kaaba din Mecca, cea mai sfântă moschee din lume, avea și ea tot șase minarete. Până la urmă totul s-a rezolvat prin ridicarea unui al șaptelea minaret la Mecca.

Nu numai cele șase minarete au provocat nemulțumiri, ci și suma uriașă cheltuită pentru construcția moscheii, și mai ales sursele de finanțare. Clădirile publice se ridicau în mod tradițional cu bani obținuți ca pradă de război, însă Ahmed nu se putea lăuda cu campanii soldate cu victorii remarcabile, așa că a apelat la fondurile statului.

Dar toate acestea sunt istorie, și important pentru noi, ca turiști, este că ne putem bucura ochii cu un edificiu superb. Și fără să plătim, intrarea fiind liberă și pentru cei de altă credință decât cea musulmană. Moscheea este deschisă zilnic, de la răsărit până la apus. Totuși trebuie ținut cont că vinerea după-amiaza, înainte de apus, accesul este permis doar musulmanilor pentru rugăciunea săptămânală obligatorie. Și încă un amănunt: ca în orice moschee, și aici trebuie să te descalți la intrare, să fii îmbrăcat decent iar femeile să își acopere capul.

Poarta principală, dinspre piață, cuprinde un semidom și un dom de dimensiuni reduse. În partea de vest este o altă poartă, închisă cu un lanț greu din fier astfel poziționat, încât sultanul, singurul care avea dreptul de a pătrunde în incintă călare, să fie nevoit să își aplece capul într-un gest simbolic de smerenie. Curtea interioară este înconjurată de arcade boltite și are în centru o fântânnă hexagonală destul de mică pentru un edificiu atât de mare.

Clădirea impresionează prin măreție și bogăția decorațiunilor interioare. Are o capacitate de 10.000 de persoane, iar în afara locașului de rugăciune, complexul mai include o școală religioasă, un spital, un caravanserai și o cantină gratuită. Podeaua este complet acoperită de covoare în nuanța roșu regal și lumina pătrunde prin nu mai puțin de 250 de ferestre, cu un ajutor suplimentar din partea candelabrelor uriașe.

Dar privirile sunt imediat atrase de versetele coranice frumos caligrafiate și de cele cca. 21.000 de plăci ceramice de Iznik lucrate manual, cu 50 de modele diferite de lalele, care împodobesc pereții. Culoarea lor predominantă este cea albastră, și de aici provine denumirea dată moscheii de turiștii occidentali și preluată de turci în scopuri comerciale, desigur.

Fiecare centimetru pătrat este superb ornamentat, niciun detaliu n-a fost lăsat la voia întâmplării. Impresia e copleșitoare!

De o cu totul altă experiență am avut însă parte revizitând cel mai vechi locaș de cult din piața Sultanahmet.

Hagia Sofia, oficial denumită acum Marea Moschee Ayasofya, a fost la origini, așa cum nu mă îndoiesc că știți, biserică. Purta hramul Sfintei Înțelepciuni, a fost ridicată în anul 325 de împăratul Constantin cel Mare în inima acropolei Byzantionului, pe locul unui templu dedicat zeiței Artemis, și a fost declarată reședința episcopală a Constantinopolului.

După înăbușirea revoltei Nika din anul 532, care urmărea detronarea sa, împăratul Iustinian I cel Mare a decis să reconstruiască biserica, încredințând lucrările celor mai importanți arhitecți ai vremii, Anthemius din Tralles și Isidoros din Milet, care au adus cele mai fine materiale de pe tot cuprinsul imperiului și au „împrumutat” fragmente de decorațiuni exterioare din monumentele antice de la Efes sau Heliopolis. Circa 10.000 de muncitori și 100 de maiștri angajați au finalizat construcția în 537, după numai 5 ani.

Cupola, prea plată, s-a prăbușit după trei cutremure și a fost refăcută de nepotul lui Isidoros din Milet în forma care a supraviețuit până astăzi, catedrala fiind reinaugurată de Iustinian în anul 563. A urmat o serie aproape nesfârșită de incendii și cutremure, dar și jaful din 1204, în timpul celei de-a patra cruciade, când sfântul locaș a fost golit de icoane ferecate în aur și argint și împodobite cu pietre prețioase, de candelabre și cruci de o valoare inestimabilă.

Restaurată în mai multe etape, Agia Sofia avea să decadă treptat, la fel ca întreg Imperiul Bizantin. Ultima slujbă ortodoxă s-a ținut în primăvara anului 1453, cu câteva zile înainte de cucerirea orașului de către otomani.

Sultanul Mahomed II a dispus imediat transformarea bisericii în moschee. Musulmanii consideră imaginile cu oameni, îngeri și pe cele zoomorfe drept idolatrie, așa că mozaicurile au fost acoperite cu un strat de tencuială albă, dar fără a fi distruse. Ulterior, construcției i-au fost adăugate patru minarete în cele patru colțuri, o fântână de abluțiune, o școală coranică, mai multe mausolee iar în interior s-au amenajat mihrabul și minbarul.

Între anii 1847-1849 s-au efectuat reparații masive, vechile mozaicuri fiind redescoperite și reacoperite, și au fost fixate pe pereți cele 8 medalioane conținând numele lui Allah, al profetului Mohammed, ale primilor patru califi și nepoților lui Mohammed.

În anul 1935, primul președinte al Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk, a recunoscut importanța istorică și artistică a Agiei Sofia și a hotărât transformarea moscheii în muzeu. Cu această ocazie, au fost scoase la iveală vechile mozaicuri, unele dintre ele păstrate într-o stare bună.

Iar eu am vizitat muzeul de trei ori, ultima dată în 2008.

Pentru ca în 2020 să vină bomba! Decizia din 1935 a fost anulată ca fiind ilegală, Agia Sofia a trecut în subordonarea Ministerului Afacerilor Religioase și a redevenit moschee.

În ciuda protestelor formulate de UNESCO și unele biserici ortodoxe, autoritățile turce nu au cedat. Agia Sofia poate fi vizitată în continuare zilnic între orele 9-17.30 (cu excepția după-amiezii de vineri), însă deși a fost declarată moschee, intrarea se plătește! Iar prețul nu e deloc modic: eu am făcut rezervare cu 30 euro/persoană pentru a evita cozile, și bine am făcut, căci șirul de turiști părea să nu se mai termine

Dar spiritul mercantil care a stat în spatele tarifării m-a deranjat foarte tare.

Dacă tot ai făcut-o din muzeu, moschee, de ce ceri bani, când Moscheea albastră din vecinătate se vizitează gratuit? Și de ce nu permiți accesul non-musulmanilor decât la galeriile de la etaj, printr-o rampă lungă și cotită, special proiectată în acest scop, primul nivel fiind rezervat musulmanilor pentru rugăciuni?

Nu vreau să declanșez polemici. Spun doar că, în opinia mea, religia a fost doar un pretext pentru această decizie eminamente politică. Incredibil și inacceptabil pentru secolul al XXI-lea!

Știam, desigur, de transformarea muzeului în moschee, și mă așteptam la schimbări în interior, dar ceea ce am văzut mi-a întrecut imaginația. Aveam cu ce face comparația și totul parcă dispăruse! În afară de dimensiuni… Și de structurarea clădirii…

Această capodoperă a arhitecturii bizantine a fost cea mai mare biserică din lume la data construcției: ocupă o suprafață de 7.500 mp, nava centrală și nartexul însumează cca. 100 m lungime și 71 m lățime, iar cupola se înalță la 55 m. Coloanele din granit au fost aduse de la Efes iar cele din porfir de la Baalbek. Cea mai mare parte a coloanelor se termină cu capiteluri bizantine, ornate cu frunze de acant.

A fost proiectată în stil de basilică, cu pronaos, naos și altar. Are o navă centrală, înconjurată de galeriile superioare în formă de potcoavă deschisă spre altar, și două nave laterale, iar cupola susținută de coloane are diametrul impresionant de 32 m. În total sunt 107 coloane, din care 40 la primul nivel și restul de 67 la galerii, iar la baza cupolei, cele 40 de ferestre lasă lumina să pătrundă, dând senzația unei plutiri diafane în aer. Zidurile au fost placate cu marmură de o calitate excepțională, despre care se spune că ar fi în nu mai puțin de 60 de nuanțe.

Dar…

Toate mozaicurile și frescele cu reprezentări creștine au fost acoperite cu o tencuială urâtă maroniu-pământie, păstrându-se doar motivele geometrice și florale. Pe unele porțiuni au fost pictate versete coranice, dar în alte părți presupun că încă nu s-a dispus de timpul necesar pentru caligrafiere, așa că pereții au fost lăsați așa, goi, neîmpodobiți.

Au dispărut sub stratul de vopsea comori pe care nu știu dacă generațiile viitoare vor avea ocazia să le mai admire: mozaicul votiv, mozaicul Deesis, cel al Fecioarei cu pruncul încadrată de arhangheli, al Fecioarei cu împărăteasa Zoe și împăratul Constantin Monomachos, al Sfintei Fecioare cu Pruncul în brațe, încadrată de Ioan al II-lea Comnen și împărăteasa Irina, al lui Hristos așezat pe tron și binecuvântând omenirea și multe altele. De altfel, se aprecia că galeriile superioare conțineau cele mai frumoase și mai spectaculoase mozaicuri cu figuri umane din întreaga artă bizantină.

Acoperite acum, ascunse privirilor. Și pentru ce?!!

A spune că vizita la Agia Sofia a fost o mare dezamăgire pentru mine e prea puțin. Am făcut turul galeriei, uitându-mă de sus la primul nivel, unde musulmanii se rugau sau doar admirau decorațiunile. Eu și ceilalți vizitatori care nu le împărtășeam credința nu aveam voie să pășim acolo. Ce discriminare!

Am părăsit locașul sfânt cu un gust amar în gură. Timp de peste 1.500 de ani, Agia Sofia a fost un edificiu emblematic al creștinismului și mai apoi al Islamului, martor al ascensiunii și decăderii unor imperii, un deschizător de drumuri în arhitectura creștină, un tezaur artistic de o valoare excepțională pentru oraș și pentru întreaga Turcie. Și un simbol al toleranței religioase timp de aproape un secol, cât a funcționat ca muzeu deschis oricărui vizitator, indiferent de credință.

Grandoarea și frumusețea sa rămân nealterate, însă revenirea la statutul de moschee și intervențiile brutale în decorațiunile interioare pun sub semnul îndoielii semnificația sa fundamentală, cea de păstrătoare a diversității culturale și religioase, atât de necesară în lumea de azi.

Ce păcat!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 60 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI