GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ce-am făcut, ce n-am făcut, cert este că pe la sfârşitul lui martie stăteam - ca pe ace si cu leguma-n... ştiţi domniile voastre unde – în faţa unei simpatice şi, cred eu, nou angajată a unei agenţii de turism şi care tocmai îmi pusese întrebarea de al cărei răspuns depindea petrecerea (sau nu) a unui sejur la hotelul Mura din Albena: ‘’Ei, domnule, ce spuneţi, vă fac rezervarea sau nu?’’.
Nehotărât dacă să mai încerc încă o dată sau nu un concediu în Bulgaria, eram precum bărbatul aflat pentru prima oară în faţa ofiţerului de la Starea Civilă şi care abia atunci observă că femeia ce urmează a-i fi nevastă e puţin cam plinuţă, transpiră cam mult şi nici nu e chiar atât de deşteaptă cum o laudă tac-su. Ba mai mult, parcă are şi un început de mustăcioară.
Cu jumătate de glas şi cu un sfert de Chivas la bord, mai mult de jenă faţă de prietenul aflat lângă mine şi căruia apucasem să-i promit că merg cu el şi familia lui în concediu, am răspuns într-un târziu: ‘’Ăă... păi acu’…io ce să zic... dd... da, faceţi rezervarea.’’
M-am ales, aşadar, nu cu o nevastă ci cu un sejur la hotelul Mura, 7 nopţi cazare în regim All Inclusive. Cu alte cuvinte, urma să mă reîntorc în ţara vecină de la sud de Dunăre şi în care îmi spusesem că nu mai pun piciorul. Dar dacă e bal, atunci bal să fie!
În seara zilei de 22 august pornesc la drum – aveam cazare începând cu data de 23 august – şi aleg ruta ce trece prin Valea Prahovei - Ploieşti - Urziceni - Slobozia - Giurgeni - Vadu Oii (5 lei taxa de pod) - Constanţa - Vama Veche - Albena. E un drum mai lung dar pe care îl cunosc, dacă pornesc seara din Cluj nu prind aglomeraţia de pe Valea Prahovei, calitatea şoselelor e bună spre foarte bună şi nici nu e mare înghesuială la vama româno-bulgară. În plus, vinieta bulgărească o achiziţionezi la preţul corect. Evident, am cumpărat 2 viniete a câte 5 euro, fiecare cu valabilitate de o săptămână, urma să stau 8 zile. Să nu uit, un sfat: dacă veniţi dinspre localitatea Mihail Kogălniceanu nu faceţi greşeala să intraţi pe aşa-zisă centură - sau ce-o fi aia - mai bine traversaţi Constanţa, nu cred că doriţi să vă ajungă splina în esofag iar maşina în service.
Amicul meu a ales să doarmă o noapte în Piteşti, la un prieten de-al său care urma să vină şi el cu familia la hotelul Mura. Au ales să treacă cu bacul pe la Călăraşi-Ostrov. Am înţeles că au trebuit să achiziţioneze vinieta cu valabilitate de o lună de zile, cei de acolo spunându-le că nu mai au viniete pe o săptămână.
Să revin la drumul parcurs de mine. Am intrat în Bulgaria şi m-am reîntâlnit cu comedia – cu accent pe a doua silabă - aceea de drum peticit, denivelat şi cu o mulţime de restricţii de viteză, ba, parcă, anul ăsta au apărut altele noi, cele de anul trecut nu erau suficiente. A trecut ceva vreme de când am făcut eu şcoala de şoferi şi chiar nu-mi aduc aminte ce naiba reprezintă triunghiul acela cu o ‘’gaură neagră’’ în mijloc. Oare să însemne chiar asta, ‘’Atenţie, urmează o gaură neagră’’? E posibil dar în cazul ăsta eu aş fi pus semnul ăsta chiar în vamă, la intrarea în ţară. Presimt că până la anul o să apară şi un semn de avertizare cu ‘’Atenţie, cad eoliene!’’.
Respectând cu stricteţe toate semnele de circulaţie, avertizare, indicatoare, pictograme şi restricţii de tot felul -pe cele de terminarea restricţiei nu le-am respectat pentru că nu existau – am ajuns, într-un sfârşit, la bariera de la intrarea în staţiunea Albena. Pe această cale, doresc să-mi cer scuze tuturor participanţilor la trafic care au avut de pătimit în urma mea dar io-s mai ardelean şi nu am vrut să-l mânii pe Doamne Doamne şi nici pe (mai ales) vigilentul poliţist bulgar. E drept că nu am văzut decât un singur echipaj de poliţie pe drum, mâncau o cucurbitacee, dar nu se ştie niciodată.
Ajuns, aşadar, la barieră, apăs pe buton cu arătătorul mâinii stângi - că io am maşină cu volanul pe partea stângă iar degetul mijlociu îl folosesc doar în trafic- iese un tichet iar bariera se deschide. Încrezător, mă iau după indicaţiile Getuţei mele, gepesista, dar nerecunoscătoarea o ‘’dă’’ pe ‘’bulgărească’’ şi ajung pe undeva prin mijlocul staţiunii de unde nu ştiu să mă mai descurc. Găsesc un loc de parcare şi ies din maşină. Sudez cu nesaţ doua ţigări - că-s ardelean cu vicii - şi admir peisajul. Pare o staţiune frumoasă, curată, este multă verdeaţă şi nu pare foarte aglomerată.
Un bulgar care o rupea puţin pe româneşte îmi explică pe unde trebuie să ajung la hotel. Eu mă dau sportiv şi am de gând să o iau pe jos până acolo să văd cum stă treaba, nu de alta dar vreau să ţin cu dinţii de locul de parcare găsit. Omul mă avertizează politicos că nu este chiar atât de aproape hotelul dar eu o ţin pe a mea şi pornesc în expediţia de recunoaştere. După vreo 200-300 m, pe un soare dogoritor de august şi după 14 ore de condus, îmi dau seama că cele 2 flotări şi 3 genuflexiuni făcute o dată la 3 zile de sportivul ‘’care este’’ moi nu înseamnă mare lucru aşa că mă întorc spăşit la maşină.
Pornesc în căutarea hotelului, urmez indicaţiile primite cu atâta amabilitate, îl descopăr în extremitatea sudică a staţiunii dar mai fac vreo 2-3 ture cu maşina până să îmi găsesc, în sfârşit, un loc de parcare suficient de aproape de hotel. Îmi iau voucherul şi tichetul primit la barieră şi mă îndrept spre recepţie.
Hotelul
Hotelul are o formă oarecum piramidală, pare să fie construit prin anii 80 şi, dacă e să mă iau după culoarea în care e ‘’îmbrăcată’’ recepţia, se află acum în a sa ‘’perioadă albastră’’.
După cum spuneam, se află situat în extremitatea sudică a staţiunii şi face parte din complexul hotelier Gergana-Slavuna-Mura, hotelul Gergana fiind hotelul Big Brother, un hotel de 4*, ceva mai dichisit dar şi mai scump iar hotelul Slavuna, Twin Sister, un hotel de 3* unit cu hotelul Mura.
Intru în holul recepţiei, o recepţie destul de banală ‘’asezonată’’ cu câteva canapele, fotolii şi măsuţe, un mic shop cu de toate şi, undeva mai sus, vis-à-vis cu recepţia, o mică sală de jocuri. Un lobby-bar şi un televizor montat pe perete întregesc tabloul dezvăluit ochilor înainte să încep socializarea cu cei ce urmau să se ocupe de check-in-ul meu în ceea ce avea să fie reşedinţa mea pentru următoarea săptămână.
La recepţie, un tânăr domn şi o doamnă. Par să mă întrebe din priviri cu ce ocazie şi eu pe-acolo. Salut politicos în 2 limbi de circulaţie internaţională plus aia maternă ca să mă fac înţeles şi le înmânez voucherul. Doamna vorbeşte destul bine limba română. Sunt politicoşi însă zâmbetul nu pare să facă parte din strategia lor de întâmpinare a turistului. Sunt extrem de profesionişti, atât de profesionişti încât, după ce-mi confirmă rezervarea şi îmi spun numărul camerei în care voi sta, mă anunţă că abia la orele 14 voi fi cazat şi voi primi brăţara de All Inclusive. Cică acum se face curăţenie serioasă în cameră. Mă uit la ceas, e abia ora 12,20. Nu am ce comenta, ştiu că aia e ora oficială a check-in-ului şi nici n-am de gând să le fac vreo ‘’donaţie’’, doar sunt profesionişti ce mama…. Pe deasupra, mai observ că mai sunt şi alţi turişti în situaţia mea, nişte bulgari – după vorbă, după port - aşa că bat în retragere cu demnitate.
Fac stânga-mprejur şi mă-ndrept glonţ spre, aţi ghicit, lobby-bar. Sunt deshidratat complet şi tare am poftă să-mi gâdil laringele cu o licoare rece şi amăruie. Pe bani, evident, încă nu am brăţara de puşcăriaş la All Inclusive. Prima surpriză: o bere Heineken la sticla de 330 ml costă 5 leva, adică vreo 2,5 euro, adică exact ca-n Grecia. N-am ce face, mai am de aşteptat încă vreo oră şi jumătate până să-mi intru în drepturi, laringele meu îşi cere şi el drepturile lui, prin urmare comprim timpul cu două beri şi o juma’ de pachet de ţigări pe terasa de lângă lobby-bar.
Tot n-am ce face aşa că fac şi un scurt tur de orientare şi familiarizare cu ceea ce înseamnă hotelul Mura. Prin spatele hotelului se iese direct pe plajă. Aici se găseşte şi restaurantul ce deserveşte atât hotelul Mura cât şi hotelul Slavuna. În funcţie de numărul de turişti, o parte dintre cei cazaţi la Slavuna vor fi direcţionaţi pentru servirea meselor principale la restaurantul hotelului Gergana. Oaspeţii celor 3 hoteluri pot să folosească piscinele şi beach-barurile de la un hotel sau altul respectiv snack-barurile.
Gergana are o piscină frumoasă şi o terasă mult mai elegantă şi îngrijită decât Mura. Piscinele de la Mura sunt, de fapt, nişte văniţe ceva mai mari dar la ce naiba să-mi trebuiască piscină când marea e la 20 de metri. Există şi o piscină acoperită şi un lighean care cică era jacuzzi, 5 leva pentru 10 minute de masat slipu’.
Pe terasa (modestă ca aspect) ce înconjoară restaurantul se află şi snack-barul respectiv beach-barul.
Între timp apar şi prietenii mei iar la orele 14 puncte fix suntem cazaţi şi primim şi brăţările. Ni se comunică faptul că prima masă principală la care avem dreptul va fi cea de seară, cina, ultima a sejurului urmând să fie dejunul din ziua check-out-ului. Puteam, în schimb, să mâncăm la snack-bar.
Nu am completat nici un formular, am predat doar paşaportul pentru formalităţile de rigoare, am predat şi tichetul primit la barieră, urmând ca în cazul în care doream să părăsim staţiunea cu maşina să primim de la recepţie un card care să ne permită să trecem pe la barieră.
Îmi iau cheia şi mă îndrept spre cameră. Am camera la parter, cu vedere înspre intrarea în hotel şi rezervaţia Baltata. Asta am rezervat la agenţie, nu am avut nevoie de cameră cu vedere spre mare. Prietenul meu este cazat în camera alăturată. E bine.
Camera
Ajung la cameră, bag cheia - cheie clasică, nu cartelă- şi dau să deschid. Greu dom’le, greu, până nimeresc poziţia corectă a cheii dar şi a uşii. După câteva încercări nereuşite, uşa se deschide în sfârşit. Introduc tăbliţa metalică ce atârnă de cheie într-o fantă de pe holul de la intrare, ca să am curent, şi aprind lumina. După cum am spus, camera are vedere la rezervaţia Baltata, e umbră mai tot timpul, ceea ce îmi convine de minune.
Mă gândesc că după o oră şi jumătate de curăţat prin cameră, aceasta va arăta lună şi bec. La prima vedere aşa şi este. La a doua vedere însă…îmi dau seama că s-a făcut curat cam de mântuială, pe pereţi sunt destule pânze de păianjeni precum şi câteva urme, nu foarte multe, mărturii ale permanentei lupte pentru supravieţuire şi dominaţie între om şi insectă. Balconul cred că nu a mai văzut mătură din sezonul estival trecut iar baia nu pare să fi fost, nici ea, dezinfectată tocmai corespunzător.
Per ansamblu, nu pot să spun că nu era curat dar se putea şi mai bine. Este o cameră destul de mare iar mobilierul e în bună stare. Geamuri termopan inclusiv o a doua uşă la balcon prevăzută cu plasă contra ţânţarilor.
În ceea ce priveşte mobilierul existent, 2 paturi unite şi o canapea destul de mare, 2 noptiere pe care se află veioze, pe una dintre noptiere tronează un telefon, un birou, un scaun, 2 dulapuri în perete. Pe birou se află un monitor LCD Sharp cu diagonală de vreo 50 cm (zic eu) şi care recepţionează 18 programe printre care şi ProTv Internaţional.
În birou se găseşte un minibar în care sunt doar produse contra-cost, apă plată şi apă minerală, bere, sucuri şi ceva dulciuri. Preţurile lor nu sunt foarte mari, sunt mai mici decât la terase. De exemplu, o apă plată costa 1,70 leva, un Pepsi 2,20 leva iar berea 2 leva. Se preciza pe un pliant găsit pe birou ca turiştii să nu îşi pună în minibar propriile lor produse, pentru acest scop trebuind să închirieze de la recepţie un alt frigider. Pe birou stătea, cine ştie de când, o sticlă de vin local, de asemenea contra-cost: 9 leva.
Camera e dotată cu aparat de aer condiţionat, funcţiona destul de silenţios dar, datorită poziţionării amintite a camerei, nu prea a fost nevoie să-l folosesc prea des. Pe jos este montat parchet laminat. Lenjeria de pat este foarte curată. Se schimbă la 3 sau 4 zile.
Baia este, şi ea, destul de mare, instalaţii sanitare în bună stare, este dotată cu uscător de păr iar ca şi consumabile am găsit 2 săpunuri mici, 2 flacoane cu gel de duş, 2 flacoane cu şampon de păr şi 2 suluri de hârtie igienică. Când se consumă, se completează cu altele. Prosoapele – 2 mari şi 2 mici - sunt curate deşi par să aibă state vechi de serviciu în folosul comunităţii şi se schimbă zilnic. Apă caldă am avut la orice oră din zi sau noapte.
Curăţenie în cameră se face zilnic. Se ia gunoiul, se dă cu mopul pe parchet, se mai şterge apa care se mai adună puţin în baie după ce faci duş şi…cam atât. Plasele de păianjeni au stat pe pereţi până în cea de-a patra zi, când, întorcându-mă ceva mai devreme de la plajă am dat peste femeia de servici care tocmai făcea curăţenie în camera mea. Am rugat-o să se ocupe şi de problema asta, a aspirat pe pereţi după care a început să facă nişte semne arătând precipitat spre pat. Eu fac ochii mari, îmi iau mina de tâmp şi mă uit la femeie: mică, slabă, tuciurie şi mirosind a detergent. Clar, nu e genul meu şi nici n-am băut destul. Brusc, îmi aduc aminte de păţania franţuzului de la FMI şi îi fac semn femeii că nu mai am nevoie de nimic şi o expediez rapid din cameră, nu înainte însă de a-i da 2 leva pentru ’’efortul ’’ depus. Cucoana se uită nedumerită la mine şi părăseşte camera. Evident, după câteva zeci de secunde m-am prins şi eu că biata femeie nu dorise altceva decât să-mi schimbe lenjeria de pat.
Personalul
Începând cu cei de la recepţie (despre care am vorbit deja) şi continuând cu barmanii, ospătarii etc. aproape toţi sunt extrem de formali, trebuie să saluţi tu primul altfel se cam uită prin tine şi nu te prea bagă în seamă.
Dacă, în schimb, le mai lăsaţi câte un bacşiş, veţi descoperi o uşoară transformare, o părere de zâmbet le mai luminează faţa şi ştiu să şi mulţumească. Nu doar verbal. De exemplu, obişnuiam să mai beau câte o bere la lobby-barul de la recepţie. Lăsam şi câte un mic tips celor de acolo. Nu întotdeauna. Ei bine, până să las şi eu aceste mici atenţii, primeam berea în pahare de plastic după care am fost servit doar în pahare de sticlă. Nu că ar fi o chestie grozavă dar e bine să ştiţi cum funcţionează lucrurile.
Masa
Am avut regim de masă All Inclusive, mic-dejun, prânz şi cină în regim bufet suedez iar între mese de la snack-bar puteai să te serveşti cu pizza, cârnăciori, burgeri, cartofi, salate, produse de patiserie (am mâncat un cozonac cu rahat foarte bun), îngheţată, de asemenea neaşteptat de bună pentru un All Inclusive.
Şi la mesele principale era mâncare destul de diversificată, de la paste şi salate până la carne de porc, vită, pui şi peşte şi terminând cu fructe diverse şi prăjituri... Nu am să mă apuc acum să vi le descriu pe toate, gusturile şi cerinţele fiecăruia diferă mai mult sau mai puţin, cert este că eu am fost mulţumit atât în ceea ce priveşte diversitatea cât şi calitatea mâncării.
Băuturile nu-s grozave dar nici proaste, berea-i bună că e rece, rakia- băutura lor tradiţională - e chiar bunicică şi am mai dat în timpul meselor de prânz şi cină şi peste nişte vinuri – alb şi roşu – bune. Sucurile de la dozator…ca de la dozator dar de la bar puteai să ceri Pepsi din pet-ul de 2 l. Cafeaua şi laptele sunt chiar proaste.
Nici unul din grupul nostru format din 5 adulţi şi 3 copii, copii cu vârste între 2 şi 8 ani nu a avut probleme de pe urma mâncării sau a băuturii şi pot să spun că le-am încercat cam pe toate.
Plaja şi marea
Hotelul este situat chiar lângă plajă, o plajă frumoasă şi destul de largă - este şi mai largă înspre centrul şi nordul staţiunii – cu nisip foarte fin şi curată, cu excepţia mucurilor de ţigări şi ale altor câteva – puţine, totuşi – urme ale trecerii turiştilor de diverse naţii pe acolo.
Am avut câte 2 şezlonguri şi o umbrelă de soare repartizate pe fiecare cameră, gratis. A fost ceva mai aglomerat în week-end dar de găsit tot găseai un şezlong pe care să te aşezi.
Din păcate, cu marea am avut iar ghinion. Again. Plină cu alge în vreo 3 zile - am interacţionat inclusiv cu o meduză cât o minge de fotbal -, foarte curată şi limpede într-o zi şi foarte agitată, cu valuri mari şi steagul roşu arborat în ultimele 3 zile.
Staţiunea
Situată la vreo 12-15 km sud de Balcic şi cam la tot atâţia km nord de Nisipurile de Aur, Albena pare să semene cu un imens parc. Este multă verdeaţă, există aici şi rezervaţia naturală Baltata, este curată şi liniştită. Este o staţiune ideală pentru familiile cu copii mici, alei pentru plimbări, părculeţe şi locuri de distracţie pentru copii dar distracţiile pentru aceştia costă. Nu foarte puţin. De altfel mi se pare o staţiune scumpă, de la preţurile din restaurante, terase şi micile dughene cu diverse prostioare pentru turişti până la mai sus-amintitele plăceri ale ţâncilor.
Am văzut şi câteva cluburi şi discoteci dar nu am observat să aibă prea mulţi clienţi.
Hotelurile par să fie construite în marea lor majoritate prin anii 70-80 dar sunt renovate, în general, şi nu sunt construite haotic, există suficient spaţiu verde între ele.
Epilog
Am petrecut o săptămână plăcută în Albena, vremea a fost minunată peisajul de asemenea astfel că, sper eu, mi-am reîncărcat bateriile pentru lunile de muncă ce urmează. Am reuşit să vizitez staţiunea Nisipurile de Aur, o staţiune foarte cochetă, mai plină de viaţă şi cu hoteluri mult mai noi dar şi cu o acută lipsă a locurilor de parcare. Am fost de asemenea şi la Balcic, un loc minunat, pitoresc şi păstrez şi acum regretul că nu am dedicat acestui loc mai mult decât cele 3 ore petrecute acolo.
În dimineaţa zilei de 30 august m-am prezentat la recepţie pentru check-out. Formalităţile au decurs foarte rapid, am predat cheia, am plătit ceea ce am consumat din bar şi am achitat taxa de parcare în valoare de 5 leva aferentă întregului sejur şi mi s-a înapoiat tichetul de la barieră cu ajutorul căruia am reuşit să ies din staţiune.
La întoarcere am ales acelaşi traseu ca la venire, cu două excepţii: nu am mai luat-o pe centura Constanţei ci am traversat oraşul iar de la Ploieşti nu am mai luat-o pe Valea Prahovei ci pe la Vălenii de Munte şi Cheia.
Nu m-am putut abţine să nu opresc, timp de vreo oră şi un sfert, în Eforie Nord. Una dintre staţiunile copilăriei mele, e acum o staţiune plină de contraste. De la vilişoare şi pensiuni noi şi cochete, la vechi hoteluri renovate mai mult sau mai puţin şi până la clădiri, bătrâne hoteluri sau restaurante lăsate de-a dreptul în paragină. Şi ce staţiune a fost odată! Şi ce staţiune ar putea să fie iară!
Mă urc, cuprins de melancolie dar şi de tristeţe, în maşină şi pornesc spre casă. Oare unde îmi voi face concediul în anul ce va urma?
Pe marginea şoselei zăresc vânzători de miere. Îmi vine în minte un banc pe care mi l-a spus o prietenă: „Măi, tu ştii de ce fac albinele miere? Pentru că au regină! Dacă aveau preşedinte, făceau un că... t! “.
Să aveţi parte doar de vacanţe frumoase, oriunde v-aţi duce!
Flaviu
Trimis de Flaviu in 03.09.11 22:08:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: hotel Iberostar Sunny Beach din Sunny Beach
34 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Flaviu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.35686662 N, 28.07649493 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
34 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am simtit, inca de la titlu, ca va fi un review aparte. Si chiar este - un review despre Bulgaria ce sparge tiparele "de Bulgaria", scris cu nerv, cu umor si - as indrazi sa spun - cu un stil aparte. In opinia mea este cel mai reusit review al tau -- de pana acum! o afirmatie care, simt eu, poate deveni 'perimata' in viitorul destul de apropiat -- si unul dintre cele mai bune incarcate in acest an in aceasta destinatie.
Felicitari. Si multumiri pentru timpul investit in a ne impartasi aceste impresii.
@Admin
Îţi mulţumesc pentru frumoasele cuvinte, mă onorează cele spuse de tine iar satisfacţia cea mai mare ar fi ca acest review să fie cât mai util cititorilor şi, de ce nu, să le mai descreţească puţin frunţile.
Am încercat să mai scurtez din review, nu e intenţia mea să plictisesc pe nimeni. Dacă sunt informaţii pe care le-am omis, răspund cu plăcere oricui.
Următorul meu review va apărea vara viitoare, asta în cazul în care nu voi sparge tiparul meu şi voi începe să mă duc în concedii şi iarna.
O noapte frumoasă tuturor!
Super review! L-am citit şi apoi l-am recitit. Rar mă încântă aşa mult un review. Felicitări! Îţi doresc şi pe viitor concedii cel puţin la fel de frumoase!
@alex1968
Mulţumesc, să avem cu toţii doar vacanţe reuşite!
@Flaviu
Nici ca puteam sa-mi incep ziua intr-un mod mai placut. Vezi tu, pentru asta am insistat sa urci un review. Pentru ca, scrierile tale, rare da bune, ma incanta.
Acu, am si io o observatie. Daca tu, tot anul mananci Chivas, mergi la Mura-n concediu. Nu mai bine mananci si tu, anu-ntreg murata si la anu' executi 5 blonde cu spuma la gura, intr-un resort din Antalya?
Hai ca plec la drum, mai vorbim. A, vezi ca pe la 7 te claxonez de pe A3...
@creivean
Mulţumesc.
Carevasăzică tu ai fost acela care m-a sculat cu noaptea în cap?
Nu ştiu ce-oi mânca şi ce-oi bea în anul ce vine dar io tot nu mă omor după All Inclusive. Antalya e tare departe iar mie nu-mi place să mă dau cu aeroplanu'. Da' nu se ştie niciodată, poate oi ajunge şi pe-acolo într-o zi.
O zi faină!
Doar un cuvant: Super!!!
O descriere excelenta care mi-a facut placere sa o citesc, cunosc hotelul, eu am stat mai la vale la Gergana , insa m-am plimbat si prin Mura. Chiar daca exista diferente intre cele doua hoteluri, sunt de parere ca Mura exceleaza la capitolul camere, adica sunt ceva mai mari ca la Gergana, dei spatiu mai mult.
Ma bucur pentru vacanta ta si te felicit pentru notele acordate care imi par destul de obiective.
Si... scrie mai des, ca o faci excelent!
Puţini ştiu că Flaviu e unul din amicii mei (virtuali) cei mai buni de pe afa. Acum sînt mîndru cu asta... De fapt ştiam eu ce ştiam. Prietene văd că ai făcut un pas înainte - ţi-ai luat aparat foto - dar trebuie musai şi unul înapoi: cînd îţi pui pirostriile, că abia ce te aşteaptă Teoanca la cotitură (să te cunune).
@pepsi70ro
Mulţumesc pentru aprecieri.
Camera era, într-adevăr, destul de mare la hotelul Mura. Eu, care am stat singur în cameră, ce să mai zic?
M-am întâlnit pe plajă cu o cunoştinţă, era cazată la hotelul Slavuna şi a fost repartizată să ia mesele principale la restaurantul Gergana. Apucase să mănânce şi la restaurantul Mura. Îmi spunea că mâncarea i se pare mai bună la Gergana.
Spaţiile exterioare ale hotelului Gergana, terasa, piscina, sunt mult mai frumoase.
Toate cele bune!
@Santana
Cin' se-aseamănă, se-adună!
Să ştii că am primit până în momentul de faţă următoarele:
- 3 bucăţi cerere în căsătorie
- 2 bucăţi avertisment din partea poliţiei bulgare
- 5 bucăţi dezminţiri din partea Companiei Naţionale de Autostrăzi, Drumuri Nationale Şi Semne de Circulaţie din Bulgaria.
Felicitari, strasnic review! Daca banatu-i fruncea, atunci ardealu-i mincea!
P. S. (cu prietenie de la un mitic)
@savin512
Mulţumesc!
Nu ştiu care-i fruncea ţării da' minte, se pare, nu prea avem nici unii, nici alţii .
Mie-mi sunt simpatici "miticii" dar mai ales... "miticele" .
O zi frumoasă!
Flaviu... vezi prietene, "ca e sigur ca e bistoş", ca ai fost nevoit sa te... sedezi cu Chivas ca sa te duci la cefe groase?? ... oricum, per total vad ca nu te-a dezamagit si cum esti un tip echilibrat, nu indrugi tot felul de comedii!!!... este poate, unul sau chiar singurul review care imi poate da o imagine clara a litoralului bulgaresc, chiar daca nu ma voi duce niciodata....ca... din fericire sunt alte locuri care au mai mult farmec!... si, in sfarsit, ai pus si niste poze... si da, nici eu nu le am cu fotografiatul... a fost o pasiune de tinerete care a intrat, acum, in declin... dar, cu poza P09, m-ai omorat!... ligheanul cu pricina... cred ca as fi stat pe marginea acelei... pis (cine) si as fi tras o palinca si as fi ras ca tolomacu', toata ziua langa ea! )))
Bref! Bravo, Flaviu!... mi-a placut... TOT!!!
P. S. Fa-o mai des!!!
Vazand si camera (in poze), cred ca e o optiune preferabila hotelului Gergana din cadrul aceluiasi complex, avand in vedere si pretul.
Bravo!
PS @Alex, nu zi hop, ca nu stii cand intri intr-o agentie dupa ce l-ai 'pupat' pe Johnny Walker... si cine stie ce ti-or vinde fatucile de acolo...
Dragos... stii tu... never say never!!... poate ma duc si ma trezesc ca mi-am luat sejur in... nu in Albena... ci poate in... Angola!!
... Flaviu, scuze ca am derapat intr-un mic off-topic... da' nu te superi tu ca esti "da' nost din Ardeal "!!
@Alex Macedo
Îţi mulţumesc, aprecierea e reciprocă!
În general, încerc să fiu echilibrat în descrierile mele. Evident, în cele văzute sau simţite de fiecare dintre noi poate să apară şi o notă de subiectivism generată de aşteptările, gusturile, experienţele turistice anterioare sau, de ce nu, de educaţia unuia sau a altuia.
Eu nu pot să scriu despre transplanturi de rinichi făcute pe marginea drumului, răpiri în miez de noapte sau alte minunăţii.
Nici nu m-am simţit discriminat pe unde am fost, cred că singura "discriminare" este dată de provenienţa voucherului cu care te prezinţi la recepţie. Contează, zic eu, tour-operatorul de la care ai cumpărat vacanţa.
Mă îndoiesc că, sedat sau nu, voi mai alege Bulgaria ca destinaţie de vacanţă. Dar nu pentru că ar fi rău ci pentru că nu se potriveşte cu gusturile mele. După cum îi spuneam unei colege de pe site, e cam greu să mai rămâi impresionat de Bulgaria după ce ai fost întâi prin Grecia şi Italia. Asta nu înseamnă că nu recomand această destinaţie.
@Dragoş
Camera a fost suficient de mare, o familie cu un copil are loc suficient acolo. Preţul a fost foarte bun dacă iau în considerare condiţiile şi serviciile oferite.
@Flaviu,
Sa spun? Hai ca spun: este primul review despre Bulgaria pe care-l citesc! (iti dai seama cat iubesc tara vecina si pr'etina!). Nu l-as fi citit nici pe acesta, dar un prieten comun (ghici cine?) a tras de clopotel: "citeste review-l lui Flaviu, este genial! "
Mi-am rezervat placerea lecturii pentru dupa-amiaza.
Si drept sa spun, a meritat! Ai povestit cum numai tu stii s-o faci, cu talent si umor relaxat, tot ce trebuie sa stie un viitor turist despre Mura.
Un singur lucru nu ne-ai spus: Mura are mure?
@motaneata
Mulţumesc colega, am scris şi eu cum am ştiut şi cum mi-a venit.
Eu cred că dacă nu scrii impresiile din Bulgaria într-o notă de umor, înseamnă că ai fost acolo la vreun parastas, la vreo sfinţire de biserică sau să-ţi cumperi pangasius mai ieftin din Ruse.
Mure n-am văzut dar dacă erau, mă gândesc că ar fi fost murate. Ca şi castraveţii. După cum ştii, bulgarii stau foarte bine la capitolul "murături". De toate felurile.
O seară cât mai plăcută!
Flaviu
Dragul meu Flavius,
Am stiut eu de ce am sa citesc impresiile tale intr-o zi linistita si nu la miez de noapte bombardata din toate partile.
Foarte frumos scris, mi se pare ca ne cam asemanam la umor.
N-am inteles de ce ti-ai luat tu bilet ca sa petreci concediul cu o familie cu copii. Eu nu suport concediile nici macar alaturi de copiii mei. Am incercat cu fiecare pe rind, sau cu grupuri de cite 2 si de fiecare data m-am intors plina de nervi si cu promisiunea (mai bine zi-s m-am jurat) ca la anu' o sa plec singura... si anul ala a venit de anul trecut. Adica sa nu ma intelegeti gresit careva dintre voi, dar acord si lor o parte din vacantele mele dar ma si duc la Cuca Macaii de una singura sa imi relaxez toate simturile.
Cum ai petrecut tu cele 7 zile? Ai stat sa vezi cum se da copilul prietenilor in cotomedii? Nu ai facut nici o excursie? Ai plecat singur in statiunile din vecinatate? De ce n-ai luat una dintre cele 3 cereri in casatorie, macar pe post de proba?
Zic si io, nu dau cu paru'.
Ma uitai si la pozele tale si mi se mai naste o intrebare. Apropos de nisip. Zici ca era plina de "muci" de tigara. Pai doar de la tine am citit ca sudezi juma' de pachet o data. Oare ai avut pungulita dupa tine mereu? Oare, fumator fiind, nu ai aruncat si tu niciuna pe jos?
Da de ce ai zis de rau de pescarus? Cine ti-a mai luat bucata de pine de la gura, din cauza dragostei? daca te iubea nu simtea foamea... cind esti indragostit nu simti ca ai nevoie de piine. Indrazneste sa ma contrazica vreunul???
Ai zis ca poate o sa iti schimbi perioadele in care ti-ai petrecut concediul. Nici nu stii cit de frumos e sa pleci din tara in noiembrie si sa arzi la propriu de caldura unui soare care incalzeste alt colt de planeta... Bineinteles, tre sa te dai si cu aeroplanu', ca altfel pleci de vara ca sa ajungi iarna. Daca mai ajungi...
De vapor nu ti-e frica? Uite, eu n-am fost in croaziera. Mi-e atit de frica de apa, ca mor numai daca ma uit peste vreo balustrada. Si cum e vorba veche "cui pe cui se scoate" cred ca urmatoarea vacanta o sa fie intr-o croaziera.
S-auzim de bine!
Ma mut si la celelalte reviewuri.
@Preciosa
Eşti simpatică chiar şi în ecouri!
Văz că-ţi plăcu reviuu aşa că să o luăm pe rând, sistematic, metodic şi în ordine cronologică, exact ca în contabilitate.
1. M-am dus în concediu împreună cu familia unui prieten şi coleg de serviciu doar ca să am şi eu cu cine să mai beau câte o bere din când în când. Evident că nu am stat cu ei tot timpul, nici măcar pe plajă unde preferam compania tinerelor văduve nemţoaice şi a minorelor din spaţiul ex-sovietic.
2. De plimbat, mă plimbam de unul singur prin staţiune pentru că îmi place să studiez oamenii şi îmi place să mai beau câte o bere sau un whiskey flirtând cu ospătăriţele.
3. Am fost - de unul singur - în staţiunea Nisipurile de Aur şi împreună cu prietenii am fost în Balcik.
4. Referitor la fumat: da, sunt un fumător înrăit din păcate dar eu nu am aruncat NICIODATĂ vreun muc de ţigară în nisip. Îmi aduc de la bar un pahar de plastic umplut jumătate cu apă şi acolo îmi arunc ţigările. Evident că mai apoi, paharul îl arunc în coşurile de gunoi. Pe unele plaje amenajate există scrumiere la măsuţe. Dacă nu există nici un bar prin apropiere şi nu găsesc scrumiere pe plajă, atunci îmi aduc scrumiera din maşină.
5. Eu nu mă mai urc în chestiile zburătoare de când m-a adus barza! În plus, pentru mine, o mare parte din farmecul concediului e dată şi de condusul vehiculului din dotarea personală aşa că sunt infime şanse să văd soarele şi plajele Caraibelor, să zicem.
6. Sincer, nu mă tentează nici vaporul iar o croazieră... eu cred că m-aş plictisi pe vapor.
Flaviu
@Flaviu: ce ai povestit tu aici, ma determina sa nu imi programez si eu concediul in Bulgaria, chiar daca unii dintre prietenii mei insista, de parca ar fi Raiul pe pamant (in afara de sistemul All Inclusive - care nu se gaseste la noi- nu cred ca e nimic deosebit, Marea Neagra e tot neagra, aceeasi peste tot.
Sunt de acord cu majoritatea ca ai redat experienta folosind un stil "aparte, unic" (e de bine).
La anul iti recomand Muntenegru (asta daca nu vrei sa mai pui un alt rw tot cu Bulgaria ). Amfostacolo si pe mine m-a cucerit (cu toate ca cineva imi zicea ca femeile sunt mai usor de impresionat si nu a fost de aceeasi parere).
P. S. Nu numai clujenii pot face "asemenea poze"
Draga Anissa,
Am si eu o experienta proasta despre Bulgaria si mai ales despre allinclusive-ul lor. Anul asta era sa crap de foame, daca nu il visam din 2 in doua nopti pe instructorul meu de la sala, cum imi lua tava de placinte de la bot... asa ca m-am multumit doar cu brinza si rosii iar la desert cu clatite si fructe.
Am auzit si eu ca Muntenegru e o destinatie frumoasa si curata pentru o vacanta. La fel si Croatia.
Eu zic sa te mai gindesti in ceea ce priveste Bulgaria. Mai citeste pe AFA, inainte de a-ti plati biletul.
Adri
@campean_annisia: să ştii că:
- există şi la noi A. I.;
- nu toate destinaţiile din Bg sunt cu "surprize - surprize";
- Marea neagră e drept că-i tot aia, da' apa (vrând - nevrând) e mai limpede (fiind mai departe de gurile Dunării şi de canalul care îi scurtează o parte din drum şi care poartă mormane de aluviuni). Şi din câte am putut observa, cu mai puţine alge. Ca să nu mai vorbim de curăţenia care se face (şi se şi păstrează) pe plaje...
- e şi Muntenegru frumos; dar aici vorbim, totuşi, despre Bulgaria.
Vacanţe faine!
@campean annisia
Eu nu spun nimanui nici să meargă, nici să nu meargă în Bulgaria. E chestie de gusturi personale. Adevărul este că au şi hoteluri foarte bune iar o vacanţă petrecută în Bulgaria nu poate fi socotită, din start, un eşec.
Am unele îndoieli în ceea ce priveşte Muntenegrul, în nici un caz legate de peisaje sau apa mării, mai degrabă m-aş duce în Croaţia, chit că e mai scumpă.
O zi frumoasă!
Flaviule, si eu eram anul trecut acolo, incepand cu 15 august, doar ca la flamingo, unde am platit 570 euro pentru un apartament corner cu demipensiune, 2 adulti plus ala micu neplatitorul. Mergeam la doua seri cu bicicleta pe la gergana si mura, am avut si un prieten cazat la gergana care nu era extaziat de conditii. Dupa mine, bulgaria e preferabila litoralului romanesc, plaja, marea, conditiile si serviciile fiind net superioare.
In alta ordine de idei, foarte bun review-ul, nu stiu cum de l-am ratat pana acum.
@Flaviu: FOARTE TARE! EXCELENT! felul in care ai scris, evident, ca restul le stiu si eu, asa cum sunt ele... mai mult sau mai putin bune
@Marian Preda - Multumesc, Marian!
Bag de seama ca-ti place istoria. De cand am fost eu acolo, e posibil ca Mura sa fi devenit sit arheologic.
@Flaviu -
În aproape toate articolele mele o să găseşti un grăunţel de istorie!
@Flaviu - mie nu mi-a placut istoria... nici la scoala si nici aia din zilele noastre. dar articolele si "perlele" tale, da!
@adri-nico - Esti draguta, Adina dar hai sa nu divagam. Sa putem si noi sa spunem... "Je suis on-topic".
@Flaviu - ma bucur ca ati povestit in amanunt cum stau lucrurile la hotel MURA, dar nu am inteles ceva la piscina interna mica pentru copii se plateste intrarea sau doar pt vibromasaj?
@antoniasim - Daca am scris ca se plateste doar la jacuzzi, inseamna ca la piscina nu te taxa. Cel putin asa era atunci. Poate ar fi mai bine sa-i intrebati pe cei care au fost mai de curand acolo. Eu nu mai tin minte amanunte si nici nu m-au interesat piscinele, doar eram pe malul marii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Foarte bine pentru o familie cu copii — scris în 05.07.22 de andreichis din IAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Nu recomand — scris în 05.08.19 de DanaPaula din BOTOşANI - nu recomandă
- Aug.2018 Hotel Mura, peste asteptari — scris în 11.08.18 de Monicasp din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Ingrozitor — scris în 03.08.18 de Diana Dy din BUCURESTI
- Jul.2018 Dezastru — scris în 03.08.18 de goldenfishy din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2018 Groaznic! — scris în 02.08.18 de CristyanF din BUCUREşTI - nu recomandă
- May.2018 Rusalii la Albena – hotel Mura — scris în 01.06.18 de MoniQ69 din GALATI - RECOMANDĂ