Un hotel cu note de autenticitate şi contemporaneitate în acelaşi timp

TIPĂREȘTE

Dacă stau bine şi mă gândesc, alegerea hotelului pentru prima etapă a şederii în centrul Vietnamului a avut la bază denumirea, Mulberry Silk Village Hotel.

Un prim cuvânt cu o rezonanţă britanică, al doilea cu trimitere la Drumul Mătăsii şi ultimul ce te face să te gândeşti la o locaţie rurală.

Aşa şi credeam că e poziţionat – doar consultatasem harta de nenumărate ori înainte de plecare – dar la faţa locului am constatat că e, totuşi, în aria teritorială a oraşului Hoi An, nu prea departe de centrul istoric pentru care urbea e considerată cea mai frumoasă şi vizitată între suratele ei vietnameze.

Iar Hoi An nu e chiar aşa micuţ cum îmi imaginam, plus că pe acolo e greu de delimitat unde se termină o localitate şi unde începe alta, casele fiind înşirate kilometrii buni de-a lungul şoselelor.

Şi de această dată hotelul a întrunit sufragiile ambilor parteneri de călătorie, caz ideal!

Transferaţi cu un taxi de la aeroportul din Da Nang, am ajuns la poarta proprietăţii unde am fost rugaţi să coborâm, după ce în prealabil şoferul se alesese cu o mustrare întrucât îndrăznise să treacă de ghereta paznicului.

Până să ne întindem puţin oasele după călătorie, bagajele au fost luate şi mutate într-o maşină electrică, având o caroserie de epocă, aidoma celor folosite pentru plimbarea demnitarilor (sau, hai să zicem, a coloniştilor bogaţi francezi din Indochina).

Iar apoi intrăm. Impropriu zis în curtea hotelului. Pe domeniul proprietăţii ar fi mai plastică exprimarea, întrucât ce se deschide înaintea noastră este o alee lungă, flancată de clădiri pe ambele părţi din care, efectiv parcă, se scurge verdeaţa.

În faţa lor sunt palmieri, amenajate ronduri de flori şi treci cu maşina având impresia că natura îţi dă onorul, încremenită în salutul ei atât de minunat amenajat.

Drumul până la recepţie reprezintă o încântare iar odată ajuns aici te întâmpină două chipuri amabile şi zâmbitoare care te servesc cu ceai cât timp durează formalităţile de cazare.

Ne sunt prezentate toate detaliile în vederea unei şederi plăcute şi eficiente din punct de vedere turistic. Întrucât avem rezervate 3 nopţi, beneficiem de 10% discount la restaurant, centru spa şi bar.

Pentru toţi oaspeţii e gratuită vizitarea Complexului Silk Village, un tur tematic centrat pe creşterea viermilor de mătase şi producerea tradiţională a mătăsii. Cei cazaţi în altă parte au la îndemână acest tur contracost. Nu ştiu care e tariful, nu am întrebat…

O altă gratuitate pusă la dispoziţia clienţilor o reprezintă transferal gratuit la plaja An Bang.

Complexul oferă celor interesaţi 3 piscine, o sală de fitness, restaurant şi cameră de joacă pentru copii iar serviciile sunt asigurate de o puzderie de angajaţi ce mişună non-stop pe acolo.

Tot de la recepţie rezervăm o excursie la Templul My Son pentru una din zilele următoare.

Camera pe care o primim se află la etajul 1 al uneia dintre vilele structurate tip parter şi un etaj, toate încadrate de copaci tropicali şi cărări ce şerpuiesc de la unele la altele şi spre locurile de interes ale resortului.

Avem la dispoziţie o cameră mare şi elegantă, decorate cu mult gust, care nu ştiu ce ar fi fost necesar să mai aibă pentru a mulţumi chiar şi cel mai cârcotaş client.

Având în vedere că ne aflam în sezonul ploios, aveam la dispoziţie şi umbrele de ploaie cu logo-ul hotelului.

Fotolii comode, un scrin din lemn cu o oglindă deasupra, draperii asortate ca tonalitate coloristică cu restul camerei, fotolii şi măsuţă de ratan pe balcon, cană de încălzit apa, pliculeţe de ceai şi cafea, câte o sticlă de ½ l apă zilnic, dulap încăpător şi tot cred că nu am expus întreg inventarul camerei.

Trecând uşa, în baie, totul aici se prezintă într-o cromatică crem – maroniu, doar obiectele sanitare şi prosoapele (ce se schimbau zilnic) fiind albe, imaculate în curăţenia lor.

Ca o notă inedită, baia avea două ferestre pe pereţii lungi. Una pe cel dinspre cameră şi alta ce dădea spre exterior, fiind poziţionată exact deasupra cadei.

Dotarea acesteia, fără reproşuri.

Am rezervat camera cu vedere spre grădină. Aşa am şi primit şi ni s-a reamintit în prima seară când am reclamat la recepţie gălăgia de afară. De unde să fi ştiut în momentul rezervării că în grădină se află şi un lac în care vieţuiesc broaşte ce au concerte nocturne neîncetate?

Ca o bilă albă pentru calitatea serviciilor, menţionez faptul că în urma telefonului dat la recepţie în jurul orei 22 s-au prezentat în camera noastră una dintre recepţionere şi un angajat de la întreţinere pentru a verifica modul de închidere al uşii balconului şi starea geamurilor. Toate închideau etanş, dar corul broscoilor avea solfegii pe note prea înalte în reprezentaţia din seara respectivă.

Spre uşurarea noastră, în următoarele au interpretat alte partituri cu note mai joase şi am putut dormi mai liniştiţi.

Despre celălalt aspect al serviciilor prestate, şi anume masa, numai de bine. Nu chiar foarte bine întrucât e inevitabilă comparaţia cu cel de la Camia Resort din zilele precedente, aici paleta de produse puse pe masă fiind niscaiva mai redusă atât în privinţa cantităţii cât şi a intensităţii de satisfacere a papilelor gustative.

Micul dejun se putea servi în restaurant sau pe terasa învecinată cu una dintre piscine.

La plecare, am sentimentul că nu am stat într-un hotel, ci la nişte prieteni acasă. Într-o fermă din Indochina sezonului musonic, cu acea ploaie deasă şi măruntă ce cade peste palmieri, aleatorie de orice prognoză meteorologică şi care a devenit unul din simbolurile acestei vacanţe.

Poate că unii vor râde de mine, însă atât de dragă mi-a devenit acea ploaie încât aş vrea să cearnă acum deasupra mea, să ies din casă şi să calc desculţ pe asfaltul ud şi cald.

Şi tot ce s-a petrecut sau experimentat sub vraja ei să devină repetabil. Inclusiv un sejur la Mulberry Silk Village…

---

VIZUALIZĂRI: 1211 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI