GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Movenpick este un lant elvetian international de 69 de hoteluri de 4 si 5 stele.
In Dubai sunt 3: in Deira, Bur Dubai si Jumeirah Beach.
Cel din Jumeirah Beach de 5 stele este situat pe The Walk.
The Walk este strada vestita in Dubai, ea insasi obiectiv turistic, situata intre hoteluri de 4 si 5 stele cu terase-restaurant pe trotuar si magazine -pe de-o parte si plaja-pe cealalta parte. Este locul de promenada a masinilor (super) scumpe si a turistilor, mai ales in weekend-ul lor: de joi seara pana sambata cand vin pentru plaja si distractii si turisti din Arabia Saudita, Oman, Yemen, Kuweit, etc. si cand masinile se plimba la pas (defapt n-au incotro ptr ca este un real ambuteiaj pana tarziu in noapte).
Deci, cel mai mare atu al acestui hotel este pozitia. Este astfel pozitionat incat din majoritatea camerelor privelistea este totala sau partiala spre The Walk, plaja, Golful Persic, Palm Jumeirah (insula sub forma de palmier) sau spre Dubai Marina (laguna de 3 km cu 11 km de promenada marginita de zgarie-nori- portul de ambarcatiuni).
Fiind situat pe The Walk in apropiere sunt multe terase restaurant, pitzerii, magazine. Ceva mai departe, max. 800-1000 m, este Dubai Marina Mall situat pe promenada portului de ambarcatiuni unde pe langa magazine de marca (mai ales cele sportive sunt prezente) si diverse alte magazine, la parter se afla si un supermarket cu preturi la fel sau mai mici decat in Ro de unde se poate cumpara si mancare gatita la pachet. Food-court-ul (zona unde se mananca) de la etajul 1 al mall-ului are o terasa cu priveliste superba a lagunei si a zgarie-norilor din jur, iar preturile, si aici, sunt accesibile.
Desi taxiurile sunt ieftine, pentru cei care prefera plimbarea cu metroul statia cea mai apropiata, Dubai Marina Station, se afla la aprox. 1 km de hotel.
La distanta de aprox. 5-10 min. cu taxi se afla intrarea pe Palm Jumeirah- insula palmier, hotelul Burj Al Arab, Madinat Jumeira (laguna cu, canale care imita Venetia), aqua-parcul Wild Wadi sau in partea opusa: Mall-ul Ibn Battuta (cel cu galerii decorate cu elemente specifice din 5 tari); la aprox. 10-15 min. cu taxi este Mall Of Emirates (cel mai mare mall din lume dinafara SUA, cel cu pista de ski), parcul amenajat la plaja Jumeirah Beach Park. Pentru celelalte obiective turistice trebuie calatorit mai mult si deci e preferabil/mult mai ieftin cu metroul.
Plaja este "peste drum", nefiind totusi nevoie sa se traverseze strada, accesul la plaja (publica) facandu-se pe la piscina hotelului de unde clientii primesc si prosoape mari de plaja. Hotelul nu are plaja proprie. Doar cateva hoteluri de pe Jumeirah Beach, au plaja proprie (in fapt o portiune din plaja ingradita superficial, dar cu sezlonguri cu umbrele oferite de hotel) de ex. Jumeirah Beach Hotel, Le Royal Meridien Beach Resort, Sofitel Jumeirah, etc, sau cele cateva hoteluri de pe Palm Jumeirah ex. Atlantis.
Piscina hotelului este insorita toata ziua, ceea ce in Dubai este important, multe piscine ale hotelurilor fiind in anumite perioade ale zilei in umbra cladirilor din jur. Este situata defapt pe "podul" care traverseaza The Walk, cu privelisti minunate spre The Walk si Golful Persic. In aceeasi zona, a piscinei, sunt si locuri protejate de soare pentru consumatie de la bar.
La acelasi nivel cu piscina este si locatia restaurantului unde se ia micul dejun si sala de sport cu spa.
Apropo de micul dejun: foarte variat/bogat, cu mancare rece si gatita, cu dulciuri variate, cu sucuri si cafele la discretie, cu servire si prezentare ireprosabila si... f. scump: aprox. 18 euro/75ron / pers /zi. Tarif dealtfel obisnuit in Dubai la hoteluri de 4 si 5 stele ptr micul dejun.
Apropo de scump: camera tip "executive" 230 euro/zi/camera cu mic dejun, wireless si taxe (20%) icluse. In plus am platit 20 euro/zi ptr. cateva facilitati: 1 obiect de imbracaminte spalat/calcat gratuit zilnic, gustare de dupa-masa, cocktail de seara, limuzina ptr transferul la aeroport. A fost o investitie inutila: sanwich-urile de la gustarea de dupa-masa sunt defapt niste "soldatei" anemici langa care se servesc si cateva /putine prajiturele si 1 ceai sau 1 cafea, la cocktail-ul de seara nu am ajuns niciodata din cauza orelor de servire 18-20 perioada in care deobicei turistii sunt "in oras"dupa o zi de plaja. Spalatul/calcatul zilnic unui obiect de imbracaminte a fost tratat penibil-dupa parerea mea-cand au refuzat sa ne spele 5 obiecte odata, desi am platit anticipat toata perioada-5 zile, au sustinut ca obligatoriu trebuie date pe rand, zilnic, la spalat. "Limuzina"ptr transferul la aeroport a fost defapt un microbuz...
Hotelul este foarte curat, parfumat la propriu, are parcare proprie gratuita ptr clientii hotelului. Este cel mai "scund" din zona: numai 23 etaje, celelalte hoteluri au aproape dublu.
Camera "executive": nu atat de mare pe cat sugereaza numele, cu priveliste spre The Walk, plaja, Palm Jumeirah si spre Dubai Marina, situata la et. 22 din 23, cu balcon mobilat. Barul dotat dar consumatia contra cost, cafetiera cu ceaiuri, pliculete de cafea si zahar gratuite. Birou cu scaun de piele, canapea cu masuta, pat mare, aer conditionat reglabil, tv plasma cu 130 programe din diferite tari, inclusiv tvr international (ff slab program pe tvr internationalul nostru, numai interviuri culturale si filme romanesti), cu dvd ptr filme gratuite la alegere.Pilota si perne de puf, asternuturi impecabile si de calitate superioara schimbate zilnic. Curatenie zilnica, mai putin in balconul al carui geam transparent de sub balustrada era murdar in exterior.
Baia mare cu dus si wc in incaperi separate, despartita de camera printr-un perete care in dreptul vanii in loc de perete are obloane care se pot deschide spre camera, cu boxe in tavan pentru sonorul televizorului. Shower gel, sapun, sampon, lotiuni de corp, dischete demachiante, betisoare de urechi, servetele, toate de calitate. Halate de baie, papuci de casa.
Personalul hotelului f. politicos, amabil si instruit sa faca conversatie placuta cu clientii. Pacat de atitudinea rigida cu privire la spalatul rufelor de care am pomenit. Bagajele sunt duse/aduse in camera, portarul /concierge face rezervari, da telefoane gratuit ptr clienti, da informatii (unul din ei, Serge, este din republica moldova si vorbeste romaneste), salvamar la piscina.
Pentru cei care considera ca nu e scump tariful/camera si ptr cei care din fericire si-l permit si ptr cei care au sansa sa le fie partial decontate cheltuielile de concediu (cazul meu :)) indic acest hotel in primul rand ptr pozitie, ptr ca in ce priveste confortul cred ca la acest pret/camera sunt multe hoteluri care ofera acelasi confort sau poate chiar mai mult.
Vacante placute tuturor!
Trimis de station5* in 14.05.11 10:45:49
- A fost prima sa vizită/vacanță în ORIENTUL MIJLOCIU
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (station5*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 25.08063680 N, 55.13672680 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mentionez ca sejurul nostru din Dubai a fost de 10 zile, 5 nopti cazare la Four Points by Sheraton Sheik Sayed Road si 5 nopti la Movenpick Jumeirah Beach.
Pretul afisat pe sejur (2800 euro) este pentru intregul sejur, nu numai ptr cele 5 nopti la Movenpick.
Un review complet si la obiect. Mi-a facut placere sa-l citesc si este intr-adevar util celor care doresc sa petreaca un sejur in Dubai.
Ceva inedit! Mi-ar place si mie sa ajung pe acolo! Date importante ne-ai furnizat si-ti multumim!
cred ca vom opta si noi pentru aceasta unitate hoteliera. Multumim pentru articol
@zake: intre timp am mai stat, in sejururile ulterioare in Dubai, si la alte hoteluri si pot mentiona ca daca alegi zona Dubai Marina sunt si alte variante de cazare care se pot analiza, de ex la acelasi pret pe camera hotelul sa aiba plaja privata.
Dubai Marina este o zona superba destinata in primul rand doritorilor de plaja; daca scopul principal este vizitarea Dubaiului as indica pentru cazare zona Al Barsha cu acces rapid la metrou si cu Mall of Emirates in apropiere.
Vacanta placuta si pentru orice informatie te rog contacteaza-ma.
@station5: multumesc frumos pentru atentia acordata si promptitudine! Noi mergem pt prima data in Dubai si suntem putin debusolati. Variante de cazare sunt din belsug, ideea e ca ne am orienta catre o cazare mai decenta ca pret.
De aceea ne a facut cu ochiul locatia descrisa de tine, tinand cont ca se afla si in zona Marina oarecum, si aproape de plaja.
Cu siguranta trebuie sa bifam si cateva obiective turistice din zona, asa ca ne vom plimba mai mult decat vom sta la plaja, sotia nefiind doritoare de soare in mod egal cu mine.
Ce ne recomanzi ca mijloc de transport? Am vazut ca soselele sunt cam aglomerate. E ok metroul? Costa scump? Avem statii pe langa obiectivele de interes?
O sa iau in calcul si varianta cazarii in zona Al Barsha.
Daca mai ai idei, nu ezita. Multumim frumos
@zake: Hotelurile din Dubai Marina ,zona de plaja de pe Jumeirah BeachRoad, nu sunt chiar aproape de statia de metrou si nici de majoritatea obiectivelor turistice. Daca totusi accentul este pe vizitare exista alte optiuni de hoteluri bune langa Mall of Emirates, zona Al Barsha sau langa Dubai Mall, zona Downtown (mai scumpe) sau pe Sheik Zayed Road-zona cuprinsa intre Downtown si World Trade Center. Majoritatea acestor hoteluri ofera si transfer gratuit la Jumeirah Park, unul din parcurile amenajate pentru plaja. Si bineanteles plaja din zona Dubai Marina ramane accesibila cu metroul sau cu masina inchiriata avand pe plaja cladiri speciale pentru dus, toalete, imbracat si parcari subterane pentru masini.
Transportul cu metroul este accesibil, ca si cost fiind mai convenabila folosirea Silver Cardurilor care se incarca cu suma dorita.
Foarte convenabila este varianta inchirierii unui autoturism (se cere card de credit cu o suma pentru garantie) cost aprox de la 16 euro/zi, combustibil ieftin, aprox. 1-1,5 ron/l, gps foarte bun pe smartphone gratuit si offline cu aplicatia RTA Smart Drive. Majoritatea hotelurilor ofera parcare gratuita. Oricum cand alegeti hotelul ar fi indicat sa-l selectati cu free wifi si, daca inchiriati masina, parcare gratuita (inclusa in pret). Apropo de hoteluri, nu neglijati varianta hotelurilor care ofera suite si apartamente, o suita sau apartament de 60-100mp cu living si bucatarie dotata pot fi la pretul unei camere de hotel "obisnuite" de 25-30 mp.
Pentru acoperirea principalelor obiective turistice foarte utila este folosirea autobuzelor Hop on Hop Off, cu variante combinate care includ vizitarea Abu Dhabi cu transfer asigurat, vizitarea emiratului Sharjah, excursii in desert, etc.
Referitor la vizitarea Burj Khalifa, obtineti pret mai bun daca achizitionati biletele on line de pe siteul lor. Pentru shopping cu reduceri mari si reale la produsele de brand este perioada 1-30 ianuarie in fiecare an pe perioada Dubai Festival Shopping. Desi si in restul anului, in general preturile sunt apropiate celor din Romania, cu exceptia combustibilului, care este mult mai ieftin.
Daca aveti si alte intrebari, va raspund cu placere, este una din destinatiile mele preferate, unde calatoresc deseori. Apropo de calatorit, deoarece am vazut ca si dvs. calatoriti mult, am folosit si folosesc Dubaiul ca si tranzit spre alte destinatii datorita costului biletelor mai bun pe aceasta ruta, de ex. (Romania)-Dubai-Maldive, spre Sri Lanka, Kuala Lumpur, Mumbai sau la distanta de 1 ora de zbor de Doha, Muscat, Kuweit, acestea din urma cu Flydubai la preturi in jur de 100euro.
@station5: Din cate am inteles, zona Marina Dubai este preferata de turisti seara, pt promenada, sau ziua pt plaja, in timp ce ziua sa fie rezervata drumetiilor sau excursiilor. Ne am gandit sa ramanem pe Movenpik si sa luam serios in calcul inchirierea masinii.
@zake: Ma bucur ca v-ati hotarat cu privire la hotel, uneori nu e usor acest pas . Au si parcare subterana cu valet care va preia masina din fata intrarii la sosire si v-o aduce la cerere, defapt cum au,presupun, toate hotelurile de 4 si 5 stele.
Referitor la inchiriere, folosesc site-ul rentalcars.com (pot fi si altele) care combina ofertele a mai multor firme de rent a car, cu mentiunea ca desi rezerv prin ei, de regula asigurarea pentru masina am constatat ca este mai ieftina si practica facuta direct la compania de rent a car.
Pentru orice alte detalii va rog sa ma contactati.
@station5: cu rentalcar am colaborat si noi in Los Angeles si am fost foarte multumiti. Am gasit o masina la Alamo foarte convenabila ca pret. Presupun ca va trebui sa optam pt ridicarea masinii direct de la aeroport, nu? Sper sa i gasim acolo, dat fiind faptul ca avem aterizarea in jurul orelor 20 parca...
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX: Da este corecta pozitionarea, multumesc webmasterX!
@zake: Si eu am inchiriat prin rentalcars in SUA de la Alamo. In Dubai, cu ocazii-sejururi diferite, am inchiriat de la diverse companii in functie de oferta, deocamdata de la Alamo nu. Selectati ridicare/predare aeroport.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)