REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Transferul către hotel se face intr-o oră și jumătate sau mai mult în funcție de cât de aglomerat este traficul și câți turiști trebuie transferați. Ne-am delectat însă cu peisajele minunate ale Cretei. La sosire am fost întâmpinați cu amabilitate si un pahar de limonada, binevenită după transferul lung.
După ce am completat documentele, receptionera ne spune: I’ve got good news for you „ Astăzi o să va cazăm in celălalt hotel al nostru, Minos Ambassador, într-o camera de 5 stele, iar mâine veti fi mutați in camera plătita de dvs. 🤔
Nici nu ne-am dezmeticit bine că a trebuit să plătim taxa de stațiune, 70 euro.
Explicații nu ni s-au dat dar, ca si compensație pentru deranj ne-au oferit o cina si un prânz din partea lor, noi având doar mic dejun. Deranjul n- a fost așa mare doar că nu am putut aranja hainele din bagaj, fiind nevoiți sa le ținem cat mai strânse.
Hotelul Minos Ambassador Suites este legat de Minos printr-o pasarelă exterioara. Este o clădire elegantă, nouă, cu diverse facilitați pe care însă nu am avut timp sa le exploram. Ce ne-a placut: pe holurile foarte frumos amenajate răsuna muzică de relaxare, există si o biblioteca cu multe cărți. Liftul automat îți vorbea in engleză și germană. Camera, destul de spațioasă, avea mobila de calitate, un tv mare, AC complet silențios si un șifonier mare cu leduri in interior, 3 halate albe de baie, papuci, pilota, seif, masa de calcat si fier de calcat, filtru de cafea și cană fierbător. Balconul era uriaș, dar toate balcoanele erau mărginite de sticlă transparentă, practic erai văzut din stradă sau din curte. Pe masă era o farfurie cu câteva fructe, și o sticlă mică de vin. Dispunerea băii era ceva nou, chiuveta cu prosoapele si alte facilități (mini sampoane, periute de dinti, kit de bărbierit) era in camera, in timp ce toaleta era într-o încăpere separată si dusul într-o alta încăpere. Chiuveta avea leduri violet pe timp de noapte, însă, personal, nu mi s-a părut practic. Dacă te speli pe dinți, pe față, pe mâini, faci aceste lucruri in camera. Poate că nu prea știu eu ce înseamnă lux... dar prefer o baie clasica.
A doua zi am lăsat bagajele împachetate și după ce ne-am întors de la plajă, am primit cardul noii camere și le-am găsit acolo. Etajul 1, holul călduros, cred că se face economie la energie sau AC-ul nu face față căldurii. Camera spațioasă, cu 2 paturi twin lipite și un pat de o persoană, avea un șifonier mare (fără leduri), cu halate de baie, papuci, seif, un TV mare, care atunci când îl deschideai avea numele tău pe ecran și un bun venit. O baie clasica spațioasă cu duș mare și prosoapele necesare care au fost schimbate zilnic. Curățenie se făcea zilnic și se schimbau fețele de pernă. Balconul, în schimb, era foarte mic, abia ne puteam strecura 2 persoane. Ac ul a funcționat foarte bine, am avut wifi, minifrigider cu trei sticle de apă și o sticlă mică de vin, dar și filtru de cafea și cana fierbător.
Hotelul arată cam demodat, mai ales la exterior, îi trebuie un facelift. Și apropo de lift, pe cel folosit de noi il deschideam manual.
Restaurantul este cam înghesuit, la fel și mesele dispuse afară, lângă piscină, sunt destul de apropiate unele de altele. Micul dejun a fost bun, erau produse de bază zilnic, nimic ieșit din comun. Cel mai mult mi-a plăcut un suc natural portocale, cred că am băut litri întregi, era chiar delicios. S-au servit și fructe, toate tăiate, în schimb dezamăgitor capitolul patiserie, câteva mini cornuri, pateuri cu gem și goffre. Ce nu mi-a plăcut, cozile care se formau la ouă prăjite, trebuia să stai să ți le facă pe loc, și puneau puține pe plită. Celelalte două mese le-am luat în ultimele două zile. La cină mâncarea nu ne-a plăcut absolut deloc... pui teryaki foarte tare, nu puteai mușca din el, pește fără gust, vită moale dar gătită într-un sos asiatic ciudat, pâine tare, cartofi prăjiți tari, deserturi fără gust, înghețată fără nicio aromă, servită dintr-un frigider vechi și ruginit. La cină 1 litru de apă vă costă 3,80 euro, o bere la draft 5,50 euro. M-am felicitat că nu am luat demipensiune deoarece as fi regretat. Mai ales că în zonă sunt numeroase restaurante minunate unde am luat masa. Am apreciat faptul că ne-au permis să luăm prânzul în ziua plecării, după ora de check out, noi având un zbor târziu.
Seara au animație pentru copii, în rest muzică internațională, nu am auzit nicio melodie tradițională grecească.
Piscina hotelului este mică, șezlongurile înghesuite. La un nivel mai sus au amenajat o zonă adults only cu câteva șezlonguri și un acvariu, practic nu era o piscină adevărată ci o cadă mai mare. Piscina pentru copii se află lângă intrarea în hotel, în cu totul altă parte.
La plajă se ajunge foarte ușor, în 3 minute în linie dreaptă, se vede marea când ieși din hotel. Apoi de pe faleza se coboară pe trepte până pe plajă, unde două șezlonguri cu umbrela costă 10 euro. (unele și mai scumpe). Plaja ar fi putut să fie mai curată, având în vedere toate taxele percepute... dar... Câte o bucată de plajă este concesionata de un hotel sau restaurant din prima linie. O persoană se ocupă cu curățatul șezlongurilor, încasatul banilor și aduce turiștilor diverse băuturi sau chiar mâncare pe care o pot comanda. Noi am ales șezlonguri de la un mic restaurant numit Salad Concept, dar desigur că puteai sta unde doreai pe acea plajă care se întinde pe kilometri. Erau dușuri din loc în loc lângă trepte dar, nu existau toalete, erai nevoit să urci pe faleză, să traversezi strada și să te duci la restaurantul sau hotelul care avea în grijă bucata de plajă. Acest lucru era neplăcut. De asemenea nu am văzut niciun salvamar. La intrarea în mare sunt pietre mici dar o dată ce ai trecut de ele este doar nisip în apă, și marea nu este adâncă. În primele două zile am prins vânt, valuri și o mare destul de agitată, apoi am avut noroc de o mare calmă.
În zona hotelului sunt zeci de magazine, restaurante, baruri, iar plimbările ne-au dezvăluit peisaje de vis de pe această insulă pe care o iubim.
Hotelul este ok cu mic dejun dar și o rezervare timpurie care sa vă asigure un preț mai mic. Altfel cele 4 stele sunt discutabile.
Vă doresc concedii minunate!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de laura mihaela in 24.07.26 13:00:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (laura mihaela); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 35.36560050 N, 24.49256800 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Super vacata intr-un oras absolut suberb — scris în 18.08.23 de nicksb din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Vacanta in Creta, hotel Minos 4*, Rethymnon — scris în 02.08.23 de Ralucs din BUCUREșTI - nu recomandă
- Dec.2022 Nu acolo — scris în 01.09.23 de Sorin 1978 din BOTOşANI - nu recomandă
- Aug.2022 Statiune de vis, personal de cosmar — scris în 01.09.22 de ux127085 din TâRGU MUREș - nu recomandă


Rog așteptați...






















