GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mediterranean Beach - probabil cel mai bun din Zakynthos
Am ales un hotel de 5 stele pt Zakynthos pentru ca am calatorit cu fetita noastra de 1 an si 4 luni si stiam de la prieteni de sistemul de clasificare a hotelurilor din Grecia. Am avut un sejur de 7 nopti cu HB, transport cu avionul (zbor 1,5 h).
Drumul de la aeroport la hotel ne-a bulversat putin, pentru ca ceea ce vedeam nu era nici pe departe "paradisul" care stiam ca este Zakynthos. Zona este una destul de arida, uscata si putin ingrijita. Mai mult, nu recomand Laganas famillilor cu copii, poate decat in septembrie, cand vuietul cluburilor si al petrecerilor cu mult alcool se va mai fi dus.
Un mare punct forte al hotelului Mediterranean Beach este tocmai localizarea, intr-o zona linistita, la 15-20 minute de mers pe plaja de centrul statiunii.
Hotelul in sine (ca stil de constructie), dar si serviciile nu sunt de 5 stele, ceea ce este cu adevarat remarcabila este bucataria si restaurantul. Nu este o diversitate foarte mare, in sensul de risipa (asa cum am inteles ca este la turci sau cum am vazut la bulgari la Majestic-4stele), dar felurile de mancare sunt foarte bine alese, echilibrate si foarte foarte gustoase. Si chiar daca nu exista mancare speciala pentru copii, chiar am avut e alege pentru fetita noastra si nu am avut absolut nici o problema. Ca un fapt divers, daca veti alege sa beti o sticla de vin la cina (nici o bautura nu este inclusa in pachet pentru cina), trebuie sa stiti ca vinul local pe care il veti lua de la restaurant cu 16 euro (un vin bun) il gasiti la supermarketul din fata la 3,5 euro! Hotel si restaurant de 5 stele...
Camerele si baia nu sunt foarte mari si nici foarte aspectoase, dar am inteles ca au inceput un proces de renovare, astfel incat in 2 ani toate camerele vor fi up-gradate ca mobilier, dar si ca pret.
Sunt foarte putine camere cu vedere la mare, pe care oricum nu le putem achizitiona prin pachetele cumparate din Romania, ele sunt rezervate pentru turistii "din alte piete".
Familiile cu copii primesc camerele de la parter, ceea ce este o idee foarte buna, pentru ca terasa camerei se continua cu terasa verde a resortului, unde copiii se pot juca in voie.
Serviciile de curatenie sunt ok, lenjeriile se schimba la 2 zile; un minus este legat de orele cand aceasta se face: dupa 13, cand copiii dorm.
Despre piscina nu pot spune nimic, pentru ca nu am folosit-o, decat ca sezolngurile sunt gratis, spre deosbire de cele de pe plaja care se inchiriaza cu 7 euro. Plaja este foarte curata, nu foarte lata, dar arhi-suficienta pentru capacitatea hotelului.
Exista si un pool bar, singurul loc in care poti servi pranzul, cu mancare buna, dar nu foarte diversificata si scumpa, normal. Alte locuri de luat pranzul sunt tavernele de pe malul marii, la care ajungi foarte usor de la hotel, cu preturi maricele insa. De notat ca in general Laganas nu este o statiune ieftina, un pranz pentru 2 adulti si un copil (peste, vita, filet de pui, exclus fast food) costa, in medie, de la 25 la 35-40 euro.
Revenind la hotel, nu sunt animatori, spectacole si nici loc de joaca pentru copii. Personal, nu le-am simtit absolut deloc lipsa, dimpotriva.
In concluzie, hotelul este ok, statiunea este acceptabila, iar insula este de vis. Recomand celor care ajung acolo cu avionul sa inchireze o masina si sa bata insula, pentru ca altfel vor ramane doar cu gustul Laganas-ului, care nu este tocmai placut. Insula este foarte mica si in 2-3 zile vezi absolut tot, pe indelete. Merita fiecare minut: peisaje care-ti taie respiratia, vegetatie intr-un continuu contrast, planatii de maslini la tot pasul, smochini pe marginea drumului, dar si...pauni. De asemenea, alegeti-va singuri tururile pe care vreti sa le faceti, caci sunt standuri la fiecare pas, studiati toate variantele; nu ratati Xigia, Navagio, Keri caves, apusul de soare de la Keri Lighthouse si altele. Nu recomand submarinul galben pentru "vanatoarea" testoaselor de la Marathonisi pe care nu l-am ales din fericire, dar toti cei care au mers au spus la unison ca este pierdere de bani si de timp.
Vacante cat mai reusite va doresc!
Trimis de csl13 in 19.09.11 16:36:18
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (csl13); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.72813740 N, 20.86958140 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2019 O vacanta dulce-amaruie — scris în 30.07.19 de laura mihaela din BUZăU - nu recomandă
- Aug.2016 Insula superba, hotel decent, de 3 stele!!! — scris în 13.08.16 de razvanzfr din BACăU - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Este ok, dar nu e un hotel de 5 stele, ci de 3 — scris în 04.07.14 de Dianaandreea din PITESTI - nu recomandă
- Jun.2013 Un hotel extraordinar care isi merita din plin cele 5* pentru servicii ireprosabile — scris în 23.07.14 de pnnicoleta din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Un sejur excelent — scris în 26.06.13 de virtualsara din COVASNA - RECOMANDĂ