ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.07.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 28.08.09
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Manastirea Tismana – spiritualitate si modernitate!

TIPĂREȘTE

Stiti zicala “ Calatorului ii sta bine cu drumul “, nu? ... si continui eu - turistului adevarat cu opririle la obiectivele turistice... Ei, iata-ne in jud. Gorj, Doamne m-am indragostit de acest judet care... nu stiu, dar are ceva... , acel ceva placut mintii si sufletului uman: statiune de munte, arta apreciata la nivel mondial, case memoriale, chei montane, pesteri, un superb municipiu resedinta de judet, manastiri... etc. Am fost curioasa sa gust cate putin din fiecare... asa ca, avand in mana o harta turistica detaliata, evident am ochit si Manastirea Tismana. Stiam de existenta ei... si iata-ne in sus si-n jos pe niste vaioage, ceva drum printr-o padure deasa de foioase, relativ tanara si in care am oprit 5 minute... se intelege pentru ce, dar degeaba, ... ca un fosnet dintr-un tufis ne-a inhibat de tot... apoi iar vaioage, terenuri agricole frumos cultivate, padure si... iata-ne ajunsi la Manastirea Tismana. situata intro alta padure de foioase si izolata de trepidatia civilizatiei urbane, ca toate manastirile dealtfel.

O parcare suficient de mare te intampina intr-o prima faza, o impresionanta poarta din piatra, cu arcada, si apoi un frumos drum in urcare la umbra unor copaci batrani te indreapta spre manastirea propriu-zisa. La baza drumului toaleta ne-a captat intens atentia pentru ca, spre marea noastra uimire, luxul si curatenia din interior care rivalizeaza cu hotelurile de 4 stele ne-au uimit in egala masura cu manastirea insasi (nu exagerez). In exterior e imbracata in lemn iar cand patrunzi in interior gasesti conditii si design de revista...

In urcusul nostru la un moment dat ne-a aparut pe stanga un superb asezamant monahal si relativ recent inaugurat dupa calitatea cladirilor... Asa o frumusete de asezare este... ne si gandeam ce trai pe plai pe calugaritele din zona (cca 60 la numar) dar... ulterior am aflat ca acolo manastirea ofera pelerinilor cazare la preturi fara concurenta!!! Ingenios. (vezi foto). Asa imi plac acele drumuri in serpuire si care duc la o manastire sau cetate!!! Urcam, urcam... in spatele nostru este si o familie de francezi care tot sporovaiau pe limba lor despre istoricul manastirii (deh, franceza mea “in pampers” e de vina... ca am inteles ce spuneau)... si... iata-ne ajunsi!

Stiati ca este cel mai vechi Asezamant Monahal din Tara Romaneasca? Cu o vechime de peste 600 ani, manastirea il are ca ctitor pe Sfantul Nicodim de la Tismana care isi are mormantul aici; el i-a decis arhitectura actuala iar la desavarsirea constructiei a contribuit cu bani inclusiv Domnitorul Mircea cel Batran. Iata cateva date oficiale de pe Wikipedia click aici.

La primul contact vizual remarci arhitectura originala si faptul ca e foarte lata. (se zice ca a fost mult mai mare). Are hramul “Adormirea Maicii Domnului“ si la cat de alba si curata era, cred ca este de curand renovata in exterior; anterior a avut alta culoare, mai inchisa. Cat priveste reabilitarea ei interioara in momentul cand patrundem in interior descoperim ca manastirea este in plina restaurare purtandu-se intense discutii cu o firma de proiectare; protagonista - o calugarita sefa locala; pictura interioara existenta este in stil bizantin, ca dealtfel intreaga cladire, reprezentand inclusiv sfintii daco-romani canonizati pana in prezent iar schelele din lemn aratau ca lucrarile de restaurare sunt in plina desfasurare; printre piloni din lemn si proiectanti am admirat-o in tacere (ultima restaurare picturala a fost la inceputul anilor '90), la fel pictura din holul de intrare, usile de acces superb sculptate in lemn si evident... ne-am recules la mormantul Sfantului Nicodim. Dar cine a fost Sf. Nicodim de la Tismana?

Nascut in partea de sud a Dunarii, Nicodim a parasit casa parinteasca la varsta de 16 ani din dorinta de a se calugari; intalnim asta la multi calugari celebri (chemarea divina) ; ajunge curand calugar la Sf Munte Athos din Grecia invatand tot ce se putea invata pe atunci: de la caligrafie, pictura, arhitectuta... la cunoasterea perfecta a limbilor greaca si slavona. Istoria mentioneaza ca a venit in Tara Romaneasca cu indemn divin sa caute o locatia aleasa de Dumnezeu unde sa construiasca o manastire... asa s-a nascut Sfanta Manastire Tismana. In timp a ctitorit si altele, cea mai reprezentativa fiind Manastirea Prislop (in zona Hateg). Practicant al isihasmului (are la baza rugaciunea inimii – “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”), calugarul Nicodim a cautat linistea ascetica (Isihasmul este ascetismul ortodox cum Yoga este ascetismul budisto-hindus unde intra si Meditatia Zen si Sufismul care este ascetismul musulman). Tocmai de aceea la venirea in tara s-a retras intr-o grota aflata in apropierea Manastirii Tismana. Personal a inregistrat si o ascensiune ierarhica rapida fiind apreciat de insusi Patriarhul Constantinopolului (Filotei) care l-a ridicat la rangul de Arhimandrit. “Profitand”, sa zicem asa, de titlul primit si simpatiile inaltilor prelati bisericesti, Nicodim a deschis aici o scoala de caligrafie si a tiparit mai multe carti bisericesti, procedeu extrem de greoi in acea perioada cand fiecare litera avea matrita ei si la o singura pagina un calugar putea munci mai multe zile/saptamani... La Tismana a luat nastere prima carte romanesca (un Tetravanghelion) ce poate fi vazut la Muzeul de Istorie Nationala a Romaniei din Bucuresti. La fel ca Daniil Sihastrul care si-a pregatit mormantul la Manastirea Voronet unde a si fost staret, la fel ca Domnitorul Constantin Brancoveanu care se dorea ingropat la Manastirea Horezu dar acolo azi avem un mormant gol caci Domnitorul se afla la o Biserica undeva prin Bucuresti, ... sau Stefan cel Mare care a ridicat Manastirea Putna ca edificiu de ingropaciune pentru el... si Nicodim a dorit sa fie inmormantat la Manastirea Tismana, unde se afla in prezent!

In apropierea manastirii exista un muzeu de arta in care fotografierea ne-a fost interzisa, dar unde am putut admira parti din pictura ei din sec. XVIII si destul de bine pastrata. O superba colectie de cactusi intampina pelerinul in drumul sau spre muzeu... Chiliutele maicilor inconjoara manastirea si remarcam flori... multe flori... cate o maicuta mai aparea ici- colo pentru ca toata lumea monahala locala se afla undeva in spatele manastirii si tot robotau de zor la ale lor...

In apropiere gasim Pestera Sf. Nicodim de la Tismana unde acesta si-a desavarsit experienta spirituala ca isihast... si o fantana intresanta... dar despre acestea intr-un review separat caci sunt multe de spus si aici... !

Manastirea Tismana – jud. Gorj – o experienta pe care e bine sa o incercati. Un loc plin de istorie, patriotism (aici au fost inclusiv intalniri ale revolutionarilor din vremea lui Tudor Vladimirescu), mister, arta, traire spirituala si... iar istorie!

Merita!!!


[fb]
---
Trimis de mirelutza in 15.07.10 15:58:19
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4675 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mirelutza); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Superbul asezamant monahal care ofera cazare plerinilor .
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 5200 PMA (din 8 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

dartax
[15.07.10 16:19:34]
»

Stiam ca cea mai veche manastire ar fi Vodita! ? E frumos la Tismana, stiati ca aici in padure exista o numeroasa colonie de castani comestibili ?

mirelutzaAUTOR REVIEW
[15.07.10 18:43:02]
»

web, se pot puncta manual pozele ? chesti de program, stiu ; multumesc.

webmasterXY*
[15.07.10 19:02:37]
»

Da, dacă insişti...

georgiana
[15.07.10 20:15:45]
»

Si pentru mine aceasta manastire a fost o mare surpriza, mai ales ca am avut ocazia s-o vizitez in zi de sarbatoare, de Sfantul Gheorghe!

mirelutzaAUTOR REVIEW
[15.07.10 21:17:51]
»

@ dartax - nu stiam de existenta acolo a unei paduri de castani comestibil, dar pot sa-ti spun ca imi plac la nebunie castanele...

@ web6 - nu am insistat, era doar o rugaminte pe care tu ca un cavaler ce esti, mi-ai indeplinit-o 100%; daca ar fi sa Insist... ti-as cere sa-mi faci pozele... tridimensionale!

raduu1972
[16.07.10 00:08:33]
»

foarte frumos acest rew

magdalena
[16.07.10 07:34:22]
»

Superb loc si o descriere detaliata!

Admin
[01.08.11 02:16:54]
»

Mutat la rubrica "Manastirea Tismana [jud. Gorj]" (nou-creata pe site)

kisuletz*
[28.07.12 09:45:52]
»

Daca ajungi la Tismana si iti plac drumetiile urca si pana la cele doua schituri, Cioclovina de Jos si Cioclovina de Sus. Drumul este marcat, numai sa aveti o incaltaminte confortabila

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dartax, georgiana, kisuletz*, magdalena, mirelutza, raduu1972
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Tismana:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064912080764771 sec
    ecranul dvs: 1 x 1