Mănăstirea Rila - perla ortodoxiei bulgărești

TIPĂREȘTE

Povestea mănăstirilor bulgărești - valoroase centre de credință, artă, cultură și conștiință națională - a început pe la anul 865 când, sub sceptrul lui Boris I, țara a trecut la creștinism. În timpul Primului Țarat Bulgar au apărut lăcașuri de cult cu o arhitectură deosebită față de arhitectura lăcașurilor de cult europene, cu fațade colorate și caracteristici diferite. Când țara a fost anexată Imperiului Bizantin (972) mănăstirile au avut de suferit, multe dintre ele fiind demolate. Cel de-al Doilea Țarat Bulgar (1185-1396) a însemnat o perioadă de reînviere, de refacere și chiar de prosperitate pentru mănăstirile bulgărești. Cei aproape 500 de ani de dominație otomană care au urmat nu au fost benefici pentru viața religioasă ortodoxă, cu toate acestea multe lăcașuri de cult au continuat să existe, ba chiar să se transforme în adevărate fortărețe în lupta pentru eliberare. Nici perioada comunistă nu a fost una fericită pentru cultura creștină a țării. Mănăstirile au fost restaurate, dar - considerate doar monumente istorice - au fost transformate în muzee. În prezent, aflate sub patronajul Bisericii Ortodoxe, mănăstirile au revenit la viață, cele mai căutate de credincioși sau de turiști având și locuri de cazare, magazine și restaurante.

Mănăstirea Rila - un bun exemplu al stilului arhitectural bulgar de Renaștere Națională - a fost inclusă în 1983 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Nici nu știu de câte ori am vizitat Mănăstirea Rila. O vizită la cel mai mare și cel mai important aşezământ monahal al Bulgariei este inclusă în aproape toate programele turistice organizate de agenții indiferent dacă e vorba de un circuit al Bulgariei sau doar de un tranzit către Grecia. Cu mașina personală, în drum spre Grecia, dar și la întoarcerea din vacanța petrecută în însoritele ei insule, am găsit întotdeauna câteva ore pentru o abatere la Mănăstirea Rila.

Aşadar, spre sud, pe şoseaua care leagă Sofia de Kulata, mai jos de Sofia, dar înainte de a ajunge la Blagoevgrad, un drum lăturalnic stânga - foarte bun, dar mai îngust, de numai 31 km - sfârşeşte sub zidurile sfântului lăcaş, într-o parcare măricică, umbroasă. Şerpuind de-a lungul văii râului Rilska, printre păduri de brad, drumul este foarte plăcut. La restaurantele situate la marginea şoselei, se pot face popasuri pentru o gustare sau pentru o băutură răcoritoare, dar nu pot furniza mai multe detalii deoarece noi nu am făcut niciodată o oprire pentru masă acolo. Unul dintre șoferii autocarului cu care am călătorit cândva ne-a spus că atunci când venim cu mașina personală, când nu suntem condiționați de un program strict, e bine să poposim la o terasă pentru masă sau chiar să solicităm o cameră pentru odihnă în noaptea de tranzit spre Grecia. Prețurile nu sunt mari, iar mâncarea este bună. Până în momentul de față nu am încercat nimic din toate acestea, dar liniștea locului și cadrul natural ne îndeamnă să o facem. Cu atât mai mult cu cât în vizitele noastre anterioare la Mănăstirea Rila - multe, dar toate grăbite - nu am ajuns niciodată la Peștera Sf. Ioan de Rila, lăcașul în care sfântul și-a petrecut în izolare o mare parte din viață. Distanța de la mănăstire până la peșteră se străbate în aproximativ o oră.

Zidul înalt și solid, din piatră, îți lasă impresia că te afli la porțile unei cetăți bine fortificate. Deasupra intrării boltite se poate remarca icoana hramului cu chipul Sf. Ioan de Rila înconjurat de îngeri. Un panou aflat aproape de intrare prezintă schema zonei înconjurată de ziduri formând un patrulater neregulat în interiorul căruia se află biserica și construcțiile anexe. Suntem avertizați că filmatul și fotografiatul în interiorul bisericii sunt interzise. Cu aceste prime informații pășim în curtea interioară largă, pavată cu piatră şi mărginită pe toate laturile de clădiri înalte. Câţiva brazi falnici tronează lângă o cişmea din care curge apă rece, de munte. Impresionează înălţimea clădirilor auxiliare care adăpostesc stăreţia, biblioteca, cele patru capele, bucătăria, aprox. 300 de chilii şi mai multe camere pentru oaspeţi. Scările de lemn, balcoanele cu balustrade sculptate ale celor patru niveluri, dar mai ales înşiruirea de stâlpi şi arcade vopsite în alb şi cărămiziu realizează prin repetiţie un efect deosebit.

Dar, de îndată ce treci de gangul intrării, privirile sunt atrase de biserica mare a mănăstirii și de Turnul Hreliov aflat în stânga sa. Arcadele şi stâlpii de la intrarea în biserică sunt în acelaşi stil cu cel al chiliilor etajate, dar coloritul este alb şi negru. Biserica este foarte mare, cu cinci turle şi un pridvor larg, decorat cu picturi religioase, deosebit de expresive.

Istoricul lăcașului ne informează că în pofida faimei, a mărimii și a importanței sale în peisajul ortodox al Bulgariei, originile mănăstirii nu sunt foarte clare. Despre Sf. Ioan de Rila căruia îi este dedicat lăcașul și ale cărui moaște sunt cele mai prețioase odoare ale bisericii, se crede că ar fi ctitorit așezământul la sfârșitul sec. X. Se știe totuși că Ioan de Rila a sălășluit într-o peșteră aflată cam la o oră distanță de actuala mănăstire, concluzia fiind că discipolii, după moartea sa, au înălțat lăcașul. În timp, cu ajutorul donațiilor și cu sprijinul substanțial al conducătorilor bulgari, așezământul monahal a fost extins și a prosperat până când a fost distrus de turci, la mijlocul sec. XV, din ordinul sultanului Murad al II-lea. Se spune că mai târziu, dându-și seama de greșeala sa, Murad al II-lea a ajutat la reconstrucția lăcașului. Nu se știe dacă a contribuit și financiar sau doar nu s-a opus ca Biserica Ortodoxă Rusă să refacă biserica și s-o înzestreze cu cărți de rugăciune, cu icoane și cu veșminte preoțești. Sub ocupația otomană, călugării de la Mănăstirea Rila au fost și mai târziu hărțuiți, chiar atacați, iar în 1833 incendiați.

Ceea ce vedem noi astăzi este reconstrucția de după incendiu, realizată în perioada 1833-1847.

Biserica "Nașterea Maicii Domnului" a fost construită pe locul în care, în sec. XIV, Ștefan Dragovol - Kreliov ridicase vechea biserică. Turnul care a reușit să reziste timpului și evenimentelor încă se mai păstrează ducând mai departe și numele ctitorului său. Cu coloane deosebite, specifice stilului neobizantin, cu cinci turle, trei altare și două capele laterale, biserica a fost proiectată de arhitectul Pavel Ivanov și construită între anii 1834-1837. Frescele care decorează pridvorul, recent renovate, au culori vii. Dacă le privești atent, vei descoperi scene apocaliptice de la Căderea Constantinopolului până la soarta oamenilor care comit cele șapte păcate de moarte. Pictura, atât cea din interior cât și cea din exterior, a fost făcută în sec. XIX de cei mai buni pictori bulgari de la Bansko, Samokov și Razlog, inclusiv de renumiții pictori iconari, frații Zahari și Dimităr Zograf. Pridvorul larg, pictat în întregime, adăpostește în colțul din dreapta aghiasmatarul vechi, din piatră.

Interiorul bisericii, bogat și impunător, impresionează pe oricine. Frescele au fost realizate în 1847. Lucru neobișnuit și pentru el, dar și pentru arta religioasă, Zahari Zograf și-a semnat lucrările. Iconostasul bisericii mari este deosebit. Lucrat în lemn de nuc, migălos sculptat timp de trei ani (1839-1842) de un grup de meșteri de la Școala Bulgară de Sculptură, este singurul din țară acoperit în totalitate cu foiță aur. Pe iconostas sunt și câteva icoane originale, recuperate de la biserica medievală distrusă.

În dreapta ușilor împărătești, în fața icoanei Mântuitorului, se află racla cu moaștele Sf. Ioan de Rila. Moaștele (doar mâna stângă a sfântului) sunt foarte rar expuse publicului. Doar la prima vizită pe care am făcut-o la Mănăstirea Rila (în 2007), văzând un grup atât de mare, un călugăr a deschis racla îngăduindu-ne o scurtă rugăciune şi dăruindu-ne ulei sfinţit.

În interiorul bisericii, în dreapta altarului, se află mormântul țarului Boris al III-lea din familia Saxa Coburg Gotha, penultimul țar al bulgarilor, mort în circumstanțe misterioase după ce a refuzat cererea lui Hitler de a declara război Uniunii Sovietice. Înmormântat în biserică în septembrie 1943, a fost exhumat un an mai târziu din ordinul guvernului și mutat în apropierea Sofiei. După căderea comunismului, în 1993 s-a încercat readucerea rămășițelor sale la Rila, dar nu a mai fost găsită decât inima îmbălsămată, în laboratoarele Facultății de Medicină din Sofia.

Turnul Hreliov, zvelt, aflat în stânga bisericii, este singurul care a supraviețuit din vechiul lăcaș mănăstiresc. Înălțat o dată cu biserica din sec. XIV de Ștefan Dragovol - Kreliov, turnul avea rol de refugiu și apărare în caz de pericol. Locuință pentru ctitor și pentru familia sa, turnul avea la ultimul etaj o capelă - Capela Schimbarea la Față (Preobrajenie). Se spune că acum capela găzduiește un mic muzeu cu picturi murale foarte vechi și foarte valoroase. Nu am vizitat niciodată acest muzeu.

Cea mai mare parte a comorilor originale de la Mănăstirea Rila se păstrează și sunt expuse acum în Muzeul din aripa de est. Amenajat în 1961 când viața monahală era interzisă în mănăstire, muzeul expune ușile împărătești ale bisericii medievale, foarte multe icoane vechi, precum și Crucea lui Rafail, o impresionantă operă de artă care i-a luat călugărului Rafail 12 ani (1790-1802) pentru a o termina. Pe o singură bucată de lemn crucea etalează 104 scene biblice și 650 de chipuri miniaturale. Se spune că în urma acestei laborioase și migăloase munci, călugărul și-a pierdut vederea.

Dacă ajungeţi într-un interval orar potrivit şi dacă dispuneţi de mai mult timp, merită vizitat şi al doilea muzeu al mănăstirii amenajat în fostele bucătării. Se pot vedea acolo o mică moară, o fântână (secată în prezent), un beci, cuptorul pentru pâine, precum și vechi vase și ustensile folosite în trecut pentru gătit.

Final…

Pentru că mi s-a părut interesant, redau în continuare traseul moaștelor Sf. Ioan de Rila, text preluat dintr-un ghid: "Moaștele - despre care se crede că ar avea aceleași puteri ca însuși Ioan - au fost duse la Serdica, la ordinul țarului Petru I. După ce regele maghiar Bela al III-lea a cucerit Serdica în 1183, moaștele au fost trimise în capitala Ungariei, Esztergom, unde au rămas patru ani, iar apoi, în 1187, au fost retrimise la Sofia. În 1194 țarul bulgar Ivan Asan I a ordonat ca moaștele să fie mutate în capitala lui, Veliko Tarnovo. Moaștele nu au fost deteriorate în urma cuceririi orașului de către turci în 1393, fiind pe urmă mutate la Mănăstirea Rila în anul 1469, la ordinul sultanului Murad al II-lea, pe de-o parte în semn de regret pentru că a distrus mănăstirea originală cu 10 ani înainte. De atunci, părți din corpul lui Ioan au fost furate, distruse sau pur și simplu pierdute și doar mâna stângă se mai păstrează în prezent."

În încheiere mai trebuie spus că micul magazin de suveniruri religioase de la Mănăstirea Rila oferă amatorilor cărticele de rugăciuni, calendare - în bulgară, iconiţe, cruciuliţe, mir, tămâie și ilustrate. De asemenea, tot de acolo poate fi achiziționată apă sfințită în pet de 0,5 l cu chipul Sf. Ioan de Rila. Fiind un loc de tranzit turistic, suvenirurile pot fi plătite și în euro.

Vizitarea mănăstirii se poate face zilnic. Nu se plăteşte nimic la intrare, dar la muzee trebuie achitată o mică taxă. Fotografiatul și filmatul sunt premise doar în exterior, în pridvor, în curte și la muzeul vechii bucătării.

Demn de reținut este și faptul că Mănăstirea Rila, monument istoric şi de arhitectură naţională, a fost declarat monument UNESCO în 1983, la trei ani după ce a primit din partea Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism diploma şi "Mărul de Aur", cea mai însemnată recunoaştere a unui loc de turism şi cultură naţională.

---

VIZUALIZĂRI: 1060 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI