ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.09.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 25.09.14
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2014
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Mahalaua din mijlocul Bucureştiului are un simbol: Mănăstirea Plumbuita

TIPĂREȘTE

Se spune că toate mizeriile Capitalei sunt duse de Colentina, pe râu în jos, către Dunăre. Doar ce-i de soi stă pe loc. So... rămas fiind pe malurile râului cristalin cu ape tulburi ce nu te-mbie să te scalzi în el, fie iarnă-fie vară, nu poci decât să vă introduc în satul lui Bucur. Doar la periferie! Căci aici am crescut! Şi eu, şi mama mea... Bunicii au avut doar norocul de a ajunge prin zonă... Au găsit un petec de pământ pe lângă Bucureşti. În mahalaua de lângă mănăstirea veche, pe al cărui deal era “ucis” comisaru’ Moldovan prin filme. Acum zona e mult mai aproape de centrul Capitalei :).

Pe drumul dinspre Moldova (DN2), cam pe acolo de pe unde tramvaiele trase de cai te duceau către Obor, imediat după pod (după Mc’Drive-ul actual), printre sălciile plângătoare ce străjuiesc malurile Colentinei, vezi o cruce... şi încă una mai încolo... şi niste ziduri de cărămidă. Acu’ depinde de cât eşti de evlavios: ori te închini până-ţi iau unii carnetu’, ori cârmeşti dreapta dupa trecerea enoriaşilor şi apoi, pe langa parcul Plumbuita, la statuie, faci iar dreapta... şi cu Dumnezeu înainte! În caz că ratezi prima stradă (Plumbuita) şi o iei pe a doua, s-ar putea să ajungi în zona unde am copilărit cu voia Domnului: lângă dealu’ bisericii, pe str. Tămâioarei, în penultima casă - a bunicilor. Doar că pentru a ajunge aici tre’ să ai bucşe’ la purtător. Sau 4*4. Că drumu-i plin de pietre de râu. Sigur că bunicii mei au ratat prima stradă aşa că au ajuns pe a doua dintre cele trei! Ei nu aveau harta în dotare si nici goole maps! Iar pe vremea lor Plumbuita nu era peninsulă... După “potop” a devenit... da’ asta-i altă poveste. Şi doar pentru connaisseurs.

Dacă ai pus GPS-ul şi ai nimerit prin dreapta grădiniţei din zonă nu mai ai de străbătut decât un kilometru şi ceva pe drumul cu un pic de ciment pentru a vedea cu ochii tăi o veche mănăstire din Bucureşti. Şi cea mai veche tiparniţă. Tot din satul lui Bucur... Drumu’ cu gropi. Nu te gândi că sunt acolo în aşteptarea unor enoriaşi aflaţi cu un picior în ele... Pomenind de toţi sfinţii cunoscuţi şi restu’, străbaţi un fel de stradă din Capitală. După ce treci pe lângă nişte case în paragină şi nişte vile construite după ureche pe partea stângă şi un fel de parc pe partea dreaptă, după un pik de urcuş, mergând înainte pe cărarea Domnului, ajungi la fix. Ai grijă la hoardele de căţei! Şi la puradei! Nişte porţi mari, verzi, te introduc în “magia” unei mănăstiri din Capitala noastră cea de toate zilele, pe care nici focul, nici războaiele, răzmeliţele sau cutremurele n-au răpus-o... Nici vremurile :) )

Mănăstirea Plumbuita

Prima vizită în mănăstire: acum 30 şi ceva de ani: un popă aruncă un plod într-un “ceaun” şi-l botează. Nasol! Apa - rece, pruncu’-ncepe a răcni... Rău... rău... şi aşa a rămas. :)

Copilărind pe acele meleaguri (de vis, de altfel) dâmboviţene, învăţând arta meşterilor din mănăstire de a sculpta în lemn şi a face tot felul de lucruri “lăsate de la Dumnezeu”, pruncul (care mai crescuse) doar înregistra ce se întâmpla în acest colţ de Rai din mahalalele Bucureştilor. Istoria o învăţai de la moldovenii ce erau aciuţi între zidurile groase ale mânăstirii ce se înalţă semeaţă peste cartierul Plumbuita: “Pi’ la 1560 s-o înşeput construcţia. Scrii şi la poartă. Şe draq di bucureştean îi fi tu? “

“Numele de Plumbuita i-a fost dat de localnici, datorită faptului că biserica a fost multă vreme acoperită cu tablă de plumb. Una din legende spune că numele de Plumbuita vine de la faptul că Matei Basarab, având nevoie de ghiulele în timpul luptei, a dat la topit acoperişul de plumb al mănăstirii pentru a le fabrica. Altă legendă spune că bătălia lui Matei Basarab cu Radu Iliaş, care a avut loc sub zidurile mânăstirii, a fost atât de aprigă, încât mulţimea de ghiulele căzute pe acoperişul bisericii, topindu-se, a dat acoperişului un luciu de plumb. ” Asta apare pe site-ul lor de prezentare (manastirea-plumbuita.ro). Dacă nici ei nu-şi ştiu istoria, ce să cereţi unuia ce învăţa să sculpteze cruci? Sau să vadă cum se face un clopot? Nu-mi amintesc decât că ne strângeam să jucăm fotbal pe domeniul mănăstirii – vara, sau la săniuş – iarna. Recunosc că am încălcat cel puţin una dintre cele 10 (parcă) porunci: am furat prune şi piersici din copacii mănăstirii (dar aveau un gust dumnezeiesc – aşa că se iartă).

La sărbători eram prezent – împreună cu prietenii puradei - doar să gust din coliva delicioasă a “babelor” venite la călugări :) Le aşteptam pe drumul spre mănăstire, căţărat în copaci şi le însoţeam până la porţile mari de la intrare, de lemn, sculptate cu tot felul de chipuri - voievozi si sfinţi - de meşterii veniţi p’aici): “Ne dai mamaie ceva? ”. “Vă dau mah, da’ după ce ies! ” Ieşea şi ne dădea! D-zeu ţinea şi cu noi, ăi’ mai mici!

Pe vremuri, la poarta monumentului istoric acostau autocarele cu engleji, americani şi canadieni sau tirurile cu portocale de la greci - casele de copii primeau pachete de la mănăstire in ajun de Sărbători.

Printre cele ce veneau pentru “blagoslovenie” erau şi ceva mioriţe tocmai bune... bune rău. Simeon Tatu, stareţ la vremea respectivă (senator, mai apoi), le primea pe toate, le asculta si... “Nu-l huliţi! E cel mai tare” spuneau mioarele. Poate că se refereau la religie... ! După câteva ore de spovedanie ieşeau cam răvăşite. Mormântul lui, frumos îngrijit de ceilalţi călugări, se află acum lângă intrarea în mânăstire, pe stânga când priviţi poarta.

După ani şi ani am revenit la mănăstirea ce a fost în 1821 reşedinţa unui revoluţionar, Tudor parcă :). Acum eram doar eu şi tata, al cărui ficior’ a simţit ceva divin. Pentru un certificat. De botez! Musai să devii preot, imi ziceam (mă şi vedeam). Poate de la mioarele alea se trăgea :)). Pe bătrân îl cărasem cu mine pentru că nu ştiam când şi unde mă botezase (ptiu, preot creştin ce vrei să fii!). Tatăl se spune că e ăla care ar fi contribuit la... orice! Trecând prin porţile mari, privind la picturile de la intrarea de sub turnul cu clopote, n-am simţit nimic special. Crescusem! SUS erau clopotele care mă trezeau în fiece dimineaţă a copilăriei mele. M-am scuturat un pic şi am păşit mai departe. JOS, iarba era necălcată încă de turiştii ce trec p’aici acum săptămânal. În faţa noastră se afla biserica. Am intrat şi am revăzut picturile din ce în ce mai pline de fumul lumânărilor, vitraliile prin care trece lumina în interiorul bisericii, altarul din ce în ce mai prăfuit. :( Am ieşit, am băut apă de la cişmeaua mănăstirii – aşa cum o ştiam de copil: rece şi bună. Nimic nou. Ba da. În spatele ei un fel de foişor din lemn! Nou! Da’ ugly!

În DREAPTA, Casa Domnească, în spatele ei, chiliile. Poveştile călugărilor despre cei care au fost încarceraţi p’aici prin 1848 încă le “auzeam”. În STÂNGA, toaca şi vechile camere ale meşteşugarilor erau cam lăsate de izbelişte. Acolo, în copilărie, un călugar (al cărui nume nu-l mi-l mai pot aminti, din păcate) ne învăţase să batem toaca, să tragem de frânghiile clopotelor şi să ne pună în mânuţele alea mici nişte unelte cam ascutiţe. De la el aflasem că Dumnezeu e omniprezent: în aer, pământ sau apă... şi mereu apără vietăţile (sigur mă număram şi eu printre ele :) !). După ce am văzut un film am avut o revelaţie: vocea blândă, ochii lui calzi aminteau de Gandalf. Cel Sur! Sper ca acolo unde este de ceva timp să fie Cel Alb! Pe vremuri simţeam căldura divină, pornită doar de la un singur OM...

A “n+1” intrare: Pitiku (încă nu se gândea că o să scrie pe AFA despre asta) cu celălalt pitik... pardon: doaamna arru. Adik doi pitici :) + viitori fini - paşnici. De Paşti sau Paşte! La invitaţia mea! Văzut, închinat, luminat, călcat în k***t - arru. Mană cerească: împuţit şi umplut maşina de... - a mea! OK! Rămas gravidă – (arru, nu maşina!) - aici şi eu am fost un pik de vină! Născut copil – aici n-am nicio contribuţie! ;) Măcar a văzut şi ea (tot arru, nu maşina!) mănăstirea pentru prima dată! Se pare că i-a priit! N-o mai duc! Maşina se spală, da’ ce mă fac dacă se mai întâmplă o dată?

Mănăstirea după ani şi ani: Poarta mare a fost un pik refacută. Nu mai scârţâie ca pe vremuri! Aleile sunt la fel de curate. Au apărut şi nişte coşuri de gunoi! Când intri îţi faci cruce! Nu doar de ceea ce vezi! Biserica, atelierele, chiliile, locurile de rugăciune sau închinăciune te fac să închizi telefonul, să vorbeşti în şoaptă si să nu mănânci seminţe! Să pupi şi să nu scuipi! La ieşire îţi faci iar cruce şi revii cu picioarele pe pământ. Şi la mahalaua pe care tre’ s-o străbaţi din nou pentru a ajunge la “civilizaţie”.

Credeai că vei simţi aşa ceva în mijloc de Bucureşti?


[fb]
---
Trimis de DaRKruCS in 28.09.14 00:09:40
Validat / Publicat: 28.09.14 00:57:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 3631 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DaRKruCS); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35750 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[28.09.14 00:19:33]
»

@DaRKruCS: Excelent review de "bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro"!

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări (la fel de savuroase) din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

DaRKruCSAUTOR REVIEW
[28.09.14 02:53:11]
»

@webmasterX - mulţumesc tare dumneavoastră, veghetor al saitului! Promit să revin

webmaster
[28.09.14 09:44:57]
»

Superb scris

Articolul a fost selectat ca un altfel de MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[28.09.14 11:19:03]
»

@DaRKruCS - Bine ai venit printre noi! Interesant review şi interesant mod de a-ţi face intrarea în marea familie AmFostAcolo.

Citesc cu plăcere impresii despre vechiul Bucureşti şi despre locuri mai puţin cunoscute de mine din capitală. Cine ar fi putut scrie mai bine despre acest colţ de lume decât tine, cel care ai văzut lumina zilei acolo, care ai fost botezat acolo şi care ai pornit în viaţă de acolo? Dacă la toate astea adăugăm stilul savuros al expunerii... nu poate ieşi decât ceea ce a ieşit. Felicitări!

crismis
[28.09.14 11:28:25]
»

@DaRKruCS: E genul de lectura pe care, dupa ce o termin, as vrea s-o mai citesc o data!

Felicitari (si) pentru descretirea fruntii si ridicarea spre cer a colturilor gurii !!!

DaRKruCSAUTOR REVIEW
[29.09.14 02:23:30]
»

@webmaster - mulţumesc mult, chiar nu ma gandeam la aşa ceva. La primul rew??? Sper să fie de folos si altora!

@iulianic - Bine că v-am găsit! Intrarea era deja facuta printr-o portita (ma rog, acu e mai mult decat o portita, da' e a mea!) cand mi-am facut contul! Eram un pik familiarizat cu "famiglia AFA": ii citeam portitei - cand n-avea chef de lectura, ci doar de povesti - ba un un rew de calatorie, ba unu' de cazare, ba niste ecouri... Da' nu puteam vota! Cat priveste rew-ul meu? Ma bucur ca v-a placut! In fond nu sunt singurul copil, nascut, botezat si crescut p'acolo, da' macar ma pot lauda ca sunt primul dintre ei care redau circuitului turistic un monument istoric. Macar pe AFA

@crismis: Sper ca ai avut parte o sfanta duminica dumnezeiasca! Ma bucura si faptul ca "lectura" te-a facut sa zambesti. Sau sa razi! In fond, dupa slujba (la care am lipsit, iar! - acum chiar aveam scutire de la Doamne-Doamne ca am scris despre o manastire!) e liber la veselie! Sar'na pentru cuvintele frumoase.

Si pentru ceilalti primitori AFA-istici: am scris rew-ul pentru ca nu am vrut sa raman chibit. Parea ca sunt un nou-nascut si nebotezat (d'aici si ce se vede mai sus) pe de-asupra, da' insurat si cu copil! "Pai she dihanie ii fhi shi aista? ". Acu', ca am capatat un pik de glas nu poci decat sa multumesc dumneavoastra, dragi cititori, votanti, au ba! Pentru tot! La buna (re)vedere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][11 voturi]
Zoazore
[29.09.14 08:03:23]
»

@DaRKruCS - dadui votul din tot sufletul! Nu numai ca l-as mai citi odata, dar chiar l-am citit de doua ori. Si m-a distrat la fel de fiecare data! Bravo! Ai reusit sa descrtesti multe frunti! Tine-o tot asa!

alinaro
[29.09.14 10:14:30]
»

@DaRKruCS - Bun venit si din partea mea! Buna treaba a facut Arru de te-a convins sa... te exprimi (si) aici! Si mie mi-a placut. Si eu te mai astept cu alte povesti.

Dabator
[29.09.14 20:48:59]
»

@DaRKruCS: Nu știu ce m-a făcut să rețin acest articol.

Nu prea am avut mult timp zilele trecute, dar am remarcat pesemne titlul. M-am gândit eu că trebuie să fie ceva pe acolo.

Nu m-am înșelat deloc. O lectură agreabilă, spumoasă, plină de umor dar și de conținut.

Nu-mi rămâne decât să aștept următoarele impresii.

În plus de acum știu că nu e indicat să bei nimic în timp ce citesc un review de-al tău. Asta pentru protecția la stropi a laptopului și a celor din jur.

Zoazore
[29.09.14 21:07:33]
»

@DaRKruCS - Scuze, am uitata sa-ti urez bun venit in familia AFA si sedere cat mai lunga si fructuoasa!

Poate si niste imagini din interior (din manastire, nu din masina! )

DaRKruCSAUTOR REVIEW
[01.10.14 02:44:47]
»

@Zoazore - din tot sufletu’ meu de copil (aku' cam batran) l-am si scris. Si multam' pentru urarea de bun venit, pentru vot da' si pentru ecou - sincer, pentru mine un ecou inseamna mai mult decat un vot! Vezi ca cineva te-a citit Cat despre poze tre' sa ma ierti: o sa ma ai pe mine in prim-plan + mama, tata si alti invitati, si nu ma aflam in bikini sau in ce costum de baie (la moda aku), ci in aia goala. Cand i-o aratam lu' Doamne-Doamne Mai bine nu le postez! Sunt alb-negru si chiar nu vreau sa se oftice cineva Era vorba de poze

@alinaro - Nu m-a convins arru . Ci singur! Am decretat ca sunt cel mai slab narator din casa! Dak ajunge ruCS (fata noastra) sa scrie si ea pe AFA, eu ma retrag. Fara glorie! Prefer rolul de "cititor de maiastre povesti de calatorie". Ale altor calatori de p’aici! Imi sta mai bine

@Dabator - in zilele cand citeam ceva sotiei mele – atunci nu avea net pe telefon da’ sper sa ma citeasca aku (sac, sac!) - ma opream asupra unor ecouri sau rew. Era, cu voia dvs... "ala mah... abator". Si rew-ul lui ma amuza, plus ca ma minuna. Prin felu’ ce-l scria. Era un altfel de AFA... Aku' nu poci decat ca va promit un set de servetzele umede (pentru screenu’ laptopului) si un miel (ala care face me-me, e viu si are blana - ce D-zeu sa scriu ca sa nu se intzeleaga ca e doar un amarat de miel?). Iar am dat'o-n bara, nu mah pitikule?

Zoazore
[01.10.14 20:24:38]
»

@DaRKruCS -

Cat despre poze tre' sa ma ierti: o sa ma ai pe mine in prim-plan + mama, tata si alti invitati, si nu ma aflam in bikini sau in ce costum de baie (la moda aku), ci in aia goala. Cand i-o aratam lu' Doamne-Doamne Mai bine nu le postez! Sunt alb-negru si chiar nu vreau sa se oftice cineva Era vorba de poze

= 1-0! De fapt, 2-0, ca te-am recitit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
le_maitre
[02.10.14 01:17:52]
»

Darkule - Bine ai venit pe AFA precum scriptor şi nu doar lector! Este inutil să-ţi comunic buna dispoziţie degajată prin toţi porii de lectura impresiilor not quite as usually pe o asemenea temă dedicată.

Vremurile potrivnice m-au împiedicat să-mi exprim un mic penseu la prima vizualizare a impresiilor tale, dar am apucat măcar să le votez

Acum, la ceas micronic nocturn, ţin să menţionez sus şi tare că, prin intrarea-ţi triumfală pe câmpul dezbaterilor "impresioniste" avem aici o nouă famiglie de mărturisitori ale "păcatelor" turistice, ceea nu poate decât să mă încânte maximal! Friends knows why...

Salutări incandescente onoratei Arrubiene şi... voi fi pe aproape cu siguranţă la următoarele-ţi emanaţii literare.

DaRKruCSAUTOR REVIEW
[05.10.14 02:18:37]
»

Maiestrica, ce poci sa va spun dupa atatea vorbe adanc meshtegiute? Doar "multumesc! " e prea putin pentru o urare de bun venit atat de magulitoare de la un "vechi" al AFA. Cat priveste alaturarea impresiilor mele (antice si de demult...) cu ale unui/unei user arru: pur intamplator. Pe vremuri. Aku' le-a cam acaparat. Si nu numai. Mai are 700 km de scris si ceva rew-uri de cazare! Poate ma baga si pe mine p'akolo, pe undeva - doar am facut concediul impreuna! Sper!!!

PS. Am sunat la 112... au venit pompierii, cu furtunele lungi, groase si pline de apa, pregatiti pentru orice... mi-am luat inima in dinti si i-am transmis arrubienei incandescentele dvs salutari. Nu mi-a luat foc casa Si nici ea n-a patit ceva! Asa ca, cu voia dvs (scuze pentru cacofonie!), intorc incandescentele sarutari de... labutze... minunatei doamne ariciu (hihi112hihi) la buna REvedere

vega06
[03.07.15 21:20:06]
»

@DaRKruCS -

Citit mai de mult, laudat si la altii frumusetea de review, recitit acum si laudat si in direct si live. Super articol, stil deosebit, felicitari. Dupa parerea mea cea mai buna “emanatie” a ta de pana acum

Iar pe vremea lor (a bunicilor n. r.) Plumbuita nu era peninsulă... După “potop” a devenit... da’ asta-i altă poveste. Şi doar pentru connaisseurs.

Aici eu mirosisem un oaresce – “Va Urma”. Si pentru conformitate, eu unul ma declar connaisseur, daca doar pentru ei spui povestea lacului . Hai ca ne-ai lasat pe toti cu ochii in soare si povestea oarecum neterminata... Indrazneste. Re-emaneaza-te

DaRKruCSAUTOR REVIEW
[03.07.15 21:50:07]
»

Deja uitasem de articolul asta. Pentru mine e istorie! Ma gândeam ca nu interesează pe nimeni ce s-a întâmplat in mahalalele Bucureștilor pe vremuri demult apuse, asa ca am sistat scrierea vreunui articol gen: Palatul Ghica si a sa vedere deasupra unor case de chirpici... Dar mai stii când îmi vine un chef de povestiri la gura sobei? ???? Multam mult de aprecieri si de vizita. La buna revedere!

vega06
[03.07.15 22:34:25]
»

@DaRKruCS -

Nu stiu altii cum sunt... Dar eu sunt interest de istorioarele vechi ale Bucuresci-lor de odinioara

Si daca mai sunt si bine scrise... Tu poti daca o lasi p'aia de te doare (de lene zic ) sa faci sa reinvie acele timpuri. Serios. Scrii bine si cine se apuca sa te citeasca ramane captiv ca fluturii noaptea la becurile de pe strada

DaRKruCSAUTOR REVIEW
[04.07.15 00:21:51]
»

@vega06: O sa încerc! Promit! Chiar daca o parte din surse s-au cam dus - din pacate, au rămas măcar capetele de pod???? Sa vad ce noutăți mai scot de la cei veșnici! ???? O să... ????

webmasterX
[09.07.20 20:02:23]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Mănăstirea Plumbuita» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: [Alte] Biserici, mânăstiri în București și împrejurimi]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, crismis, iulianic, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Plumbuita:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055667877197266 sec
    ecranul dvs: 1 x 1