ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti-Oradea
ÎNSCRIS: 25.08.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Ce frumos era aici când era urât...

TIPĂREȘTE

Ca un fel de pedeapsă - păcătos fiind -, ca un fel de voință venită dintr-un vortex creat de planete, ca un fel de blestem a lui Iov, sau că, aș avea carențe spirituale sau nepământene, ajung ca individ în locuri cu amorțeală a materiei cenușii. Sigur, ar trebui să nu îmi pese și..., de ce aș scrie despre, pân'la urmă??? .

Nefericirea face că... nu îmi pot lăsa ochii să mintă. Nu pot avea ipocrizia de a tace și privi în pământ.

Așa că voi spune... din nou: Acest review vă poate afecta emoțional.

Vă mulțumesc.

Lista din găleată

Am ajuns să fac... ehm... excursii spre locuri la care sincer, nu vreau neapărat să ajung și definitiv nu fac parte din Trebuie văzut-ul meu. Nu mi se arată nimic, nici la plecarea spre și nici la sosirea după, acasă. Nu sunt născut cu nesimțirea în ADN, dar nici nu dau pe afară cu entuziasmul, când... ceva... nu-mi transmite ceva! .

- Sper că nu ai uitat de plecarea spre Gherla, zilele astea! , spuse Faraoana timid.

- Ehm... sincer, nu m-am uitat în căsuța poștală dacă am primit vreo condamnare cu relocare la Gherla. Oricum... voi cere procurorului de caz să-mi mute locativul la Poarta Albă, zic relaxat.

Înțelegând unde bat, Faraoana nu s-a lăsat mai prejos.

- Dar... de ce așa departe? Gherla e aproape... eh... la doi pași... au camere de vizitare și dacă nu reușesc să intru, pot oricând să-ți arunc chiftele cu praștia prin fereastra cu zăbrele... să ai și tu ceva de molfăit, ca să îți potolești foamea.

- Ups... să înțeleg că... nu reușesc să te scot din unda asta? , spun spașit.

- Știai că vreau să ajung Mânăstirea Nicula, așa că nu-ți mai muta... creierul de pe un picior pe altul! , spuse cu tărie.

- Hai să ne calmăm... oleacă. Acum... 27 și ceva... din anii mei, am ajuns prin nu'ș ce, conjunctură pe acele meleaguri. Evident, am făcut pași și spre... ehm... summit-ul localitații, adică la mânăstire. Eram șase persoane într-o Dacie care deja era cu duhul dat și care se chinuia efectiv să ne tragă și pe noi, pe un drum similar de sinuos ca cele din Tibet... dintre munți, vreau să spun. Adică, drumul căruțelor din 1400fâs. Adică, cuie-n talpă. Trebuie să ai o... o... o tragere spre acel loc ca să te încumeți.

Sigur... ce a facut Nicolae acolo e de toată lauda și... dacă îmi aduc bine aminte, am fost toți încântați de istoria locului.

- Vezi? Tot timpul ești Gică Contra în anumite privințe... și te și contrazici! , spuse cu atitudinea uneia care a pus Așii peste careul de... ehm... Popi.

- O secundă! Acum vorbim de 2000țâșpe. Îmi inchipui că nu vom percepe ceea ce vom vedea ca... istorie.

- De unde știi tu, asta? Tot timpul te dai deșteptul pământului!

- Dacă sunt în pământ... ehm... nu prea sunt deștept... because I will be so fuckin' dead! Right???

Își întoarce spre mine posteriorul, pentru a îmi da de înțeles neplăcerea dialogului prin care treceam și... trecerea spre tăcere.

Plecarea spre...

Drumul nu este o bizarerie și destul de bun dar la fel de umflat de trafic. Având în vedere că este unul din "coloanele cerebrale" ce duc spre Cluj, nu e chiar ca leaganul din curtea bunicilor. Sigur... aici trebuie adăugat și un număr de cretini ce populează caroserii cu volanul în brațe. Nu mulți... dar... destui... încât să te facă să emiți înjurături, inventate ad-hoc.

Gherla... ehm... nu e trecută nici în Kant, nici în Freud. Este... ehm... un... orașel izolat și nu intră în tumultul metropolelor știute, dar are un mare atu.

Din șoseaua principală, apare un sens giratoriu și un pod peste... și... orașul se desprinde de vuietul și noxele cunoscute. Când am intrat în el, am înțeles de ce clădirile aveau un aspect curat... mai rar, astăzi.

Burj Khalifa Dominion... ... (nu, nu, nu glumesc deloc!)

- Vreau la pușcărie! , spun senin.

- Ceeeee? , spuse Faraoana cu ochi în formă de ceapă.

- Tu vrei mânăstire, eu pușcărie... ehm... fiecare cu cercul lui!

- Nici gând să ne pierdem timpul cu așa ceva, spuse de parcă vorbeam de Etna și erupții.

- Hai nene, să vedem adevăruri! Oameni ce și-au dat viața, neștiind de ce, cauza fiind a altora.

- Nu am bătut atâta drum să plec cu nervii franjuri de aici, spuse cu tărie.

- Să înțeleg că istoria jertfirii unor capete luminate ale neamului, anihilate total de niște mârlani nenorociți trebuie să treacă neobservat??? , spun cu mirare.

- Nu înțelegi că am vrut aici, pentru a mă liniști mental?

Sensul contrazicerii nu-și mai avea rostul... În fine...

Sigur... din buza normalului de drum-de-ieșire-din Gherla-către-mânăstire, ajungi în... iadul... de buză anormală de drum ce te urcă spre locaș.

Am fost... cam... mai peste tot în lumea ce ne înconjoară dar... așa ceva!?!?!

Bref, ... ac de păr ca și curbă de drum este... este, grădiniță, pe lângă ceea îți este dat să întâmpini. Drumul de acum 27 de ani, prăfuitul drum al căruțelor, a ramas același. Unghiurile de stânga-dreapta de urcat sunt criminale. Pupături în bot ale mașinilor pe această... pantă abrupt șerpuită nu ar trebui să mire pe nimeni. Primaria se laudă prin placuțe puse pe drum că a participat la asfaltarea drumului. Bine, bine... dar de lățit pe unde vi se permitea, cât de cât, nu v-ați gândit???

Transfăgărașan este o plimbare în parc, pe lângă... chestia... asta. Se poate urca cu... numai... cu a-ntâia ca "viteză". După prima curbă am simțit că dau în Ebola.

- Unde ne ducem, Faraoano, mânca-te-ar tata?

- Nici mie nu-mi place! Ce mai pot spune acum?

- Trebuia să realizezi atunci și azi nu ne mai aflam aici! , zic exasperat.

- Mi-am dorit să ajung aici așa că păstrează-ți ciufuțeniile pentru anul viitor.

Evident, am tăcut.

Când am ajuns... drumul s-a lățit fiind pus asfalt cu tonele. Sigur... de ce să-l tragă inteligenții, cât de cât, la nivel? Am parcat în pantă că altfel nu se putea. După... am văzut o parcare nivelată cu griblură proaspătă destul de mare, de întors TIR-ul, pentru autocare bănuiesc. M-am dat jos din mașină și...

Am ramas mut! Notre-Dame e nimic, nene! Nu am văzut atâta megalomanie în viața mea și am destule fire albe-n barbă.

Intrare stil, palatul lui Trump... Clădire de frontispiciu cu portal de trecere pe sub de 70 (!!!) de metri, plus clădire legată adiacent de ea. (vezi foto)

După intrare... 4 (patru) cladiri în zare. (vezi foto). NUUU... clar e chestie de razna...

Mânăstirea în sine... o chestie modestă... Am intrat în imensitatea respectivă cu respectul cuvenit. Dacă nu simți, nu înseamnă că trebuie să scrijelești pereții cu o înjurătură. NIMIC istoric!

ȘI... și... și a aparut! (It's alive! )

Noua catredală. Lângă cea veche sus în deal, au mai făcut una!!! (vezi foto)

Acum... eu... (să spunem), cum să fac ca, credincios? ... Unde îmi aștern rugăciunile? La Kaufland sau la Liedl, ce e lângă?? Băh, sunteți nebuni la cap??? La ce îți trebuie o nouă mânăstire?

Sigur... epatare și concurs plus aroganța din cadrul BOR-ului.

Ce am simțit eu? O singură... aromă: bani spălați!

Loc pentru lumânari cu Vii și cei care nu mai sunt printre noi. Lux, nene. Scară cu balustradă inox... adică... te pui cu te încurci? În mijloc... între cele de pus lumânări, un cazan cu apă sfințită. Cu instrucțiuni! Nuuu bei... apa așaaaa cum știi tu! Scria clar: a se lua înainte de mâncare. De fapt e a se bea... (vezi foto).

În fine...

În mijlocul incintei, în schimb, bisericuța ce a dat liniște credincioșilor timp de... nu știu câți ani sau zeci. Dulce, dragă... parcă venea din desenele animate cu Heidi. Umilă dar cu mândrie, îmi spunea: Dacă vrei să-ți eliberezi sufletul, intră!

Am iubit-o din prima privire! Am avut o eliberare sufletească d'un bob-zăbavă.

Mă uit mai atent... și... am simțit că dau în beri-beri. Era ceva alb... ca o placă... bătută în cui pe streașină... sau, mă rog... pe acoperișul bolnav deja de atâta vreme. Am zis că nu văd bine și sunt un idiot ce vede rele peste tot. Din nefericire... nu mă înșelasem... Era o placă albă pe care scria: Nu rupeți acoperișul! (vezi foto)

În nicio țară din lumea asta nu am văzut un asemenea enunț, în sens de interzis. Noaptea minții e nimic! Cum să ajungi să fii pus în situația de a face asemenea plăcuță? Cum să crezi că vei fii mai ocrotit de Dumnezeu, rupând ca animalu', din edificiul sfânt, în care... în definitiv... crezi și mergi în genunchi prin juru-i???

Cred că trebuie redefinită ipocrizia.

Dragă Dumnezeu, eu așa am învățat de la tine... atât cât m-a dus mintea: Ocrotește, Nu Distruge! . Sincer... în naivitatea mea, nu am crezut că suntem un popor de troglodiți. Cum să-ți iei, omule care ești, amintiri din acoperiș?

Nuuuu... nuuuuu... Ne mirăm că nu merităm unde suntem astazi!!!

Pe un altan cu iarbă din centrul mânăstirii era o piatră imensă. Am rămas pietrificat!

Știu că pietrele vorbesc, transmit mesaje... Dacă nu ar vorbi ar fi de... piatră. Am zis că e un miraj... piatra era în formă de... de... dep... mă rog (vezifoto). Să-mi fie rușine dacă mă gândesc la același... lucru, la care mă gândeam atunci! Mă întreb și acum, care minte... luminată... a avut ideea de a expune așa ceva.

Am observat că un... nene... se uită intens la mine. Sigur, dacă arăți ca Yeti până și furnicile sunt curioase.

- Alo, alo!!!... , strigă el.

Având telefonul pregatit pentru fotografii, click-uind imagini la liber și văzându-l că mi se adresează, mă prefac că... îmi sună mobilul.

- Dah mă, zi!

- Alo, alo...

- Zi măh! Care ești? ... că nu te aud bine!

- Alo, alo, domnu'...

- Ziiii măi, nene! Ce domn? Cine ești?

- Domnu', domnu'...

- Ahh... scuze... Nu am realizat ca vorbiți cu mine! Credeam că vă adresați... Domnului! , zic lunatec.

- Hai dom'le, că mă faci să-mi bat gura degeaba... Dumneata, cine te crezi???

- Ion Pripon zis Cișmea. S-a-ntâmplat ceva?

- Dumneavoastră stiți... că nu aveți voie să faceți poze?

- O aveți pe Mona Lisa expusă sau... pe, La Pietá?

- Care Mona? Cine-i... Laspietas?

- Păi... Mona Lisa... sau... Mona Floare, Mona Veta. Numele... ehm... începe cu Mona...

- Hai dom'le! Fii serios! Cum s-o... s-o expun pe Mona? E vecina mea. Lisa e capra mea de acasă, că așa o alintă nevastă-mea. LasPietaaaaas, ... aia a dumneavoastră nu știu cine e...

- Cred că vorbim de lucruri diferite... un fel de quid-pro-quo... , zic blând.

- Qui... ce?

- Ehm... spuneți-mi și mie... eh, ca de la... cetățean la cetățean... de ce nu am voie să fac fotografii? Așșșaaaaa... mai pă logic... De ce nu? , schimbând vorba.

- Dom'le, aici Patriarhia hotârește. Dacă au zis ei nu, e nu! , spuse ca cel ce știe ce vorbește.

- Să înțeleg că... ehm... Matriarhia, nu are niciun cuvânt de spus, spun cu toată

seriozitatea pentru a-l bulversa și mai mult decât era.

- Dom'le, dumneata nu înțelegi? Nu e voie... nu e voie!

Încercând să îmblâznesc situația...

- Dar... văd că ați făcut... o mânăstire nouă. Nu văd niciun rău dacă imaginile ajung la credincioși. Plus că nici nu a costat prea mult... , zic cu tâlc.

- Nu a costat? Păi... numai pentru acoperiș au venit trei camioane de le-a pus Linda sus, spuse cu superioritate.

- Să înțeleg că, au urcat-o pe Linda în macara și ea a pus țiglă cu țiglă? Impresionant!

- Hai dom'le, că îți bați joc de mine. Linda, dom'le! Firma Linda! .

- Aham... Scuze! Nu cunosc! , făcând pe niznaiul.

Din iarba verde apare un... Costum.

- Să trăiți, șefu!... Eu mă duc că mai avem de asfaltat...

- Stai pe loc, Petre!

- Buna ziua! , adresându-mi-se

- Bună să vă fie inima! , zic plat...

- V-a deranjat cumva angajatul nostru?

- Șefu, eu i-am spus doar să nu facă poze...

- Bine, Petre... EU vorbesc acum!

Uou, uou, uou... cred că sosise Gigi Duru. Îmi scoate la înaintare 480 de dinți lucioși de parcă eram pe covorul roșu pus în fața China Theatre din Los Angeles și... papărațele stăteau buluc să-l fotografieze.

- Stiți... ehm... am observat că angajatul nostru gesticulează... mmm... cam vehement și am... am vrut doar să văd dacă este o problemă! Voi lua masuri, dacă așa s-a-ntâmplat!

- Poftim? ... Ce... p, masuri? , zic contrariat.

Cel ce mă abordase mai devreme, adică Petre, avea privirile în pământ.

- Păi... sigur... dacă v-a deranjat sau s-a întamplat ceva ce nu trebuia să se întâmple

Eu... care... urăsc să fac rău oricui, ...

- Cine? Petre? Suntem... ehm... verișori de... ehm de... distanță. Vorbeam de... mmm... Mona și cum se mai simte. Nimic deosebit.

Acel Petre se uită la mine cu recunoștință.

- Dap, Mona, spuse el în plină cunoaștere... Vecina lui Petre... dar...

Ca idiotul care de abia ajuns acolo, mă prefac că nu aud...

- Stați!... este totuși o problemă! , întrerupând-ul.

Cea mai importantă, de fapt... ehm... Dumneavoastră cine sunteți? Adică, în ce calitate... mmmm...

Întrerupand-u-mă...

- Domnul meu, domnul meu, liniștiți-vă!

- De la nașterea... Domnului, nu am fost mai liniștit ca acum

- Eu sunt administratorul domeniului

- Domeniului? domeniului, huh!!... hmmm... Eu știam că e o mânăstire...

- Ehm... aceasta este denumirea în nomenclator.

- Serios? Există nomenclator pentru mânăstiri?

- Acum, serios... stiți că... nu puteți face poze în incintă.

- Din nefericire... nu știu și chiar e ridicol. Ascundeți tezaurul aici?

- Eh... binențeles că nu.

- Este instituție de gradul 0, strategică?

- Nu, dar...

- Militară, atunci?

- Nu...

- Fără suparare, dar am impresia ca ați băut apă dupa cei de la Prislop! Înțeleg că doriți să cumpărăm carțile poștale, doar de Dumneavoastră emise dar cum pot eu ca vizitator să arăt familiei, acasă, că v-am călcat pragul?

- Eh... noi vrem să ne protejăm de persoane care nu ne doresc binele.

- Nu-mi închipui că cineva ar veni aici pentru a face vreun rău.

- Eh... stiți... și la televiziuni sau ziare totul este transmis trunchiat.

- Trunchiat? Trunchiat, spune-ți! O fotografie redă... realitatea, evident dacă nu rotunjim colțurile

- Vă rog frumos să nu mai fotografiați incinta, spuse nespus de elegant.

Am zis că... totuși... arată o... elevațiune în comportament, până când...

- Petre! Mișcă!

Petre se uită la mine cu ochi mulțumitoro-scuzabili și cu pași repezi se ia la pas săltat dupa fusta șefului.

Mesaj NAIV pentru Biserica Ortodoxă Adevarată

Încetați de a face "frumos", prin eliminarea frumosului. Făuriți oameni, nu edificii. Respectați pioșenia, nu buzunarul. Sărutați lacrimile bătrânelelor care vă lasă din pensia de trei lei, doi lei cincizeci. Aveți respect pentru cei care... ehm... înca, mai cred în voi. Iubiți TOT, nu numai aproapele. Dacă veți face rău v-a ști toată lumea, dacă veți face bine nu v-a ști nimeni dar veți câștiga respect în timp și lumea îsi va întoarce sufletul către voi, ca instituție... și nu în ultimul rând,

Practicați ceea ce predicați!

Pe oricând!


[fb]
---
Trimis de Alex_Macedo in 23.10.18 00:48:13
Validat / Publicat: 23.10.18 17:30:08

VIZUALIZĂRI: 1659 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alex_Macedo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Bisericuta care mi-a castigat inima!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34850 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[23.10.18 17:28:39]
»

Mutat în rubrica "Mănăstirea Nicula, GHERLA" (nou-creată pe sait)

ANILU
[23.10.18 19:48:24]
»

@Alex_Macedo: Primesc mesaj... ops Alex a mai scris ceva despre plimbările din vara asta!

Surpriză, despre o mănăstire... alta, de pe la noi... cealaltă era din Grecia!!!

Oh Doamne... ce se întâmplă cu tine... ți s-a încins materia cenușie!!!

Ai luat drumul bisericilor?!!!... ortodoxe...

Să vii și la București să vezi... nici nu știu cum sa-i spun... megalomania de catedrală a neamului!!!

Și ce frumos era când era doar micuța biserică.

Da, te cred că ai avut o repulsie totală!!!

Am citit cu voce tare să audă și soțul. Tare... ironie... și realitatea locului!!! A fost concluzia lui.

În rest numai de bine.

Să mai scrii și despre alte locuri pe unde te-ai mai plimbat cu Faraoana! Te urmăresc cu plăcere.

AZE
[23.10.18 20:59:54]
»

@Alex_Macedo: Felicitări pentru articol. Ai pus punctul pe i de această dată, nu mai am ce comenta.

Două teme din articolul tău mi-au trezit interesul.

Prima temă este despre interzicerea fotografiilor. Și nu este vorba neapărat despre fotografierea mânăstirilor. În România se practică taxarea (în unele cazuri exagerează la tarif) fotografierii obiectivelor turistice iar în privința lăcașelor de cult la unele este interzisă (cum a fost și cazul tău) ce-i drept am vizitat destule unde nimeni n-a zis nimic și puteam să fac poze în voie.

A doua temă care mi-a trezit interesul este ultima parte articolului tău (mesajul naiv...) Nu de alta dar mi-am adus aminte de unchiul meu care a fost preot catolic în Alba Iulia. Poate o să scriu un articol off topic despre el o dată.

A făcut exact așa cum ai sfătuit tu în articol.

Încetați de a face "frumos", prin eliminarea frumosului. Făuriți oameni, nu edificii. A încercat să facă frumos dar nu a reușit a depus prea multă muncă pentru a făuri oameni.Pe langa renovarea bisericii vechi a reusit sa faca scoli si gradinite Respectați pioșenia, nu buzunarul. a donat tot ce a avut vreodată săracilor. Sărutați lacrimile bătrânelelor care vă lasă din pensia de trei lei, doi lei cincizeci. a reușit să întemeieze cămin de bătrâni (cred că sînt 2) care funcționează și în prezent) Aveți respect pentru cei care... ehm... înca, mai cred în voi. a avut respect pentru TOȚI Iubiți TOT, nu numai aproapelechiar așa a făcut bine și oamenilor străzii dar și dușmanilor doar binele... Dacă veți face rău v-a ști toată lumea, dacă veți face bine nu v-a ști nimeni dar veți câștiga respect în timp și lumea îsi va întoarce sufletul către voi, ca instituție... și nu în ultimul rând,

Practicați ceea ce predicați! Toată viața a făcut asta.

Mormântul lui se află în curtea bisericii franciscane din Alba Iulia, în cazul în care vizitați acest lăcaș de cult.

webmaster26
[23.10.18 21:44:55]
»

@Alex_Macedo: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

mishu
[23.10.18 22:56:26]
»

@Alex_Macedo: Ce pot sa spun, cred ca nu mai am cuvinte, fiecare e in legea lui, si tin minte un comentariu al Elvirei care a spus ca i s-a dat voie sa faca poze in biserica pentru ca era din parohie. Nu vreau sa mai comentez ca poate spun ceva prostii, asa ca spun doar felicitari, votat cu mare drag.

Alex_MacedoAUTOR REVIEW
[24.10.18 19:53:33]
»

@ANILU:

Stimată colegă... mmmm... Nu este menirea mea să colind locuri care nu îmi aduc, hai să spunem, plăceri vizuale dar... cineva... mă trage de gâlci spre ele. Materia s-a încins și pentru că... văd chestii care nu îmi convin și nici nu cred că voi avea convingeri în anumite direcții. Sigur voi ajunge în București, tocmai pentru a vedea megalomastodonția aia .

Ai realizat cât de idilic ar fi fost doar cu acea mică și dulce biserică. Restul nu e horror dar... e de Antalya, așa... adică all inclusive, ceea ce nu are vreo legătură cu zona.

Salutări soțului și mulțumesc-uri.

Mulțumesc draga colegă!

Alex_MacedoAUTOR REVIEW
[24.10.18 20:06:37]
»

@AZE:

Sincer! La ce ecou ai scris, dacă aș comenta ar fi fad și nu s-ar ridica la spusele tale. Ecoul tău face cât un review! Un review scurt dar care ar trebui citit de toată lumea.

Nu pot să spun decât RESPECT, pentru unchiul tău!! Acolo în Ceruri unde sigur se află, ar trebui sa pășească numai pe covorul roșu.

Acești oameni sunt rarisimi în... lume și merită tot respectul semenilor. Mulțumesc de... review!

Sa auzim numai de bine!

Alex_MacedoAUTOR REVIEW
[24.10.18 20:09:27]
»

@webmaster26:

Localizare corectă.

Alex_MacedoAUTOR REVIEW
[24.10.18 20:12:15]
»

@mishu:

Mulțumesc Mișulică!

Nu spune nimic. Am scris destule eu, pentru ciocanele în cap.

Mulțumesc de ecou.

Zoazore
[25.10.18 09:21:46]
»

@Alex_Macedo: Mi-am promis de mai multa vreme sa nu mai citesc si sa nu mai votez articole cu biserici si manastiri. E optiunea mea. Dar vazand numele tau, mi-am zis ca nu trebuie ratat articolul! E... altceva!

Articolul tau e aproape un protest impotriva meschinariei!

E rasu-plansu', ca nu ma putui abtine sa nu bufnesc in ras!

Sunt ortodoxa, dar nu sunt practicanta in acceptiunea societatii, care ma critica adesea ca nu tin posturile si nu merg constant la slujbele din biserica. Dar relatia mea cu Dumnezeu este o relatie intima, confidentiala, ca cea dintre medic si pacient, avocat si client...

Am scris aici vezi impresii un articol despre bisrica din Bolintin Vale. NU mi s-a permis sa pozez in biserica. A trebuit sa trisez ca sa pot prinde doua cadre. Deci, popa m-a determinat sa pacatuiesc mintind. De ce?

Cred ca mai bine ma opresc. O dau in alte alea! Si-s multe si grele!

Mi-era dor de scrierile tale. Da un semn cand apari prin capitala.

Alex_MacedoAUTOR REVIEW
[25.10.18 21:34:35]
»

@Zoazore:

Zor-de-zi... Întotdeauna voi fi Protest, în sensul înțeles de tema în cauză! NU ne punem basmaua în cap și ne facem că plouă. Nu că suntem noi mai deștepți dar nici să fim luați de proști.

Sunt ortodox, botezat la frumoasa Biserica Alba din Calea Victoriei. Nici nu știu... mai există?

Asta nu înseamnă să ne pierdem simțul rațiunii. Dacă mă doare ceva... nu am cum să nu pun degetul pe rană...

Când voi ajunge în orașul de baștină... voi da semn!

Să ne vedem cu bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[26.10.18 20:54:39]
»

Maestre draga, ce sa zic, ai spus un mare adevar... încât îmi vine sa ma iau cu mâinile de par... ul din nas, ca pe pe cap nu mai am . Felicitări pentru articol!

Alex_MacedoAUTOR REVIEW
[27.10.18 13:33:42]
»

@traian. leuca:

Stimate Maestre!

Și mie îmi venea să urlu în gura mare față de respectul adus clădirilor și nu a sufletelor care vin și își lasă amarul vieții în acel loc.

Cât de arogant poți fi, să te gândești la grandoare și nu la inimimile care bat pentru tine și te pupă cu pioșenie pe, patrafir!!

Noi suntem aici pentru oameni dar... nu ne pasă de ei!!

Mai rău ca cerșetorii! Au acolo cutia milei cu 5000 de euro în ea! Evident nedeclarați la Fisc... Sunt multe de spus... și... toți știm ce și cum se întâmplă.

Mă bucur că suntem pe aceeași linie și,

Mulțumesc că ai trecut pe la mine.

Numai bine îți doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zapacituPHONE
[06.09.21 19:00:40]
»

@Alex_Macedo: cum de te-am scăpat din ochi? Bine și acum decât deloc, azi când prezentul ne oripilează, iar viitorul ne înspăimântă...

Tot ce-ai trăit atunci se confirmă din păcate (ah! astea oare când se vor ierta?) și azi în lumea celor care propovăduiesc din pisanii vechi din stei de temelie, așezați comod în amvoanele arginților de strânsură. Ai scos atât de clar la iveală, precum o poză la minut, "combinațiile" la sacrilegiu: inoxul cu votivul; firea calpă ce administrează domeniile "locurilor cu verdeață" cu predica de paravan firav; marketingul lumânărilor de suflete-duse cu suveniruri luate din acoperiș de strană sfântă...

adsoPHONE
[06.09.21 19:35:17]
»

@Alex_Macedo: E posibil sa ma insel, dar cred ca Nicula e o fosta biserica greco-catolica. Dintre cele confiscate in 1948, revendicata si neretrocedata dupa 90, cu probleme dpdv juridic pana in ziua de azi.

Asta ar explica intr-un fel zelul de a se construi alaturi ceva de tipul "pe rau in jos, mai mare si mai frumos".

Intr-un fel pentru ca, mai aproape de mine, la Sihastria, o veche biserica ortodoxa a fost dublata de una noua si mai mare, tot ortodoxa. Si mai cunosc situatii.

Alex_MacedoAUTOR REVIEW
[06.09.21 21:27:26]
»

@zapacitu: Dragul meu prieten!!

Nu voi comenta cele spuse de tine ci, voi lăsa capul în jos cu tristețe dar, mai ales dând dreptate scrisurilor tale. Așa este!!! . Subscriu! .

Cum putem ierta și când, ... o batjocorire sub semn sfânt??? . Offff...

Dacă voi spune mai multe, la cele spuse de tine, majoritatea îmi vor pregăti un ștreang, usturoi și ceva ce seamănă a par sau arac.

Așaaaa... ca să mă simt bine... în îngustul meu... să simt și eu de un all-inclusive sau all-înfundsive. Spun doar atât...

Mulțumesc și BRAVO pentru ecou!!!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alex_Macedo, ANILU, AZE, mishu, zapacitu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Nicula [Nicula, Fizeșu Gherlii]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.096554040908813 sec
    ecranul dvs: 1 x 1