ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.05.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 05.06.21
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
NOV-2021
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 5 MIN

Nămăiești

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Nămăiești e aproape de Câmpulung Muscel, la numai 5 kilometri, în satul cu același nume, la marginea drumului, pe o pantă abruptă pe care se urcă multe trepte pentru acces și, după ce ajungi sus ai impresia că ești în balcon și se prezintă în fața ochilor o întinsă priveliște cu colinele Muscelului și cu vizibilitate bună spre dealul Mateiaș unde se află mausoleul dedicat eroilor.

Acces la mănăstire este pe două căi ce prind la mijloc niște case. La accesul cu scări este, destul de aproape de șosea, o poartă mare din lemn pe model oșan, cu acoperiș de țiglă pe care stă scris Mănăstirea Nămăiești și cu 3 coloane de susținere. Pe fiecare stă câte o icoană. Pe coloana din mijloc este Sfânta Paraschiva care ne transmite: „Fericiți cei curați cu inima. Aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Cealaltă cale este acces auto destul de abrupt și se poate ajunge motorizat mai aproape de mănăstirea dar cred că este doar pentru riverani, eventual pentru a aduce materiale de construcție la mănăstire că sus nu este parcare.

Urcând spre mănăstire, pe drum sunt multe acareturi și oarece harababură. Sunt ceva construcții neinspirate cu icoane, o fântână din lemn după un gard, tot felul iar verdeață era cam dusă că era noiembrie deci ambientul nu chiar impresiona. Și scările par cam improvizate. Nu știu cine construiește acolo dar nu prea disperă cu detaliile. Abia sus, în curte lângă schit, zona e frumoasă cu curtea largă ca o terasă și micuța bisericuță săpată în piatră e cochetă și atractivă dar alături se construiește un corp de clădire din cărămidă roșie, cam masiv și neinspirat și nu prea cadrează cu locul. Mănăstirea Nămăiești este celebră, populară și pe bună dreptate pentru că este deosebită dar pe mine, sincer, nu prea m-a impresionat decât strict bisericuța că în jur pare un mare talcioc. În zonă, Negru Vodă, fratele de suflet, se prezintă mult mai impresionant la Cetățuia, doar cu schitul și atât și cu drumul pe povârniș, pe stâncă, prin pădure care dă măreție locului chiar dacă la poale, la șosea, e țigănie (la propriu), ei bine, sus e măreție în timp ce la Nămăiești e un talcioc ce pare un târg aiuristic. Ba chiar lângă șosea, înainte de poarta oșană unde este și loc de parcare, cam în pantă, este magazinul mănăstirii unde comercializează de-ale gurii, cum se obișnuiește pe la mănăstiri: zacuscă, dulcețuri, miere și tot felul. Aveau zacuscă de ghebe și aia îmi place maxim. Am vrut să iau 10 borcane dar mai avea doar 7 că au mai cumpărat și alții până am vizitat eu mănăstirea dar apoi am regretat. Nu știu ce avea zacusca aia că parcă era nisip în ea. Ceva tot scrâșnea prin dinți. M-am convins că a fi produs mănăstiresc nu e garanția calității. Aia îi.

Bisericuța de la Nămăiești e frumoasă, amenajată, cu odoare mai puține decât în alte biserici dar cu vârtej în piatră, în tavan, unde este montat și un candelabru. Pe pereți sunt multe icoane și un șir de jilțuri a aliniat lângă stâncă. Altarul are în față o catapeteasmă din lemn de stejar. Pictura veche de pe pereți nu prea se deslușește, e aproape ștearsă.

Pe partea exterioară de zid, la vedere dubușează și o bucată de stâncă mare cam cât tot peretele, aproape că mai are puțin și ajunge la acoperiș. În fața masivului de piatră sunt mai multe cruci, tot din piatră. O turlă rotundă se ridică deasupra bisericii și un turn clopotniță pătrat șade alături.

Nu se cunoaște vechimea schitului. Are peste 500 de ani oricum. Unii spun ă datează din vremuri romane dar nu este cert. Biserica adăpostește icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni despre care se spune că este pictată de Sfântul evanghelist Luca. Hramul este Intrarea în biserică a Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii.

Locul este foarte popular și multe suflete vin în pelerinaj. Era plin de vizitatori când am fost noi și cam așa este tot timpul.

Peste șosea este casa memorială a lui George Topârceanu, cea unde a locuit cu chirie când țesea mama lui covoare la Mănăstirea Nămăiești și unde și-a început viața de familie alături de fiica proprietarilor dar a locuit doar 8 ani în localitate după care s-a mutat la Iași unde mai are o casă memorială, tot donată de la o femeie. Unii au atâta noroc...

Altfel, locul e rustic, cum era de când lumea. Căruțe trec pe drum și-un birt ne așteaptă cu de-ale gurii, mai încolo. Nu strică o vizită, chiar și numai să nu zici că n-ai văzut măcar o dată-n viață...


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Locul era cam ciufulit în noiembrie. Sunt convinsă că vara e mai vesel când e verde. Deschide priveliște întinsă spre podiș și în vecinătate e rustic, cum obișnuiește să fie la țară.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Vizita la mănăstire e distracția și, eventual, basmele pe care ți le spune careva.


[fb]
---
Trimis de Mioritik in 10.05.22 17:11:46
Validat / Publicat: 10.05.22 18:45:33
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în NĂMĂIEȘTI [AG]

VIZUALIZĂRI: 876 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P31 Nămăiești, Argeș ????‍♀️
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17400 PMA (din 15 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster
[11.05.22 00:38:29]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Nămăiești [Valea Mare - Pravăț]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057612895965576 sec
    ecranul dvs: 1 x 1