Nămăiești

TIPĂREȘTE

Mănăstirea Nămăiești e aproape de Câmpulung Muscel, la numai 5 kilometri, în satul cu același nume, la marginea drumului, pe o pantă abruptă pe care se urcă multe trepte pentru acces și, după ce ajungi sus ai impresia că ești în balcon și se prezintă în fața ochilor o întinsă priveliște cu colinele Muscelului și cu vizibilitate bună spre dealul Mateiaș unde se află mausoleul dedicat eroilor.

Acces la mănăstire este pe două căi ce prind la mijloc niște case. La accesul cu scări este, destul de aproape de șosea, o poartă mare din lemn pe model oșan, cu acoperiș de țiglă pe care stă scris Mănăstirea Nămăiești și cu 3 coloane de susținere. Pe fiecare stă câte o icoană. Pe coloana din mijloc este Sfânta Paraschiva care ne transmite: „Fericiți cei curați cu inima. Aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Cealaltă cale este acces auto destul de abrupt și se poate ajunge motorizat mai aproape de mănăstirea dar cred că este doar pentru riverani, eventual pentru a aduce materiale de construcție la mănăstire că sus nu este parcare.

Urcând spre mănăstire, pe drum sunt multe acareturi și oarece harababură. Sunt ceva construcții neinspirate cu icoane, o fântână din lemn după un gard, tot felul iar verdeață era cam dusă că era noiembrie deci ambientul nu chiar impresiona. Și scările par cam improvizate. Nu știu cine construiește acolo dar nu prea disperă cu detaliile. Abia sus, în curte lângă schit, zona e frumoasă cu curtea largă ca o terasă și micuța bisericuță săpată în piatră e cochetă și atractivă dar alături se construiește un corp de clădire din cărămidă roșie, cam masiv și neinspirat și nu prea cadrează cu locul. Mănăstirea Nămăiești este celebră, populară și pe bună dreptate pentru că este deosebită dar pe mine, sincer, nu prea m-a impresionat decât strict bisericuța că în jur pare un mare talcioc. În zonă, Negru Vodă, fratele de suflet, se prezintă mult mai impresionant la Cetățuia, doar cu schitul și atât și cu drumul pe povârniș, pe stâncă, prin pădure care dă măreție locului chiar dacă la poale, la șosea, e țigănie (la propriu), ei bine, sus e măreție în timp ce la Nămăiești e un talcioc ce pare un târg aiuristic. Ba chiar lângă șosea, înainte de poarta oșană unde este și loc de parcare, cam în pantă, este magazinul mănăstirii unde comercializează de-ale gurii, cum se obișnuiește pe la mănăstiri: zacuscă, dulcețuri, miere și tot felul. Aveau zacuscă de ghebe și aia îmi place maxim. Am vrut să iau 10 borcane dar mai avea doar 7 că au mai cumpărat și alții până am vizitat eu mănăstirea dar apoi am regretat. Nu știu ce avea zacusca aia că parcă era nisip în ea. Ceva tot scrâșnea prin dinți. M-am convins că a fi produs mănăstiresc nu e garanția calității. Aia îi.

Bisericuța de la Nămăiești e frumoasă, amenajată, cu odoare mai puține decât în alte biserici dar cu vârtej în piatră, în tavan, unde este montat și un candelabru. Pe pereți sunt multe icoane și un șir de jilțuri a aliniat lângă stâncă. Altarul are în față o catapeteasmă din lemn de stejar. Pictura veche de pe pereți nu prea se deslușește, e aproape ștearsă.

Pe partea exterioară de zid, la vedere dubușează și o bucată de stâncă mare cam cât tot peretele, aproape că mai are puțin și ajunge la acoperiș. În fața masivului de piatră sunt mai multe cruci, tot din piatră. O turlă rotundă se ridică deasupra bisericii și un turn clopotniță pătrat șade alături.

Nu se cunoaște vechimea schitului. Are peste 500 de ani oricum. Unii spun ă datează din vremuri romane dar nu este cert. Biserica adăpostește icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni despre care se spune că este pictată de Sfântul evanghelist Luca. Hramul este Intrarea în biserică a Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii.

Locul este foarte popular și multe suflete vin în pelerinaj. Era plin de vizitatori când am fost noi și cam așa este tot timpul.

Peste șosea este casa memorială a lui George Topârceanu, cea unde a locuit cu chirie când țesea mama lui covoare la Mănăstirea Nămăiești și unde și-a început viața de familie alături de fiica proprietarilor dar a locuit doar 8 ani în localitate după care s-a mutat la Iași unde mai are o casă memorială, tot donată de la o femeie. Unii au atâta noroc...

Altfel, locul e rustic, cum era de când lumea. Căruțe trec pe drum și-un birt ne așteaptă cu de-ale gurii, mai încolo. Nu strică o vizită, chiar și numai să nu zici că n-ai văzut măcar o dată-n viață...

Locul era cam ciufulit în noiembrie. Sunt convinsă că vara e mai vesel când e verde. Deschide priveliște întinsă spre podiș și în vecinătate e rustic, cum obișnuiește să fie la țară.

Vizita la mănăstire e distracția și, eventual, basmele pe care ți le spune careva.

---

VIZUALIZĂRI: 869 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI