Mănăstirea Corbii de Piatră și alte obiective din zona înconjurătoare, superbă

TIPĂREȘTE

O nouă zi frumoasă de toamnă, o altă escapadă aproape de București. De data asta ne-am gândit ca Mănăstirea Corbii de Piatră să fie subiectul principal și să ne umplem ziua cu alte obiective din jurul ei. Mănăstirea face parte din celebrul triunghi al mănăstirilor rupestre din Argeș: Nămăiești - Cetățuia Negru Vodă - Corbii de Piatră și cum pe primele două le-am văzut, chiar de 2 ori, trebuia să închidem cumva cercul.

Am plecat destul de devreme de acasă, în jur de 7, și am mers pe autostradă până la Pitești, apoi am mers prin Mărăcineni, direcția Domnești și apoi satul Jgheaburi din comuna Corbi, unde se află mănăstirea, până unde au fost 165 de km, drumuri bune.

Există o parcare amenajată pentru mănăstire, dar era o poartă care nu era deschisă și cum erau multe mașini parcate pe marginea străzii, acolo am parcat și noi.

În dreapta mănăstirii, cum te uiți la ea, este o căsuță albastră care îți atrage atenția și din cauza indicatoarelor care te îndeamnă la vizitare, dar și prin ea însăși. Cum era o doamnă în poartă, am intrat și noi.

Căsuța Albastră are 153 de ani și persoana care ne era ghid era nepoata celei care a fost proprietara căsuței. Vizita este fără taxă de vizitare, dar este o cutie pentru susținerea căsuței pentru cine vrea să contribuie. Căsuța are 2 camere, un hol și o prispă și este păstrată așa cum a fost lăsată de bunica. Cea mai mare mândrie este cascada din spatele curții care era secată acum, dar există o măsuță pe care sunt câteva fotografii în care se vede ce minunăție de cascadă era acolo, sau o mai fi, dacă plouă. Ghida noastră ne-a povestit despre istoria stâncii cu forme diverse, pe care ni le-a și arătat și vă invit să nu ocoliți această căsuță dacă ajungeți la mănăstire.

Accesul în Mănăstirea Corbii de Piatră se face direct din șosea sau pe un traseu turistic pe deasupra stâncii sub care se află, care nu era indicat la data aceea, dar era amenajat foarte bine, cu scări și balustrade. Traseul turistic începe după căsuța albastră, din parcarea mănăstirii, foarte frumos amenajată cu 4 chioșcuri cu băncuțe dacă vrei să poposești și toalete foarte curate și moderne. Aici am văzut și o vulpe care nu avea nici o treabă cu noi. Nu a fugit, s-a întins la soare și ne-a urmărit până am intrat pe traseu.

Traseul nu este lung și nu este greu deloc. Practic, urci niște scări până ajungi pe stâncă, la nivelul cel mai de sus, poteca continuă până deasupra mănăstirii, de unde sunt priveliști superbe spre dealuri și localitate, de altfel una foarte frumoasă, de oameni gospodari, după care cobori spre intrarea în mănăstire, printr-un fel de chei scurte.

Nici la Mănăstirea Corbii de Piatră nu există taxă de intrare, dar era de asemenea o cutie unde să lași ceva, dacă vrei.

Mănăstirea Corbii de Piatră este cea mai veche mănăstire rupestră de la noi din țară, chiar dacă începuturile vieții monahale nu sunt foarte cunoscute. Interiorul este simplu, format din 2 încăperi dar particularitatea este că sunt două sfinte altare pe un singur naos, ceea ce o face unică la noi în țară.

Este valoroasă pentru modul în care a fost săpată într-un perete masiv de stâncă dar și prin picturile de la interior, care, din păcate, nu au fost niciodată restaurate și aproape în totalitate picturile interioare sunt afectate de umiditate. Primăria Corbi este implicată momentan și să sperăm că se vor găsi soluții și bani europeni pentru reabilitarea acestora.

La ieșire ne-a abordat un domn care ne-a avertizat că nu am văzut peștele pietrificat și crucile cavalerilor medievali, dar noi văzusem indicatorul spre dreapta, când coboram scările și intenția era să ne ducem și acolo. Numai că a fost mult mai bine că domnul ne-a însoțit pentru că ne-a povestit diverse și l-am simțit foarte preocupat de promovarea zonei. Ne-a spus că ne așteaptă la finalul vizitei să ne arate și Sfinxul, dacă îl căutăm la casa imediat următoare după mănăstire.

După ce am mai zăbovit puțin prin curtea frumoasă a mănăstirii, am ieșit în stradă și la dreapta era casa omului, unde de pe o terasă, acum în construcție dar care va deveni o cafenea, după cum ne-a mărturisit, ne-a arătat Sfinxul, care într-adevăr seamănă foarte bine cu cel consacrat.

Înainte de plecare am contribuit la susținerea turismului din zonă și am cumpărat brânză, roșii de grădină, mere, pere, o prietenă chiar o bundiță tricotată. Adevărul este că toate femeile tricotau la poartă diverse lucrușoare.

Cum spuneam, vizita la Mănăstirea Corbii de Piatră nu îți ia foarte mult, așa că am completat ziua cu alte obiective din zona înconjurătoare.

La 10 km de mănăstire este localitatea Nucșoara și am văzut că acolo este Lacul Învârtita. Dar am mărit harta și la 28 de km de mănăstire, trecând pe lângă intersecția pentru Nucșoara, era Barajul Văsălatu, pe drumul care merge la Stâna Burnei pentru traseul spre Vârful Moldoveanu. Aveam destul timp și am zis să ajungem pentru că voiam să găsim și un loc de picnic. Valul 4 era în toi la data aceea și nu voiam să intrăm pentru masă nicăieri.

Drumul spre baraj este forestier, lung, dar foarte, foarte frumos, pe Valea Râului Slatina și cred că ne-am întâlnit cu 2-3 mașini doar. Pe drum sunt mai multe indicatoare de trasee iar la baraj am găsit un lac mic, am lăsat mașina, am traversat barajul și ne-am plimbat puțin prin zonă.

Ne-am întors pe valea aceea și sub un copac pe care l-am ochit de la dus, am făcut un picnic și am stat ceva acolo, pe malul apei. A fost o zi superbă de toamnă.

Ne-am întors la Nucșoara și am parcat chiar la Lacul Învârtita sau Lacul Nucșoara, după cum mai este cunoscut. Lacul este cel mai mare lac carstic format pe gips de la noi din țară, declarat monument al naturii și are o legendă care spune că prin pădurile din jurul Nucșoarei trăia un balaur care fura fecioarele din zonă și le ascundea în casa sa din stâncă. Dar i-a venit de hac Nucușor, un tânăr căruia balaurul i-a furat mireasa chiar în ziua nunții. Tânărul s-a luptat cu balaurul și l-a învins, dar nu l-a omorât, acesta s-a ascuns în pământ, iar pe locul acela a apărut lacul. Lacul are o adâncime de 5 m și are izvoare sulfuroase și nămol cu proprietăți terapeutice.

Erau și alte mașini care se opreau acolo, în parcarea de la mijlocul lacului, aruncau o privire spre lac și plecau mai departe. Dar noi am văzut că se face o potecă pe lângă lac, prin spatele gospodăriilor oamenilor și i-am dat roată.

Poteca este îmbietoare, iar curțile oamenilor și pajiștile de pe malul lacului foarte îngrijite. De-a lungul ei am avut priveliști foarte frumoase în toate direcțiile și ne-a plăcut cum biserica, copașii și casele oamenilor se oglindeau în apă. Am trecut printr-un stufăriș de mure coapte și ne-am vitaminizat și noi, iar la ieșire de pe potecă am întrebat pe cineva care stătea pe o băncuță de lemn, pe marginea lacului, dacă mai putem vedea ceva în zonă. Surpriza a fost să aflăm că era strănepotul eroinei noastre anticomuniste, Elisabeta Rizea, iar casa dânsei pe care se străduiește să o restaureze și să o bage în circuitul turistic era la câțiva pași.

Ne-a spus că ne aflăm în Rezervația Naturală Măgura-Nucșoara și ne-a îndrumat sus pe platou, la peste 900 de m, pentru priveliști foarte frumoase și apoi ne-a invitat la casa bunicii care este un proiect în desfășurare pentru consolidare și introducere în circuitul turistic.

Am suit pe platoul de deasupra localității și a lacului, de unde am avut priveliști într-adevăr foarte frumoase asupra munților, dar și asupra localităților și dealurilor din jur. Lacul și pădurea din jur sunt locuri perfecte pentru relaxare, așa că ne-am întins și aici pe pajiște și a fost cu folos, pentru că, butonând un pic harta zonei am văzut că 2 km mai departe exită Copacul crucificat și ne-am dus foarte curioși spre el.

Între stâncile Măgurei este Cerdacul Partizanilor, locul unde Elisabeta Rizea și alții din mișcarea de rezistență anti-comunistă din zonă, aprovizionau cu mâncare și bani partizanii care se întâlneau acolo. Iar în copacii din jur partizanii anticomuniști ascundeau biletele prin care luau legătura cu rudele.

La întoarcerea spre casă am oprit la Casa Memorială Elisabeta Rizea, pe care sperăm să o vedem cât mai curând în circuitul turistic. Ce-i drept nu prea știam multe despre eroina noastră, în afară de nume.

Elisabeta Rizea a fost o femeie simplă dar a devenit o eroină a luptei anticomuniste din România, care a fost arestată și torturată de 2 ori, executând 12 ani de închisoare. A fost ținută în lanțuri, atârnată cu părul de un cârlig și bătută până și-a pierdut cunoștința. Lucia Hossu-Longin i-a făcut cunoscută povestea printr-un interviu inclus în documentarul Memorialul Durerii, iar după aceea au început să i se tot ia interviuri, fiind folosită și ca imagine în bătăliile politice din primii ani după revoluție. A trăit 91 de ani și a avut o dorință arzătoare după revoluție „Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să știu că s-a limpezit lumea” . Dânsa a trăit până în 2003, dar pare că lumea nu s-a limpezit nici până azi.

Ne-a întâmpinat strănepotul eroinei noastre, ne-a prezentat, casa, curtea, proiectul, ne-a povestit despre lucrurile bunicii, ne-a arătat fotografii, unele cu Regele Mihai I, cu care se cunoștea din copilărie și care a vizitat-o în 2001. Tot Regele Mihai a ajutat-o să se opereze în București, plătindu-i operația, pentru că după ce a ieșit din pușcărie a mers mai mult târâș. Mama Rizea spunea despre regele Mihai că “Până oi muri îl iubesc ca pe ochii din cap” .

Ne-a apucat de-a dreptul noaptea stând la povești, am plecat pe întuneric de la Casa Elisabetei Rizea din Nucșoara. Am avut 198 de km până acasă dar nu știm când au trecut, tot vorbind de lucrurile frumoase pe care le descoperisem și poveștile pe care le-am auzit și în ziua aceea.

Aceasta a fost escapada noastră de o zi dar zona aceea a Argeșului este foarte, foarte frumoasă. Ne-ar fi plăcut să înnoptăm în zonă, sunt destule posibilități, așa că poate voi sunteți mai inspirați.

---

VIZUALIZĂRI: 8091 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI