Mănăstirea Cetăţuia - o oază de linişte divină

TIPĂREȘTE

Pentru că este Săptămâna Sfântă, m-am gândit să vă invit într-un loc încărcat de istorie şi de cultură, într-un locaş de spiritualitate creştină, pentru a petrece aici câteva clipe de linişte şi reîncărcare spirituală: Mănăstirea Cetăţuia din Iaşul meu drag !

Este aşezată pe una din cele şapte coline împădurite ale oraşului, pe vârful unui deal, frumos împădurit cu salcâmi, cu văi adânci de jur împrejur, de unde domină peisajul prin silueta sa zveltă, străjuită de un turn impozant şi împrejmuită cu un zid de piatră măcinat de vreme.

Cu toate că este oarecum izolată de oraş, liniştea pe care o aduce în suflet vizitatorului dar şi frumuseţea locului, merită efortul depus pentru a ajunge sus. Panorama oraşului este extraordinară, din punctul pe care îl ocupă, iar datorită înălţimii colinei, aceasta poate fi văzută din aproape toate punctele oraşului.

Pentru a ajunge la Cetăţuia se urcă colina înaltă pe o distanţă de doi kilometri. Se poate ajunge din oraş cu mijloacele de transport în comun dar, un mijloc de transport personal este preferabil celui în comun. Este un peisaj superb, aşa că distanţa poate fi parcursă şi pe jos, drumul până acolo putând fi făcut în aproximativ o oră. Dinspre podul de la CUG, mănăstirea domină împrejurimile precum o cetate ce-şi vindecă, încă, vechile răni.

Odată ajunşi sus, avem în faţă o privelişte cu adevărat deosebită !

Urcând spre Cetăţuia, de ambele părţi ale drumului se văd terenurile agricole şi viile bogate ale calugărilor, întreţinute cu multă grijă. Mănăstirea are, pe lângă o grădină de legume şi zarzavaturi, o plantaţie de 6 hectare de viţă-de-vie frumos aşezată pe spalieri, dar şi câteva hectare destinate cultivării cerealelor sau fâneţurilor pentru animale. Am aflat că anual, călugării reuşesc să facă în jur de 5000 de tone de vin.

Mănăstirea Cetăţuia face parte dintr-un ansamblu arhitectonic complex, locaşul constituind unul dintre cele mai importante monumente de artă feudală: incinta are formă de cetate, fiind înconjurată de ziduri înalte de piatră, cu metereze şi drum de strajă, turn de intrare şi turnuri de colţ.

Ansamblul Mănăstirii Cetăţuia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004.

Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub turnul clopotniţă construit din blocuri masive de piatră, având laturile de est şi vest încastrate în zidul de incintă. Pe zidul gros al mănăstirii se mai văd şi azi locaşurile pentru puşti şi tunuri.

Şi pentru că m-am documentat înainte de a pleca în această drumeţie (www.crestinortodox.ro), vă pot spune că, pe vremuri, turnul clopotniţă era folosit şi ca turn de strajă, cum era şi pe extrema nordică a mănăstirii, dar deoarece dealul e alunecos, acel turn s-a surpat. Chiar lângă clopotniţă, care iniţial nu a avut acoperiş, fiind folosit ca şi punct de observaţie din care se trăgeau clopotele în caz de pericol, se afla pe vremuri o capcană. Cine reuşea să sară peste zid, nu avea cum să nu treacă pe acolo. Se deschidea o trapă şi cei care veneau peste ziduri cădeau în capcană şi erau prinşi. În turnul central al mănăstirii a fost pe vremuri sala tunurilor, acolo fiind ţinute ghiulele. Pe interiorul zidului existau parapeţi ce sprijineau podeţe de lemn pe care ostaşii sau călugării puteau circula între turnuri sau ajunge la deschizăturile din zid, de unde puteau observa ce se întamplă după ziduri.

Vreau să vă spun că după ce pătrunzi în incinta mănăstirii, dincolo de turnul clopotniţă, parcă treci spre un alt tărâm……. Frumuseţea locului m-a lăsat mută de uimire: tufele de tuia, trandafirii, brazii argintii dispuşi elegant şi aerisit printre aleile din piatră fasonată ….. şi o linişte ….. divină !!!!

Locul pare rupt de realitate !

În ciuda faptului că este o mănăstire de călugări, curtea mănăstirii este o adevărată grădiniţă de fori; o curăţenie exemplară este prezentă peste tot!

În cadrul incintei observăm mai multe obiective: Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” – plasată în mijlocul incintei, Sala Gotică – ambele, datând din perioada 1669-1672, Casa Domnească - datând din perioada 1669, Turnul Clopotniţă - datând din anul 1670.

Păşim timid pe aleea principală, de frică parcă să nu spargem liniştea mormântală de aici şi intrăm în biserica mănăstirii – monumentul principal al întregului ansamblu arhitectonic, dar nu înainte de a cumpăra de la magazinul bisericii, ghidul mănăstirii de unde aflăm tot istoricul complexului monastic.

Biserica nu este foarte mare, dar m-au impresionat picturile vechi şi roase de ani.

Planul clădirii bisericii este în formă de cruce şi are interiorul împărţit în pridvor, pronaos, naos şi altar. Abisidele, semicirculare în interior, au la exterior formă poligonală. Între pronaos şi naos, există două coloane octogonale, care susţin trei arcade, cele de pe laturi fiind sprijinite de zid. Tavanul are arcade care sprijină bolţile.

Într-o nişă din partea de sud a bisericii se află mormântul fiicei ctitorului, Maria, îngropată în 1672. În partea opusă, o altă nişă, cu o piatră de mormânt pe care se află inscripţionat numele lui Duca vodă si anul 1679. În afară de fiica sa Maria, Duca vodă a mai înhumat aici pe fratele său Saul si pe fiul lui Ioniţă.

Biserica Mănăstirii Cetăţuia este pictată în frescă iar pictori sunt fraţii Mihai şi Gheorghe Dima, aromâni originari din Turcia. Ei au colaborat la realizarea picturii şi cu alţi pictori localnici care au lucrat şi la Biserica “Sf.Trei Ierarhi”: Nicolae “zugravul cel bătrân”, Ştefan “zugravul” şi alţii. Aceştia, luând ca model pictura de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, au reuşit să realizeze o operă de mare valoare artistică.

Pictura are şi anumite elemente compoziţionale specifice, cum ar fi: Viaţa şi Martirajul Sfântului Ioan Botezătorul şi 23 de scene din Acatistul Maicii Domnului.

Din păcate, nu am putut fotografia decât tabloul votiv cu chipul domnitorului Gheorghe Duca Vodă, cu Nastasia – doamna lui, cu Constantin – fiul lor (care ulterior a urcat la tronul Moldovei) şi cele patru fiice ale lui.

În prezent, pictura nu este cea originală, ea fiind recondiţionată în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea. Mobilierul vechi nu s-a păstrat, cu excepţia stranei domneşti şi a stranei arhiereşti, frumos decorate.

După ce m-am recules un timp în faţa icoanelor, am revenit în curtea mănăstirii.

Am admirat faţada bisericii care este împărţită în două de un brâu de piatră format din trei suluri răsucite din loc în loc şi fixat pe o bandă de piatră albă decorată cu rozete şi frunze de stejar cioplite în relief.

Citind istoricul Mănăstirii Cetăţuia, aflăm că aceasta datează din vara anului 1666, fiind ctitorită de Gheorghe Duca Vodă, la venirea sa la tronul ţării. Cel care a proiectat şi a condus lucrările întregului complex monastic de aici, a fost arhitectul Grigorie Cornescul. Acest loc a fost cumpărat de la diferiţi proprietari de vie. Întregul complex arhitectural care alcătuieşte Mănăstirea Cetăţuia a fost terminat la 10 iulie 1670, pictura interioară fiind terminată doi ani mai târziu, în 1672. Inscripţia în limba greacă, aflată deasupra uşii de intrare, confirmă numele ctitorului Gheorghe Duca Vodă, anul de ctitorie (1672) şi faptul că a fost zidită în timpul patriarhului Ierusalimului. Inscripţia are şi stema ţării, un zimbru, doi lei pe părţile laterale şi o coroană deasupra.

Mănăstirea a fost ridicată după planuri asemănătoare unei alte mănăstiri din Iaşi. Este vorba despre mănăstirea Trei Ierarhi, pe care a vrut s-o imite, cu toate că performanţa nu era posibilă. Asemănarea cu biserica mănăstirii Trei Ierarhi se vede mai ales in proporţiile generale şi în planul construcţiei. Forma boltirilor, împodobirea altarului şi a nişelor sepulcrale sunt însă mai puţin încărcate, iar decoraţia exterioară este incomparabil mai simplificată. Fiind mai simplă, este considerată şi mai bine proporţionată sau chiar mai elegantă decât celebrul său model.

Mănăstirea este închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim, ca multe altele în cursul vremii. A fost înzestrată cu multe odoare şi veşminte scumpe, dintre care, se mai păstrează încă "orarul din catifea roşie lucrat în fir de aur şi argint de Anastasia Doamna", soţia domnitorului.

În anul 1822, în urma năvălirii turcilor, clădirile din apropiere şi biserica Mănăstirii Cetăţuia au ars parţial. Reparaţii superficiale s-au făcut între 1827-1837 şi 1844. Abia între anii 1910-1912, se fac reparaţii care aduc acoperişul bisericii la vechea formă rotundă.

În partea nordică a mănăstirii vedem construcţia destinată găzduirii domnitorului şi familiei sale, denumită “palat” sau Casa domnească. Clădirea este din piatră, cu etaj şi cu pivniţe boltite, suprapuse, putând fi folosite ca adevărate locuinţe. Din clădire, existau ieşiri secrete, care duceau în afara incintei. Fosta casă domnească acum a fost transformată în muzeu, cu o frumoasă colecţie de artă vizitată de multe delegaţii bisericeşti şi laice.

Nu putem intra să vizităm, dar aflăm câte ceva de la un călugăr pe care l-am întâlnit la magazinul de obiecte bisericeşti. “Multă vreme s-a spus că din curtea domnească de la Cetăţuia şi până în curtea de la Iaşi (actualul Palat al Culturii) ar exista un tunel care ar trece pe sub apa Bahluiului. Reşedinţa a mai servit şi ca loc de refugiu în cazul în care mănăstirea era în primejdie. Aici şi-au găsit adăpost şi siguranţă voievozii Constantin Cantemir, Dimitrie Cantemir şi Mihail Racoviţă. Faţada palatului cuprinde un spaţiu fără ferestre la parter, iar la etaj ferestrele lipsesc în partea stangă de pe faţada principală, din cauza scării din zid care coboară la apartamentul doamnei. La nivel cu tainiţele se găsesc pivniţele, având sub ele, în subsol, alte pivniţe ce se întind pe toată lungimea clădirii.

În caz de atac al palatului, domnul şi suita sa îşi găseau scăparea în tainiţe. Au existat mai multe galerii făcute la peste 7 metri sub mănăstire, unele dintre ele care ieşeau prin pădure, iar altele în faţa mănăstirii. Din cauza terenului prăpăstios, multe dintre galerii s-au surpat”.

O altă clădire veche din curtea Mănăstirii Cetăţuia este cuhnea domnească. Unii autori au susţinut că această construcţie a fost de fapt o baie domnească.

Această cuhne este ultima construcţie de acest fel rămasă pe teritoriul actual al României şi este formată dintr-o cameră pătrată, cu latura de 7 m, având o boltă semisferică, în mijlocul căreia se înalţă un turn lanternă de formă cilindrică, având o calotă semisferică şi opt ferestre. Turnul înălţat în centrul calotei acoperişului avea rolul de a permite fumului să iasă din încăpere.

Scriitorul Alecu Russo o descria în anul 1842 astfel: „În dreapta porţii, lângă zidul Cetăţuiei, dinspre Prut, este o zidire de formă rotundă, a cărei boltă este o adevărată minune de eleganţă şi de măiestrie. Lumina o primeşte pe deasupra, ca domul Panteonului. Ce păcat că acel mic cap-d'operă de arhitectură servea, precum se spune, de bucătărie!”

În curtea mănăstirii se află un clopot mare, nemontat şi care are înscris pe el anul 1669. A fost numit „Buciumul lui Duca Vodă” deoarece sunetul lui se auzea în îndepărtare. Legenda spune că acest clopot s-ar fi aflat la un cioban din Dorna, care după ce i s-a luat clopotul a părăsit turma şi a venit la Cetăţuia. Auzind sunetul clopotului, el a paralizat și de atunci i s-a mai spus şi „Clopotul ciobanului”. A fost coborât în curte şi n-a mai fost montat ca să i se audă sunetul.

Pe latura sudică a incintei găsim Sala gotică “Anastasia Doamna”, care adăposteşte un muzeu de artă feudală, sală luminată cu ajutorul a unsprezece ferestre, având plasate în axul principal două coloane octogonale din piatră, decorate la jumătate cu un brâu brâncovenesc, ornamentaţia fiind reprezentată de rozete şi diverse forme geometrice şi vegetale. Clădirea sălii gotice adăpostea în trecut sfatul de taină al domnitorului, precum şi distinşii oaspeţi veniţi în vizită sau ca trimişi ai mai marilor vremii.

Iniţial, sala gotică a fost pictată în frescă (care nu se mai păstrează astăzi) şi pardosită cu cărămizi de formă hexagonală. Are o lungime de aproape 16 metri şi o lăţime de aproape 9 metri. Zidurile acestei clădiri sunt foarte groase, de aproximativ 1,40 metri. Se consideră că arhitectura generală a acestei clădiri aparţinea, în privinţa planului şi metodei generale de construcţie, artei bizantine, dar în privinţa decoraţiei, a fost vizibil influenţată de arta gotică.

Pe peretele nordic al acestei clădiri a fost amplasată în 1930 o placă de marmură cu următoarea inscripție:

În beciul de sub Sala Gotica, se află Masa Tăcerii, un loc impresionant pentru oaspetii mănăstirii (păcat că turiştii nu au voie aici, dar au auzit, de la cei cunoscători, că există aici o colecţie de vinuri dintre cele mai rafinate).

După zidurile groase ale mănăstirii, de 1,50 m grosime si 7 înălţime, locuiesc o parte din cei 16 călugări de la Cetăţuia, în chiliile rânduite pe coasta de sud a pădurii care înconjoară fortificaţia monahală. Acolo îşi fac rânduielile, au în grijă pământurile mănăstirii şi în primul rând via. Tot acolo există şi sala cazanelor, unde se storc strugurii şi se produc cele 8 soiuri de vin care se aşează apoi în butoaiele de stejar din beciul de piatră al mănăstirii.

Mănăstirea Cetăţuia a jucat şi un deosebit rol cultural.

Timp de 14 ani, între zidurile mănăstirii a funcţionat o tipografie şi nu oricare, ci prima în limba greacă din tot răsăritul Europei. Prima a fost la Veneţia, iar a doua la Cetăţuia. După 14 ani de funcţionare, tipografia, care a fiinţat într-o clădire ce se găsea lângă zidul de apus al mănăstirii, a fost desfiinţată. "Cărţile tipărite aici erau trimise în toate ţările din Europa care erau sub imperiul otoman şi care îşi apărau credinţa ortodoxă. Pentru comunităţile care se serveau de limba greacă, rolul cultural al mănăstirii a crescut după înfiinţarea tipografiei greceşti în 1682, an în care apare şi prima carte tipărită la Cetăţuia", a spus părintele Dosoftei. Patriarhul Ierusalimului a stat o vreme aici, iar monahul Dosoftei, cronicarul, a scris la mănăstire şi câteva dintre cărţile sale.

Nu ştiu dacă v-a plăcut plimbarea pe care am făcut-o împreună, dar …. liniştea sfântă de aici pe mine mă ajută de fiecare dată să mă eliberez de toate păcatele şi grijile … lipsa constrângerilor …. sentimentul acela de deplină libertate şi siguranţă…..este extraordinar !!!! Coborâm colina şi ne îndreptăm spre oraş … în lumea noastră ....zbuciumată, stresantă, agitată .... !!!

Dacă vă aflaţi pe meleaguri moldave, nu ezitaţi să vizitaţi şi acest locaş care reprezintă un simbol al oraşului Iaşi şi pe care-l străjuieşte şi veghează de mai bine de trei veacuri.

---

VIZUALIZĂRI: 5537 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI