În inima munţilor Bucegi, mănăstirea Caraiman

TIPĂREȘTE

Situată în inima Bucegilor la o altitudine de 900m, mănăstirea Caraiman este unul din locaşurile monahale ortodoxe de prim rang construite în ultimii zece ani. Pentru cei amatori de drumeţii se ajunge pe o potecă împădurită acoperită cu dale de piatră care pleacă spre stânga din apropierea telecabinei Buşteni, fiind marcată cu un indicator cu o icoană. Pentru cei care vin cu maşina, strada Palanca porneşte din DN1 şi urcă în serpentine uşoare vreo 2 km. Această stradă este amplasată înaintea celei cu telecabina dacă vii dinspre Bucureşti. Urcând la pas sau cu maşina nu-ţi dai seama decât când ajungi în faţa mănăstirii de tabloul superb şi înălţător oferit de aceasta. Două biserici şi un paracliser cu turlele străpungând cerul, înconjurate de un rând de chilii cu un etaj sau două de un alb imaculat aşezate în potcoavă şi ca fundal muntele Caraiman şi Crucea la dreapta, Jepii Mici în spate, Cocora în stânga, cu înălţimi de peste 2000 m. Nici măcar un scenograf de excepţie nu ar fi putut realiza o asemenea armonie a proporţiilor.

Ctitorul acestui sfânt lăcaş este părintele Gherontie Puiu care încă de la naştere a fost predestinat de Maica Domnului să facă această lucrare. Viaţa lui a fost dăruită credinţei şi punctată de minuni. Mama sa a murit la naştere şi cum pruncul nu dădea niciun semn de viaţă moaşa l-a aruncat cu placentă cu tot într-o groapă de gunoi. O femeie care a trecut absolut întâmplător pe acolo l-a auzit scâncind, l-a găsit îngheţat de frig şi plin de furnici şi l-a salvat. Din copilărie a manifestat o credinţă ieşită din comun şi cum hotărâse să-şi închine viaţa celor sfinte a intrat ca frate la mănăstirea Neamţului. Fiind tânăr, decretul din 1959 care restricţiona activităţile religioase l-a obligat să plece din obştea monahală văzându-se obligat să se întoarcă în lumea pe care o părăsise. Nu a putut suporta batjocura cu care era tratată religia de puterea comunistă şi s-a hotărât să fugă din ţară pentru a ajunge la muntele Athos. A a fost prins. Au urmat 15 ani de muncă silnică la Periprava. Reuşind să fugă din lagăr, a trăit 10 ani într-o peşteră din munţii Bucegi, hrănindu-se cu ierburi şi rugându-se Fecioarei Maria. Aceasta i s-a arătat de mai multe ori în vis şi el i-a promis să înalţe un schit întru cinstirea Ei. După 1989 s-a întors la mănăstirea Neamţ unde a fost hirotonit preot şi trimis la o mănăstire mică din Moldova unde a ajuns stareţ. Aici a suferit un atac cerebral rămânând cu hemiplegie. A fost trimis la recuperare la sanatoriul din Sinaia. Gândul de a ridica un schit în inima Bucegilor la poalele Caraimanului nu l-a părăsit niciun moment deşi sufletul era cuprins de tristeţe văzându-se în starea jalnică in care ajunsese. Într-o noapte i se arătă Fecioara care-i spuse unde va fi şi cum va arăta locul în care-i va ridica locaşul. Părintele suferea îngrozitor căci se simţea neputincios şi ştia că nu va putea ajunge în munţi să caute acest loc. A doua zi s-a ridicat zdravăn din patul în care zăcea şi a purces la drum. S-a oprit într-o poiană în mijlocul căreia era un brad gros cu şase ramuri puternice şi de unde se vedea Crucea Caraimanului, aidoma ca în vis. În 1998 a căpătat binecuvântarea patriarhului Teoctist pentru construcţia schitului care a fost sfinţit în 2001 cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Acesta este o bisericuţă sveltă de lemn pe care a construit-o ajutat de localnici şi prin implicarea financiară a primăriei Buşteni. În jurul bradului apărut în vis a ridicat un azghiamatar şi un rând de chilii. Tot atunci s-a pus piatra de temelie pentru construcţia unei biserici mari de piatră care a fost ridicată între 2002-2007. Schitul a devenit din 2008 Mănăstirea Caraiman iar biserica de piatră a fost sfinţită cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci.

În faţa mănăstirii este o parcare imensă care desparte sfântul aşezământ de cartierul Palanca. Îl desparte este un fel de a spune pentru că gardul mânăstirii, spre deosebire de ale lăcaşurilor vechi ferecate cu ziduri masive de piatră şi porţi de lemn, lasă să se vadă mănăstirea. Gardul are un postament de piatră de râu şi stâlpi depărtaţi între care este montată o lucrătură de fer forjat cu spaţii mari prin care se vede curtea mânăstirii şi clădirile în toată frumuseţea lor. Chiar la intrare este un mic magazin de obiecte bisericeşti din care-ţi poţi cumpăra o amintire. În poziţie centrală se află aghiazmetarul construit în jurul bradului cu şase braţe apărut în vis părintelui Gherontie Puiu. Aghiazmetarul este de lemn, de formă circulară cu ferestre mari pictate şi este împodobit cu foarte multe icoane. În mijlocul lui învelit în lambriuri de lemn se află bradul din visul preotului. De jur împrejur acoperite cu ştergare ţărăneşti brodate şi vase cu flori de munte sunt locuri în care-ţi poţi scrie rugămintea. Fiecare icoană are povestea ei şi sutele de acatiste ascunse în ramele lor arată credinţa cu care oameni necăjiţi şi-au pus speranţa în Fecioară. Din aghiazmetar porneşte un mic izvor terminat cu un bazin construit din pietre de râu în trepte în care înoată peştişori zglobii. O fântână ţărănească de lemn cu găleată şi acoperiş cu streaşină ostoieşte setea călătorului. O troiţă sculptată, alei pietruite, bănci, te invită la odihnă, meditaţie şi multă reculegere. În stânga curţii se află svelta bisericuţă de lemn construită de părinte aşa cum a văzut-o în vis. Inspirată din arhitectura bisericuţelor maramureşene se deosebeşte de ele prin liniile acoperişurilor. Spun acoperişuri pentru că are două de formă piramidală, terminate prin cruci la niveluri diferite: una deasupra pronausului, alta, mai înaltă deasupra navei centrale. Nu ştiu dacă am explicat bine. Mergeţi s-o vedeţi! Interiorul este împodobit cu zeci de icoane unele de lemn, altele de metal comun sau chiar argintate, danii ale credincioşilor. Biserica mare de piatră la diferenţă de aproape un an între două vizite pe care le-am făcut, pot spune că e terminată. Comparativ cu anul trecut mai sunt puţine schele şi acelea retrase aşa că poate fi văzută în toată frumuseţea ei. Are un pridvor cu coloane de unde se poate vedea în partea opusă a curţii turnul clopotniţei încadrat între chilii. La intrarea în biserica de piatră sunt două portrete mari din mozaic: patriarhul Teoctist şi părintele Gherontie Puiu. O icoană mare de lemn îi înfăţişează pe Maica Domnului cu pruncul în braţe. Pereţii sunt acoperiţi cu figuri de sfinţi şi scene biblice, zugrăvite în manieră clasică în culori tari. Sunt noi şi patina timpului nu le-a decolorat. Sunt multe, foarte multe icoane bogate iar un candelabru uriaş de cristal împrăştie o lumină blândă asupra întregii biserici. Altarul, stranele şi jilţul patriarhal sculptate cu motive florale sunt de o artă desăvârşită. Ieşind din biserică ne-am îndreptat spre mica gospodărie monahală cu iepuri de casă, păuni, păsări, chiar şi doi ponei care fac deliciul copiilor.

Părintele Gherontie Puiu a vieţuit ca stareţ al sfintei mânăstiri până în 2010 când, la împlinirea vârstei de 80 de ani s-a retras într-o chilie modestă unde îşi petrece restul zilelor în post şi rugăciune. Astăzi stareţul mănăstirii este părintele Protos David Petrovici. Obştea mănăstirii este formată din 12 vieţuitori la care se adaugă grupul de Psalti ˝Stavros˝. Mănăstirea dispune de 100 locuri de cazare moderne în corpul numit Centrul social pastoral Sfânta Cruce unde se poate lua şi masa.Este de mirare cum o mână de oameni întreţin atât de bine locaşul vizitat zilnic de sute şi sute de credincioşi. Doritorii se pot odihni în mănăstire sau se pot îndrepta spre munte fie pe un drum uşor la Urlătoare (45 min.), fie pieptiş spre cabana Caraiman( fostă Bravi) vara pe Jepii Mici, (cca 3 ore dar cu o diferenţă de nivel de peste 1000m). De acolo, pe brână în ¾ ore se ajunge la Cruce! Ehee! Am simţit nevoia să vă povestesc despre mănăstirea Caraiman care e o nestemată a așezămintelor noaste monahale şi fiind atât de uşor accesibilă ar fi mare păcat să n-o vedeţi.

Am părăsit mănăstirea Caraiman copleşiţi de evlavie şi vibrând la frumuseţea din jur, încercând o stare de purificare. Strângeam în mână biletul pe care era scrisă rugăciunea părintelui Gherontie Puiu. ˝Doamne, întoarce-ţi faţa către mine şi ascultă puţina mea rugăciune. Eu, Mihaela, vin în faţa ta şi te rog cu inima curată, să mă îndrumi să fac ceea ce îmi este sortit pentru a-mi îndeplini misiunea divină şi a dobândi armonia pentru ajutorarea semenilor mei şi a ridica ţara mea acolo unde-i este destinat. Îţi mulţumesc Doamne că mă asculţi˝.

---

VIZUALIZĂRI: 5326 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI