Mânăstirea Bârsana - cea mai frumoasă mânăstire maramureșană

TIPĂREȘTE

Mânăstirea Bârsana a reprezentat ultimul obiectiv important pe care trebuia să-l bifăm în a doua zi a sejurului nostru maramureșean. După ce am servit masa la restaurantul La Cassa din Vișeul de Sus ne-am continuat drumul spre mânăstire pe un traseu unul spectaculos, care înfățișează ochiului peisaje foarte frumoase.

Mânăstirea care adăpostește o obște de maici este situată în localitatea cu același nume, pe Valea Izei, într-un cadru natural deosebit. Nu aveți cum să o ratați, aceasta este amplasată pe un deal, lângă DJ 186, turla acesteia putând fi observată din drum.

Mânăstirea a fost construită pe la mijlocul secolul al XVI-lea de către Drăgoșești (voievozi ai Maramureșului, nepoți ai lui Dragoș Vodă), pe una din proprietățile lor situată pe malul stâng al Izei.

La Bârsana au existat două vetre monahale situate la o distanță de 8-9 kilometri depărtare una de alta; una în locul numit Valea Slatinei, iar cealaltă pe Dealul Humana, despre care tradiția spune că a fost distrusă în secolul al XVIII-lea, atunci când mai multe lăcașe de cult de pe teritoriul Transilvaniei au avut de suferit.

Averea lăcașului de cult a fost confiscată de imperiul habsburgic în data de 12 iulie 1791 și predată așezământului greco-catolic Cernoc, mânăstirea a fost desființată, iar călugări s-au refugiat la mânăstirea Neamț.

După 200 de ani de la încetarea existenței sale, la Bârsana renaște viața monahală. Construcția actualei biserici a început în anul 1993, fiind finalizată un an mai târziu și are hramul ”Soborul Sfinților 12 Apostoli”, iar în anul 1999 a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cei care doresc mai multe detalii despre istoricul mânăstirii se pot informa de aici: manastireabarsana.ro/istoric.html.

Venind pe DJ 186 dinspre orașul Vișeu de Sus, am întâlnit indicatorul care ne îndruma să virăm la dreapta. Am intrat într-o parcare mare situată la baza dealului pe care este situată mânăstirea. Pe marginea parcării sunt amplasate magazine cu suveniruri și cu produse alimentare, un restaurant, toaletele și o frumoasă poartă maramureșeană. Când am amintit de poarta maramureșeană probabil gândul celor care încă nu au vizitat mânăstirea s-a dus la faptul că este confecționată din lemn sculptat cu motive tradiționale și acoperită cu șindrilă. Așa este, însă probabil nu s-au gândit că restaurantu și magazinele cu suveniruri și produse alimentare sunt confecționate din aceleași materiale, că încă din parcare se observă o unitate a stilului arhitectonic a construcțiilor de aici.

Din parcare accesul spre mânăstire se poate face în două moduri: pe drumul asfaltat care trece pe sub frumoasa poartă maramureșeană (cu mașina sau pe jos), precum și pe treptele din piatră mărginite de o balustradă masivă din lemn, care pornesc de lângă magazinul de suveniruri. Noi am adoptat ambele variante, am lăsat mașina în parcare, am urcat pe drum (aproximativ 200 m) și am coborât pe trepte. Varianta comodă de a urca cu mașina până la poarta de intrare în complexul monahal nu este recomandată în zilele de sărbătoare deoarece nu sunt foarte multe locuri de parcare.

Odată ajunși în cea de-a doua parcare, privirea îți este atrasă de poarta de acces în curtea mânăstirii. Aceasta are baza din piatră (zugrăvită în alb) în care este scobită o arcadă amplă care te invită să pătrunzi în curtea lăcașului de cult. Deasupra se înalță semeț turnul clopotniță, cum altfel decât confecționat din lemn și acoperit cu șindrilă. Ne-am oprit câteva momente pentru a admira și imortaliza impresionantul turn de o frumusețe aparte. Aflându-ne sub poartă am descoperit în stânga un mic magazin cu suveniruri și obiecte bisericești de unde am cumpărat un pliant care mi-a furnizat o câteva informații despre mânăstire.

Am pătruns în curtea mânăstirii și în fața ochilor ni s-a înfățișat un peisaj mirific, o desfătare pentru ochi: un complex de construcții monahale care au în comun același stil arhitectonic, unele dintre acestea fiind construite integral din lemn, un mic iaz peste care este amenajată o punte din lemn, flori multicolore și arbuști ornamentali. Curtea mânăstirii este foarte mare și nu este delimitată de un gard împrejmuitor, rolul de a delimita curtea mânăstirii îl au clădirile care compun complexul monahal, aceasta fiind dispuse circular.

Prima construcție care ne-a atras atenția a fost biserica mânăstirii, a cărei turlă domină zona prin înălțimea sa, biserica fiind una dintre cele mai înalte biserici de lemn din Europa. Aceasta este dispusă destul de aproape de turnul clopotniță, în partea dreaptă a acestuia. Este o construcție impresionantă la ridicarea căreia au lucrat doar meșteri maramureșeni. Este realizată din lemn de stejar și piatră de râu, pe mai multe nivele, fiind acoperită cu șindrilă, tipic așezămintelor monahale maramureșene. În vârf acoperișul are o cruce metalică de dimensiuni considerabile.

Doar primele două nivele pot fi vizitate. Biserica de la primul nivel este construită din piatră și are dimensiuni mai mici decât cea de la etaj. Pe două scări de lemn dispuse simetric față de intrarea în biserica de la primul nivel, se ajunge în biserica de la cel de-al doilea. Aceasta este de fapt biserica principală și este confecționată din lemn. Ambele încăperi sunt pictate și împodobite cu icoane similar bisericilor ortodoxe. Accesul spre nivelele superioare se face pe o scară din lemn, dar accesul enoriașilor este interzis, fiind postat un afiș de avertizare în acest sens.

În stânga bisericii este dispus locul pentru aprins lumânări. Acesta este construit din piatră și are prevăzute trei arcade cu rol de intrări/ieșiri. În apropierea acestuia, pe spațiul verde sunt amplasate mai multe cruci și troițe din lemn, frumos sculptate.

După ce am vizitat biserica mânăstirii, am pornit pe o alee pietruită și ne-am îndreptat spre muzeul mânăstirii sau Muzeul de icoane și carte veche Gavril de Bârsana. Din documentarea făcută înainte de plecare știam că muzeul este foarte frumos, așa că nu puteam rata ocazia de a îl vizita. Este dispus într-o clădire cu etaj, destul de mică, dar frumos amenajată. Am pătruns în interior fiind întâmpinați de două manechine de copii îmbrăcați în costume populare tradiționale. Tot la intrare este și un anunț care interzice fotografiatul în incinta muzeului. Eu am reușit să fac o fotografie din exterior întrucât ușa de acces în muzeu era deschisă. Am plătit imensa taxă de acces de 1 leu :) și am purces la vizitarea acestuia.

Parterul muzeului este pardosit cu piatră și adăpostește un mic stand cu suveniruri, o sobă vopsită în alb, multe cărți bisericești, manuscrise, cărți, cruci și icoane foarte vechi realizate din lemn.

La etaj vizitatorul are posibilitatea de a vedea multe obiecte casnice întâlnite în gospodăriile țărănești maramureșene: oale și ulcele atârnate de grinzi, obiecte de port popular, perne, covoare, cergi, lămpi cu gaz, scaune din lemn, leagăne de copii, un leagăn cu două păpuși, etc.

După ieșirea din muzeu ne-am continuat turul de vizitare pe aleea care înconjoară circular curtea mânăstirii și am admirat / imortalizat fiecare construcție în parte. Următoarea clădire întâlnită a fost arhondaricul sau locul unde sunt cazați pelerinii. Clădirea este construită pe trei nivele, dar probabil este nevoie de ceva mai mult spațiu pentru cazare deoarece se efectuau lucrări de extindere a acesteia.

A urmat o clădire care atrage atenția prin dimensiunile sale, fiind vorba de trapeză (și prăznicar, întrucât aici se servește masa la hramul mânăstirii). Este construită pe mai multe nivele, iar pe lângă trapeză mai găzduiește și biblioteca mânăstirii.

Lângă trapeză, dar puțin mai în spate am întâlnit Casa Duhovnicului, o clădire micuță, cu doar un nivel, construită integral din lemn pe o temelie de piatră. Casa se remarcă prin simplitate și este împodobită cu multe mușcate roșii.

Imediat atrage atenția o clădire impozantă, Stăreția. Este construită pe mai multe nivele, dar nici dimensiunile și nici florile nu o deosebesc de celelalte clădiri, ci faptul că din acoperiș pornește spre cer o turlă prevăzută în vârf cu o cruce, asemănătoare celei de la biserica mânăstirii. Bineînțeles, dimensiunile acesteia sunt reduse.

În continuare, cocoțată pe o colină ni se înfățișează Casa Artistului, o clădire micuță, construită din lemn pe o fundație de piatră. Casa este împodobită cu flori și, așa cum îi spune numele, are rolul de a găzdui oamenii cu preocupări artistice.

Ultima clădire în ordinea în care am vizitat noi a fost Casa Măicuțelor, o clădire construită pe trei nivele împodobită cu foarte multe flori.

În planul central al curții mânăstirii, amplasate printre flori și arbuști, atrag atenția alte trei construcții de mici dimensiuni: altarul de vară, locul unde se desfășoară slujbele în zilele călduroase (în special duminica); aghiasmatarul, în interiorul căruia se află un izvor cu apă rece și un podeț din lemn peste un mic iaz.

Așezământul monahal de la Bârsana fascinează prin simțul artistic desăvârșit și unitatea stilistică care pot fi remarcate în întregul așezământ. Frumosul și bunul gust au prins chip aici și se întrepătrund foarte bine. În acest perimetru toate clădirile sunt construite după același stil arhitectonic și nu cred că vreuna dintre acestea nu era împodobită cu flori.

Nouă ne-a plăcut tot ce am văzut aici și cred că nu greșesc când afirm că Bârsana este cea mai frumoasă mânăstire din Maramureș și recomand cu căldură vizitarea acesteia.

Chiar dacă acest review va fi postat la o oră târzie, doresc să le urez celor ce poartă numele de Andrei și Andreea un călduros ”La mulți ani!”. De asemenea, întrucât mâine sărbătorim Ziua Națională a României, profit de ocazie pentru a le ura românilor oriunde s-ar afla:

LA MULȚI ANI!

Web, rog atașați: https://www.youtube.com/watch?v=LQ7AWfEEnrc

---

VIZUALIZĂRI: 2733 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI