ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.07.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Slobozia (IL)
ÎNSCRIS: 06.07.18
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 2, 12

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
TIMP CITIRE: 8 MIN

Lonicera - o vacanta cu mult sub asteptari

TIPĂREȘTE

Am ales acest resort pe baza recomandarii primite de la agentia de turism si a recenziilor bune si foarte bune pe care le are. Si prost am facut!

Cu o saptamana inainte de plecare am luat legatura cu o cunostinta despre care stiam ca a petrecut prima saptamana din iunie la acest resort. M-a ingrozit ce mi-a spus - printre altele ca si-a petrecut ultimele 4 zile la spital, cu enterocolita. Am luat imediat legatura cu agentia de turism de unde cumparasem pachetul si i-am rugat sa solicite resortului un punct de vedere vizavi de acest aspect. Nu s-au deranjat, dar mi-au dat asigurari ca resortul este "smecher" (exact asa s-a exprimat agentul de turism) si ca ceea ce mi-a povestit cunostinta mea nu este conform cu realitatea. Am recitit recenziile si m-am linistit. Abia asteptam vacanta!

Zborul dureaza putin, transferul de la aeroport pana la resort in jur de 2 ore (cu o oprire de 15 minute). Toate bune si frumoase- am plecat la ora 8 din Bucuresti, la ora 13:30 eram la hotel. La una dintre receptii (sunt 2) - 2 tinere si 2 domni. Sictiriti, aroganti, vorbitori de rusa si turca. Limba engleza o stapaneau asemenea unui pusti din grupa pregatitoare. Ma asteptam la o primire mai decenta, un "Buna ziua, bine ati venit! ". Ne-au cerut sec pasapoartele, ne-au inmanat formularele de cazare si ne-au trimis, ca pe oi, la masa. Majoritatea turistilor din autocar s-au conformat. Noua nu ne era foame, le-am multumit si le-am spus ca nu dorim sa mancam si am ramas in fata receptiei, asteptand sa ne returneze pasapoartele. Unul dintre cei 2 domni, iritat, a inceput sa gesticuleze si, pe un ton rastit, intr-o engleza abia inteligibila, ne-a spus ca nu este camera gata, ca check inul se face la ora 14 (mai era vreun sfert de ora, sa zic). L-am intrebat daca tot timpul are atitudinea asta fata de turisti, moment in care colegul sau a intervenit spunandu-mi ca acela este unul dintre managerii resortului. In fine, am trecut peste moment.

Resortul este foarte mare, curat - foarte ok la prima vedere. Situat pe plaja, cu doua piscine mari in fata hotelului, inclusiv 2 piscine mici pentru copii si un aqua park deschis anul acesta cu mai multe tobogane, icecream house, vitamin bar.

Spun la prima vedere pentru ca, pe parcursul sederii aici, realizezi ca acest resort nu ofera servicii de 5 stele, asa cum te-astepti.

Turisti multi, foarte multi, rusi in special. Genul ala de turisti hamesiti de foame, galagiosi, necivilizati pe care ii intalnesti calcandu-se in picioare la "impinge tava", bucurosi ca au bere la halba si cartofi prajiti la discretie. Genul ala de turisti pe care incerci sa ii eviti oriunde ai merge. Genul ala de turisti care se servesc din platouri cu mana, care isi umplu farfuriile la refuz cu cele mai dubioase combinatii si care aleg doar crevetii din salata cu fructe de mare. Nu toti, dar majoritatea asa sunt. No offense, poate am nimerit eu intr-un moment nepotrivit.

Mancarea multa. De calitate indoielnica. Multi spun "ai ce sa alegi" si se multumesc cu asta. Pentru un resort de 5 stele afirmatia asta este deplasata. Ai intr-adevar ce sa alegi, o salata si-un gratar gasesti. Un orez fiert, niste spaghete fierte. Si multi cartofi prajiti. Din aceia congelati, evident. Cum de altfel sunt majoritatea produselor preparate: congelate. Cartofi pai, inele de ceapa, bulete de cartofi, bastonase de pui, peste - toate congelate si prajite, sa satisfaca cele mai rafinate gusturi. Am fost dezamagita in primul rand de peste- ma asteptam ca, macar o data, sa se serveasca peste proaspat dar... n-a fost sa fie. In zona cu legume proaspete, branzeturi si masline, o multitudine de salate din acelea pe care le gasesti la conserva, cu dressinguri dubioase (le-am evitat). In zona dietetica - mai nimic. In zona pentru copii - cremwursti fierti si carnati prajiti, cartofi prajiti, niste spaghete fierte si un sos rosu... plus 2-3 tipuri de fructe necoapte, patate si stricate. Te multumesti cu pepenele rosu, ca cel galben n-are niciun gust... bun ce-o fi... nu mai faci nazuri. Nu sterilizator de biberoane, nu blender, nu incalzitor de biberoane... nimic. Prajituri multe, dar excesiv de colorate- le-am evitat. In schimb ne-am bucurat de baclavale. Intre orele 16:30 si 19 ramane deschis un singur snack bar unde nu ai decat 2 tipuri de parizer, un tip de cascaval si niste produse de panificatie. Deci nu ratati masa de pranz daca nu va place parizerul...

Bauturile. Aici dau nota 1 cu indulgenta. Sucuri de la dozator, din acelea gen “TEC”, de cea mai proasta calitate. Tot de la dozator te poti servi cu o posirca de cafea cu miros de nes. Nici cafeaua la ibric servita la un singur bar in tot resortul nu te da pe spate. Bere la halba, bauturi alcoolice no name.

Nu, mancarea si bauturile nu se preteaza pentru un resort de 5 stele. Nu aveam pretentia la caviar si trufe, dar … totusi… am mancat mai bine la 3 stele…

Plaje sunt 2. Cea din fata resortului este foarte ingusta, cu sezlonguri multe, asezate unul langa altul. Fara masute unde sa iti poti pune sticla cu apa. Te simti precum micul pe gratar. Te bucuri ca este plaja cu nisip, iar intrarea in apa este lina. Nu te astepta sa gasesti o apa limpede, turcoaz, care sa te dea pe spate – nu este cu nimic diferita de marea noastra in zonele foarte aglomerate. Sezlongurile se ocupa de la ora 6 dimineata. Turistii merg si le ocupa asezand prosopul peste, apoi pleaca si revin cand doresc. La ora 8-9 cu greu gasesti un sezlong liber. Pe cea de-a doua plaja am ajuns o singura data- in apa pluteau niste rahati. Da, am avut ghinion si de data aceasta.

In aqua park sunt mai multe tobogane, unele sunt din acelea unde ai nevoie de colac. Colace mult prea putine; se formeaza cozi sa prinzi un colac, daca mai ai si norocul sa dai peste vreun turist mai tupeist care sa ti-l smulga din mana… te lipsesti. La vitamin bar gasesti niste prese unde iti poti face singur fresh de portocale. Te bucuri ca ai macar optiunea asta si te asezi la coada… Cozi, cozi peste tot. Tot acolo gasesti si o terasa cu mese acoperite de musamale   

Animatie aproape inexistenta. Doar cat sa spui ca nu este. In timpul zilei: zumba si aqua gym - aceeasi coregrafie, aceleasi melodii. Seara, animatia este o gluma proasta. O scena unde se incearca ceva divertisment atat pentru copii, cat si pentru adulti. O pseudodiscoteca unde se asculta Macarena si Coco Jambo. La clubul pentru copii, cateva tobogane si niste tinere animatoare care organizeaza activitati si jocuri pe baza unui program prestabilit, afisat la intrare. Vorbesc numai limba rusa si turca. Atunci cand copilul meu de 2 ani s-a asezat pe un scaunel alaturi de ceilalti copilasi invitati sa se joace un joc cu mingea, una dintre animatoare l-a ridicat motivand ca nu are varsta necesara. Am rugat-o sa ii dea si lui macar o mingiuta (aveau destule mingii iar copii erau putini), dar a refuzat spunand ca mingiile sunt doar pentru copiii care participa la acel joc. Abia ne-am inteles, limba engleza fiind subiect tabu pentru angajatii acestui resort. Plans si jale, evident ca a trebuit sa parasim zona.

Prosoapele pentru plaja nu le poti schimba decat intr-un singur loc si doar dimineata, pana la ora 11. Deci seara iti iei frumusel prosopul ud si murdar cu tine in camera.

Restaurante a la carte sunt 2, unul otoman, altul pescaresc. Ai dreptul la o masa gratuita pe baza unei rezervari. La cel pescaresc nu –s locuri niciodata. La cel otoman am fost – mancarea a fost ok, desi nu au decat cateva optiuni in meniu pe care trebuie sa le alegi in momentul rezervarii.

Personalul – arogant, incapabil sa iti ofere cateva informatii de bun simt, cu nivel al limbii engleze care tinde spre zero. Singurii angajati cu bun simt, amabili, sunt cei de la restaurantul tip bufet suedez.

In dupa amiaza celei de a 3-a zi ne-am pricopsit si cu gastroenterita dupa ce am mancat niste gozleme (nu mancaseram nimic altceva in ziua respectiva). Dupa mai multe episoade de voma, copilul cel mic a avut nevoie de consult medical (am ales sa il tratez ambulator). Noi, adultii, ne-am petrecut parte din sejur pe wc cu dureri epigastrice si stare de greata groaznice. Mentionez ca baiatul meu cel mare nu a mancat in ziua respectiva gozleme si nu a avut probleme. La clinica medicala de langa resort zilnic erau internati 2-3 copii cu gastroenterita, zilnic veneau adulti cu aceeasi simptomatologie – toti cazati la Lonicera. Am anuntat touroperatorul, PR managerul resortului, agentia de turism de unde am cumparat pachetul – ne-am lovit de o atitudine ostila din partea fiecaruia: nu este o problema ce poate fi imputata resortului, deoarece resortul are multi clienti multumiti, testele la apa si la mancare sunt la zi si-s ok iar numarul turistilor bolnavi nu este atat de mare incat sa se ingrijoreze careva. Ne-au raspuns cu impertinenta ca ori suntem noi prea sensibili, ori am venit bolnavi de acasa    In timpul transferului de la resort la hotel am rugat ghidul sa intrebe la microfon cate familii au avut gastroenterita. Din 13 familii cazate la Lonicera, 6 au ridicat mana sus. In autocar erau turisti care fusesera cazati si la alte resorturi din zona, dar numai noi, cei de la Lonicera am fost sensibili … Si nu, nu am mancat aiurea. In afara de gratar, salata, pepene rosu, gozleme si baclavale nu ne-am atins de altceva. Nu am mancat nimic in afara resortului. Si chiar nu suntem sensibili, este prima data cand am facut gastroenterita si am calatorit destul. Desigur, ne puteam imbolnavi oriunde. Dar fata de un turist aflat in suferinta, care si-a distrus vacanta din cauza bacteriilor si virusilor din resort, stafful si touroperatorul puteau sa aiba alta atitudine.

Pe toata durata celor 7 zile de cosmar mi-am pus intrebarea, retorica evident, “ de ce a trebuit sa batem atata drum, cand la fel de bine ne puteam imbolnavi si pe litoralul nostru. Sau pe cel bulgaresc” Am ales Antalya avand convingerea si experientele trecute ca raportul pret - calitate este foarte bun, ca putem petrece o saptamana linistita fara sa stam cu grija “ ce si unde mancam”. Nu suntem neaparat pretentiosi, nu suferim de lux, ne simtim bine si in vacantele petrecute cu rulota. Dar acest resort, desi pare impresionant, nu ofera servicii de calitate, mancare de calitate. In niciun caz nu-s de 5 stele… Sper , totusi, ca am tras un semnal de alarma si ca se vor lua masuri.

In concluzie, nu recomand acest resort. Exista optiuni muulte si foarte ok, poate o idee mai scumpe, dar nu cu atat incat sa merite sa-ti distrugi concediul. Per total am cheltuit peste 7000 lei pentru cele 7 zile de cosmar. Suficienti cat sa petrec o saptamana si pe litoralul nostru…


[fb]
---
Trimis de Cacaoculapte in 11.07.18 16:13:47
Validat / Publicat: 11.07.18 17:28:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Antalya, Istanbul
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3608 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

50 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cacaoculapte); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6299 PMA (din 10 voturi)

ECOURI la acest review - pg. 1 / 2

50 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 50
webmasterX
[11.07.18 17:26:09]
»

Am retras notele acordate unităţii - conform regulamentului (1. B. 7), nu e acceptabilă evaluarea multiplă a unei unităţi de cazare de către membrii aceluiaşi grup sau ai aceleiaşi familii, pentru un sejur comun — vezi impresii

--

Fiecare are, evident, dreptu să-și scrie propria opinie, propriul mod în care a văzut un sejur...

Nu-i înțelegem, însă, deloc, pe cei care țin să dubleze impresiile (deja publicate) ale celor cu care au fost deja acolo...

Mai ales atunci când se declară din alt oraș, deși au același nume de familie și e evident c-au scris ”de pe același calculator”...

Cred că își întăresc astfel spusele (dublând reviews-urile), ori își cresc credibilitatea? În opinai mea, personală, e fix INVERS

CacaoculapteAUTOR REVIEW
[11.07.18 18:41:06]
»

WebmasterX in primul rand doresc sa precizez ca, in momentul in care am scris aceasta postare, nu am stiut că sotul meu a scris un review vizavi de cele întâmplate la Lonicera. In al doilea rand nu stiu unde am declarat ca-s din alt oras. Nu am nicio intenție să ascund ceva, sa exagerez sau sa fac reclamă negativa degeaba. Nu ma interesează nici sa intaresc spusele soțului meu, intrucat ceea ce am scris in postare nu-s fabulatii, sunt întâmplari reale. Dacă postarea nu este conformă cu regulile AFA va rog sa o stergeti. Sau pot edita postarea sotului, el nefacand referire decat la problema medicala pe care am avut-o - cum considerati

O zi buna

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Andox CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[11.07.18 19:12:32]
»

@Cacaoculapte: de virus nu te intreb, am mai citit impresii si pe tripadvisor dar se pare ca virusul este setat numai pe romani... Insa vreau sa te intreb, ca tot zici ca esti umblata prin lume, cand a fost bine, de ce nu ai intrat pe site sa-ti scrii impresiile? Sau consideri ca aici este condica de reclamatii??

CacaoculapteAUTOR REVIEW
[11.07.18 19:53:20]
»

@Andox: am scris de nenumărate ori recenzii si recomandari. Pe grupurile de travel, pe paginile locațiilor unde am fost, pe tripadvisor. Pe AFA este prima postare, într-adevăr. Poate si ultima. Sau nu. Pentru toate există un inceput Pentru Lonicera mi-am propus sa scriu recenzii pe toate platformele de profil pe care le cunosc. Si nu pentru ca n-am cu ce sa-mi ocup timpul liber. Ci pentru ca pe mine m-ar fi ajutat sa citesc astfel de pareri inainte sa aleg Lonicera. Poate recenzia mea va fi de ajutor altor turisti.

Numai bine si calatorii fara incidente.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
sens
[11.07.18 23:29:24]
»

Am pierdut timpul RECITIND un review. Nu înțelegeam de unde atata coincidenta și insistenta pe aceleași aspecte sesizate de un “ alt” user.

Simt ca ați abuzat de timpul meu. Bine, nu am citit decât oblic pt ca detaliile erau exagerat de subiective.

Ați plecat setați pe minusuri și le-ați observat și agravat pe toate.

michaela_1961
[11.07.18 23:51:46]
»

@sens: Discutiile continua la review ul despre Lonicera al claudiei88 din acelasi motiv, ca 5* nu inseamna aceleasi servicii la preturi diferite.

CacaoculapteAUTOR REVIEW
[12.07.18 06:14:45]
»

@sens: cu siguranță am abuzat de timpul dvs, asta era si ideea. Mergeți liniștit la Lonicera, va fi fix pe gustul dvs. Luati si-o punga de semințe sa meargă cu berea.

Exagerari ar fi fost daca ceea ce am scris nu este conform cu realitatea. Dar animatia e aproape nulă, mancarea e multa si de proasta calitate ( dovada si ca niste simple gozleme ne-au terminat vacanta), cafeaua si băuturile de si mai proasta calitate, plaja foarte ingusta si înghesuita, persoanal arogant .

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
edulescu
[12.07.18 08:38:12]
»

@Andox: nu e chiar asa... Setat pe romani... Arunca o privire pe instagram, sa vezi ca e virusul e setat si pe rusi, si pe nemti, bubuie de poze din spitale... Eu sincer stau cam cu sufletul la gura pe tema asta. Noi plecam pe 19.07, sper din tot sufletul sa nu se întâmple nimic.

razvans
[12.07.18 10:38:43]
»

@edulescu: Și noi venim tot pe 19.07, sper că o să fie ok, mai ales că avem un copil de 5ani.

edulescu
[12.07.18 11:31:36]
»

@razvans:... Si noi suntem cu 4 copii de la 1 la 6 ani. In acest moment avem o niste prieteni care sunt acolo si ne tin la curent. Asigurare medicala, si cu Dumnezeu inainte. Niciodata in 9 ani de cand mergem in TR, nu am plecat asa de îndoit de decizia luata ca pana acum. Sper sa nu fie...

razvans
[12.07.18 11:32:52]
»

@edulescu: și colegii de acolo ce zic?

edulescu
[12.07.18 12:21:19]
»

@razvans: deocamdată... nimic, ieri a fost prima zi. O sa ii mai las câteva zile... O sa scriu aici in orice caz.

razvans
[12.07.18 12:27:02]
»

@edulescu: te rog, să scrii, dar oricum nu mai avem ce face, e luat biletul, eu unul nu cred că e"dracul așa de negru", totuși sunt 2000 de oameni zilnic, îți dai seama ce ar fi dacă e să fie o epidemie. La orice hotel sunt probleme. Evident este important procentul.

michaela_1961
[12.07.18 13:38:29]
»

@Cacaoculapte: Eu cred ca prin aceste remarci ai jignit destul: "Luati si-o punga de semințe sa meargă cu berea" sau " turistul de Eforie sud a evoluat si s-a- nghesuit la Lonicera, ca a auzit ca-i ieftin si mult [și jmecher]" sau "esti sigura ca nu ati confundat mormanele de creveți cu mormanele de inele de ceapa pane prăjite? "

Toti cei care au comentat au facut-o vis-a-vis de raportul calitate/pret pe care nu vrei sa-l iei in calcul, asa ca ar fi f. frumos daca ai renunta la jigniri.

Mai pe scurt, este adevarat ca de 7.000 lei faceai un concediu de vis la Mamaia, dar scade avionul si compara ce primeai la un hotel in Mamaia de 3.500/4pers/sejur, cand numai inchiriatul sezlongurilor ar fi fost 500 lei/sejur pe putin.

Nu te-a acuzat nimeni ca nu spui adevarul tau, asa cum ai perceput tu situatia la fata locului (minusurile un pic exagerate si plusurile trecute cu vederea, dar probabil ca enterocolita v a creeat o mare suparare si aici va dau dreptate).

Asa ca nu te caracteriza singura facandu-ti profilul turistic prin ofensele de mai sus, zic si eu...

edulescu
[12.07.18 14:31:46]
»

@razvans: Procentul de nemultumire anul acesta este destul de mare. Am facut vreo 20 charturi cu statistici dupa ce am vazut ca s-au inmultit commenturile cu spitalizarile... Epidemie e cam mult spus, sa zicem ca au probleme destul de mari. Un sambure de adevar clar este, nu degeaba a scazut asa de tare scorul hotelului cam peste tot.

Cand am decis sa mergem la acest hotel scorul pe AFA era: MEDIE 8.8 si RECOMANDARE: 80%, doar pe anul asta MEDIE 6.4 si RECOMANDARE: 33%...

Tripadvisor zice acelasi lucru 14,7% total nemultumiti: TERRIBLE 7% 12 (all time) din care 7 doar pana acum in 2018, POOR 7.7% 11 (all time) din care 5 in 2018.

Pai daca ma uitam acum sa rezerv sincer nu l-as fi ales nici in ruptul capului.

Un simplu exemplu: Sea Light Resort [Ladies Beach] / KUSADASI - MEDIA NOTELOR acordate de TURIȘTI: 8.93 GRAD RECOMANDARE: 90.00%. Tripadvisor: POOR+TERRIBLE 7%.

Stiu, sunt cam carcotas, pe banii mei, dar asta este adevarul (cel putin matematic )).

nrs †
[12.07.18 14:47:28]
»

o mica remarca all time la acest hotel inseamna 2017 si 2018

HYUNDA-I
[12.07.18 15:59:13]
»

Foarte bun rewiev- ul desi cu aspecte negative evidentiate. Consider ca pe orice site de travel fiecare isi poate scrie impresiile, indiferent ca sunt pozitive sau negative ele pot folosi la un moment dat. Domnul sau doamna indignat/a ca s au scris impresii negative, reprezentati cumva interesele vreunei agentii de turism... ?

Udar
[12.07.18 16:12:10]
»

@HYUNDA-I: Perfect de acord!

Suntem de 2 zile la Lonicera... deocamdata nimic suspect, camera curata, apa marii limpede si calda, piscine ok, mancare acceptabila (ma refer la restaurantul principal), la terase, snack bar mi se pare ca te cam risti sa mananci la ce cald e afara, bauturile Praf (comparand cu cele de la Miramar Obzor de anul trecut).

Precizez ca am venit cu mari emotii fiind cu un copil mic de 3 ani, dar agentia nu a vrut sa ne schimbe hotelul...

michaela_1961
[12.07.18 18:07:50]
»

@HYUNDA-I: Cu mine vorbiti?! V ati prins, reprezint hotelul nu agentia pentru ca eu m am simtit bine la ei.

Si nu am nimic cu impresiile negative, ca altfel ii luam punct cu punct si mai demontam din ele. Dar d na s-a imbolnavit acolo si i s a imbolnavit si copilul, ceea ce este grav si normal ca nu ti mai prieste nimic.

Si nici la review ul d nei care a postat inainte nu am comentat nimic.

Discutiile s au purtat in alta parte despre calitate/pret, in sensul ca asteptarile trebuiesc aliniate si cu pretul.

Indignarea a venit de la faptul ca dansa ne a jignit, cuvintele din ghilimelele de mai sus ii apartin.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
fra
[13.07.18 13:45:04]
»

@razvans: eu zic că se poate să fie bine și aici și vă încurajez. Până la urmă și în cazul autoarei, din 13 familii, în 6 au fost probleme. Poate dumneavoastră veți fi printre cei fără (că sunt și în categoria asta tot turiști până la urmă) cu un pic de atenție.

Review-ul vă folosește să știți că nu aveți ce căuta la gozleme și la vitamin bar sau ce minuni mai au în aer liber.

Deci, cu curaj înainte. Și cu atenție! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
geosan11111
[14.07.18 15:16:00]
»

Michaela 1961 iti recomand sa-ti canalizezi energia in alte directii mai constructive si sa o lasi mai moale cu etichetarile. La capitolul jigniri si catalogari nu va intrece nimeni. Reactiile sotiei mele sunt urmare a comentariilor rautacioase ale celor care ati sarit precum hienele atunci cand si-a permis sa isi spun parerea si sa povesteasca experienta la acest “minunabil” resort, elogiat atat de frumos de domniile voastre. Va chinuiti, degeaba, sa demontati orice argument adus de noi, ba, mai mult, incercati sa ne convingeti ca experienta noastra la acest hotel nu este reala, acuzandu-ne ca am avut asteptari nerealiste, ca am primit fix cat am platit. Banii cheltuiti pentru acest concediu sunt mult prea multi pentru cat am primit. La o alta postare a povestit experienta de anul trecut la un alt resort de 5 stele, tot in Antalya, unde pretul pentru un sejur este cam aceleasi dar serviciile, atitudinea personalului si mancarea au fost mult peste Lonicera, tocmai pentru a sublinia faptul ca se poate atunci cand managementul este de buna credinta. Nu am asteptat servicii de lux, am asteptat sa fim tratati decent. Cu banii cheltuiti pentru vacanta asta aveam alte optiuni mai mult decat decente – asta daca agentul de turism si recenziile voastre nu ne-ar fi convins ca Lonicera este un fel de Holy Grail al resorturilor… si ieftin pe deasupra.

Ce importanta are faptul ca sistemul este all inclusive daca iti este frica sa mananci, de baut te limitezi la apa pentru ca atat sucul cat si alcoolul sunt infecte (da, stiu, poti merge sa iti faci fresh, dar la ce cozi sunt, cand ai un copil micut de mana, mai bine te lipsesti), animatia e ca si inexistenta, pe plaja stai inghesuit si n-ai pic de intimitate etc? Zona dietetica si zona destinata copiilor sunt niste ofense aduse turistului, din punctul meu de vedere. Mai bine nu erau. Pentru copii – optiuni diverse, dar de cea mai proasta calitate: cremwursti in sos, carnati prajiti, cartofi prajiti, piure la plic, nuggets prajiti, inele de ceapa prajite. Niste mere, pere, nectarine si zarzare necoapte, stricate. Banane au avut o singura data, dar au fost verzi. In schimb aveau pepene rosu care era ok. Pepenele galben – fara gust, ca acela pe care il cumperi iarna din supermarket. Pentru cei care sunt la regim - 3 optiuni, maxim 4 la fel de dubioase. Nu mai reiau aspectele negative care sunt destule. Am exprimat in mare cum am perceput eu Lonicera.

Cat ar fi trebuit sa platesc in plus pentru o cafea decenta? Sau pentru ca la locul de joaca, in timpul activitatilor pentru copii, sa fie acceptat si copilul meu? Astea-s asteptari nerealiste? Asta este luxul de care ne tot acuzati ca l-am fi asteptat?

Cum te simti ca turist, bolnav de enterocolita din cauza a ceea ce ai mancat in resort, atunci cand PR managerul si administratorul te trateaza cu superioritate, ti se adreseaza pe un ton acuzator spunand ca ai venit bolnav de acasa, ca esti sensibil si n-ar fi trebuit sa pleci in vacanta?

Am hotarat sa scriu un review si aici nu pentru ca am considerat ca AFA este condica de reclamatii, ci pentru ca mi s-a parut de bun simt ca viitorii turisti sa cunoasca si un alt punct de vedere. Nu am spus ca este o situatie endemica la Lonicera ci am atras atentia ca la clinica medicala unde am ajuns noi zilnic veneau turisti cu gastroenterita si toti erau cazati la Lonicera. De ce nu veneau turisti si de la celelalte resorturi? De ce dintr-un autocar intreg cu turisti de la mai multe resorturi, singurii cu enterocolita au fost cei cazati la Lonicera? Daca dvs nu ati patit nimic, nu inseamna ca problema nu exista, daca dvs v-a placut, nu inseamna ca trebuia sa imi placa si mie. Suntem diferiti, gandim diferit. Cert este ca daca eu as fi citit un astfel de review nu m-as mai fi aruncat ca murga-n ham sa aleg Lonicera

CacaoculapteAUTOR REVIEW
[14.07.18 17:59:58]
»

@edulescu: concediu plăcut si aveți grijă ce mâncați... desi bacteriile, virusurile pot fi oriunde. Am evidențiat aspectele negative, dar este posibil sa nu aveți probleme si sa aveți un sejur reușit

CacaoculapteAUTOR REVIEW
[14.07.18 18:06:54]
»

@HYUNDA-I: mulțumesc. Am evidențiat aspectele negative pentru ca astea iti pot distruge concediul. Mai bine sa pleci fara așteptări si sa fie bine, decat sa speri la o vacanta frumoasa si sa numeri zilele până pleci acasă...

De jignit n-am jignit pe nimeni, am răspuns doar comentariilor răutăcioase.

razvans
[15.07.18 10:08:24]
»

@edulescu: ceva noutăți de la colegii aflati la Lonicera resort?

resita2009
[15.07.18 17:50:26]
»

Dumineata plec si eu spre Lonicera. O sa va tin la curent cu ceea cw gasesc pe acilo, sper sa fie totul ok

edulescu
[15.07.18 20:28:23]
»

@razvans: Salutare, toate bune și frumoase pana acum, fara nimic notabil... e aglomerat si cam atat. Sunt incantati de ce e acolo, curățenie, piscine, mancarea nimic de obiectat. Azi au fost in nu-și ce croaziera la fel foarte incantati.

De maine avem "spion" acolo @resita2009.

razvans
[15.07.18 22:08:38]
»

@edulescu:Așteptăm vești bune, că de celelalte nu ducem lipsă.

razvans
[17.07.18 17:02:12]
»

@razvans: Salutăm, știe cineva cum functioneaza asigurarea de sănătate în Turcia, Alanya? Plătesc și după aia deconteaza asigurarea sau merge direct cu asigurarea?

fra
[17.07.18 17:03:34]
»

@razvans: eu zic să puneți întrebarea undeva mai vizibil; aici vor citi doar cei abonați la acest fir de discuții...

Corina70
[17.07.18 17:24:56]
»

@razvans: Citeste cu atentie contractul/termenii asigurarii. Daca nu ai primit aceste documente, intra pe site-ul firmei de asigurari, acolo ar trebui sa gasesti documentatia necesara. Sau poti suna la firma de asigurari si sa ceri informatii.

In principiu cam toate firmele de asigurari procedeaza in felul urmator: pe polita de asigurare sunt trecute numarul de telefon si datele de contact ale centrului de asistenta. Daca ai probleme de sanatate, suni/iei legatura cu centrul de asistenta si anunti ca ai nevoie de servicii medicale, astfel incat decontarea serviciilor sa se faca direct intre firma de asigurari si medic/clinica.

Daca te duci direct la medic/clinica/spital si nu anunti firma de asigurari, este posibil sa fii pus sa platesti partial sau total serviciile medicale/medicamentele, iar la intoarcerea din sejur va fi nevoie sa intocmesti dosarul de dauna, atasand toate documentele medicale pe care le primesti (foaie internare, retete, externarea, chitanta pentru sumele platite, etc.), pe care mai si trebuie sa le traduci in limba romana.

Sfatul meu, asadar, este sa citesti cu atentie ce scrie in conditiile de asigurare si sa procedezi intocmai in cazul in care ai nevoie de servicii medicale.

Sa speram ca nu va fi cazul, totusi. Vacanta frumoasa si fara incidente sa ai!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alex1979, alicera2001, Cacaoculapte, Corina70, critr, edulescu, fra, HYUNDA-I, michaela_1961, razvans, resita2009, sens, Udar
Alte impresii din această RUBRICĂLonicera World Hotel [Avasalar]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065892934799194 sec
    ecranul dvs: 1 x 1