ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.09.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2024
DURATA: 1 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Lagoon Park – plaja urbană din București

TIPĂREȘTE

A sosit toamna pe meleagurile românești, dar totuși vreau să vă aduc în atenție un nou punct de atracție estival amplasat în CapitalăPrin iunie canalele media anunțau deschiderea la București „a primei plaje urbane din Europa Centrală și de Est” (o tehnologie specială), o investiție de zeci de milioane de euro care a transformat o fostă platformă industrială din nordul Capitalei într-un loc de relaxare și petrecere a timpului liber pe perioada verii.

Ce înseamnă Lagoon Park?  Iată ce declară conducerea: ... o lagună turcoaz de 10.000 mp cu o adâncime medie de 2 metri, 11.000 mp de plaje cu nisip alb, 1.150 de șezlonguri și umbrele, 2 restaurante, 280 de locuri de parcare publice, o expoziție auto Lexus și nenumărate alte facilități.

Vizită: august 2024

Adresă: str. Coralilor nr. 18

Website: lagoonpark.ro

Într-un anumit context, am ajuns într-o zi din cursul săptămânii la Lagoon Park, o zi care se anunța noroasă și ploioasă. Am găsit locuri de parcare pe alese, se ridică tichet la intrare, apoi se plătește la automate – 5 lei/ora. Am achiziționat bilete de acces, alegând la momentul acela un pachet de 4 ore pentru care am plătit 100 lei/adult (acum, pe toamnă, au refăcut pachetele la trei ore și au scăzut un pic prețurile), am primit o brățară pentru contorizarea timpului. Detalii privind tarifele și pachetele disponibile găsiți pe site-ul oficial – lagoonpark.ro/plan-your-day. Există un Regulament care acoperă multe aspecte și conține multe interdicții – de exemplu nu putem intra cu alimente și băuturi, nu poți face sărituri sau scufundări, nu poți intra deja abțiguit. Harta domeniului o puteți studia aici: lagoonpark.ro/assets/img/ ... rta_lagoon.jpeg

În prețul plătit beneficiezi de un șezlong, măsuță și umbrelă + 1 propsop; șezlongul îl poți alege de pe harta online ce ți se prezintă la chioșcul de bilete – sunt mai multe sectoare/subsectoare ce includ șiruri de șezlonguri numerotate. Avem la dispoziție dușuri, vestiare și toalete.

Ne place ceea ce vedem după ce pătrundem în incinta domeniului: o întindere albastră de apă, nisip fin și umbreluțele de vară. O punte suspendată deasupra apei constituie o atracție pentru cei care doresc să facă fotografii. Pe ici colo sunt amplasate plante decorative, câțiva palmieri; am văzut și un salvamar care supraveghea laguna. Mijlocul bazinului este dedicat sporturilor de apă: caiac și paddleboard, accesibile de pe un ponton; tot în această zonă se află un beach bar. Nu lipsesc locurile de joacă pentru copii și câteva terenuri de sport.

Nisipul se întinde până aproape de intrarea în apă unde există o bandă-tampon dintr-un material special pentru a nu duce nisipul în lagună. Apa se adâncește treptat, o bună bucată adâncimea fiind mică, potrivită pentru copii. Șezlongurile sunt confecționate din lemn, destul de late și prevăzute cu saltele groase, măsuțele tot din lemn, coș de gunoi la fiecare două șezlonguri.

În incinta acestui complex de agrement găsim două restaurante: Blue Oasis și Paraisio. Am gustat câte ceva la primul dintre ele, pe o terasă umbrită; o pizza în jur de 60 de lei, crispy strips cu cartofi prăjiți – circa 40 lei, caffe latte – 15 lei, suc la cutie – 14 lei.

Am petrecut câteva ore frumoase la Lagoon Park, ne-am bălăcit, am admirat norii plumburii care și-au scuturat încărcătura în alte cartiere. Prețurile sunt mari, dar atmosfera este frumoasă.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 12.09.24 11:44:46
Validat / Publicat: 12.09.24 13:20:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 246 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 De pe la Blue Oasis....
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.09.24 13:06:52]
»

Cu totul remarcabil

-

Mutat în rubrica "Lagoon Park, BUCUREȘTI" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

⭐ValentinB_88⭐
[12.09.24 13:26:57]
»

Interesant. Mi-a tot apărut această locație prin feedurile de pe social media și am văzut mulți care se plângeau de prețuri. În primul rând prețul de intrare apoi costurile mâncării și a băuturilor, tu neavând voie să aduci ceva de afară.

O familie care merge aici în timpul weekendului trebuie să se pregătească cu cel puțin 350-450 de lei dar cum spuneai și tu, experiența este unică.

doinafil
[12.09.24 14:36:27]
»

Abia acum aflu de această plajă, deschisă în iunie 2024, și mă bucur că avem și noi, bucureștenii, unde să ne bălăcim vara ca la Mare!

Am tot căutat pe net să aflu în locul cărei platforme industriale a fost amenajată această plajă. Am aflat că acolo a fost LAROMET, care avea și o bază sportivă. Lăsarea degradării, după ce a fost vândută unei firme străine, s-a făcut cu acordul tacit al politicienilor de după anul 2000, care și-au băgat și ei sume frumoase în buzunare!

Felicitări pentru articol și poze!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[12.09.24 16:18:03]
»

@webmasterX: Poziționarea pe hartă este corectă.

Lagoon Park se află în apropiere de Petrom City și se poate accesa ușor cu autoturismul dinspre cartierul Dămăroaia sau șoseaua Străulești. Se poate ajunge și cu transportul în comun, în apropiere se află o stație de autobuz - 331B care face legătura între Petrom City și Piața Romană.

Mulțumesc pentru aprecieri.

adrianaglogoPHONE
[13.09.24 19:05:09]
»

@tata123 🔱: Tocmai ce a fost fiica mea cu cele doua fetite ale ei plus doua nepotele. Au fost incantati de acest loc. A fost premiu de consolare pentru copii, deoarece am anulat o iesire de 4 zile la mare, cu toata familia, din cauza vremii urate de la finele lui august.

Asa ca mi-a facut placere sa citesc acest articol.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[13.09.24 20:31:44]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Într-adevăr locul de agrement a fost foarte promovat în media și s-a discutat intens despre costurile de acces ori ale pachetelor oferite clienților.

Prețurile sunt mari, probabil e și un mod de a selecta clientela; chiar dacă nu ai voie să introduci alimente sau băuturi am văzut părinți care aveau la ei apă și sandvișuri pentru prichindei, deci nu au fost atât de drastici în aceste cazuri.

Mulțumesc pentru vizită. Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[13.09.24 20:36:34]
»

@doinafil: Eu citisem câte ceva la momentul deschiderii, dar abia la sfârșitul lui august s-a ivit ocazia unei incursiuni acolo. Și vorbim de suma minimă de acces la acea vreme - 100 lei un interval de 4 ore în timpul săptămânii - care ne-a permis însă să descoperim o „piscină” deosebită.

Am citit și eu despre fosta platforma industrială și modul în care a fost lichidată. Nu ar fi primul caz!

Mulțumesc pentru ecou și vot! Călătorii frumoase!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[13.09.24 20:43:32]
»

@adrianaglogo: Lagoon Park este un loc deosebit în momentul de față în peisajul piscinelor/ștrandurilor bucureștene. Mi-a plăcut această plajă urbană și am petrecut câteva ore frumoase în acest loc: plajă mai puțin, mai mult bălăceală. În câteva locuri se pot face fotografii drăguțe.

Mulțumesc pentru ecou și confirmări.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, doinafil, ⭐ValentinB_88⭐

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064606189727783 sec
    ecranul dvs: 1 x 1