ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.08.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 1 zile
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Aria Naturala Protejata Iezerul – Ighiel (După aproape 20 de ani)

TIPĂREȘTE

Am citit cu nesaţ, cele două review-uri deja postate despre acestă minunată locaţie, de colegii @danoradea aici şi @abbilbal aici, şi am şi intervenit prin ecouri, cu câteva completări.

Trebuie să vă spun că, am copilărit în această zonă, binecuvântată de Dumnezeu şi am fost de zeci de ori pe Valea Ighielului şi la Lacul Iezer (ambele făcând parte din aria protejată), atât la un grătar, în week-enduri, cât şi în drum spre stânele de oi, situate mai ales în zona Platoului Ciumerna, amplasat mai sus de lac, unde oile din zonă, erau urcate pe timpul verii la munte.

Am simţit că, mi-am trădat locurile natale, neprezentându-le prietenilor de pe AmFostAcolo, care poate doresc să le vadă şi deoarece-i spuneam lui @danoradea, într-un ecou, la review-ul său, că lângă lac există o rezervaţie de cerbi lopătari, cu primul prilej, am dat o fugă prin aria protejată, până sus la lac.

Din Alba – Iulia, distanţa este de circa 26-27 km. , pe traseul Alba Iulia – Miceşti – Şard – Ighiu – Ighiel, până la ieşirea din Ighiel, drumul este asfaltat (circa 17 km.), după care se continuă pe un drum forestier practicabil, gen macadam (cu piatră), abordabil şi pe timp de ploaie, fără riscul de a rămâne într-o băltoacă.

Peisajele din zonă sunt excepţionale, păduri de fag maiestuoase (cea mai înaltă zonă fiind pe la 920 metri) şi văi săpate atât de Valea Ighiel, cât şi de torentele de primăvară, în stânca calcaroasă, din care este constituit Masivul Trascău. Fauna este una diversă, de la cerb, lup, vulpe şi mistreţ, pădurile fiind foarte bine populate.

Faţă de ce ştiam eu în urmă cu (aproape) 20 de ani, am găsit Valea Ighielului parcă mai curată, mai puţin poluată (plină de gunoaie) şi mai puţin populată, cu cetăţeni ieşiţi la un grătar. Asta, cred că se datorează, mai ales faptului că, locurile în care pe vremuri te puteai aşeza, pe malul apei, au cam fost vândute de localnici şi s-au ridicat sute de case de vacanţă, astfel că, locurile libere sunt din ce în ce mai puţine. Oricum, am găsit şi când am fost eu (duminică 22.08.2010), destui oameni la grătar şi bere rece.

Lacul Iezer, este unul natural, format în urma unor alunecări de teren, în care s-a acumulat apa din topirea zăpezilor, adusă de pe versanţii din apropiere. Nu are deversare la suprafaţă, însă, se spune că, apa se scurge prin subteran, dând naştere pârâului Ighiel. Lacul este plin cu peşte, mai ales crap, pescuitul fiind permis cu Autorizaţie de la Regia Naţională a pădurilo. Când am fost eu, în cele două locuri, unde se poate ajunge la lac, pe lateral şi la coada lacului, erau destule undiţe lansate deja în apă.

Cabana Iezer Situată pe malul lacului, era pe vremuri loc de petrecere pentru activiştii de partid, dar după renovarea sa din 2003, a intrat în circuitul turistic, fiind clasificată la 2* şi administrată de Ocolul Silvic Alba Iulia. Am vrut să o văd duminică, am intrat în curte, l-am găsit pe pădurarul Anghel (pe vremuri îi ziceam Ceauşescu), care locuieşte lângă cabană şi lac şi are grijă de aceasta. Mi-a spus că, nu mă poate lăsa în interior fiind închisă, fără oaspeţi, dar mi-a spus că, are capacitatea maximă de cazare de 8 persoane (4 camere duble) şi poate fi închiriată, la sediul Direcţiei Silvice Alba (telefon 0258/812.138), la un preţ de 580 lei RON/noapte/cabană, în care intră accesul total la facilităţi (bucătărie, gaze-butelie, grup electrogen, cele 4 camere, apă caldă şi rece non stop), dar nu se asigură masa (nu-i totuşi de mirare dată fiind pustietatea în care-i situată).

Alte spaţii de cazare, nu există, pe toată valea, în afara acestei cabane, cele mai apropiate fiind în Ighiu, respectiv Pensiunea Terra Mythica click aici, despre care avem şi 3 impresii, pe sait click aici şi Hanul Sf. Gheorghe click aici

Am vrut să văd şi rezervaţia de cerbi lopătari, de care-i spuneam lui @danoradea, însă pădurarul mi-a dat vestea cea proastă, cum că, lopătarii au fost duşi în alte rezervaţii (ei nefiind prezenţi în mod normal în zonă), iar cerbii carpatini au fost eliberaţi de vreo 2-3 ani, în pădurile de pe lângă cabană. Sincer regret asta, deoarece-mi amintesc că, în copilărie, erau un punct de reală atracţie pentru toţi cei ce veneau în zonă.

Cei ce vor să meargă în zonă, trebuie să-şi ia cele necesare din Alba Iulia, sau de prin satele din drum, deoarece în zonă nu găseşti nici un magazin, bar, etc. Nu există nici energie electrică (casele de vacanţă din zonă fiind toate dotate cu generatoare), iar spre lac, eu pe Vodafone şi pe Orange, nu am avut semnal.

Aria protejată, despre care vă scriu, prin peisaje, posibilităţile de campare, aerul curat şi totodată apropierea de Alba Iulia, este foarte uşor accesibilă (noi am fost cu o Dacia Sandero – mulţumesc fratelo) şi o recomand tuturor celor ce-şi doresc să petreacă o zi (sau mai multe) în aer curat.

Nu am găsit nici o pagină web oficială, însă câteva date tehnice pot fi obţinute de pe saitul Primăriei Comunei Ighiu click aici

Rezervaţia naturală „Iezerul Ighielului" - se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 7 ha. Este o rezervaţie naturală cu caracter complex - floristică, geomorfologică, geologică şi peisagistică. Relieful este unul accidentat şi cuprinde o parte a brâului de calcare ce inconjoară Munţii Trascăului. Rezervaţia include lacul Iezerul Ighielului, care este un lac eutrof, cu o lungimede 450 m şi o lăţime de aproximativ 150 - 200 m şi o suprafaţă de 5,26 ha. O importanţă deosebită pentru rezervaţie o reprezintă floarea de colţ (Leontopodinum alpinum), întalnită pe un versant însorit, pe brane şi stanci golaşe.

Lacul Iezer-situat sub crestele Trascăului, acesta este situat la o altitudine de 925 metri. Lacul Iezer este cea mai mare dezvoltare pe calcare din România şi face parte din platoul calcaros Ciumerna, fiind amplasat la confluienţa unui manunchi de torenţi: Ciumerna, Striglau şi valea Albii, activi numai la topirea zăpezilor şi la ploi.

AmFostAcolo, de nenumărate ori, o să mai merg şi vi-l recomand şi vouă.


[fb]
---
Trimis de creivean in 25.08.10 21:45:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IGHIU [AB].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 8892 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrarea in Ighiel si implicit pe Valea Ighielului.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9700 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

17 ecouri scrise, până acum

zangela69
[25.08.10 22:06:53]
»

drumul acela de piatra merge pana la cabana? foarte interesanta zona, nu am ajuns inca , desi am cutreierat tara asta si in lung si in lat. Insa mereu afli despre noi locatii, si asa apar mereu planuri noi de vacanta si locuri noi de vizitat.

creiveanAUTOR REVIEW
[25.08.10 22:08:39]
»

Stai să vezi şi pozele, să-ţi dai seama că drumul este perfect practicabil.

georgiana
[25.08.10 23:21:33]
»

Superb! Deci... esti mot??

creiveanAUTOR REVIEW
[25.08.10 23:26:19]
»

Da, după mamă (care este din Câmpeni), iar ţara moţilor ţine până la Abdrud. Cei de la Zlatna la Alba Iulia, pe Valea Ampoiului sunt mocani. Nouă, celor din comuna Ighiu, nu ni se spune în nici un fel. Dar, pe linie maternă, sunt moţ.

biancuta
[25.08.10 23:45:05]
»

Sensibile randuri, @creivean, iar informatiile sunt foarte utile! Avem multe locuri frumoase, trebuie doar sa le descoperim!

cc_iordachescu
[26.08.10 07:31:35]
»

Superbă zonă şi frumos scris! Un SB cu toată admiraţia noastră!

magdalena
[26.08.10 08:20:37]
»

Ce locuri frumoase avem si noi si ma bucur nespus sa le descopar si eu citind aceste impresii!

Azi-noapte ma amageai cu Budapesta....

alinutzza140*
[26.08.10 10:08:54]
»

Habar nu aveam de aceste locuri. Foarte frumoase randuri si mai ales foarte frumoase locurile unde v-ati petrecut copilaria.

Alina Morar
[26.08.10 21:43:14]
»

Am fost, odata, invitati la o cabana la acest lac, dar nu am putut merge.

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[26.08.10 22:51:25]
»

Ah, cum mai rascolesti tu amintirile, draga @creivean!

Si noi am fost anul trecut la lacul Iezer, intr-adevar exact de 1 mai, cand am petrecut minunat la Ighiu, la Terra Mythica, precum bine aminteai... click aici

Si am ramas muti si fermecati de privelistea ce am descoperit-o acolo, de salbaticia placuta ce-am intalnit-o, de verdele crud, dar care din pacate era ,,intoxicat'' de fumul gratarelor. Aceasta priveliste m-a intristat, mai ales ca era ,,garnisita'', ca sa fie tacamul complet, cu manele ce rasunau intreaga vale...

Bineinteles ca am facut abstractie de acel ,,peisaj'' si am imortalizat pe retina frumusetea si farmecul lacului, s-am admirat cu mare placere acea cabana parca desprinsa din poveste.

Multumim pentru detalii si peisajele superbe!

Si votul al 12 lea la merge pe nocturna direct la Oradea. Felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
presario
[28.08.10 22:33:39]
»

Deci aici a facut Dom' Profesor instructajul.

Felicitari pt review !

creiveanAUTOR REVIEW
[28.08.10 22:40:35]
»

Mulţumesc vecine (nu de bloc, că eu stau la casă, aviz suspicioşilor).

krondia*
[29.08.10 22:34:01]
»

Un review foarte bun şi foarte bine scris. Adăugat la Favorite pentru o viitoare vizită în zonă care sper să fie cât de curând. Felicitări!

danoradea
[30.08.10 12:14:54]
»

Superba zona si foarte bun review-ul, mi-ai rascolit prin amintiri, sper ca anul viitor sa reusesc sa ajung din nou aici.

abbilbal*
[15.09.10 11:10:44]
»

Te salut vecine, chiar dacă nu ne cunoaştem şi bine ai revenit pe meleagurile natale, chiar dacă nu pentru mult timp.

Sălbăticia muntelui rămâne frumoasă indiferent unde se află. Şi cine pleacă în drumeţie la munte nu trebuie să se aştepte la prea multe. E bine când găseştre o cabană cu prici, unde să se adăpostească pe timp de noapte. De mâncat să scotocească prin rucsac şi sigur va găsi.

steven_r
[10.04.11 04:37:22]
»

@creivean, felicitari pentru acest deosebit articol, intamplator l-am gasit cautand imagini cu lacul Iezer, si am gasit mai mult decat atat. Ma refer la fotografia 08, unde ai zis ca "Initial am crezut ca s-a deschis vreo pensiune, cu casute, bar- restaurant. Am intrat, dar este cu circuit inchis (nu stiu cine-i proprietarul) ". Din fericire, pot sa iti spun eu cine este proprietarul, este Asociatia "Centrul Crestin Flacara Inchinarii" din Alba Iulia, iar terenul si cabanele sunt folosite pentru tabere de tineret pe timpul verii. Daca doresti sa afli mai multe detalii despre acest aspect, scrie-mi te rog pe mail sau poti vizita site-ul

http://www.flacarainchinarii.ro. Din cate am inteles esti localnic din Ighiel, ma bucur ca intr-un fel si eu ma trag de prin partea locului, mama fiind de loc din Telna. Iti doresc toate cele bune si sa auzim de bine. Stefan.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
creiveanAUTOR REVIEW
[10.04.11 07:22:45]
»

@steven_r

Mă bucur că ţi-au plăcut rândurile mele. În fond pentru asta au fost scrise. Şi pentru ca acest colţ de ţară, excepţional să fie cunoscut de cât mai multă lume.

Mă bucur să văd ce faceţi voi acolo cu tinerii, dar nu am nevoie de mai multe detalii, deoarece eu am unde sta când ajung în zonă. La părinţi în Ighiu.

Să ne auzim cu bine!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abbilbal*, Alina Morar, alinutzza140*, biancuta, dananecula, danoradea, georgiana, magdalena, steven_r, zangela69
Alte impresii din această RUBRICĂLacul Iezer (Ighiel):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073024034500122 sec
    ecranul dvs: 1 x 1