Canionul Matka - prilej excelent de evadare din Skopje

TIPĂREȘTE

Dacă tot ești în Skopje și ai timp de mai multe vizite, musai să o iei spre Canionul Matka, săpat în stânci de apele râului Treska după o muncă asiduă de milenii.

Se află la 18 km de Hotel Arka, pe un drum ce te duce din centru spre suburbii pe una din străzile principale ale capitalei nord macedoniene, iar după ce parcurgi încet șoseaua pe patru benzi faci, la un moment dat, stânga.

Drumul e pigmentat de harababura traficului rutier: treceri pe roșu, virări la stănga de pe prima bandă ce îți taie pur și simplu calea de nu ești atent și lipsa oricărei intenții de semnalizare a multora dintre șoferii locali.

Șoseaua este înghesuită și aglomerată până în prima localitate, apoi o parcurgi cu ușurință ghidându-te după marcajele bilingve și te conduce până în prima parcare, acolo unde majoritatea turiștilor lasă să se odihnească mijloacele de locomoție motorizată.

Centrul de vizitare e închis lunea. Iar noi am fost pe acolo taman în prima zi a săptămânii…

Ai posibilitatea să mai înaintezi cu autoturismul câteva sute de metri până la intrarea în canion, dar ai venit aici pentru o plimbare. Cred că unii ar fi intrat cu mașina – de era posibil – și pe cărăruia pedestră.

Traseul pornește din parcare. La cât e de vizibil și bătătorit nici nu e nevoie de marcaj. Te iei după cei ce se află înaintea ta, îți potrivești mersul cu al lor sau îl parcurgi în ritmul tău.

Prefer să nu am pe nimeni în fața mea în asemenea momente de relaxare – adică să merg eu în spatele lor – din motive ce țin de simțul olfactiv. Unii fumează iar destul de mulți fac anterior drumeției o adevărată baie cosmetică, aromele diverselor parfumuri surclasând pur și simplu cee ace ne oferă natura în dărnicia ei măreață.

În imediata apropiere a parcării găsești o zonă ceva mai plată, amenajată pentru un scurt traseu cu caiacul, apoi drumul devine mai strâmt, paralel cu albia râului, ambele arătându-ți calea către pontonul bărcilor ce te transportă până la Peștera Vrelo ori altele mai mici și al caiacelor ce pot fi închiriate pentru o plimbare pe apa verde. Pe aceleași coordinate o iei și spre hotelul aflat lângă minidebarcader.

Barcagiii nu preau aveau clienți în ziua drumeției noastre, însă dacă dorești să vizitezi peșterile e musai să apelezi la serviciile lor, acestea fiind accesibile doar de pe apă. Le plătești 400 denari o cursă, iar dacă vrei să plutești cu un caiac achiți 150 denari pentru 30 minute sau 300 denari pentru 60 de minute la proba single sau 250 denari pentru 30 minute și 500 denari pentru 60 minute dacă împarți ambarcațiunea cu încă cineva.

Pentru a ajunge la toate cele enumerate anterior e musai să treci pe o aleea pietruită care, parcă, devine puțin gâtuită când se strecoară prin preajma microhidrocentralei a cărei construcție a creat acest paradis natural.

O senzație plăcută ai când pășești pe drumul ce șerpuiește de la mica bisericuță spre frumoasa terasă a restaurantului amenajată deasupra apei, cu un perete montan cenușiu pe o parte și aranjamente florale compuse din mușcate magenta și ghivece de verdeață pe cealaltă parte, așteptat fiind în capăt de indicatoare geografice înspre mari orașe și distanțele pe care le-ai avea de parcurs ca să le vizitezi (Barcelona, Rio de Janeiro, Panama, Tokyo, Paris).

Nu arătăm niciun interes pentru vreunul dintre ele – momentan, că o parte dintre ele se perindă prin visele noastre de ceva vreme – și înaintăm în pas de turist către poteca ce devine mai îngustă și începe a se gudura pe lângă poala muntelui, astfel încât acesta, într-un semn de mărinimie, se lasă cioplit pentru a permite celor interesați să își minuneze ochii cale de încă vreo câțiva kilometri, pe albia apei.

Ai noroc cu balustrada montată întru sprijinul celor ce se deplasează mai anevoie și a celor gură cască ce se zgâiesc pentru a surprinde cele mai deosebite cadre foto, altfel te-ai putea prăvăli în apa de dedesubt.

Doar că această construcție metalică te protejează pe unele porțiuni de traseu, pe altele te descurci singur… Așa că, atenție! Sincer să fiu, în vreo două locuri mi-au tremurat și mie genunchii, locul de călcat fiind cam de dimensiunea a două tălpi marimea 43 puse una lângă alta.

Traseul realizat în prima parte pe un cadru metalic acoperit cu pietre și ciment continua cu o potecă de pământ, mult mai comodă, după care starea lui se schimbă brusc și înaintăm cu greu printre arbuști, care atentează serios la fața și picioarele descoperite.

Ieșirea în natură, mișcarea și cadrul natural superb contribuie la petrecerea unei jumătăți de zi într-un mod extrem de plăcut.

Poți observa câteva căsuțe pe malul opus al râului, pitite între stânci ce ajung până pe mal, și încadrate de copaci și sălcii ale căror plete se scaldă în apă, amenajări la care poți ajunge doar cu barca. Sunt așezări idilice!

Dacă privești pereții canionului ai senzația că ghearele unui urs au încercat să îl agate, să ridice muntele dar l-au scăpat.

După 5 kilometri și 103 minute de mers facem stânga împrejur și ne întoarcem. În a doua jumătate a traseului am mai întâlnit doar o familie din Brașov și patru tineri macedonieni gălăgioși, localnici zic eu, care se îndreptau undeva mai departe de distanța parcursă de noi. Aveau plăcerea să arunce bolovani în apă de la înălțimea la care ne aflam și nu mi-a rămas decât să sper că prăvălirea în apă se va rezuma doar la asemenea obiecte și nu o să aibă în vedere trupuri umane…

Din moment ce am apucat să vă relatez povestea asta, intuiți că am scăpat teferi!

Revii la ponton pe același drum și ai ocazia să privești peisajele și dinspre amonte, să faci fotografii din care să reiese excelenta amplasare a hotelului și debarcaderului.

Pentru o evadare din oraș sau pentru o haltă de 3 ore către alte destinații din Macedonia de Nord, Canionul Matka reprezintă un prilej excelent de dezmorțire, de savurat priveliști minunate și de alimentat plămânii și sufletul cu bogățiile puse gratuite la dispoziție de natură.

---

VIZUALIZĂRI: 7396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI