Repere rhodosiane: fortificaţiile şi Palatul Marilor Maeştri (I)

TIPĂREȘTE

Despre oraşul vechi s-au scris reviewuri foarte documentate şi complete, dacă ar fi doar să amintesc de Zuftim, Irinad, Rodel. Pentru insula Rodos au postat reviewuri excelente Iulian68, Chucky, Teoanca dar şi alţii. Nu e cazul să repet ce au scris ceilalţi ci să mă limitez la câteva obiective despre care s-a scris mai puţin.

Foarte succintă punere în temă.

Fără câteva cuvinte despre istoria cetăţii nu putem înţelege organizarea ei sub cavalerii ioaniţi în Evul Mediu. Statul Rodos cu capitala la Rodos s-a format. prin unirea a trei oraşe din insulă în anul 408 î. Hr. Rodosul a devenit repede o mare aglomerare urbană cu aproape 100000 locuitori, cu comerţ, transport naval, artă şi cultură înfloritoare. În această perioadă s-a construit pe o colină templul Atenei Pilias, al lui Apollo Pythicul, un stadion, un teatru. Oraşul a fost construit cu străzi drepte şi intersecţii conturate de un arhitect de geniu din Milet. În anul 164 î. Hr. a devenit provincie romană. În această perioadă în Rodos a funcţionat o şcoală de oratorie în parcul Rodini v. aici unde au învăţat Iuluis Cezar şi Cicero. Rodosul a aparţinut Imperiului de Est până în sec. VII d. Hr. cand a fost cucerit de arabi. Aceştia l-au stăpânit până în anul 1309 când a fost vândut de un pirat cavalerilor ioaniţi. Ordinul Sf. Ioan cunoscut ca ordinul cavalerilor ioaniţi sau ospitalieri a fost fondat în Ierusalim în 1050 cu scopuri caritabile şi religioase. Cu timpul, în scop defensiv dar şi de luptă contra musulmanilor cavalerii au început să se organizeze militar. Simbolul lor este o cruce albă în opt colţuri şi mantie negră. După ce au fost alungaţi de musulmani din Ierusalim în 1187 şi apoi din Cipru s-au stabilit în Rodos până ce, după al doilea asediu al lui Soleiman Magnificul capitulează la 1 ian 1523, predau insula şi pleacă în Malta unde fondează ordinul cavalerilor de Malta. Ordinul ca şi comunitate condusă de un Mare Maestru era împărţit în opt limbi (secţiuni) după locul de baştină al cavalerilor: Castilia, Aragon, Franţa, Germania, Auvergne, Provence, Anglia, Italia. Această împărţire pe grupuri de cavaleri provenind din acelaş areal s-a menţinut în întreaga organizare a ordinului. Pe strada cavalerilor casele cu rol de han au inscripţionate emblemele fiecărei comunităţi iar fortificaţiile medievale erau şi ele împărţite în opt sectoare cu responsabilitate precisă de întreţinere şi apărare.

1. Fortificaţiile medievale ale Rodosului.

Am citit că zidurile cetăţii Rodosului se desfăşoară pe o distanţă de 4 km, că grosimea lor e de 12 m., că fâşia de pămînt între zidul interior şi cel exterior este de 30-40 m şi adâncimea şanţului sub nivelul cetăţii de până la 20m. Am vrut să văd cu ochii mei. Am intrat pe o străduţă cu câteva cafenele şi în câteva minute trecând printr-o deschidere, am ajuns într-un décor medieval cu turnuri şi bastioane, cu ziduri înalte de piatră inscripţionate din loc în loc cu crucea cavalerilor ioaniţi şi cu blazoanele Marilor Maeştrii... Faţă de forfota de turişti, vânzători, tarabe din interiorul oraşului medieval, aici timp de o oră şi jumătate cât a durat promenada ne-am întâlnit doar cu cateva persoane. Am fost fascinaţi de soliditatea zidurilor, de podeţele de piatră suspendate prin care cu 20 m mai sus decât locul unde eram, se intra din oraşul nou în cel vechi. Am parcurs cei patru kilometri simţindu-ne pierduţi între braţele unei cetăţi cum numai în cărţile de poveşti am mai văzut. Pe bună dreptate a fost clasificată ca cea mai mare şi bine conservată cetate medievală ceeace i-a adus includerea în patrimoniul mondial UNESCO. În timpul Marilor Maeştrii Heredia şi Naillac- sfârşitul sec. XIVşi începutul sec XV-, zidurile unei foste cetăţi bizantine ruinate au fost modificate sau construite din nou din temelii pentru a constitui un sistem defensiv complex şi de temut. Cele 11 porţi de intrare în oraş erau dublate sau triplate cu altele, podurile erau mobile, meterezele aveau căi de apărare toate fiind dispuse pe perimetrul bine supravegheat şi apărat, lung de 4 km.

Era perioada în care artileria modernizase războaiele tradiţionale şi asta făcea necesară plasarea pe ziduri din loc în loc a unor guri de foc. Cunoscătorii ştiu denumirea şi apartenenţa fiecărui bastion sau turn, pot identifica după heraldica de pe ziduri, cărei ˝limbi˝ îi aparţinea. Dealtfel fără a avea cunoştinţe de specialitate remarci diferenţa de stil între diverse tronsoane ale zidurilor de fortificaţie. Aşezarea cetăţii la mică distanţă de port făcea aproape imposibil atacul dinspre mare. Cavalerii ioaniţi au rezistat asediului lui Mahomed al II lea din 1480, un rol important în apărare avându-l şi fortăreaţa Agios Nicolaos de pe dig. Şi totuşi după un asediu de şase luni al lui Soleiman Magnificul în fruntea unei armate de 100000 de oameni, în urma unui act de trădare, cetatea medievală din Rodos a capitulat în faţa otomanilor la data de 1 ian. 1523. Puţinilor cavaleri ioaniţi rămaşi în viaţă li s-a permis să-şi ia în 30 de corăbii avutul, arhivele, obiectele de cult cât si preţioasa icoană a Fecioarei de Felimiros. La plecarea ioaniţilor, Soleiman Magnificul le-a organizat festivităţi ca semn de apreciere şi respect pentru vitejia cavalerilor. Fortificaţiile medievale au fost restaurate în jurul anilor 1930 sub ocupaţia italiană din1912-1945.

2. Palatul Marilor Maeştri.

Se poate accesa fie urcând strada cavalerilor din apropierea pieţii Ippokratous, fie prin poarta Amboise.

-Strada cavalerilor (Odos Ippoton) păstrează aspectul de acum 7-800 de ani fiind cea mai bine conservată stradă medievală din Europa. Pe o lungime de 200m şi o lăţime de 6 m are trotoare înguste şi paviment de pietre mici rotunde pentru care trebuie să ai încălţămintea adecvată. Pe această stradă fiecare ˝limbă˝ avea un han care era şi sediul comunităţii. În acest han cavalerii de aceeaşi obârşie dormeau, luau masa şi se întruneau sub conducerea unui judecăor ales care era în subordinea directă a Marelui Maestru. Judecătorii primeau alimente şi sume de bani necesare funcţionării hanului. Ioaniţii aveau domenii în toată Europa ale căror produse le valorificau. Ei beneficiau şi de donaţii de la biserică, administraţiile oraşelor şi persoane private. Hanurile sunt aliniate pe cele două părţi ale străzii şi după blazoanele inscripţionate în zid deduci cui aparţineau. Aici este Collachium, cartierul medieval al cavalerilor şi fiecare limbă avea hanul ei. Din panoul pozat şi din fotografiile pe care le-am ataşat se poate urmări dispunerea hanurilor. Urcând panta am admirat şi identificat după inscripţii şi blazoane hanul Italiei, al Franţei, Provence, Spania iar în faţa palatului Castello, logia Sf. Ioan. Astăzi clădirile aparţin în mare parte Muzeului de Arheologie a cărui construcţie şi grădină ocupă cam o treime din stradă

-Poarta Amboise construită de Marele Maestru cu acelaş nume este cea mai apropiată de palat. În faţa ei este un pod cu arcade peste un şanţ larg de apărare după care urmează două turnuri masive cilindrice. În scop defensiv între şanţul de apărare şi palat sunt patru porţi separate de curţi interioare şi alte fortificaţii. Întrarea în palat era inexpugnabilă şi trebuie amintit că cetatea nu a fost cucerită ci a capitulat în urma unui asediu lung care a lăsat-o fără cele necesare traiului.

-Palatul Marilor Maeştrii se spune că a fost construit pe locul unui templu dedicat lui Helios unde ar fi fost amplasat şi colosul din Rodos (una din variante). Clădirea are formă dreptunghiulară cu latura de 80m şi este înconjurată de o curte pavată cu plăci de marmoră. Numai intrarea palatului este originală şi se află între două turnuri crenelate. Restul palatului a suferit mari stricăciuni cu ocazia exploziei în 1856 a unui depozit de muniţii situat în apropiere, în biserica Sf. Ioan (reconstruită la malul mării sub numele de Evanghelismos). Palatul a fost reconstituit de italieni în 1937. Se dorea o reşedinţă pentru Victor Emanuel al II lea şi Mussolini. Parterul palatului în trecut era ocupat de bucătării, magazii şi birouri. Italienii l-au recompartimentat şi în arcadele care dau spre curte au fost aşezate statui ale împăraţilor romani descoperite la Kos. O scară monumentală de marmură duce la camerele de la etaj dar sub ea este o bazilică sobră în care se află copia statuii lui Agios Nikolaos de Donatello. La etaj sunt săli superbe cu mozaicuri originale paleocreştine sau bizantine, unele din ele dând denumirea sălilor, de ex. sala Meduzelor, sala Tigrului. Sala Trofeului şi-a luat numele de la un trofeu roman de marmoră descoperit în sec. I î. Hr în necropolele rodeziene. Cel mai apreciat exponat este Lacoon şi fiii săi strangulaţi de şerpii trimişi de Posseidon, copie după celebra statuie din Vatican şi care este considerată capodopera sculpturii antice. Alte săli importante sunt Sala Coloanelor, Sala celor Nouă Muze cu un mozaic din sec I î. Hr şi un altar în locul căruia iniţial a fost amplasat tronul regelui Victor Emanuel II. Am văzut şi biroul fostului guvernator al insulelor dodecaneze, sobru şi întunecos. Mobilierul cu care sunt decorate câteva săli este comparabil cu cel al marilor palate şi muzee din Europa. Pe lângă pereţi sunt expuse vase chinezeşti, japoneze, musulmane vechi dar care au fost aduse spre decorarea palatului renovat de italieni. Ce m-a impresionat deosebit a fost desenul de pe pereţi din toate sălile în dreptunghiuri colorate ocru şi maron... După ce am făcut câteva poze, uitându-mă în obiectiv am văzut tot timpul o cuadratură colorată. Pentru un minut am crezut că am dereglat aparatul foto. Palatul Marilor Maeştrii doar ca amplasament şi construcţie se referă la Ordinul Cavalerilor Ioaniţi. Astăzi este un muzeu de primă clasă intrat ca şi întreaga cetate a oraşului vechi în patrimoniul mondial UNESCO din 1988.

- va continua-

---

VIZUALIZĂRI: 2992 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI