Intalnire cu Dracula - sperietura haioasa

TIPĂREȘTE

Imi cer scuze celor care sperau sa gaseasca un review complet care sa furnizeze cat mai multe date despre hotelul in cauza, conditii de cazare si servicii, insa ceea ce o sa cititi in randurile de mai jos face parte din asa-zisele “excursii optionale”, daca poate fi vorba de asa ceva cand discutam despre un hotel din Romania.

Mai fusesem prin pasul Tihuta in urma cu aprox 16-17 ani. Eram in scoala generala si la Piatra Fantanele se tineau concursuri de schi la nivelul scolilor din Bistrita-Nasaud, printre concurenti ma aflam si eu. Acum, dupa toti acesti ani, eram din nou in zona, de aceasta data sa-mi vizitez parintii, asa ca ne-am zis ia sa mai vedem ce se mai intampla prin pasul Tihuta. Stiam ca este ceva in legatura cu Dracula, ceva ce se poate vizita, si daca este de vizitat, hai si noi. Doar eu cu sotia in prima faza, dar am sunat un prieten si l-am intrebat daca nu are chef de o plimbare, asa ca a venit si el.

In Piatra Fantanele se ajunge relative usor, din Bistrita o ţii tot inainte pe DN17 spre Vatra Dornei. Drumul este ca in palma, asfaltat relativ recent si multe portiuni in linie dreapta, este recomandat sa fii cat mai atent la vitezometru pentru ca politzaii stau la pescuit cu radarele, avand in vedere conditiile de drum care de obicei iti permit sa accelerezi mult peste limita permisa de lege.

Iata-ne in fatza la Hotelul Castel Dracula. Ne uitam pe acolo... cateva masini, in rest destul de pustiu. Nici urma de zarva pe care o stiam eu de cand eram elev si mergeam la concursuri. Ne intrebam ce o fi de vizitat pe aici, si stand in fatza hotelului, pe un deal la aprox 1 km departare se vede ceva ce aducea cu un castel. “Uite, acolo o fi”. Ok, hai sa mergem. Trecem prin niste gradini, sarim niste garduri, urcam dealul pe zapada inghetzata care ne tzinea fara probleme, si dupa aproximativ 15-20 min de urcat panta nu foarte abrupta a dealului, ne dam seama ca de fapt ne apropiem de un fel de biserica. Mai, sa fie, cred ca am gresit adresa. Ajungem la fatza locului... o manastire. Niste maicutze se intorceau de la ceva cumparaturi, insa manastirea era in reparatii/renovare, nici vorba de a fi deschisa pentru vizitat, si desigur... nicio legatura cu Dracula. Vadit dezamagiti o luam inapoi. Coboratul a fost mai lejer, dar oricum nu ne-am plans, demult nu mai facusem o asa plimbare la o asa temperatura (erau aprox minus 10 grade).

Ajunsi din nou in fatza hotelului, n-am mai stat pe ganduri, am intrat inauntru si cu toate ca pare aiurea, pur si simplu am intrebat ce este de vizitat referitor la Dracula, pentru ca stiam noi ca ceva-ceva trebuie sa fie. Ni s-a raspuns foarte prompt ca desigur, se poate vizita camera lui Dracula, costa... nu-mi mai amintesc, oricum un pretz modic, ceva de genul 3 lei sau 5 lei de persoana. Am achitat si ni s-a spus sa asteptam putin, Dracula se pregateste sa va primeasca. Dupa nici 5 minute de asteptare, aceeasi domnisoara de la receptie a venit la noi si ne-a spus s-o urmam. Am iesit din receptie pe un hol, si am ajuns la un alt coridor, mai ingus. Am inceput sa coboram pe niste trepte si pe masura ce coboram, coridorul devenea din ce in ce mai stramt, scarile se transformasera in niste trepte de lemn destul de subrede, care scartzaiau, pereţii din ce in ce mai invechiţi si lumina naturala aproape ca disparuse. Imediat domnisoara ghid a aprins o lumanare si am continuat s-o urmam. Holul acum devenise intunecos, fara nicio sursa de lumina naturala sau artificiala, noroc cu lumanarea care parea ca ne calauzea spre un alt taram dintr-o cu totul si cu totul alta lume. Ajungem int-un final intr-o camarutza de aprox 15mp si calauza incepe sa ne povesteasca despre viatza lui Dracula, cum, cat, unde a trait, si cu ce ocazie a ajuns prin zona Tihutzei. Noi, destul de inmarmuritzi si de miraţi de atmosfera de film horror in care ne-am trezit subit, la nici 3 minute de cand asteptam in fotoliile din hol, nu prea eram atenţi la ce zice calauza noastra. In mijlocul camerei era un sicriu acoperit, iar pe peretzi erau desene care il reprezeltau pe Dracula in timp ce se infrupta cu sange proaspat din gatul unei fete tinere. La un moment dat ghida temina textul si ne intreaba „ce ziceti, sunteti curiosi sa vedem daca este acasa? ”. „Da, cum sa nu, ia sa vedem”. Ea: „sigur, sunteti siguri ca doritzi asta? ”. „Pai... doar n-am venit pana aici degeaba”. „OK! ” Si tipa se apleaca si ridica capacul de pe sicriu. Exact in aceeaşi fractziune de secunda din sicriu se ridica o momâie imbracata intr-o mantie lunga si neagra, mi se pare ca si pe fatza avea o masca destul de reusita. A scos si un sunet specific scenelor din filmele de groaza si in secunda urmatoare eram cu totzii in bezna. In saritura lui din coparseu stinsese lumanarica ghidei, singura noastra sursa de lumina, dupa care disparuse pe uşa lasata deschisa de ghida. A fost un moment destul de interesant, nu pot spune ca m-am speriat pentru ca eu stiam la ce sa ma astept, de la cineva care fusese pe-acolo si imi povestise mai demult, dar sotia chiar a tras o sperietura. Din fericire domnisoara nu ne-a lasat sa orbecaim prea mult, la cateva secunde dupa iesirea lui Dracula din sicriu, ne-a aprins becul. Desigur, camera era dotata cu un bec si cu un intrerupator, dar pe aceste aspecte le descoperi doar la final, dupa sperietura-cheie. A mai fost o faza haioasa: dupa iesirea din camera cu sicriul, Dracula se ascunde intr-un locaş special din perete, iar la iesire face tot posibilul sa te mai sperie inca o data. Ieseam incet cate unu din camera, incepem sa mergem pe coridorul intunecos si nevasta-mea se trezeste ca ceva o trage de un picior. Sigură fiind ca ca eu sau prietenul meu avem chef de chef de bancuri, nu s-a speriat in prima faza. S-a intors si a scos un “hai ma ca nu ma mai spe…. ” însa adevarata sperietura a venit abia acum, cand s-a intors si a vazut ca nu e nimeni langa ea, noi eram cativa metri mai in spate, urmati de ghida. A fost haios, eu chiar aveam la mine o mini-lanterna pe care o port in borseta si cu care am reusit sa-l demasc pe “Dracula”. Statea pitit in locasul special din perete si printre scandurile detasabile am reusit sa-i vedem ghiarele si sa-i auzim mârâielile.

La iesire am cautat o pizzerie sa mâncam, ne obosise intalnirea de gradul patru. Dar cum nu cunosteam zona si nici nu prea aveam de la cine sa cerem indrumari in acest sens, am venit si am mancat la o pizzerie din Bistrita.

---

VIZUALIZĂRI: 6080 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI