Prin Muntii Rodnei: Traseu Alpina Blazna - Vf Cobasel - Vf Rosu - Vf Ineut

TIPĂREȘTE

Anul 2020 nu a început tocmai cum ne așteptam în materie de vacanțe și excursii, dar în ultimii ani am descoperit muntele și am decis că odată cu încheierea stării de urgență, cu prima ocazie să facem o drumeție în Munții Rodnei.

Zona Ineu era de ceva timp pe lista noastră, am mai explorat Munții Rodnei, dar partea dinspre Borșa, Cascada Cailor, Lacul Stiol –în 2019. Așa că odată cu “relaxarea măsurilor”, nu ne-am putut abține să nu facem această drumeție. Știind că este un traseu destul de lung și obositor, am decis să ne luăm o seară de cazare, pe 30 mai, la Complexul Alpina Blazna, și să pornim pe traseu în 31 mai, dis de dimineață, la răsăritul soarelui. Dar cum vremea în weekendul 30-31 mai a fost foarte capricioasă, și prognoza dădea 40% șanse de ploaie în 30 și 80% în 31 mai, am decalat cu o zi urcarea pe munte, și am zis că o să ne odihnim la Alpina Blazna după ce coborâm.

Zis și făcut, la ora 5 am pornit din Cluj, și după un drum de 3 ore, pe ruta Cluj-Dej-Năsăud-Șanț, am ajuns la Complexul Alpina Blazna. Urcarea spre cabană se face din localitatea Șanț, pe un drum de pământ și piatră în lungime de 6 km, practicabil cu orice mașină. Așa că am ajuns la ora 8 în parcarea cabanei, la cota 1100, am lăsat mașina, și echipați și cu harta în mână am luat-o pe traseul marcat cu cruce albastră.

Vremea părea să țină cu noi, erau aproape 10 grade la cabană, niște nori împrăștiați și un pic de ceață, dar fiind dimineață am sperat că aceasta va dispărea. Așa că, după atâtea luni de stat în casă, și cu o condiție fizică nu în cea mai bună formă, am decis să atacăm muntele. Traseul începe din curtea complexului, de la baza pârtiei de ski, fiind marcat pe fiecare stâlp de electricitate. Urcarea pe pârtia de ski este destul de abruptă, noi am luat-o tare și ne-a amintit că am cam neglijat condiția fizică în lunile de “izolare”. Urcând pârtia de ski, după 500 m, traseul o ia la dreapta și ajungi aproape de Cabana Diana (a lui Dorel), singura cabană turistică aflată pe o culme sudică în Munții Rodnei. Privind spre cabană, am observat vreo 3 dulăi fioroși care dădeau să fugă lătrând spre noi, ne-am speriat un pic, dar s-au oprit, probabil doar ne-au “avertizat”să stăm departe de proprietate.

Cabana rămâne în partea dreaptă, și traseul continuă cu o urcare mai domoală pe o pajiște pe care am întâlnit câteva vaci cu viței, numai bune de pozat. Tot după cabană se află și un izvor de unde se pot face provizii de apa, dar noi eram deja cu câte 2 litri de apă în ghiozdan, așa că nu a fost nevoie.

O primă răsplată a efortului am avut-o în șaua aflată în nordul Vârfului Stăniștea, de unde se vede Muntele Curățel, și trioul de de “piramide”Vf Rosu, Vf Ineuț și Vf Ineu. Apoi poteca intră pentru câteva sute de metri în pădure, o pădure deasă de conifere, cu o potecă îngustă, și întâlnim și niște scări de piatră de pe care avem iarăși o priveliște către partea vestică, înspre Valea Vinului. La ieșirea din pădure se află un mormânt cu o cruce, la care am poposit și am făcut o pauză un pic mai lunga să ne tragem răsuflarea.

Fiind deja pe creastă, vântul a început să prindă putere, și temperatura să scadă, așa că geaca care până atunci era în ghiozdan, am luat-o pe noi. După ieșire, urmează o zonă mai plată și poteca care duce spre primul vârf, și anume Vf Cobășel. În stânga potecii se află și câteva stâne, undeva în vale la câteva sute de metri în jos (Stâna Sălhuța, Stâna Poiana Rotundă). La întoarcere în acea zonă s-a apropiat un câine spre noi, dar cu gânduri pașnice :).

Urcarea spre Vârful Cobășel din acest punct nu este foarte dificilă, și se ajunge destul de ușor la cei 1835 de metri din vârf. Aici deja am fost întâmpinați de o priveliște superbă cu cele “3 piramide”, Roșu, Ineuț și Ineu, ultimii doi fiind acoperiți cu zăpadă. Norii veneau și plecau, în interval de câteva zeci de minute nu se mai vedeau vârfurile, apoi era iarăși soare și aveai o priveliște superbă.

De pe Vârful Cobășel urmează o mică porțiune de coborâre, apoi o urcare destul de grea spre Vârful Roșu, la cei 2113 metri. Fiind la o astfel de altitudine, nu mai întâlnim pădure sau vegetație înaltă, iar vântul devine din ce în ce mai puternic și mai rece. Vrem să facem o mica pauză să mâncăm un sandwich, dar cu greu găsim un loc lângă o stâncă, să fim feriți de vântul aspru. Deja întâlnim mici petece de zăpadă, care ne pregătesc pentru “iarna ce urmeaza”de pe Ineuț. De pe Vârful Roșu priveliștea este de vis, în dreapta se observă Munții Suhardului și drumul ce duce spre Pasul Rotunda, în stânga se vede creasta Ineuțului și Ineului, și avem și momente în care zărim și Pietrosul Rodnei. Deși vântul bate cu putere, pe Vârful Roșu am avut parte și de mici reprize de soare.

De pe Vârful Roșu, traseul coboară pe o șa, destul de îngustă și periculoasă, mai ales că deja zăpada era depusă tot mai tare. Trebuie avută mare grijă și atenție deoarece atât în stânga cât și în dreapta prăpastia e adâncă, și un pas greșit poate duce la probleme. Coborârea se face până la 2016 metri și parcă ne părea rău să coborâm atât, știind că avem să venim pe același traseu.

Vârful Ineuț era tot alb și deja poteca nu mai era așa de vizibilă, am început urcarea pe coama muntelui, și după vreo 10 minute ne-am lovit de prima furtună de zăpadă. Vântul a început să aibă o viteză de aproape 80 km la oră, ceața a coborât, ninsoarea era puternică și nu mai aveam nicio vizibilitatea nici spre Vârful Roșu și nici spre Ineuț-Ineu. Așa că am găsit o stâncă pe coama vestică și ne-am adăpostit după ea, în speranța că se va opri. După 15 minute, ca prin minune, norii s-au spulberat și soarele a început să-și facă loc. Deși se mai vedeau ceva nori negri în depărtare, am decis să continuăm spre Vârful Ineuț și acolo să luăm o decizie dacă mai mergem și spre Ineu sau nu. Urcușul a fost abrupt, deși nu mai ningea, temperatura era destul de joasă, în jur de -3C, zăpada aproape până la genunchi, și a durat destul de mult să ajungem în vârf.

Dar s-a meritat, priveliștea a fost superbă, în primele 10 minute am avut parte de soare, iar vântul parcă s-a domolit. Apoi de nicăieri au venit niște rafale de vânt foarte violente, aveam impresia că abia ne mai ținem pe picioare. Decizia de a nu continua spre Vârful Ineu era evidentă, zăpada creștea în dimensiune, iar norii parcă se tot adunau, și era și aproape ora 15:00. Vremea nefavorabilă a făcut ca traseul să dureze mai mult decât anticipam, precum și condiția noastră fizică din ultimele luni nu ne-a ajutat. Așa că ne-am mulțumit cu priveliștea spre Ineu, și ne-am promis că o să revenim să îl cucerim cu proxima ocazie.

Împinși de vânt și înfrigurați bine de tot am început coborârea, care s-a dovedit a nu fi deloc ușoară. Pietrele înghețate, stratul de zăpadă destul de consistent și coama abruptă cu o priveliște deloc plăcută în jos, te fac să fii extrem de precaut. Ajunși pe șaua dintre Vârful Ineuț și Roșu, a început din nou o furtună violentă, cu ninsoare și vizibilitate sub 100 metri. Știind că poteca din șa este extrem de îngustă și periculoasă, ne-am adăpostit sub o stâncă, în speranța că o să treacă. Acolo ne-am întâlnit cu un grup de 4 turiști care aveau în plan să urce și ei spre Ineuț, dar s-au răzgândit din cauza furtunii și mai ales că erau destul de slab echipați, iar temperatura era sub 0 grade. De data asta furtuna a durat ceva mai mult, cred că mai bine de o jumătate de oră, timp în care am socializat cu noii colegi de “refugiu”, dar nu am pornit până nu am avut o vizibilitate acceptabilă.

Drumul de întoarcere a fost pe același traseu, vremea s-a îmbunătățit, lăsând în urmă Vf Ineu și Ineuț sub o caldă mângâiere a soarelui, iar în jur de ora 19:30, după aproape 20 km parcurși și o diferență de nivel de 1400 m, am ajuns înapoi la complex rupți de obosiți, dar o oboseală din aceea plăcută care îți încarcă bateriile.

Recomand tuturor acest traseu, cu un echipament adecvat, neapărat mănuși pentru orice eventualitate (la noi problena a fost că nu ne mai simțeam mâinile de la frig și vânt), este un traseu mediu, chiar înspre dificil dacă vremea nu este favorabilă, dar peisajele de pe creastă sunt absolut senzaționale. Chiar dacă nu am ajuns și pe Vf Ineu, acest lucru ne motivează în plus să ne întoarcem și să îl cucerim, și să vedem și lacurile Lala Mic și Mare de aproape.

După frigul îndurat ne-a așteptat o cameră încălzită și curată la Alpina Blazna, despre care o sa vorbesc separat.

---

VIZUALIZĂRI: 7214 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI