La pas prin m-tii Rodnei, runda 2, de la Complex Borsa in Saua Gargalau

TIPĂREȘTE

Buna ziua din nou!

Asa cum am promis, am revenit cu al doilea traseu in frumosii munti ai Rodnei. Pe masura ce ti se descopera incepi sa te indragostesti de ei, mai ales ca sunt mai putin umblati si mult mai curati. Poate ca nu sunt asa semeti ca alti munti de pe la noi dar intinderea lor cu toate surprizele pe care ti le ofera, cu linistea si pacea care vine peste tine, te fac sa-i iubesti pe viata. Avem o tara atat de frumoasa si ma gandesc ca n-o sa-mi ajunga viata sa descopar toate minunile ei.

Desi obositi dupa traseul din ziua precedenta, de pe Pietrosul, la ora 8 dimineata am luat-o din loc de data aceasta din complexul Borsa pe langa telescaun in sus, cu gandul sa traversam muntele spre vf. Ineu si sa coboram la complexul Alpina Blazna. Inca nu ne invataseram minte din primul traseu si aveam impresia ca totusi putem traversa intr-o singura zi! Acum stim, ne-am inteleptit un pic, si am invatat ca m-tii Rodnei sunt mult mai intinsi decat par la prima vedere.

Am fi avut si varianta sa urcam cu telescaunul pana pe platoul de unde se impart traseele dar ni se spusese cu o seara inainte ca nu e sigur ca o sa porneasca daca nu are suficienti oameni care sa urce, asa ca noi in avantul nostru de a traversa muntele am zis ca nu asteptam pana la ora 9, sa pierdem o ora, asa ca am luat-o la pas drept in sus. Ca un facut, cand am ajuns in varf s-a pornit si telescaunul! Ne-am consolat si noi cu gandul ca nu am avut siguranta ca va porni si nu am fi vrut sa pierdem acel timp pretios de la 8 la 9!

La capatul telescaunului se afla si salvamontul si o intersectie de doua drumuri din care unul o ia spre minunata Cascada Cailor (cel din vale), iar unul (cel din deal) o ia spre Lacul Stiol. Noi am luat-o pe linie albastra spre Lacul Stiol. De pe traseul nostru am vazut totusi si Cascada Cailor si noua ne-a convenit asa pentru ca mai de la distanta am putut-o admira cu toata frumusetea ei si fara zarva hoardei care se indrepta spre cascada.

Dupa vreo 3 sferturi de ora am ajuns in poiana Stiol, unde parea ca suflasera toate vanturile si maturasera toate marcajele, c-am tot stat noi si niste polonezi, si ne uitam unii la altii, nestiind in ce directie sa o luam pentru ca linia albastra se evaporase. Era doar un marcaj cu triunghi rosu care venea din pasul Prislop si ducea pe la cascada pana la complexul Borsa.

Am stat noi si ne-am gandit un pic si logic era sa o luam in deal spre munte ca doar nu vroiam sa ajungem in Prislop si nici la cascada. Dupa cateva sute de metrii in care ne-am luat dupa altii ce pareau sa stie unde merg, am gasit in sfarsit si linia albastra dupa care ne ghidam noi si in scurt timp am ajuns la intrarea in parc de unde linia albastra mergea si spre lacul Stiol (sau Izvoarele Bistritei) si spre saua Galatului pe sub Musceta. In dreapta aveam rezervatia Piatra Rea cu cascada Cailor iar in stanga lacul, unul din cele mai frumoase lacuri glaciare pe care le-am vazut noi pana acum. Pana sa ajungem in saua Galatului am trecut pe langa locul numit La izvoare, niste mini cascade cristaline bune de pus in tablou.

Odata ajunsi in saua Galatului, unde nu incep sa se adune niste nori negrii si sa sufle un vant rece care numai a bine nu arata. Am mai apucat noi sa ajungem pana in saua Gargalau (la ora 11) unde ne-am oprit sa mancam, si s-a pornit o ploaie atat de rece incat imi amortisera varfurile degetelor de la maini, de nu le mai simteam. Ne-am uitat cu jind la tabla care ne indica spre Saua lui Putredul, unde ar fi trebuit noi sa ne indreptam, si am luat-o in viteza la vale printre vacile de pe culme, sa nu ne ajunga niscai fulgere, ca anul asta a fost de-a dreptul periculos pe munte din cauza vremii ciudate.

Si cum ne ciudeam noi uitandu-ne cu inima stransa inapoi spre munte si spre lacul pe care-l lasaseram in urma, dintr-o data s-au risipit norii si-a iesit un soare stralucitor de ne-a venit sa ne roadem unghiile de ciuda, dar fiind infrigurati ne-a picat atat de bine caldura ce daduse pe noi incat ne-am scos izoprenele si ne-am intins ca mustele la soare, multumindu-ne sa ne bucuram de crestele si de pacea si linistea din jur, fara sa fim dezamagiti ca nu ne-am atins tinta. La urma urmelor traseele pe munte sunt despre frumusete, liniste, pace sufleteasca, limpezirea gandurilor, incarcare cu energie pozitiva, si nu despre o cursa nebuna pe coame ca sa pontezi cat mai multe varfuri.

Pe la 13.45 am ajuns inapoi la telescaun goniti de a doua furtuna mult mai apriga ce se aduna din mai multe directii, si ca un facut chiar atunci s-a oprit telescaunul din motive de siguranta. A trebuit sa asteptam pana s-a oprit ploaia, vreo trei sferturi de ora, timp in care m-am minunat de unele domnite venite in pantofi de oras, unele chiar cu tocuri sa vada si ele cascada! Inca nu am reusit sa ma obisnuiesc cu din astea, inca ma mai minunez dupa atat timp. Stiu ca am spus ca m-tii Rodnei nu sunt circulati (asa este), dar traseul pana la cascada e unul mai domestic, asa ca poti sa intalnesti tot soiul de ciudatenii.

Daca pana la urcarea in telescaun eu eram cea curajoasa iar sotul cel fricos, dupa urcare sotul a prins curaj iar pe mine m-a apucat panica uitandu-ma la sistemul de prindere pe cablu, mai ales la trecerea pe langa stalpi, pur si simplu mi-a pierit graiul.

Chiar daca nici de data asta nu reusiseram sa traversam, dupa o pauza de o zi in care ne-am refacut puterile, am luat-o din nou la pas, de data aceasta de la complexul Alpina Blazna, ferm hotarati sa ajungem totusi pe Ineu, parca nu ne-am fi dus de pe munte fara sa-l vedem.

Va pup si ne revedem pe traseul de la Blazna la Ineu!

Ps- singurul refugiu pe care l-am intalnit in Toate cele trei trasee, a fost cel de sub vf. Ineu, asa ca nu va bazati pe refugii! Cel din Varful Pietrosul era dezafectat, nici macar nu se putea deschide usa.

---

VIZUALIZĂRI: 3299 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI