Din Borșa spre Pietrosul Rodnei

TIPĂREȘTE

Prima zi a lunii august ne-a îndreptat pașii spre o nouă drumeție montană, așa cum ne-am propus la începutul anului, să nu ratăm niciun weekend dacă avem posbilitatea să cutreierăm cărările munților noștri.

Pentru acest sfârșit de săptămană, am ales sa cutreierăm din nou Munții Rodnei, munți care ne-au ajuns la suflet prin peisajele și traseele superbe pe care le oferă. Și ce traseu să fie mai bun, decât cucerirea celui mai înalt vârf al Carpaților Orientali, Pietrosul Rodnei care se mândrește cu cea mai mare înălțime pe curba Carpaților, între Tatra Mare și Bucegi – 2303 metri.

Porniți la 5 dimineața din Cluj, am luat-o pe traseul Dej-Salva-Borșa, și pe la ora 8 eram ajunși la destinație. Oficial, traseul spre Pietros începe din centrul orașului Borșa, de lângă spitalul orășenesc, loc marcat cu indicatoare spre vârf. Dar cum drumul este asfaltat, se poate continua cu mașina înca 3-4 km până la Schitul Borșa Pietroasa de unde începe drumul forestier. Aici altitudinea este de 1000 m, fapt ce ne spune că avem cel puțin 1300 m diferență de nivel până pe vârf.

Mașina am lăsat-o în parcarea mănăstirii, și deja începea să se aglomereze, erau cel puțin 15 mașini deja în parcare, și înca tot se adunau, semn că o sa fie o zi aglomerată pe traseu. De la mănăstire, traseul e marcat cu linie albastră, practic este un drum forestier pe care nu ai cum să îl încurci. Încă de la început am văzut afiniș pe lângă potecă, cu afine mari și coapte, numai bune pentru “micul dejun” . După câteva popasuri în care ne-am oprit să ne înfruptam din fructele pădurii, cu gândul că la întoarcere o să luăm și la pachet, am înaintat pe drumul forestier, plin de turiști mai bine sau mai slab echipați, care aveau același obiectiv ca și noi, cucerirea vârfului.

După aproape 1 km, un indicator ne anunță că intrăm în Parcul Național Munții Rodnei, cu regulile aferente și o barieră este montată, pentru a împiedica accesul auto neautorizat. De aici drumul e șerpuit spre vârf, cu pădure de-o parte și de alta și cu mici ferestre prin care ni se arată orașul Borșa. Urcarea nu este foarte dificilă, dar este lungă si continuă, drumul nu ne dă nicio porțiune plată sau în coborâre. Încet ne dăm seama ca altitundea este tot mai mare, căci pădurea se transformă în jnepeniș, și că Stația Meteo Iezer este tot mai aproape. Înainte de stație găsiți un izvor chiar pe marginea drumului, cu apă rece și bună de băut. După izvor, o cruce ne anunță că muntele nu iartă pe cei care se avântă, și amintește numele a șase montaniarzi care și-au pierdut viața într-o avalanșă în anii ' 80.

Aproximativ în 2 ore și 30 de minute se parcurg cei 7 km între schit și stația meteo. Capătul drumului forestier ne răsplătește cu o priveliște superbă, cu masivul pietros si căldarea glaciară, și ne dăm seama că până aici a fost doar partea “ușoară” a traseului. Stația meteo e compusă din câteva clădiri înconjurate de un gard, semn că nu este de vizitat, dar sunt sigur că în caz de vreme rea primește turiști. Lângă stație e marcat și locul permis de campare care la întoarcere a fost ocupat de câteva corturi. Altitudinea aici este de 1760 metri, deci mai avem de parcurs cam încă 550 metri diferență de nivel în cei 3 km rămași.

De la stația meteo, poteca o ia prin jnepeniș apoi ajungi destul de repede pe malul lacului Iezer, lac de origine glaciară, cu apă rece și limpede. Deja pe malul lacului erau cel puțin 50-60 de persoane care se odihneau pentru urcarea susținută ce urmează. Am stat și noi pe malul lacului, ne-am bucurat de privelișea minunată cu zidul de pare aproape vertical care este de trecut pentru a ajunge în vârf. Deja cărarea începea să prindă contur, iar oameni care urcau toți in linie șerpuită, unul în spatele celuilalt, păreau niște furnici.

După aproape 30 de minute de odihnă și o sesiune foto binemeritată cu lacul Iezer ne-am făcut și noi curaj și am atacat curajos poteca. Aceasta începe prin stânga lacului, apoi după câteva sute de metri începe să șerpuiască pentru a mai domoli panta abruptă. Uneori am mai tăiat curbele pe “scurtături” care te îți pun toti mușchii la treabă și care îți amintesc că ești la 2000 m și că oxigenul e rarefiat, am ajuns cu pulsul la 195 bpm.

Cu cât urci mai sus, cu atât se vede lacul mai clar, în special forma sa, extrem de asemănătoare cu harta României. Cărarea îngustă plină de oameni, pe unii îi depășeam noi, alții ne depășeau, soarele ardea tare, însă temperatura era în scădere, iar briza răcoroasă parcă ne ajuta să avem un spor mai mare. După aproape o oră și 15 minute am ajuns pe coama muntelui, și aici peisajul te face să uiți de efortul depus.

Vârful cu refugiul e deja vizibil, și urcarea până la el se face în maxim 15 minute. Pe vârf aglomerație mare, cel puțin 30-40 de persoane, lumea vine și pleacă. După clasica poză cu tăblița care marchează cucericea vârfului (la care am stat la coada), am făcut un popas binemeritat să reperăm vârfurile și lanțurile muntoase care se văd de pe acoperișul Orientalilor. Ne-a ajutat și vremea bună, cerul senin, fără nori, iar vizbilitatea de ordinul zecilor, poate chiar sutelor de kilometri.

Orașul Borșa se vede perfect, inclusiv manăstirea la care am lăsat mașina, munții Ucrainei se văd în nord, cu Vârful Hovârla, cel mai înalt punct al Ucrainei. Înspre nord vest se vede Vișeul de Sus și cel de Jos, apoi Munții Maramureșului cu cât ne întoarcem mai la dreapta. Spre sud reperăm Munții Bârgăului și Călimanii în depărtare. Iar înspre sud-est și est, toată creasta Rodnei, cu Vârful Buhăescu care pare doar la o aruncătura de băț, urmat de Vârful Rebra, reperam și Gărgălăul, obiectivul de mâine, și undeva în depărtare Ineul, vârf pe care ne-am propus să îl cucerim luna aceasta.

Deja se aglomera tot mai tare pe vârf, și am decis să o luăm încet pe același traseu de întoarcere. Coborârea până la lac este destul de solicitantă, îți pune genunchii și gleznele la treabă, dar priveliștea spre lac merită orice efort. Se vede clar căldarea glaciară și îți dai seama ce minunății a putut face Mama Natură. Am mai făcut o mică pauză la lac, ne-am energizat cu ceva dulce și am luat-o la vale, pe lângâ stația meteo, pe același drum de întoarcere. Chiar dacă era aproape ora 4-5, încă era lume care urca, majoritatea cu planuri de înnoptare în cort.

Așa cum ne-am propus la începutul drumului, am făcut un popas mai lung în afiniș, ne-am golit bidoanele pentru apă și le-am umplut cu afine. În aproape o oră am cules aproximativ un kilogram de afine proaspete din inima Rodnei.

Cam acesta a fost un mic rezumat al traseului, un traseu care te duce pe cel mai înalt vârf al Orientalilor, și care te răsplătește cu niște peisaje greu de descris. E un traseu accesibil, dovadă că a fost foarte aglomerat, cred că au fost peste 7-800 de persoane în acestă zi pe vârf, oameni obișnuiti sau mai puțin obișnuiți cu muntele, mai echipați sau nu, dar muntele i-a răsplătit în această zi cu o vreme perfectă și peisaje superbe.

Ca și date tehnice, distanța parcursă a fost de 21.2 km, diferența de nivel de 1340 metri, traseu ce l-am făcut în 10 ore, dar timpul efectiv de deplasare a fost de 5 h 30 min, iar restul cules de afine, popasuri pentru tras sufletul și fotografii sau pur și simplu stat și admirat măreția acestor munți.

Noaptea am petrecut-o în Borșa, iar pentru următoarea zi am pregătit încă un traseu, de data aceasta pe Vârful Gărgălău, la care o sa revin cu un review complet.

Drumeții plăcute și sigure tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2732 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI