Pe urmele „picurarilor” vlahi din Pind

TIPĂREȘTE

In ciuda faptului ca nu am talent de povestitor iar de scriitor cu atat mai putin, uitandu-ma pe fotografiile facute de mine anul trecut in Muntii Pind m-am decis in cele din urma, sa va impartasesc cateva sfaturi de calatorie pentru a veni in sprijinul celor care au in plan sa viziteze zona Muntilor Pind din nordul Greciei. Multumesc AFA pentru aceasta oportunitate si daca veti gasi printre aceste randuri sfaturi utile, eu ma declar multumit. Daca zaboviti un pic si asupra fotografiilor mele, cu atat mai bine! Marturisesc sincer ca principalul scop al acestei recenzii este de a aduce in atentia dumneavoastra comunitatile de vlahi care inca mai populeaza anumite zone din Peninsula Balcanica. Sper sa nu va agasez prea mult cu date istorice sau denumiri care nu va spun mare lucru. Asadar, sa-mi exersez un pic talentul de scriitor :)

Cand spui Pind, Pindu, Pindou, Pindus... ar trebui sa spui in primul rand: vlah, armân, aromân, rămân, tsintsar, cuţovlah, blah, blahoi... Indiferent cum se autointituleaza ei sau cum sunt numiti de alte popoare balcanice: fârsheroti, grâmusteni, pindeni, cipani sau megleniti, trebuie precizat ca absolut toti fac parte din ramura sud-dunareana a poporului roman desi, cu amaraciune trebuie sa recunoasc, nu toti au constiinta apartenentei la filonul latin comun, otraviti fiind de propaganda greceasca criminala purtata sistematic de-a lungul anilor. Toti acesti oameni vorbesc un dialect arhaic al limbii romane, presarat pe alocuri cu o sumedenie de cuvinte grecesti, albaneze, turcesti si chiar bulgaresti. Un grai frumos, nestandardizat si arhaic care te poarta cu gandul departe in istorie pe urmele „picurarilor” si „cârvânarilor” vlahi de altadata.

Dupa aceasta scurta introducere, marcata de enuntarea scopului principal, sa trecem la descrierea locurilor si locuitorilor, astfel incat atunci cand mergeti in Corfu, Lefkada, Kefalonia, Parga sau chiar in sudicul si mirificul Zakynthos sa popositi macar cateva zile pe aceste meleaguri frumoase. Cel mai la indemana pentru popasul binemeritat v-ar fi oraselul Metsovo sau Aminciu in aromână, situat pe autostrada Egnatia Odos care brazdeaza Grecia de la est la vest si invers. Acest orasel este capitala nedeclarata a vlahilor din Grecia si a fost, pentru o scurta perioada de timp, capitala administrativa a efemerului Principat de la Pind, care a functionat in nordul Greciei intre anii: 1941-1944 cu sprijinul Italiei, Germaniei si Romaniei. Dar... asta este o alta poveste care merita citita si chiar va invit cu drag sa cautati informatii pe net, referitoare la Alcibiade Diamandi di Samarina si Principatul Pindului, proiect sustinut si promovat pentru prima data de romanii din Valahia si Moldova, inca din anul 1860. Apropo, sa nu discutati cu grecii despre acest subiect pentru ca veti fi catalogati imediat drept fascisti :) Ramane doar intre noi!

Cum spuneam, in Metsovo veti gasi locuri de cazare suficiente pentru a va odihni in drumul dumneavoastra catre destinatiile enumerate mai sus. Cautati cu incredere pe booking.com. 99,9 % dintre patronii de facilitati hoteliere din Aminciu sunt vlahi si va puteti intelege cu ei chiar si in graiul nord-dunarean. Aproape ca nu exista familie in Aminciu care sa nu aiba o ruda plecata in Romania definitiv, pe vremea cand tara noastra era considerata, pe buna dreptate, farul calauzitor si perla Balkanului. Daca „zburâţi armâneşte” e si mai bine, pentru ca va veti simti exact ca acasa in Aminciu. De remarcat aglomeratia care domneste in acest oras si dificultatea cu care gasesti un loc de parcare pentru masina in lunile iunie, iulie si august cand sunt organizate o sumedenie de festivaluri folclorice armâneşti. Daca va alegeti hotelul de tranzit in aceasta localitate, atentie la locul de parcare. Cititi cu atentie pe booking si eventual sunati la hotel pentru a va convinge ca aveti unde parca masina. Strazile oraselului sunt extrem de inguste si cu sensuri unice. Nu ai cum sa te ratacesti pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, tot in autostrada Egnatia Odos iesiti :) Micutul orasel de munte este situat langa autostrada si are doua intrari principale: est si vest. Ambele ies in autostrada Egnatia Odos.

Focusand un pic pe aceasta zona a Pindului, pot spune fara sa gresec cu ceva, ca cea mai renumita zona turistica este, fara indoiala, Zagorohoria sau Zagori (Ζαγόρι) si Canionul Vikos. Un tinut incarcat de istorie in care vlahii, odinioara majoritari, traiesc alaturi de populatia dominanta de origine greceasca. In fapt, la origini, in mare parte acesti greci sunt aromani dezradacinati. Acestui tinut de poveste, brazdat inca de turmele vlahilor i se mai spune si „Tinutul de dincolo de munti”. Regiunea este compusa din cca. 40 de sate unde in trecut se vorbea numai in dialectul aroman al vlahilor. Chiar si centrul administrativ al provinciei Epir, orasul Ioaninna se numea in 1814 Ianina si elementul aromanesc era prezent la tot pasul. De exemplu, uitandu-ma pe niste fotografii mai vechi din orasul Ianina, am gasit un afis publicitar expus pe un bulevard principal, cu urmatoarea reclama: „Farmacia Taşcu Pucerea ditu Calea Sultănie Mare - iu tuţi armânli pot's află medicamentele nai bune, nai ieftine şi nai curate”. Banuiesc ca nu aveti nevoie de traducere... Acum, toate aceste amintiri nu sunt decat un episod cu final trist al vlahilor din Peninsula Balcanica. Napasta grecizarii salbatice a distrus tot elementul aromanesc in Epir, Tesalia si Macedonia greceasca. Singurul bastion vlah, aproape 100%, ramas in picioare ca prin minune, este grupat in jurul orasului Aminciu (Metsovo in greaca) de care v-am pomenit un pic mai sus.

Principalele asezari ale „Tinutului de dincolo de munti” (Zagorohoria vine din slava si voi evita, pe cat posibil, sa-l utilizez) sunt urmatoarele: Kipoi, Dilofo, Kokon, Skamneli, Monodendri, Vitsa, Ano Pedina, Kato Pedina, Kapetsovo, Vradeto, Aristi, Tsepelovo, Elafotopos, Vikos si Mikro Papingo. Mai sunt cateva asezari micute dar, acestea sunt cele mai importante si aproape toate sunt pozitionate in jurul Canionului Vikos. Va voi prezenta pe scurt doar cateva dintre ele, pentru ca mi-ar trebui multe pagini pentru a relata despre fiecare in parte. Va las sa le descoperiti singuri. Eu va asigur ca merita sa faceti efortul! Nu trebuie decat sa citit pana la final si sa urmariti si fotografiile atasate. Apoi, cu siguranta veti dori sa vizitati aceste tinuturi de poveste :)

Am avut cazarea asigurata in satul Kipoi sau Kipi din sudul tinutului, la Complexul Machalas. Il gasiti cu usurinta pe booking, unde am facut si noi rezervarea din timp si va asigur ca este exact asa cum il vedeti in acele fotografii. Superb! Patronul vlah, Michalis Vlahos a avut grija de noi pe toata durata sederii noastre acolo si ne-a ajutat cu sfaturi utile pentru vizitarea acestor tinuturi minunate. In fiecare dimineata Michalis si sotia sa Chiraţa, ne-au delectat cu micul-dejun preparat din produse proaspete si servit intr-o atmosfera armânească traditionala, specifica locului. Am ales aceasta localitate, in princial, datorita pozitionarii sale, in raport cu obiectivele turistice pe care intantionam sa le vizitam. Am fost interesati mai ales de podurile de piatra, construite in secolele trecute, pe vremea Imperiului Otoman si localitatea Kipi ofera acces facil la 6 dintre ele. In total sunt peste 30 de poduri de piatra care legau odinioara asezarile vlahilor. Ele asigurau legaturile comerciale si au fost construite, in mare parte, din donatii oferite de diversi potentati ai locului, la vremea respectiva. In acest fel, podurile au ajuns sa le poarte numele. Kalogeriko sau Plakidas, Misiou, Kokorou, Kontodimos, Agia Mina, Kapetan Arkouda sunt doar cele situate in vecinatatea satului Kipi, asa cum va spuneam. Va recomand sa achizitionati o harta din Ioaninna cu localizarea acestor poduri, daca intentionati sa le vizitati. Unele sunt asa de bine ascunse de trecerea anilor si de asaltul vegetatiei, incat ne-a fost imposibil sa le gasim si sa le fotografiem. Am pierdut ore bune cautand aceste poduri si in unele situatii a fost nevoie sa abandonam cautarea. Cele mentionate mai sus sunt situate pe marginea drumului principal si nu le puteti rata. Sunt marcate prin indicatoare in limba engleza, usor de reperat. Nu ratati podul Misiou, chiar daca veti parcurge un drum maricel pe jos, pe carari de piatra, pana la el. Este situat undeva intr-o viroaga adanca, si face legatura intre cele doua maluri ale raului Voidomatis. Poteca pana la el este semnalizata si pietruita in totalitate dar... atentie la serpi! Nu stiu cat sunt de veninosi dar, fara sa va sperii, nu cred ca am vazut in viata mea atatia la un loc. Alaturi de soparle si de testoase aceste taratoare ar putea foarte bine sa apara pe simbolurile locale. Sunt la tot pasul! In satul Monodendri, dupa ce am vizitat Manastirea parasita Agia Paraskevi, era sa-mi cada unul chiar in cap de pe stancile care urcau abrupt in dreapta mea. A cazut fix intre mine si sotie aflata la trei pasi in spate. S-a tarat apoi frumusel printre picioarele mele si dus a fost! Pana sa setez aparatul a disparut. Gros, lung si de culoare maro! Daca imi pica in cap... cred ca imi strica tot concediul sau saream in prapastia care se casca undeva in stanga mea :) Din ziua aia... m-am uitat mai mult pe unde calc decat ce sa fotografiez :) Ulterior, ajuns in prima localitate, m-am refugiat intr-o taverna sa ma racoresc cu o bere si i-am povestit vlahului de acolo despre patania cu „sarpele zburator”. Amuzat teribil de patania noastra acesta mi-a povestit cum a ucis tatal sau, pastor vlah din Monodendri, peste 200 de serpi in toata viata sa de cioban. Pentru fiecare sarpe ucis a crestat „ciumagul” care era expus la loc de cinste deasupra barului. Deci, Zagorohoria este printre altele si ,,tinutul serpilor", al soparlelor si al broastelor testoase.

Monodendri este situat in centrul acestui tinut si pe langa frumoasele taverne are doua obiective istorice pe care nu trebuie sa le ratati: Manastirea parasita Agia Paraskevi construita in anul 1412 si biserica veche din piatra, Agios Athanasios construita odata cu asezarea, aproximativ in aceiasi perioada a sec. XV. Piata centrala a asezarii este superba, umbrita de un platan imens si strajuita de cateva taverne superbe. In satul acesta mai locuiesc putin peste 100 de suflete. Despre Manastirea parasita Agia Paraskevi va spun doar ca nu este atat de parasita pe cat am crezut noi, dupa ce ne-am documentat pe net, inainte de a porni in calatorie. Veti intalni acolo un calugar grec care picteaza icoane ortodoxe superbe. Din curtea manastirii porneste o poteca extrem de periculoasa care va poarta pentru cateva sute de metrii pe peretii abrupti ai Canionului Vikos. Privelistea este minunata si aveti ocazia sa tregeti cadre superbe! Mare atentie insa la caderile de pietre!

Oxya este situata aproape de extremitatea de SE a canionului si nu este o localitate, in adevaratul sens al cuvantului, este un punct si in traducere libera inseamna „capatul drumului”. Practic, de aici nu aveti unde sa mergeti mai departe intrucat drumul se termina brusc pe marginea Canionului Vikos. In acest loc aveti de infruntat o mare provocare: trebuie sa va invingeti raul de inaltime si teama care poate fi generata de anunturile postate din loc in loc, prin care sunteti informat, atat in limba greaca dar si in limba engleza ca orice pas pe care il faceti inainte, il faceti pe propria dumneavoastra raspundere. Nu exista semnal la telefon, nu exista salvamont! Statul grec a postat anunturile si... cam atat! Restul... depinde de voi! Cu toate astea, este singurul loc unde am zabovit ore in sir, ignorand pericolul generat de caderile de pietre si de un magarus ratacit care dupa ce ca poteca era extrem de ingusta, se incapatana precum magarul sa ne urmeze pe buza prapastiei. Ma si gandeam ca poate o fi in calduri si cine stie ce patim pe acolo dar uitandu-ma cu atentie si vazand ca nu sunt semne exterioare, am decis sa impart in continuare poteca ingusta cu magarusul si sa raman acolo. Exista aici o alta poteca, extrem de periculoasa, care merge chiar pe peretele canionului a carui adancime este de peste 400 de metrii. Este cel mai frumos loc pe care l-am fotografiat de cand sunt pasionat de fotografie. Nu am cuvinte sa descriu frumusetea acestui loc unic. Daca ajungeti in Zagorohoria, la Canionul Vikos si nu ati fost la Oxya, ati batut drumul degeaba! Mai remarc faptul ca inainte de a ajunge la Oxya parcurgeti un drum superb prin „Padurea de piatra”. Succes!

Pe langa toate astea, daca va mana curiozitatea si reusiti sa ajugeti in inima tinutului, in satucul Vikos unde se termina practic drumul si incepe Canionul Vikos (extremitatea de NV), chiar la intrarea in sat, imediat pe partea dreapta a drumului este o pensiune cu o taverna la parter unde veti auzi cel mai curat grai nord-dunarean din toata Grecia. Garantat! Am descoperit absolut intamplator locul, atras de tonul ridicat al proprietarei care isi certa copiii in dialect. Am intrat in vorba si astfel am descoperit ca doamna stapaneste foarte bine graiul nord-dunarean. Bucuroasa sa primeasca turisti din Romania ne-a retinut cca. 3 ore, timp in care am mancat, am baut, doamna ne-a plimbat pe toata proprietatea, am schimbat impresii si in final am primit bonus o sticla de tsipouro. Cand am vrut sa platim, domana ne-a spus ferm ca nu primeste bani din partea noastra. Totul este cadou! Cu greu, dupa lungi insistente, am convins-o pe doamna sa accepte 20 EUR, cat calculasem eu, cu aproximatie ca face toata consumatia noastra. Ne-am despartit cu promisiunea ferma ca vom reveni. Sper sa ne tinem de cuvant! In satucul Vikos trebuie sa mergeti neaparat pentru ca este singurul loc, in afara de Oxya despre care v-am vorbit un pic mai sus, de unde puteti admira maretia canionului. Aveti amenajat aici chiar si un foisor din lemn de unde puteti realiza fotografii frumoase si va puteti bucura din plin de spectacolul zgomotos oferit de caderile de pietre de pe versantul de sud al muntelui Timfy. Stanci intregi, cantarind sute de kilograme se desprind si cad intr-un spectacol asurzitor pana in adancurile canionului brazdat de apa limpede a raului Voidomatis. Cu un zoom corespunzator sau chiar cu un binoclu puteti observa pana in departare, la poalele versantului vestic al muntelui Timfy, satucul Mikro Papingo, populat in intregime de pastori vlahi. Aici este ultima reduta a Zagorohoriei unde vlahii au rezistat asaltului grecizarii, la poalele Muntelui Tymfi, intr-un tinut de poveste, cu nume slav si populatie latina.

Toate drumurile care brazdeaza acest tinut sunt intr-o stare exceptionala si le puteti aborda cu incredere. Unele nu mai sunt marcate dar, cu toate astea, s-au pastrat destul de bine. Asfaltul este de calitate dovedindu-se durabil desi nu au mai fost realizate lucrari de intretinere de foarte mult timp. Daca ne gandim la criza economica care macina Grecia in zilele noastre este foarte posibil ca peste cativa ani aceste drumuri sa devina din ce in ce mai proaste. Deci, daca vreti sa vizitati, acum este momentul! Odata cu deschiderea autostrazii Egnatia Odos, traficul a fost preluat de autostrada si aceste drumuri au ramas aproape pustii, doar pentru nevoile localnicilor, din ce in ce mai saraci dupa acutizarea problemelor economice. De exemplu, plecand cu masina in directia est din satul Kipi, unde eram cazati, intr-o dimineata am mers peste 60 de km, in directia Aminciu, oprind din loc in loc pentru fotografii si pentru a cauta podurile marcate pe harta si nu am intalnit decat un singur autoturism, Mercedes. Culmea! Mercedesul era inmatriculat in Belarus si un cuplu de rusi pensionari, speriati de bombe, cu ochelarii pe nas, se chinuiau sa citeasca o harta banala pe hartie. Cand ne-au vazut, s-au luminat brusc la fata si ne-au cerut ajutorul, vazandu-ne mai evoluati, cu GPS-ul in geam :) (ati mai vazut voi romani sa se holbeze pe harta, fara GPS in geam?) Marturisesc ca dupa ce m-am convins ca sunt rusi mi-am propus sa-i ratacesc definitiv dar, in final, la insistentele sotiei, le-am recomandat sa se tina dupa noi pe drumul de intoarcere catre Kipi (o dovada in plus ca romanii sunt oameni de treaba). In Zagori sunt foarte multe drumuri, care mai de care mai inguste, unele pietruite, altele asfaltate, curbe stranse si periculoase, nu prea exista indicatoare rutiere si va recomand sa aveti un GPS cu hartile actualizate, capabil sa lucreze off-line, altfel va rataciti sigur si nici semnal la telefon nu prea exista. Desi nu am incercat, ar fi interesant de urmat tot drumul pana la Aminciu, cu plecare din Kipi. Noi ne-am intors dupa 60 de km, debusolati intr-un fel de faptul ca, in afara de masina din Belarus, nu am vazut alta masina sau picior de om. Parca eram intr-un tinut uitat de lume dar absolut superb. Din loc in loc broaste testoase pe carosabil, serpi care se tarau in graba dintr-o parte in alta a drumului si o multime de porci mistreti.

Inchei aceasta prezentare cu o recomandare pe care o fac fotografilor: daca ajungeti in Pind, sa nu faceti greseala pe care am facut-o eu, ratand podul de piatra de la Konitsa care face legatura intre cele doua maluri ale raului Aoos. Este un pod unic in Peninsula Balcanica, absolut spectaculos, situat aproape de granita cu Albania, in zona de nord a tinutului. Daca ma voi intoarce intr-o zi, acolo voi poposi negresit!

Si acum... pentru a destinde un pic atmosfera, in cazul in care v-am intristat, o scurta pledoarie comica pentru Peninsula Balcanica... pentru „Balkanu a meu”. De ce cred eu ca trebuie sa va petreceti concediile aici si nu in alta parte? Pai... iata de ce... si va trebui sa reflectati serios inca de anul acesta, atunci cand va alegeti destinatia de vacanta. Nicaieri in lumea asta mare nu veti intalni oameni mai credinciosi, mai harnici si mai conservatori decat vlahii sud-dunareni, fete mai frumoase si mai fidele decat „pirusheanele aromane”, oameni mai blanzi si mai ospitalieri decat romanii din nordul Dunarii, mincinosi mai mari decat grecii, gradinari si gainari mai priceputi decat bulgarii, mafioti mai duri decat albanezii, patrioti mai mari decat maghiarii, viteji mai indarjiti decat sarbii, oameni mai dezbinati si mai debusolati decat macedonenii din FYROM, comercianti mai insistenti si enervanti decat turcii si oameni mai inimosi decat croatii din vestul Peninsulei Balcanice. In Muntenegru veti regasi virtutile poporului sarb iar de Bosnia-Hertegovina nu va povestesc, pentru ca acolo se intrepatrund toate calitatile si defectele croatilor si sarbilor, alaturi de cele ale musulmanilor balcanici. Dupa cum bine ati observat, majoritatea virtutilor apartin poporului nostru :) Nu-i rau, zic eu! Evident, pe alocuri am mai imprumutat unii de la altii, rele si bune, dar in mare, filonul de baza care caracterizeaza fiecare popor in parte a ramas nealterat. Gasiti si voi altele si puneti-le jos la comentarii. Diversitatea asta culturala face ca Peninsula Balcanica sa fie unica, cu un un aer aparte in toata Europa. Asaltul purtat de islam timp de secole impotriva Europei Crestine a gasit aici, in Peninsula Balcanica, un zid de netrecut. Multi considera Balkanul, pe buna dreptate, chiar „butoiul cu pulbere al Europei” pentru ca de aici au inceput multe razboaie, inclusiv unul mondial. Oamenii sunt aprigi la manie si se aprind repede, apoi... cu greu reusesti sa-i mai potolesti. Cand se urasc o fac cu multa patima dar, in acelasi timp, sunt capabili sa traiasca in armonie si sa se respecte reciproc, daca sunt intrunite cateva conditii elementare. Asadar, daca va aventurati pe aceste meleaguri si nu reusiti sa le intrati pe sub piele, incercati macar sa nu-i suparati :) Nu-i calcati pe coada! Respectati-le obiceiurile, limba, cultura, credinta si nu veti gasi alti prieteni mai devotati!

Daca ne referim la locuri sau la tinuturi, putem constata ca Balkanul a fost inzestrat de Dumnezeu cu tot ce-i trebuie pentru a-i fi garantat succesul in turism. De la nord la sud, incepand cu frumusetile incredibile ale tarii nostre: Dunare, Delta Dunarii, Cazanele Dunarii, peisajele unice ale Carpatilor unde gasiti probabil ultimele paduri virgine ale Europei, manastirile ortodoxe de pe tot cuprinsul tarii noastre, farmecul medieval al cetatilor din Transilvania, plaiurile cu flori ale Maramuresului si ale Bucovinei, un pic mai la sud... Bulgaria care pare o tara aproape nelocuita cu peisaje extraordinare, presarata de loturi agricole frumos cultivate de oameni cu ceafa lata, Muntii Balcani care odinioara marcau limita de sud a Regatului lui Burebista si se numeau Haemus, litoralul Marii Negre care nu este chiar asa de... „negru” precum incearca unii sa-l prezinte, centru spiritual al ortodoxiei situat pe Muntele Athos, minunatiile ortodoxe care sfideaza gravitatia de la Meteora, Muntii Pind, Epirul si Macedonia istorica unde turmele ultimilor vlahi pasc in voie, Korce (Curceaua) si ruinele Moscopolei din Albania, Aminciu, Samarina, Grâmâticova, Avdela, Perivoli, Bitola din Grecia sau Crusuva din celebrul cantec armanesc „Crusuva a noastâ alâvdatâ di pâduri anvârligheatâ”... sunt cele mai importante asezari balcanice unde inca-i puteti intalni pe acesti romani autentici si unde va puteti incanta timpanele cu ultimele relicve ale protoromanei. Continuam cu superbele plaje ale Greciei si ale Croatiei care te fac sa te simti precum in Caraibe, turcoazul acela ireal care pare lucrat in Photoshop de un priceput in arta fotografica. Toate astea ar trebui sa ne determine sa ne petrecem concediile aici, la noi acasa, in Balcani. Tinuturile astea respira la tot pasul istoria noastra si ne asteapta sa le vizitam

Inainte de a va invita sa cautati pe Google mai multe fotografii realizate de mine in Pind, rog administratorul AFA sa ataseze acestei recenzii melodia „Hai, vreare, vreare! ” interpretata magistral de Stere Constantin Nini. Dedic aceasta melodie sotiei mele, cu toata dragostea! Vreau sa-i multumesc in mod special pentru faptul ca mi-a carat trepiedul de 3,5 kg in toata vacanta, pe toate cararile Pindului. In final, va doresc vacanta placuta, va multumesc pentru rabdarea de a citi si viziona fotografiile mele si va astept in Albania, anul acesta sper eu, cand vom fotografia legendarul oras al aromanilor Moscopole, distrus de furia lui Ali Păshelu in anul 1788 (in prezent Voskopoje pe teritoriul Albaniei langa Korce sau Curceaua aromanilor). Ruinele acestui oras sunt la „o aruncatura de bat” de locurile prezentate in fotografiile atasate si descrise de mine in aceasta recenzie. Daca ajungeti in zona si intamplator sunteti pasionat de fotografie, lansati un semn pe Flickr sau Facebook si va scot eu la o bere :)

Lumina buna la senzor va doresc!

---

VIZUALIZĂRI: 10681 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI