'Fără număr, fără număr' prin munţii Pindului

TIPĂREȘTE

Fără îndoială majoritatea dintre noi cunoaşte sintagma „fără număr”, argoul preferat al maneliştilor de pretutindeni. Şi pe bună dreptate vă veţi întreba... ce legătură are această expresie manelistică cu review-ul de faţă! Dacă o să aveţi răbdare să citiţi rândurile următoare, o să vedeţi că are. Titlul mi-a fost inspirat de o întâmplare nefericită petrecută la plecarea din Ioannina.

În drum spre localitatea Monodendri, următorul nostru loc de cazare, am oprit la o benzinărie situată la aproximatv 20 de km de oraşul lui Ali Paşa. După ce am făcut plinul rezervorului şi am achitat la casă, m-am întors la maşină şi observ că-mi lipseşte plăcuţa nu numărul de înmatriculare. Primul gând a fost acela că mi-a furat cineva plăcuţa. Deschid uşa maşinii să comunic echipajului că am necazuri, le observ feţele ”ca de înmormântare”, iar unul din ei îmi întinde un proces verbal găsit sub ştergătorul de parbriz.

Am realizat imediat ce mi s-a întâmplat, mă uit în faţa maşinii... pauză număr, apoi mă duc la casiera benzinăriei, să-mi dea adresa unde se află sediul poliţiei din Ioannina. Cum ea nu ştia o boabă de engleză, iar eu nici atât din limba greacă, a trebuit să repet de vreo 5-6 ori „street police”sau ”address police”, până ce a scos o hartă şi mi-a arătat adresa unde să mă prezint.

Am băgat adresa în GPS-ul de pe telefon şi am demarat în trombă spre Ioannina. Am mers vreo 10 km şi aud în spate sirena maşinii de poliţie, care probabil sesizase că nu am plăcuţele cu numărul de înmatriculare. Se apropie de uşa din partea mea şi fără să opresc, scot procesul verbal, îl flutur un pic la geam şi mă lasă în pace. :)La intrare în oraş se ia după mine un alt poliţist, de data asta unul cu motocicletă. Acesta, mai Toma Necrediciosul, nu m-a lăsat în pace, până nu am deschis geamul şi a putut să arunce o geană pe ”nenorocitul de manuscris”.

Ajuns la poliţie iau legătura cu ofiţerul de serviciu şi aici altă „nenorocire”, comandantul poliţiei e plecat în weekend (era sâmbăta pe la 14:00) şi până luni nu se poate face nimic. :(Insist, mă lamentez, repet de mai multe ori „I go to Romania” dar degeaba. Eu repetam “trebuie să ajung în România”, iar el îmi răspundea “nu mă interesează”!

Până la urmă m-am împăcat cu ideea (aveam 2 nopţi rezervare în Monodendri), am întrebat un alt ofiţer de poliţie dacă putem circula fără plăcuţe de înmatriculare şi cum răspunsul a fost afirmativ i-am dat bice, “fără număr, fără număr”, =)) prin munţii Pindului.

Ajunşi în Monodendri, un sat cu o arhitectură tradiţională situat la peste 1000 de metri altitudine (există un Monodendri şi pe ţărmul mării Ionice, lângă Patras), ne-am cazat rapid, după care am plecat într-o scurtă plimbare prin sat. Ca şi în Metsovo am fost impresionaţi de solidele construcţii din piatră, de străzile mici şi întortocheate. Pe una din aceste străzi am coborât, pe jos, spre mănăstirea Sfânta Paraschiva, construită pe marginea unei stânci acum 600 de ani.

La un moment dat am ajuns la un muzeu de etnografie şi folclor, iar în capătul străzii am dat de piaţa centrală a satului. Aici sunt câteva clădiri tradiţionale deosebit de frumoase, un restaurant şi biserica din piatră, construită în stil bizantin, Sf. Gheorghe (Agios Giorgios). Ieşim din sat, după ce trecem pe lângă nişte frumoase taverne, şi intrăm pe un drum pietruit în care este interzis accesul auto.

La capătul lui ajungem la mănăstire, vizităm mica biserică cu un naos simplu, cumpărăm simboluri mănăstireşti de la magazinul din incintă, apoi prin interiorul lăcaşului de cult şi printr-o portiţă boltită ajungem pe o terasă de unde avem imagini panoramice asupra canionului Vikos Gorge, considerat până în 1986 ca cel mai mare din Europa. După ce ne-am relaxat la 600 de metri deasupra canionului ,şi am făcut o mulţime de poze, ne-am întors la locul de cazare şi am încheiat ziua la una din tavernele satului unde am fost serviţi cu o mâncare tradiţională grecească... ciorbă de capră şi cotlet de berbec. :P

A doua zi hotărâm să colindăm câteva sate prin munţi cu maşina din dotare, ”fără număr, fără număr”, :)) să vedem canionul Vikos din alt punct geografic şi eventual să facem ceva drumeţii prin dezordonatele lanţuri muntoase ale Epirului. Ca ţintă am stabilit satul Papingo aflat la cca 31 km de Monodendri. Coborâm spre Vitsa, un sat ca toate celelalte din ţinutul zagorian, construcţii din piatră, cu ziduri şi garduri din piatră, în mare parte părăsite.

După vizitarea parţială a satului ne continuăm deplasarea pe o şosea cu o singură bandă de mers, dar cu un asfalt de calitate, trecem pe lângă satul Kato Pedina, urcăm încă un munte, apoi după o lungă coborâre cu multe serpentine ajungem în satul turistic Aristi.

Ieşim din sat, trecem podul peste râul Voidomatis şi aici facem un prim popas în parcarea neamenajată de pe marginea râului. În acest loc albia râului se lăţeşte şi formează un fel de plajă vizitată de foarte mulţi turişti. Răcoarea asigurată de copacii seculari ce străjuiesc malurile râului, turcoazul şi limpezimea apei, abundenţa de verdeaţă ne ţin pe loc şi cu greu părăsim zona.

O facem totuşi şi plecăm spre Papingo urcând o şosea înaltă, prin stânga râului, cu multe serpentine în ac de păr, mai ceva ca pe Transalpina noastră. După parcurgerea acestei porţiuni de şosea, care parcă nu se mai termina, ajungem pe un platou unde admirăm imaginile extraordinar de frumoase ale canionului Vikos Gorge. În depărtare, în amonte de râu, se văd siluetele unor vărfuri ale munţilor Astraka, iar în partea dreaptă a râului creasta unde este aşezat un alt sat de munte, Vikos.

Ne urcăm în maşină şi după o scurtă coborâre ajungem în Megalo Papingo, primul din cele două sate ale comunităţii Papingo, celălalt numindu-se Mikro Papingo. Aici oprim într-o parcare din centrul satului, facem o scurtă vizită, apoi urcăm la următorul sat. Pe un deal înalt intrăm într-o parcare pietruită, aflată lângă biserica satului, şi spre surpriza noastră întâlnim aici, printre altele, un autoturism cu număr de România.

Mikro Papingo este aproape de o zonă deosebită a canionului Vikos Gorge şi de aici se pot face multe drumeţii. Cum noi pentru asta venisem am coborât pe uliţele pietruite ale satului, pentru a găsi ceva indicii despre trasee, marcaje, timp de parcurs etc. Am găsit ceva informaţii, nu de la vreun localnic (satul părea pustiu) şi nici de la centrul de informare turistic care era închis, ci de la un grup care se întorcea dintr-o drumeţie. Când am aflat că cel mai uşor traseu până la canion durează vreo 3 ore, am renunţat şi am făcut cale întoarsă.

Coborârea pe serpentinele în ac de păr a fost una deosebit de spectaculoasă şi am ajuns din nou în parcarea de la pod. Am descoperit aici o potecă într-un peisaj de vis, pe lângă râul Voidomatis, pe care am străbătut-o şi noi vreo jumătate de oră, după care ne-am întors în parcare şi ne-am continut drumul mai departe. La ieşirea din satul Aristi am făcut la stânga pe malul drept al Voidomatisului şi după o urcare uşoară am ajuns în alt sat zagorian, Vikos.

Oprim într-o frumoasă parcare la umbra unor platani seculari, lângă o biserică la fel ca în Papingo ,după care ne deplasăm pe uliţele celor câteva case din piatră ale micuţului sat de munte. Pe o potecă ajungem la un foişor- punct de belvedere situat pe unul din malurile canionului Vikos Gorge.

Suntem la aproape 900 de metri deasupra canionului, iar priveliştea este una deosebit de frumoasă. Avem în faţă muntele Gamila tăiat în două de râul Voidomatis, în stânga cele două sate Papingo, iar în dreapta cărarea care duce în fundul canionului. Ne relaxăm, facem poze, ne mai plimbăm puţin pe câteva uliţe din sat, apoi ne întoarcem la maşină.

Aici a fost punctul final al sejurului nostru din munţii Pindului. Timpul nu ne-a mai permis să vizităm şi Vradeto, cel mai mare dintre cele 45 de sate zagoriene sau Kipoi, satul cu interesantele sale poduri din piatră. În plus de asta a trebuit să renunţăm şi la traseul de la plecare, care era planificat prin munţi (Kipoi, Fragkades, Metsovo), pentru că aveam de recuperat plăcuţele de înmatriculare în Ioannina.

Vacanţe cât mai frumoase tuturor cititorilor AFA!

---

VIZUALIZĂRI: 4930 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI