ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.11.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

'Fără număr, fără număr' prin munţii Pindului

TIPĂREȘTE URM de aici

Fără îndoială majoritatea dintre noi cunoaşte sintagma „fără număr”, argoul preferat al maneliştilor de pretutindeni. Şi pe bună dreptate vă veţi întreba... ce legătură are această expresie manelistică cu review-ul de faţă! Dacă o să aveţi răbdare să citiţi rândurile următoare, o să vedeţi că are. Titlul mi-a fost inspirat de o întâmplare nefericită petrecută la plecarea din Ioannina.

În drum spre localitatea Monodendri, următorul nostru loc de cazare, am oprit la o benzinărie situată la aproximatv 20 de km de oraşul lui Ali Paşa. După ce am făcut plinul rezervorului şi am achitat la casă, m-am întors la maşină şi observ că-mi lipseşte plăcuţa nu numărul de înmatriculare. Primul gând a fost acela că mi-a furat cineva plăcuţa. Deschid uşa maşinii să comunic echipajului că am necazuri, le observ feţele ”ca de înmormântare”, iar unul din ei îmi întinde un proces verbal găsit sub ştergătorul de parbriz.

Am realizat imediat ce mi s-a întâmplat, mă uit în faţa maşinii... pauză număr, apoi mă duc la casiera benzinăriei, să-mi dea adresa unde se află sediul poliţiei din Ioannina. Cum ea nu ştia o boabă de engleză, iar eu nici atât din limba greacă, a trebuit să repet de vreo 5-6 ori „street police”sau ”address police”, până ce a scos o hartă şi mi-a arătat adresa unde să mă prezint.

Am băgat adresa în GPS-ul de pe telefon şi am demarat în trombă spre Ioannina. Am mers vreo 10 km şi aud în spate sirena maşinii de poliţie, care probabil sesizase că nu am plăcuţele cu numărul de înmatriculare. Se apropie de uşa din partea mea şi fără să opresc, scot procesul verbal, îl flutur un pic la geam şi mă lasă în pace. :)La intrare în oraş se ia după mine un alt poliţist, de data asta unul cu motocicletă. Acesta, mai Toma Necrediciosul, nu m-a lăsat în pace, până nu am deschis geamul şi a putut să arunce o geană pe ”nenorocitul de manuscris”.

Ajuns la poliţie iau legătura cu ofiţerul de serviciu şi aici altă „nenorocire”, comandantul poliţiei e plecat în weekend (era sâmbăta pe la 14:00) şi până luni nu se poate face nimic. :(Insist, mă lamentez, repet de mai multe ori „I go to Romania” dar degeaba. Eu repetam “trebuie să ajung în România”, iar el îmi răspundea “nu mă interesează”!

Până la urmă m-am împăcat cu ideea (aveam 2 nopţi rezervare în Monodendri), am întrebat un alt ofiţer de poliţie dacă putem circula fără plăcuţe de înmatriculare şi cum răspunsul a fost afirmativ i-am dat bice, “fără număr, fără număr”, =)) prin munţii Pindului.

Ajunşi în Monodendri, un sat cu o arhitectură tradiţională situat la peste 1000 de metri altitudine (există un Monodendri şi pe ţărmul mării Ionice, lângă Patras), ne-am cazat rapid, după care am plecat într-o scurtă plimbare prin sat. Ca şi în Metsovo am fost impresionaţi de solidele construcţii din piatră, de străzile mici şi întortocheate. Pe una din aceste străzi am coborât, pe jos, spre mănăstirea Sfânta Paraschiva, construită pe marginea unei stânci acum 600 de ani.

La un moment dat am ajuns la un muzeu de etnografie şi folclor, iar în capătul străzii am dat de piaţa centrală a satului. Aici sunt câteva clădiri tradiţionale deosebit de frumoase, un restaurant şi biserica din piatră, construită în stil bizantin, Sf. Gheorghe (Agios Giorgios). Ieşim din sat, după ce trecem pe lângă nişte frumoase taverne, şi intrăm pe un drum pietruit în care este interzis accesul auto.

La capătul lui ajungem la mănăstire, vizităm mica biserică cu un naos simplu, cumpărăm simboluri mănăstireşti de la magazinul din incintă, apoi prin interiorul lăcaşului de cult şi printr-o portiţă boltită ajungem pe o terasă de unde avem imagini panoramice asupra canionului Vikos Gorge, considerat până în 1986 ca cel mai mare din Europa. După ce ne-am relaxat la 600 de metri deasupra canionului ,şi am făcut o mulţime de poze, ne-am întors la locul de cazare şi am încheiat ziua la una din tavernele satului unde am fost serviţi cu o mâncare tradiţională grecească... ciorbă de capră şi cotlet de berbec. :P

A doua zi hotărâm să colindăm câteva sate prin munţi cu maşina din dotare, ”fără număr, fără număr”, :)) să vedem canionul Vikos din alt punct geografic şi eventual să facem ceva drumeţii prin dezordonatele lanţuri muntoase ale Epirului. Ca ţintă am stabilit satul Papingo aflat la cca 31 km de Monodendri. Coborâm spre Vitsa, un sat ca toate celelalte din ţinutul zagorian, construcţii din piatră, cu ziduri şi garduri din piatră, în mare parte părăsite.

După vizitarea parţială a satului ne continuăm deplasarea pe o şosea cu o singură bandă de mers, dar cu un asfalt de calitate, trecem pe lângă satul Kato Pedina, urcăm încă un munte, apoi după o lungă coborâre cu multe serpentine ajungem în satul turistic Aristi.

Ieşim din sat, trecem podul peste râul Voidomatis şi aici facem un prim popas în parcarea neamenajată de pe marginea râului. În acest loc albia râului se lăţeşte şi formează un fel de plajă vizitată de foarte mulţi turişti. Răcoarea asigurată de copacii seculari ce străjuiesc malurile râului, turcoazul şi limpezimea apei, abundenţa de verdeaţă ne ţin pe loc şi cu greu părăsim zona.

O facem totuşi şi plecăm spre Papingo urcând o şosea înaltă, prin stânga râului, cu multe serpentine în ac de păr, mai ceva ca pe Transalpina noastră. După parcurgerea acestei porţiuni de şosea, care parcă nu se mai termina, ajungem pe un platou unde admirăm imaginile extraordinar de frumoase ale canionului Vikos Gorge. În depărtare, în amonte de râu, se văd siluetele unor vărfuri ale munţilor Astraka, iar în partea dreaptă a râului creasta unde este aşezat un alt sat de munte, Vikos.

Ne urcăm în maşină şi după o scurtă coborâre ajungem în Megalo Papingo, primul din cele două sate ale comunităţii Papingo, celălalt numindu-se Mikro Papingo. Aici oprim într-o parcare din centrul satului, facem o scurtă vizită, apoi urcăm la următorul sat. Pe un deal înalt intrăm într-o parcare pietruită, aflată lângă biserica satului, şi spre surpriza noastră întâlnim aici, printre altele, un autoturism cu număr de România.

Mikro Papingo este aproape de o zonă deosebită a canionului Vikos Gorge şi de aici se pot face multe drumeţii. Cum noi pentru asta venisem am coborât pe uliţele pietruite ale satului, pentru a găsi ceva indicii despre trasee, marcaje, timp de parcurs etc. Am găsit ceva informaţii, nu de la vreun localnic (satul părea pustiu) şi nici de la centrul de informare turistic care era închis, ci de la un grup care se întorcea dintr-o drumeţie. Când am aflat că cel mai uşor traseu până la canion durează vreo 3 ore, am renunţat şi am făcut cale întoarsă.

Coborârea pe serpentinele în ac de păr a fost una deosebit de spectaculoasă şi am ajuns din nou în parcarea de la pod. Am descoperit aici o potecă într-un peisaj de vis, pe lângă râul Voidomatis, pe care am străbătut-o şi noi vreo jumătate de oră, după care ne-am întors în parcare şi ne-am continut drumul mai departe. La ieşirea din satul Aristi am făcut la stânga pe malul drept al Voidomatisului şi după o urcare uşoară am ajuns în alt sat zagorian, Vikos.

Oprim într-o frumoasă parcare la umbra unor platani seculari, lângă o biserică la fel ca în Papingo ,după care ne deplasăm pe uliţele celor câteva case din piatră ale micuţului sat de munte. Pe o potecă ajungem la un foişor- punct de belvedere situat pe unul din malurile canionului Vikos Gorge.

Suntem la aproape 900 de metri deasupra canionului, iar priveliştea este una deosebit de frumoasă. Avem în faţă muntele Gamila tăiat în două de râul Voidomatis, în stânga cele două sate Papingo, iar în dreapta cărarea care duce în fundul canionului. Ne relaxăm, facem poze, ne mai plimbăm puţin pe câteva uliţe din sat, apoi ne întoarcem la maşină.

Aici a fost punctul final al sejurului nostru din munţii Pindului. Timpul nu ne-a mai permis să vizităm şi Vradeto, cel mai mare dintre cele 45 de sate zagoriene sau Kipoi, satul cu interesantele sale poduri din piatră. În plus de asta a trebuit să renunţăm şi la traseul de la plecare, care era planificat prin munţi (Kipoi, Fragkades, Metsovo), pentru că aveam de recuperat plăcuţele de înmatriculare în Ioannina.

Vacanţe cât mai frumoase tuturor cititorilor AFA!


[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 17.11.14 11:10:34
Validat / Publicat: 17.11.14 17:22:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 4930 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Şosea în munţii Pindului, regiunea Epir, Grecia.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 78700 PMA (din 64 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

marocanu21
[17.11.14 17:57:07]
»

Da' de ce ti-au luat numerele? Oricum dacă ăsta e prețul pentru a vedea asemenea frumuseți, atunci merita!

danamandache
[17.11.14 19:56:08]
»

Totusi, de ce v- au retinut numerele?

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[17.11.14 20:44:20]
»

@marocanu21, @danamandache-Plăcuţele de înmatriculare mi-au fost luate pentru parcare neregulamentară, deşi am parcat pe o stradă periferică, între alte zeci de maşini, unde nu era nici un semn de interdicţie.

Când m-am dus să plătesc amenda, am observat că în tot oraşul, inclusiv pe strada cu sediul poliţiei, erau maşini parcate pe toate străzile cu semnul "parcarea interzisă! "

Luni dimineaţa, în cele două ore căt a durat recuperarea numerelor, maşina mea a stat parcată pe strada poliţiei la 5 metri de semnul de interdicţie. Este la fel cu situaţia din oraşul meu, toată lumea parchează după bunul plac şi dacă ai ghinion maşina îţi poate fi ridicată de reprezentanţii primăriei.

Totuşi, regula cu "arestarea" numerelor la greci nu mi se pare a fi corectă, din moment ce nu ţi se dă posibilitatea să plăteşti amenda şi să-ţi recuperezi plăcuţele de înmatriculare.

Amenda se plăteşte numai la poşta din faţa primăriei (nu la bancă), iar dacă ai ghinionul să-ţi fie luate numerele după orele 17:00 sau în weekend eşti obligat să iei o cazare de o zi sau 2 în Ioannina. Dacă ai legate pe traseu cazări între ele, deja este dezastru!

Eu am avut 2 cazări în Monodendri (sâmbătă şi duminică) şi a ieşit bine. Dacă nu era aşa pierdem cazările următoare (din Salonic şi Harmanli) trebuia să-mi iau două nopţi cazare în Ioannina (alţi euroi) şi concediul meu era cam gata.

buterfly*
[17.11.14 21:39:03]
»

Incredibil! Daca ar fi trebuit sa ajungeti urgent in Romania ar fi fost cu adevarat grav

iulianic
[17.11.14 22:06:58]
»

@traian. leuca - Regula cu "arestarea" numerelor de înmatriculare la greci este - bineînţeles - incorectă, cu atât mai mult cu cât, turist fiind (poate doar în tranzit), nu ţi se dă şi posibilitatea de a plăti amenda pe loc. Dacă ai putea plăti pe loc, n-ar mai fi necesar să se reţină plăcuţele de înmatriculare.

Mie mi se pare asta o impunere - silită - de a rămâne în oraş, de a plăti o noapte sau două de cazare, de a mai consuma ceva la o terasă, într-un cuvânt, de a contribui la dezvoltarea turismului local şi la bunăstarea comunităţii. Un fel de turism fortuit, de criză!

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[17.11.14 22:14:24]
»

@iulianic - Şi eu am considerat că acesta este un abuz. Felul cum mi-a răspuns ofiţerul de serviciu, "nu mă interesează", îl consider neprofesionist şi lipsit de politeţe.

marocanu21
[17.11.14 23:58:31]
»

@iulianic - Nu cred că ăsta e raţionamentul după care acţionează pt că, odată făcut public incidentul, turiştii o să se rărească cu timpul! Eu personal, vroiam să iau o cazare intermediară la anul în drum spre Kefalonia, dar acum m-a pus pe gânduri Traian!

Nu-mi vine să cred că asta se întâmplă la greci, o ţară salvată de la faliment de turism, în mare parte!

danamandache
[18.11.14 07:58:16]
»

@traian. leuca:Aveti dreptate, seamana a strategie sau mai bine zis a capcana pentru turisti. Noi am intors pe linia continua, in Ioannina, in fata politistilor si nu s-a intamplat nimic, nu ne-au dat atentie.

iulianic
[18.11.14 09:36:36]
»

@marocanu21 - Da, acest raţionament nu este bun mai ales privind problema turismului într-o perspectivă mai îndepărtată. Dar se poate ca ei să nu fi gândit la urmările de perspectivă, ci numai pe cele imediate (câştigurile din amendă, cazare şi masa pe timpul cât eşti forţat de împrejurări să rămâi acolo).

Desigur, ei nu ştiu sau ignoră faptul că există AFA şi atâtea forumuri în care turiştii îşi împărtăşesc nu doar impresiile frumoase despre ţara lor, ci şi evenimentele nedorite, neplăcute, altfel spus păţaniile. Aflând, asemenea ţie, turiştii cad pe gânduri, schimbă traseul sau trec prin localitatea lor ca acceleratul prin gară.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[18.11.14 11:30:51]
»

@danamandache - Asta înseamnă că am fost eu mai ghinionist!

claudiu 71
[18.11.14 18:27:29]
»

@traian. leuca -

Stiu ca o sa zambesti, eu nu am inteles sensul enuntat in titlu si am dat search pe google.

Mi-a dat o aplicatie care se numeste fara... care pare a fii intre cele mai populare din tara

Acum am inteles este o "caterinca" (upps cred ca nu am gresit sensul care se foloseste la... unele chefuri.

Despre patanie ce sa spun, admir sincer puterea ta de a face haz de necaz.

Dar din proprie experienta cand grecul iti cere pentru o vaza de decor (el zice antica) sparta 700 de marci germane si tu peste doua zile vezi acelasi tip de vaza la 40 DM iti vine sa stigi vorba ta:Fara numar...

Metoda terorista de a confisca numerele se aplica si in Ungaria in cazul ca nu ai revizia la zii.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[18.11.14 20:14:13]
»

@claudiu 71 - Claudiu, mulţumesc pentru vizită!

Nu ştiam că şi ungurii folosesc metoda "arestării" plăcuţelor de înmatriculare. Numai că în acest caz au dreptate, este cu totul altceva şi nu o consider chiar "teroristă". A circula fără revizie tehnică pe drumurile publice reprezintă un real pericol şi sunt de acord cu această măsură. Eu m-am îngrijit mereu ca autoturismul meu să fie în regulă (RCA, vignetă, trusă medicală, triunghiuri reflectorizante, becuri de rezervă, siguranţe, veste reflectorizante), astfel încât să nu am probleme cu poliţia. Din păcate nu am prevăzut "şmecheria" de la Ioannina (practicată foarte des şi în Bulgaria) şi am păţit-o!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
balasa violeta
[21.11.14 23:06:55]
»

@traian. leuca - am facut haz de necaz!

Pentru ca am parcat aiurea in Palma, am primit o amenda de 200 de euro... in 24 h platita am dat 100 de euro. Acolo parcarile au mai multe culori si am parcat la... nu spun!

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[22.11.14 12:36:38]
»

@balasa violeta - Mulţumesc pentru vizită!

Moooamă... 200 de euro amendă? Eu am scăpat destul de ieftin, însă putea fi şi mai rău. Norocul meu a fost că aveam rezervate două zile de cazare în Monodendri.

webmaster26
[02.02.17 08:26:18]
»

Mutat în rubrica "La pas prin Munții Pindului și Canionul Vikos, IOANINA" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, buterfly*, claudiu 71, danamandache, iulianic, marocanu21
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Munții Pindului și Canionul Vikos:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.37321400642395 sec
    ecranul dvs: 1 x 1