ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.03.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sannicolau Mare
ÎNSCRIS: 24.07.08
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
FEB-2010
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
80.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Pustietate...

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Ma doare sufletul!

Am vrut sa scriu si eu macar un review despre statiunea Baile Herculane.

Ne intorceam inspre Timisoara, de la intalnirea site-ului de la Poiana Brasov, la sfarsitul lunii februarie, dupa o zi petrecuta in Sinaia!

Si, fiindca mai aveam liber, ne gandisem noi sa mai ramanem o noapte in Baile Herculane, ca tot era in drumul nostru. De 20 de ani, veneam aici, pentru ca eram obisnuiti, cel putin o data pe an.

Am cunoscut statiunea in multe perioade prin care a trecut! Si in multe anotimpuri! Cel mai frumos e vara!

Dar... de data aceasta n-am mai putut sa ramanem. Tristete! Am tras o tura cu masina pana in centrul istoric al statiunii. Nici macar nu am facut traditionala poza langa statuia zeului Hercules! Cred ca si el era plictisit de atata singuratate! L-am salutat, trist si am intors masina.

Stiam ca dupa revolutie aceasta statiune frumosa si veche de 2000 de ani este lasata in paragina. Dar nu mi-am imaginat ca iarna e chiar atat de pustie!!!

Va rog sa priviti cu atentie pozele mele. La ora 17 dupa amiaza, lunea, nu am surprins nici un trecator! Totul era adormit! Doar niste pisici, faceau exceptie. Pe langa faptul ca majoritea cladirilor din centrul istoric aratau jalnic, acest tablou era completat perfect de copacii desfrunziti si tristi.

Cine oare sa-si mai doreasca sa vina iarna aici???

Candva, am petrecut aici un Revelion frumos. Erau alte vremuri. Chiar in 31 decembrie am mers pe jos kilometri buni, pana la ''Cele 7 izvoare''! Iar a doua zi, cand am deschis ochii am si plecat la Dubova, pe Dunare, in apropierea Cazanelor, sa cumparam fitofag direct de la pescarii care veneau cu barca din larg, incercand sa-si incalzeasca mainile si sufletul la un foc facut intr-o caldare de tabla, chiar in barca!

Tot din Baile Herculane, se poate ajunge usor la Orsova si de acolo, poti urca la Manastirea Sfanta Ana, pe un drum scurt, dar foarte abrupt.

Din statiune cei dornici de urcus au ca punct de plecare de aici spre o multime de trasee turistice.

Masivul Domogled strajuieste statiunea de pe pe Valea Cernei, asigurandu-i o clima blanda. Statiunea este situata pe aceeasi paralela cu Venetia si Nisa.

O multime de hoteluri, vile, case de vacante, apartamente de inchiriat si pensiuni va asteapta sa le treceti portile.

Dar... trebuie facut ceva! Nu putem lasa cea mai veche statiune cu bai termale din sud -estul Europei, sa dispara, sau... sa devina doar o poveste!

Am inteles ca in jurul Hotelului Roman, la cota 400 Se poate respira un aer plin de ioni negativi, exact ca la cota 2000! Pe langa aerul curat si ionizat si tratamentele balneoclimaterice, aici te poti odihni intr-un binemeritat concediu. Plimabrile agale, pe cele doua maluri ale Cernei, cat si un popas pe bancile din parculete, in fata hotelurilor care-ti uimesc privirea, sunt o incantare pentru orice turist! Mai ales cand totul inverzeste.

Se spune ca insasi Regina Elisabeta (Sisi) era indragostita de Baile Herculane si ar fi petrecut aici o perioada de 6 saptamani. Apele binefacatoare au fost descoperite de pe vremea romanilor. Aici veneau reprezentantii aristocratiei romane sa se relaxeze.

Cazinoul, construit in stil baroc, era centrul vieti tumultuoase si simbolul infratirii a mai multe nationalitati: romani, sarbi, unguri si nemti. Acum a ramas doar importanta istorica a acestuia.

Chiar daca e considerata o statiune pentru oameni in varsta, eu zic ca fiecare roman ar fi incantat s-o viziteze macar odata in viata, dar va sfatuiesc, nu iarna. E dezolant si e pustiu, cand natura e adormita! Noi am fost cazati in multe locatii, in primii ani, la hoteluri, iar in ultimii doar la Pensiunea Adriana.

Obisnuiam sa frecventam Pizzeria Greceasca, un restaurant intim, asezat pe o straduta linistita, langa fosta facultate si Hotelul Cerna. Intotdeauna aici am mancat bine, la preturi normale, iar servirea a fost rapida intotdeauna. Acum ne-am multumit cu o cafea si-un suc si ne-am continuat drumul spre casa.

Nu am uitat nicicand ca aici am trait atatea bucurii, in precedentele concedii sau week-end-uri.

Acum cel mai mult sufera turistii, din cauza lipsei fondurilor sau neputinta si indiferenta autoritatilor, care se ingrijesc de turismul din zona. Dar frumusetea naturii compenseaza lipsa de implicare!

Eu totusi mai sper, intr-o minune, care va face ca aceasta zona cu un mare potential turistic sa renasca si de ce nu, sa fie chiar mai atragatoare ca in vremurile ei de glorie!


[fb]
---
Trimis de georgiana in 31.03.10 22:05:24
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5019 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (georgiana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Baile Herculane-iarna!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10200 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

pepsi70ro
[31.03.10 22:18:14]
»

Mie cred ca iarna mi-ar place mai mult acolo.

Impresii scrise cu suflet, votul meu iti apartine. Felicitari!

Sanziana
[31.03.10 22:32:27]
»

cand aud Herculane, imi aduc aminte de crampeie din frumoasa mea copilarie, cand veneam cu parintii aici in concediu. ce frumos era! imi aduc aminte cum la 4-5 dimineata in gara din Herculane era plin de oameni veniti la odihna, cum faceam aproape zilnic drumul pe jos pana la cele 7 Izvoare, cum in holul hotelului (Afrodita, parca) erau campionate de table sau remy sau sah, cum mergeam seara la gradina de vara la spectacole... Imi aduc aminte de frumoasa priveliste de la ultimul etaj al hotelului spre muntii nostri.

Am vrut de multe ori sa revin aici. pentru mine Herculane este locul unde mama mea a mai conceput o surioara, dupa ce a facut baie in unul dintre izvoare si era specificat ca nu e voie daca vrei sa mai faci copii.

Mi-ai trezit amintiri foarte placute si ai scris din suflet. pentru asta ai votul meu si poate candva vei mai scrie un review despre Herculane si imi vei spune ca unele din amintirile mele prind din nou viata si ca acest loc minunat a renascut.

webmaster13
[31.03.10 22:57:45]
»

Si pe mine ma doare sufletul gandindu-ma la ce a fost, ce este, ce ar putea sa fie in acest loc!

Am atasat aceasta melodie pe care insa o putem schimba daca doreste georgiana!

ileanaxperta*
[01.04.10 07:16:07]
»

Goergiana, draga mea, ti-am citit de aseara review-ul si am asteptat pana acum la 7 dimineata sa-ti dau eu superbonusul. Si iata, ca n-am asteptat degeaba. Poate, spre rusinea mea, eu n-am fost niciodata la Herculane, am vazut acest oras-statiune numai la televizor sau pe cartile postale pe care ni le trimitea tata cand mergea acolo pt. tratament. Eu n-am fost atat de norocoasa ca tine sau ca sanziana, de ex. sa ma duca si pe mine parintii acolo. Dar poate, cine stie, candva, fie acum in aceasta viata sau altadata, sub o alta forma, voi reusi sa arunc si eu un ochi sau un picior pe aceste locuri minunate pe care Romania noastra le are, chiar si asa de neingrijite...natura ramane totusi la ea acasa...

Deci ai 400 si de la mine asa de matinal, sa-ti mearga bine toata ziua...

magdalena
[01.04.10 08:04:23]
»

Foarte frumos scris... Desi am fost in multe statiuni balneoclimaterice, aici nu am ajuns. Citind review-ul si vazand fotografiile lui Costi, ale tale inca nu sunt incarcate, am decis sa ajung si eu aici neaparat!

Sanziana
[01.04.10 08:54:03]
»

vazand fotografiile am realizat ca Dacia este hotelul din amintirile mele. Se mergea prin sindicat si tin minte ca am primit camera la ultimul etaj cu partea inspre munte, era exact balconul de pe colt. Fiind copii eram foarte impresionati si ni se parea ca stancile din padure au diferite forme. Cred ca era pentru prima data cand vazusem statui ca cea alui Hercule si le vedeam peste tot. Ce mi-a mai ramas in minte este un izvor cu apa calda exact pe malul Cernei, unde mergeam si ne spalam pe cap. Cica regenera firul de par si scapai si de matreata. Dar mirosul facea toti banii, parca aruncase acolo cineva un container de oua clocite

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
david
[01.04.10 09:15:25]
»

Din pacate Iosif Armas de cand a preluat majoritatea hotelurilor Afodita, Diana, Minerva etc in anul 2001 si-a batut joc de statiune si de istoria acesteia de peste 2000 de ani.

Vad o rezolvare foarte simpla, anularea contractului de privatizare semnat in anul 2001 cu Iosif Armas, atribuirea contractului unei firme cu experienta vasta in turism si impunerea unor conditii pe etape de dezoltare care sa fie respectate cu sfintenie.

In anul 2000 am petrecut un revelion superb la Hotel Afrodita, majoritatea eram timisoreni dar acum pustiu...

Noroc cu yoghinii lui Bivolaru care se aduna in fiecare an si mai contribuie putin la bunastarea statiunii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
piti
[01.04.10 09:18:40]
»

In 2009 a fost soacra mea la Hotel Dacia cu bilete prin sindicat. Am fost si noi acolo si chiar am dormit o noapte aici intr-o camera la parter.

Fereastra da spre spatele hotelului, delectand turistii cu un morman de gunoaie. Nici masa nu era cine stie ce, dar fiind bilete moca, pensionarii (95 % din ocupantii hotelului) nu se vaita.

Totusi sunt multe variante de cazare la pensiuni dragute cu conditii OK chiar si pentru cei pretentiosi. Statiunea este cea care se degradeaza de la an la an, nu se investeste nimic in cladirile vechi si e mare pacat, sunt de mare valoare (vezi P18, P19).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
georgianaAUTOR REVIEW
[01.04.10 10:57:53]
»

@Pepsi,

Tu, daca locuiesti intr-un oras mare, cu multa agitatie, e normal sa-ti doresti sa mergi intr-un loc linistit, eu, din contra, venind dintr-un oras mic, parca as vrea cand evadez, sa fie un pic mai multa animatie!

@Sanziana,

Ma bucur ca ti-am trezit amintiri placute... amintiri din copilarie... consider ca nimic nu poate fi mai frumos ca acei ani in care abia incercam sa descoperim misterele lumii inconjuratoare.

@Webmaster 13, melodia e superba, in ton cu subiectul! Intotdeauna am considerat ca ai un simt artistic deosebit!

Multumesc frumos.

Diaura*
[01.04.10 10:59:57]
»

Daca o tinem tot asa... in curand vom vizita " ruinele de la Herculane".

georgianaAUTOR REVIEW
[01.04.10 11:11:34]
»

@ileanaxperta,

Multumesc pentru cuvintele frumoase si grabeste-te sa vizitezi aceasta zona superba, deoarece aici nu ai probleme cu transportul e gara, inca una superba, construita in stil baroc, nu cred ca mai exista una asemanatoare in toata tara!

Daca te invarti bine pe acolo, te-apuca dragul sa scrii un review numai admirand gara din statiunea Baile Herculane! Iar din gara sunt autobuze la trenuri si maxi-taxi! Nu sunt decat vreo 3 kilometri, daca nu gresesc!

@Magdalena,

acum poti vedea si pozele mele.

Adevarul e ca nu stiam cam ce fel de poze sa pun, incat sa nu va sperii daca puneam prea multe poze cu ruinele statiunii.

Erau o multime de cladiri cu importanta istorica abandonate, cu geamuri sparte si cu tencuiala deterioarta, dar... consider ca nu asta reprezinnta, de fapt aceasta statiune!

Nu, Baile Herculane, inseamna mult mai mult!

georgianaAUTOR REVIEW
[01.04.10 11:27:49]
»

@David,

Eiii chiar uitasem de yoghinii lui Bivolarul!

@piti, ai perfecta dreptate, pacat si de facultatea aceea care s-a inchis, din cate stiu eu!

Mie imi place cel mai mult drumul spre cele 7 izvoare, cu toate ca lung (aproximativ 7 kilometri), este usor si foarte pitoresc!

Si strandul de acolo este frumos amenajat, merita sa faci pe jos un asemenea drum, vei fi recompensat peste masura de cadrul natural prin care esti binecuvantat sa treci!

@Diaura, multumesc ca mi-ai citit randurile mele care incep cam trist... nu-mi place sa scriu despre locuri care s-au degradat, dar pe care le-am cunoscut si in perioada lor de stralucire!

Dar vroiam cu tot dinadinsul sa va fac pe cei care nu ati fost, chiar sa mergeti.

Si pentru un week-end, macar, ca se merita.

Si, cum am mai scris mai sus, e foarte practic pentru voi, cei din Bucuresti cu trenul, scutind oboseala sofatul!

Ideea e ca ma gandeam, ca ar fi bine acolo, vara si pentru o intalnire AFA, deoarece sunt hoteluri mari, iar zona este superba!

Ce ziceti??

webmasterXY*
[01.04.10 21:47:11]
»

Georgiana: mi-am permis o mică adăugire la textul explicativ de la P12. Îmi spui dacă mă înşel cumva...

Ai surprins foarte bine, aspectele de iarnă de la Herculane, dar are farmecul ei şi aşa.

ionescunic
[01.04.10 21:58:11]
»

Frumos scris Georgiana , mi-ai adus si mie aminte de cele cateva concedii din vacantele de vara pe care le-am trait aici in copilarie , in adolescenta , aici am descoperit guma de mestecat sarbeasca , de aici mi-am cumparat primul pachet de tigari , tot de la sarbii din Severin. E mare pacat de statiunea asta , cineva mai destept ca mine spunea ca daca ar fi fost intretinuta si dezvoltata statiunea ar fi fost acum la nivelul lui Karlovy Vary.

c_d
[07.04.10 12:15:20]
»

Eu in fiecare an merg la tratament la Baile Felix si as fi vrut sa mai schimb, sa merg si la Herculane anul acesta. Insa cu toata bunavointa, cea mai mica licarire de speranta mi-a fost spulberata citind acest review, din pacate este o statiune parasita si nu am ce face acolo, mai ales ca de obicei merg singur...

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[07.04.10 13:10:56]
»

@c_d > aceste impresii nu au fost scrise cu scopul de a speria si alunga (si asa putinii) turisti! si totusi, gandeste-te: era firesc sa fie pustiu in acea perioada (si pe o vreme cam mohorata). ia sa scrie (cineva) cum este acolo dupa 15 iunie!

georgianaAUTOR REVIEW
[07.04.10 16:35:28]
»

Are dreptate Dragos,eu iubesc aceasta statiune,este printre cele de valoare pe care le are Romania,dar am spus NU IARNA!

Imi pare rau ca ai inteleles ca nu trebuie mers acolo!

c_d
[08.04.10 15:05:44]
»

Stiu ca nu ati scris review-ul pentru a alunga turistii, dar puteti sa-mi spuneti comparativ ce motive as avea sa merg la Herculane si nu la Felix, ma refer la conditiile de tratament si petrecerea timpului liber? Trebuie sa va marturisesc ca de Felix m-am plictisit... Eventual puteti macar sa-mi recomandati un hotel unde conditiile de tratament sunt decente?

georgianaAUTOR REVIEW
[08.04.10 15:42:15]
»

c d.

chiar imi pare rau, dar aici nu te pot ajuta eu cu absolut nimic.

In primul rand eu am fost in statiunea Baile Herculane, pentru relaxare, iar alta data in tranzit, nicidecum la tratament!

Iar comparatia intre Baile Felix si Baile Herculane, nu o pot face, deoarece nu am fost niciodata la Felix.

Poate altcineva, citind aici, ecoul tau si fiind mai priceput, iti va oferi in timp un raspuns.

david
[08.04.10 16:00:53]
»

Pot spune ca Baile Felix sta mai bine in ceea ce priveste baza de tratament, aici totusi s-a investit mult in ultima perioada.

any*
[17.04.10 21:14:21]
»

Are dreptate Dragos, veniti dupa 15 iulie sa vedeti ca nu o sa gasiti un loc de cazare la Herculane, nu spun ca sunt si perioade mai slabe, dar totusi vine lumea in statiune si chiar foarte mult tineret nu numai pensionari

corinka
[17.04.10 21:26:17]
»

Imi amintesc si eu cu drag de Baile Herculane. Am petrecut acolo o vacanta in anii '80 impreuna cu parintii si cu sora mea.

Dupa aproape 25 de ani, adica anul trecut, am revenit acolo cu sotul meu, Baile Herculane fiind locul pe care l-am ales pentru a petrece un weekend cu ocazia implinirii a un an de casnicie.

L-am ales special datorita amintirilor frumoase din copilarie, pentru ca am vrut sa ii arat si sotului acele locuri minunate. A fost si el incantat.

In copilarie am stat la Hotel Cerna si faceam baie la piscina Hotelului Roman.

Anul trecut ne-am cazat la Sara's sons, Cerna si Roman fiind pline. Era sfarsit de mai si nu era nicio camera libera.

Lumea inca merge la Herculane, nu lasa statiunea sa moara. In general, in luna februarie statiunile nu sunt pline de turisti, cu exceptia statiunilor montane.

cc_iordachescu
[17.04.10 22:10:33]
»

Aviz celor ce nu au văzut Herculanele: nu le comparaţi cu altă staţiune, este un loc unic, cu un peisaj unic!

Le-am văzut sistematic în ultimii 6 ani şi pot spune că observ schimbări în bine de la an la an. Chiar există un miniautobuz care face un tur turistic de la gară în staţiune, are şi un ghid pentru traseu.

Iarna pare pustiu pentru că nu este o staţine pentru sporturi montane, nu vine nimeni pentru ski aici, dar asta nu înseamnă că e pustiu. Încercaţi şi nu veţi regreta!

Ideea cu o întâlnire AFA chiar mi-ar surâde.

pepsi70ro
[17.04.10 22:28:50]
»

Nu-i rea ideea pentru o eventuala intalnire AFA, multi nu cunosc aceasta statiune ( inclusiv eu ), cred ca pe langa faptul ca ne vom intalni din nou, vom lansa si un mesaj de sustinere a turismului autohton, alegand ca loc de desfasurare o statiune nu atat de titrata precum cele de pe Valea Prahovei.

c_d
[27.08.10 11:49:27]
»

Frumoase poze

georgianaAUTOR REVIEW
[27.08.10 12:30:39]
»

@c d

Multumesc frumos,am incercat atunci sa le pun pe cele mai frumoase,dar acum,vara ,cand totul e inflorit si inverzit e si mai frumoasa statiunea!

carmen2010
[27.08.10 23:21:21]
»

Foarte frumos scris review-ul, felicitari Georgiana, ai un vot de la mine!

Mi-ai trezit multe amintiri despre aceasta statiune deosebita, situata intr-un peisaj incantator.

Si eu sunt din zona ta, din Timisoara, si suntem si la aceeasi categorie de varsta, am mers impreuna cu familia destul de des in ultimii 11ani acolo (in afara de excursia facuta in facultate), exceptie facand anul trecut si acesta, cand regret profund ca nu am mai reusit sa ajung... si mi-e atat de dor de Herculane cum nici nu-ti poti inchipui, ma leaga atatea amintiri frumoase... mi-ai trezit nostalgii...

Adevarul este ca nu am fost niciodata la Herculane decat vara, cel tarziu in septembrie, si nu am avut ocazia sa vad cat de pustie e statiunea in restul anotimpurilor si cred ca e mai bine asa, fiindca nu as fi suportat nici eu s-o vad asa... imi place cand e totusi lume, animatie... iubesc statiunea asta si tare mult as vrea ca, cei care sunt in masura, sa se ocupe de refacerea si renasterea ei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
any*, c_d, carmen2010, corinka, david, Diaura*, georgiana, ileanaxperta*, ionescunic, magdalena, piti
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Herculane și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.66236090660095 sec
    ecranul dvs: 1 x 1