Băile Herculane, de la mărire la decadenţă!

TIPĂREȘTE

Am „vizitat” această staţiune acum trei ani, împreună cu o altă familie prietenă. Am pus ghilimelele de rigoare, pentru că prietenii mei urmăreau alte"repere turistice" în Herculane.

Pentru ei un sejur la un obiectiv turistic se rezuma la o cazare intr-un hotel cu cât mai multe stele, restaurante cât mai sofisticate şi mai scumpe, iar mersul pe jos le provoca tot disconfortul din lume.

Aşa s-a întâmplat şi acum trei ani. Am ajuns seara târziu în staţiune, ne-am cazat la hotelul Golden Spirit, după aceea restaurant şi... odihnă.

A doua zi de dimineaţă restaurant, câţiva paşi prin centrul nou al staţiunii şi apoi drumul direct spre... casă. Numai ei. Pentru că din Drobeta ne-am despărţit, eu preferând să mai traversez încă odată Transalpina şi să mă îmbăt cu aerul puternic ozonat din staţiunea Voineasa.

Cam la atât s-a rezumat „vizita”de acum trei ani, în frumoasa staţiune Băile Herculane.

Anul acesta mi-am propus să vizitez şi să aflu cât mai multe lucruri în legătură cu această staţiune. Totodată am ţinut să mă conving cu ochii mei de ce mijloacele mass-media au descris-o în ultimii ani în termeni nu tocmai laudativi.

Deşi am vizitat toată staţiunea, consider că partea care reprezintă un interes istoric şi arhitectonic deosebit este centrul vechi. În centrul nou sunt câteva ştranduri, hoteluri, o mică piaţă şi multe pensiuni care nu reprezintă un interes deosebit în vizitarea acestora.

Chiar dacă despre Băile Herculane s-au scris atât de mult pe acest site (excelent review-ul userului sunflower), cu voia dumneavoastră am să fac şi eu un scurt istoric al acestei staţiuni, cu menţiunea că toate aceste informaţii le-am cules de pe panourile afişate la obiectivele turistice.

Frumoasă iniţiativa celor care au luat decizia montării acestor panouri, ce poate fi un inceput timid în acţiunea de reabilitare a Băilor Herculane.

Începuturile acestei staţiuni, a cărei nume vine de la zeul Hercules fiul lui Zeus, datează din anul 102 d. Hr, când împăratul Traian a construit aici un complex balnear format din temple, băi, apeducte şi statui închinate zeilor, intitulat Therme Herculi.

Este o primă perioada fastă a staţiunii, când aristrocaţia Romei o frecventează şi o dezvoltă, de la ei rămânând numeroase mărturii. După retragerea administraţiei romane, staţiunea îşi pierde din faima de altădată, iar unele clădiri încep să se degradeze.

A urmat o nouă perioadă fastă, când staţiunea intră în administraţia Imperiului Austro-Ungar (1736). Aceştia descoperă efectele curative ale izvoarelor staţiunii, modernizează băile şi adaugă noi edificii.

Este perioada când staţiunea este frecventată de această dată de aristocraţia austro-ungară, numeroase personalităţi istorice trecând pe aici. Se cuvine să amintim de împăraţul Iosif al II-lea, împăratul Francis I cu şoţia Carolina, sau împăratul Franz Joseph şi împărăteasa Elisabeta.

Majoritatea clădirilor poartă amprenta stilului baroc austriac, iar unele au chiar denumiri ale personalităţilor care au trecut pe aici (Hotel Joseph, Hotel Francis, Baia Elisabeta etc). Ba chiar unul dintre traseele minunate de pe Valea Cernei, poartă numele de „Traseul Elisabetei”.

Un alt nume întâlnit pe panourile multor clădiri, este cel al lui Carol Tartatzi, guvernatorul macedoroman al băilor, care a construit începând din 1875 multe edificii.

Datorită calităţilor curative ale izvoarelor sale, staţiunea rezistă şi după retragerea austro-ungarilor, numeroşi oameni venind an de an aici pentru tratarea unor afecţiuni. Îmi amintesc că înainte de 89, în plin sezon estival cu greu găseai cazare la unul din hotelurile din staţiune.

Din păcate, economia de piaţă instalată şi la noi după căderea cortinei de fier, nu i-a priit acestei minunate staţiuni balneo-climaterice şi în loc să devină o staţiune gen Karlovy Vary, s-a transformat într-o staţiune anostă şi cu turişti din ce în ce mai puţini.

După'89 a urmat o altă etapă de decădere şi după unele încercări de refacere eşuate, prin privatizari mai mult sau mai puţin oneste, se pare că s-a trecut din nou la refacerea unor băi şi edificii vechi. Am observat schele de lucru pe câteva clădiri şi chiar câteva refăcute în totalitate.

Părerea mea personală este că va fi foarte greu ca staţiunea să mai redevină ceea ce a fost, iar investiţiile nu vor putea fi amortizate uşor. Am pierdut 24 de ani, timp în care turiştii occidentali (şi chiar autohtoni) şi-au stabilit traseele turistce din est, spre locuri care s-au adaptat mai rapid economiei de piaţă.

Un exemplu poate fi staţiunea balneo-climaterică din Vrnjaka Banja-Serbia, pe care am vizitat-o de curând. Deşi nu are nici pe departe izvoarele de la Herculane şi nici infrastructura de băi şi clădiri vechi, staţiunea era plină de turişti (inclusiv români) şi asta în afara sezonului estival.

Vizita noastră în Herculane a început din dreptul hotelului Golden Spirit, aproape de pensiunea Argus, unde am fost cazaţi. Cum aminteam mai înainte, în centrul nou nu prea am avut ce vedea, aşa că am luat direcţia spre 7 Izvoare, pentru a vizita centrul vechi al staţiunii.

Mergând pe lângă râul Cerna, am dat de primele obiective turistice vechi, Podul de Fier şi Clădirea Grajdurilor Imperiale, construită în secolul al XIX-lea, carea adăpostea trăsurile şi caii ce asigurau transportul în staţiune.

La nici 100 de metri pe stânga am dat de Băile Venera, care lângă sala de tratamente, are un bazin cu apă termală pentru tratarea afecţiunilor aparatului genital şi a încheieturilor picioarelor. Nu am putut rezista tentaţiei şi am făcut şi noi o mică băiţă în apa caldă de cam 40 de grade.

Aici am aflat o poveste, în care se spune că nişte cai betegi de picioare au fost lăsaţi liberi în acest loc şi după un timp petrecut aici s-au vindecat miraculos, descoperindu-se acest izvor termal. La mică distanţă pe dreapta, întâlnim una din clădirie restaurate Hotelul Cerna, de culoare galben-pai, cu o intrare printr-un fel de coloană şi ferestre în arcadă.

Urmează apoi pavilionul 12 (Hotel Ştefania), construit de către Carol Tartatzi în 1875, o mare şi frumoasă clădire din cărămidă cu arcade la parter, balcoane mărginite cu fier forjat şi ferestre gen firidă. Clădirea este înconjurată cu un gard plasă pentru a bloca accesul în interior şi probabil se află în restaurare.

Intrăm în Parcul Central, unde întâlnim pe stânga Podul Forjat, construit între 1883-1886, ca pod pietonal peste râul Cerna. Este construit dintr-un singur arc, cu parapeţi din fier forjat cu elemente decorative.

De pe acest pod se ajunge pe malul drept al râului, unde întâlnim una din capodoperele arhitecturale ale staţiunii, Băile Imperiale Austriece, locul unde s-au tratat printre alţii Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Ionel Teodoreanu şi Mihail Sadoveanu.

Închisă, clădirea poate fi vizitată doar din exterior, ca majoritatea din această staţiune. Personal m-a impresionat mult arhitectura, dar şi mărimea acestei clădiri.

Construită în stil gotic între anii 1883 şi 1886, clădirea este compusă din trei corpuri într-o simetrie plăcută ochiului. În stânga corpului central (sala de aşteptare) se află o aripă pentru băi termo-sulfuroase, iar în dreapta o alta pentru băi termo-saline. Faţada clădirii este împodobită cu statui înalte a unor zeităţi romane.

Vis-a-vis de Băile Imperiale Austriece, se află o altă clădire cu un stil arhitectonic deosebit de frumos, Clădirea Cazinoului construită in anul 1864. Construcţia în stil baroc are parter şi etaj, o frumoasă terasă în faţa clădirii principale şi două aripi dispuse simetric.

Schelele montate pe faţada corpului principal (vezi poza), indică faptul că şi acest monument istoric a intrat în restaurare.

Pe frontspiciul clădirii principale, putem citi salutul roman „Saluti et laettitiae! ” (sănătate şi bucurii!), sugerându-se că pentru a ne vindeca în general de unele boli, nu este de ajuns stimulii exteriori, ci contează modul în care reuşim prin exerciţiu mental şi voinţă, să ne construim în interior o stare de bine.

În dreapta cazinoului se află un imens arbore Sequoia Gigantea, declarat monument al naturii.

Foarte aproape de cazinou pe malul stâng al Cernei, întâlnim Hotelul Decebal, construit în 1850 şi care s-a numit iniţial Franz Joseph.

Restaurat de curând în stilul baroc ardelenesc original, hotelul are o faţadă foarte frumoasă, cu multe elemente decorative şi statuile zeilor Esculap şi Higeea. Tot pe faţadă există o placă din marmură, în care aflăm că aici împăratul Franz Joseph l-a găzduit la 28 aprilie 1887, pe regele României Carol I cu soţia sa, Elisabeta (Carmen Sylva).

Vis-a-vis de hotelul Decebal aflăm o clădire cu o istorie aparte Vila Elisabeta, construită în 1875 de către administratorul staţiunii Carol Tartatzi şi care până la stabilirea împărătesei Elisabeta aici pentru o perioadă de cca şase săptămâni, a purtat numele macedono-romanului. Tot aici în 1887, împărăteasa a primit o altă Elisabetă, regina României, ocazie cu care au avut loc numeroase schimburi de împresii.

În prezent vila este înconjurată de schele, fiind supusă unor ample lucrări de restaurare.

Următorul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Podul de Piatră, cu două arcade şi un culoar acoperit pentru pietoni. Deasupra culoarului în capătul podului se găseşte o statuie de marmură care o reprezintă pe Omfala regina Lydiei, la care Hercules a slujit trei ani şi cu care a avut şi un fiu.

Din acest punct intrăm în Piaţa Hercules, în mijlocul căreia tronează statuia cunoscutului erou din mitologia greacă.

După pod în stânga, o altă clădire frumoasă Baia Diana, numită şi Baia Elisabeta sau Baia „pentru dureri de oase”. A fost construită în 1810 din cărămidă şi refăcută în 1858 în forma actuală. Are un coridor care comunică cu hotelul Ferdinand, iar pe unul din colţuri o statuie a lui Hercules.

În capătul podului pe dreapta aflăm Baia Hebe, iar după aceasta Baia Apollo una din băile originale romane, numită şi Baia Comună sau Baia cea Mare.

O altă clădire frumoasă este Hotelul Ferdinand, recent renovată şi redată circuitului turistic. Pe stânga ne atrage atenţia o altă clădire cu o arhitectură aparte aflată în stare de degradare, Pavilionul 1811 sau Direcţiunea Băilor , o construcţie în stil gotic cu turle şi ferestre în arcadă, balcoane semirotunde şi ornate cu basoreliefuri şi statui.

În capătul pieţei se află Biserica Adormirea Maicii Domnului o biserică mică romano-catolică, construită între anii 1836-1838. Cu ocazia sejurului prelungit la Herculane, împărăteasa Elisabeta (Sisi) participă aici la slujbele sărbătorilor de Paşti.

Ieşind din Piaţa Hercules, ne îndreptăm spre unul din cele mai mari hoteluri din staţiune (functional) Hotelul Roman, construit în anul 1838 pe locul vechilor Băi Imperiale Romane, care foloseau apele izvorului Hercules. Baia romană a fost înglobată la parterul hotelului.

După Hotelul Roman şi după un urcuş de cca 5-6 minute, am vizitat Peştera Haiducilor (localnicii spun că mai corect se numeşte Peştera Hoţilor), după care ne-am întors epuizaţi în centrul nou unde aveam cazarea. Cam atât am văzut şi constatat în vizita de la Herculane.

Ca unul care a văzut staţiuni părăsite după revoluţie ,Vidra, Voineasa (când m-am indignat foarte tare), de data aceasta nu m-a mai mirat prea mult faptul că un patrimoniu inestimabil se degradează pe zi ce trece.

Cred însă că pentru un turist curios, din orice ţară normală care vine la Herculane, ar spune că aşa ceva nu e cu putinţă.

Ne-a dat Dumnezeu aceste minunăţii naturale şi noi nu ştim să le administrăm.

Păcat! Acum după ce am vizitat această staţiune, îmi vine în minte un gând auzit undeva şi care mi-a plăcut: " nu mi-e ruşine că sunt roman, dar mi-e tare ciudă ".

---

VIZUALIZĂRI: 4698 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI