Saalburg - pe urmele strămoșilor romani

TIPĂREȘTE

Acum mai puțin de 2000 de ani, la cca. 20 km nord de Frankfurt se întindea Limesul Germanicus, granița fortificată a Imperiului Roman ce separa provinciile romane de triburile barbarilor germani. În parte granița era una naturală, de-a lungul Dunării și Rinului, iar apărarea acestei porțiuni nu dădea mari bătăi de cap romanilor, pentru aceasta fiind de ajuns o flotă ce patrula pe cele două fluvii. Porțiunea de granița dintre Rin și Dunărea (de la Rheinbrohl la Regensburg) avea o lungime de aproximativ 550 km, de-a lungul ei fiind ridicate peste 900 turnuri de apărare și 60 de forturi. Granița ce odinioară delimita civilizația de lumea barbară se află astăzi pe lista UNESCO a locurilor care aparțin Patrimoniului Mondial.

Scurt istoric

Castrul de la Saalburg se află la 20 km nord de Frankfurt, lânga Bad Homburg și este exemplul perfect al unei fortificații din epoca romană. Castrul a fost construit în jurul anului 90 ca o fortificație din lemn, 160 de soldați asigurând inițial securitatea zonei. În timpul domniei împăratului Hadrian (în jurul anului 135) fortificația din lemn este înlocuită de un fort mult mai mare, cu ziduri din piatră si o capacitate de 600 de soldați. Lângă castru s-a dezvoltat și un sat, unde locuiau familiile soldaților, comercianți și meșteșugari. În jurul anului 200 locuiau la Saalburg 2000 de soldați și civili. Câteva decenii mai târziu, în anul 233, satul este distrus de un atac al triburilor germanice. Presiunea barbarilor germani crește, astfel că în a doua jumătate a secolului al III-lea, alamanii (trib germanic) atacă și jefuiesc din ce în ce mai des provinciile de graniță. În aceste condiții limesul roman se prăbușește, iar castrul de la Saalburg este abandonat.

Încă din perioada copilăriei, în timpul vizitelor din stațiunea balneară Bad Homburg, împăratul german Wilhelm al II-lea și-a arătat interesul pentru săpăturile arheologice de la Saalburg. Astfel că în anul 1897, împăratul îl însărcinează pe Louis Jacobi cu reconstrucția fortului roman de la Saalburg. Astăzi castrul este aproape în intregime reconstruit și prezintă o imagine vie, palbabilă a unei civilizații de mult apuse.

Saalburg este un muzeu în aer liber, iar incursiunea în lumea romană costă doar 5 euro. Am mai vizitat în trecut asemenea obiective, însă toate se reduceau la stadiu de ruine sau fundații de clădiri, trebuind să-ți pui serios imaginația la lucru pentru a-ți crea o imagine a clădirilor. Ceea ce au realizat germanii este demn de laudă, oferind și celor mai puțini inițiați în tainele istoriei ocazia de a înțelege cum era organizat sistemul de apărare al granițelor imperiului.

Planul unui castru roman este relativ simplu, având o formă dreptunghiulară și fiind străbătut de două alei principale: Via Praetoria, care străbătea castrul de la nord la sud, și Via Principalis, care străbătea fortul de la est la vest. Întregul areal al cetății se întinde pe o suprafață de 3,25 ha, fiind înconjurat de ziduri din piatră cu o grosime de cca. 2 m și o înălțime de aproape 5 m. În spatele zidurilor se află o rampă de pământ, pe care soldații o urcau pentru a a ajunge pe ziduri. La fiecare capăt al celor două străzi principale se află o poartă flancată de două turnuri de apărare. Prin una dintre aceste porți m-am întors și eu în timp. Este vorba de Porta Praetoria, poarta principală a castrului, în fața căreia tronează statuia împăratului roman Antoninus Pius și deasupra căreia se află o inscripție în latină dedicată împăratului Wilhelm.

După ce treci de poartă, în partea dreaptă se găsește Horreum-ul, fostul depozit de grâne al garnizoanei, care gazduiește astăzi muzeul cu o bogată colecție de obiecte specifice civilizației romane (echipament militar, obiecte de uz casnic sau caracteristice unor meserii, monezi, ceramică, statui etc). În dreapta fostului grânar se aflau barăcile soldaților. Una din cele două barăci a fost transformată în cafenea, unde se pot degusta chiar și specialități romane.

Vis-a-vis de Horreum se află Praetorium, o casă ridicată din piatră, folosită de comandantul trupelor ca locuință. Aș fi fost curios să văd în ce lux trăia comandantul, în timp ce cei 600 de soldați se inghesuiau în cele două barăci, însă nu se poate pătrunde în locuință. Cei drept, de afară casa arată foarte bine.

În centrul castrului, la intersecția celor două străzi, domină Principia sau clădirea comandamentului, unde se află diferite camere folosite ca birouri, tribunal, trezorerie sau pentru depozitarea steagurilor de luptă. Principia dispune și de o sală transversală, unde se făcea apelul soldaților. Din această sală se ajunge prin 5 uși într-o curte interioară înconjurată de porticuri, coridoare exterioare mărginite de coloane. La est de Principia a fost construită, în 2008, Fabrica, unde se mai pot vedea câteva exponate și unde puteți încerca jocuri romane (ceva asemănător cu tablele sau șahul).

La cățiva pași mai încolo de Principia, un grup de copii era inițiat în arta trasului cu arcul.

Am părăsit castrul, îndreptându-mă spre granița cu barbarii. După câteva sute de metri prin pădure am ajuns la marginea civilizației. Șanțurile și palisadele trasează această limită. Dincolo de ele, Germania barbară. Mi-am continuat plimbarea de-a lungul limesului, pe cărarea pe care cândva patrulau soldații romani. În total am străbătut cca 2,5 km prin pădure inconjurând castrul, însă spre deosebire de strămoșii mei, relaxat și fără să mă gândesc la faptul că aș putea încasa în orice moment vreo suliță rătăcita de la vreun german „barbar”.

---

VIZUALIZĂRI: 2705 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI