GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Aschaffenburg - "Nisa Bavariei"
Toata vara am calatorit la sute de km distanta ca sa vad frumusetile Germaniei, dar nu m-am gandit ca “peste drum de mine” (a se citi 40 km) exista un loc atat de frumos. Acum doua zile (3 octombrie) a fost ziua nationala a Germaniei si cum puteam sarbatori mai bine, daca nu printr-o noua calatorie. Destinatia: Aschaffenburg, un orasel de 70.000 de locuitori din nord-vestul Bavariei, situat la 40 km distanta de Frankfurt.
Desi imi propun de fiecare data sa plec de acasa cat mai devreme, pentru a avea destul timp sa explorez, cineva imi da mereu planurile peste cap. Ba mai stai 10 minute ca inca nu mi-am revenit din somn, ba mai stai putin ca trebuie sa-mi “colorez” fata… si uite asa “putinul” asta se transforma in 2 ore si in loc sa plec la 10 cum imi propusesem, ajung sa pornesc la drum la orele amiezii. Am noroc ca nu e distanta mare, asa ca dupa jumatate de ora ajung in Aschaffenburg si las masina in una din parcarile subterane din oras. Pretul: 1,10 euro/ora, dar ceea ce e ciudat e ca dupa 5-6 ore am platit doar 2,50 euro. O fi fost vreo oferta cu ocazia zilei nationale? :)
Iesim la suprafata din parcarea subterana chiar langa biroul de informatii turistice, care era inchis, ca doar n-or lucra germanii si astazi. Dat totusi au fost destul de atenti sa lase la intrare tot felul de pliante cu informatii despre oras – harti turistice, informatii despre hoteluri si restaurante, oferte culturale etc. Ne inarmam si noi cu una din harti si pornim intr-o noua aventura. Biroul de informatii turistice se afla chiar in Schlossplatz, o piata mare pavata cu piatra cubica, in care se afla mandria orasului, castelul Johannisburg.
Johannisburg Schloss e o constructie masiva din piatra rosie in 4 aripi, la fiecare colt inaltandu-se cate un turn si este considerat unul dintre cele mai frumoase castele europene din perioada Renasterii. Castelul a fost construit intre anii 1605-1614, responsabil pentru aceasta bijuterie fiind arhiepiscopul si electorul Johann Schweikard von Kronberg si a fost folosit de arhiepiscopii de Mainz, pana in anul 1803, ca a doua resedinta oficiala (arhiepiscopul de Mainz era unul dintre cei 7 electori care il alegeau pe imparatul Sf. Imperiu Romano-German).
Palatul este grandios si a fost ridicat chiar pe malul raului Main. Accesul in castel se face pe un pod de piatra. Am patruns astfel in curtea interioara a castelului, unde accesul este gratuit, iar dupa cateva cadre am intrat in castel, de unde am cumparat bilete pentru vizionarea interiorului. Pretul unui bilet e de 5 euro, iar vizionarea interiorului se face fara ghid. Cred ca asta e cea mai convenabila situatie pentru turist, deorece nu te grabeste nimeni si poti sa admiri cat vrei exponatele.
La primul etaj am vazut o colectie impresionanta de picturi germane si olandeze, cele mai importante lucrari apartinand lui Lucas Cranach cel Batran. Printre acestea am descoperit si un Rubens-“Eberjagd” (Vanatoarea de mistreti). Tot la acest etaj se afla o camera dedicata vesmintelor arhiepiscopilor de Mainz, precum si biserica castelului cu altarul in stil renascentist. La etajul al doilea am patruns in intimitatea apartamentul arhiepiscopilor de Mainz, cele cateva camera fiind frumos decorate in stil neoclassic si prezentand mobilierul original. Muzeul orasului Aschaffenburg este un alt obiectiv aflat la acest nivel al palatului, unde in cele aproximativ 20 de camere poti vedea diferite sculpturi medievale, ceramica, o colectie de portelanuri, o colectie de arme, mobilier etc. Insa ceea ce mi-a placut mie cel mai mult a fost colectia de modele arhitecturale din pluta, care, cu un numar de 45 de exponate, este cea mai mare din lume. Acestea sunt copii fidele ale celor mai faimoase monumente antice din Roma- spre exemplu Colosseum-ul, care cu un diametru de 3 m este cel mai mare de acest gen.
Parasind castelul, ne-am continuat plimbarea pe terasa castelului, de unde am admirat o minunata imagine panoramica a vaii raului Main, iar apoi am coborat, trecand pe sub o pergola cu vita de vie ridicata deasupra unei sectiuni din zidul orasului medieval, in gradina castelului. Cararea care strabate gradina palatului conduce la Frühstückstempel (Templul micului-dejun) si Pompejanum, de unde privelistea spre castel este absolut minunata.
Impresionat de excavatiile de la Pompeii, celebra localitate romana distrusa de eruptia vulcanului Vezuviu, regele bavarez Ludovic I l-a insarcinat pe arhitectul Friedrich von Gärtner sa ii construiasca o vila romana, care a fost ridicata intre anii 1840-1848, si care a fost pusa de catre rege la dispozitia iubitorilor de arta care doreau sa studieze arta antica in propria lor tara. Pretul biletului este de 5,50 euro insa la castel se poate cumpara un bilet care acopera ambele atractii si care costa 9 euro (o economie de 1,50 euro). Interiorul este superb. La parterul vilei se afla o sala de receptie, camere de oaspeti si bucataria grupate in jurul Atrium-ului, o curte interioara cu un bazin inconjurat de coloane, si a Viridarium-ului cu gradina din spatele vilei. La etaj se afla camera copiilor, dormitorul copiilor, dormitorul parintilor si o camera dedicata amazoanelor, unde sunt expuse vase de ceramica, pe care sunt pictate celebrele femei razboinice. Interiorul camerelor este decorat cu picturi rupestre, iar pe jos cu mozaic. Am aflat ca aici se face si Pompejaner, un celebru vin local obtinut chiar din strugurii cultivati la vila (via se afla intre vila si raul Main, iar strugurii nu erau inca culesi).
Dupa ce am parasit vila romana, am mai zabovit putin pe terasa St. Germain aflata langa vila, apoi am luat-o la pas, prin gradina castelului, spre noul obiectiv, Kapuzinercloster. Arhiepiscopul de Mainz i-a chemat pe calugarii capucini in Aschaffenburg pentru a da un nou impuls vietii religioase si morale, daruindu-le acestora un teren langa gradina castelului, pe care, in 1626, s-au construit manastirea si biserica capucina. Ordinul Fraților Capucini reprezintă o ramură a călugărilor franciscani si sunt cunoscuți sub numele de „capucini” datorită glugii caracteristice. În spațiul germano-austro-ungar, sunt numiți simplu „franciscani” sau „brauen Franziskaner”, după culoarea maro a hainei, spre deosebire negrul rasei călugărești purtate de minoriții propriu-ziși.
De la manastirea capucinilor am continuat pe Karlstrasse, am trecut pe langa biserica catolica Sf. Agatha si am ajuns iarasi in Piata palatului, unde vis-à-vis de castel se afla Jesuitenkirche, biserica ridicata intre anii 1619-1621 de calugarii iezuiti, invitati sa se aseze in Aschaffenburg de acelasi arhiepiscop de Mainz.
Nu departe de Biserica iezuita, pe strada Pfaffengasse se afla Christuskirche, prima biserica protestanta din oras, ridicata in anul 1839. In capatul strazii Pfaffengase se afla Stiftsplatz, o piata foarte frumoasa unde Stiftskirche St. Peter und Alexander, cea mai veche biserica a orasului (peste 1000 de ani) si simbolul autoritatii spirituale a arhiepiscopilor de Mainz, te lasa pur si simplu fara cuvinte. Senzatia e data si de faptul ca biserica iti apare in fata imediat ce ai ajuns in capatul strazii, pana atunci neavand posibilitatea sa o observi de mai departe.
La cativa pasi de Stiftskirche descoperim Primaria, o cladire noua de doar 50 de ani, in jurul careia se intinde orasul vechi, cu stradute inguste pavate cu piatra, casute vechi cu flori la ferestre si multe carciumi care te imbie sa le calci pragul. Vis-à-vis de primarie se afla Theaterplatz (Piata Teatrului), in centrul careia se afla un ceas solar, die Sonnenuhr, iar in stanga teatrului, pe Schlossgasse, o straduta din orasul vechi care duce la castel, se inalta prima biserica parohiala a orasului, Muttergottespfarrkirche, o biserica catolica dedicata Maicii Domnului construita in secolul al 12-lea.
Pentru ca obosisem de atata umblat prin orasul vechi, am zis sa ne relaxam si sa ne mai odihnim picioarele pana la plecare intr-unul din parcurile orasului, asa ca ne-am indreptat spre parcul Schöntal, traversand incet zona pietonala a orasului, pe Herstallstrasse, o strada cu multe magazine (norocul meu ca erau inchise altfel nu mai ajungeam in parc), in capatul careia, la intersectia cu Friedrichstrasse se poate zari un turnulet. De aici ni se asterne in fata parcul, o oaza de liniste si verdeata, unde te poti relaxa pe una din banci sau te poti plimba pe cararile care strabat parcul. Parcul are si un iaz cu niste ruine, unde se aduna porumbei.
In concluzie, exista multe motive sa faceti o calatorie la Aschaffenburg, la Nisa Bavariei cum mai este numit orasul datorita climei blande. Mai ales daca ajungeti in Frankfurt trebuie neaparat sa trageti o fuga pana acolo si sa vedeti castelul Johannisburg, sa va plimbati pe stadutele din piatra din orasul vechi sau sa va relaxati stand pe o banca in gradina castelului si privind valea Main-ului sau in parcul Schönbusch, care cu ale sale 200 ha este printre cele mai mari parcuri din Germania construite in stil englezesc. Pe langa un mic castel, parcul mai ofera lacuri si canale pe care se poate face o plimbare cu barca.
Trimis de ciprian.dima in 05.10.12 11:44:34
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ciprian.dima); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Foarte interesant... am trecut de mai multe ori cu masina pe langa Aschaffenburg, dar nu mi-a spus nimic... este bine de stiut pentru o alta ocazie!
Cineva sus ne iubeste! Altceva decat superbonusuri, nu-ti pot da! M-ai incantat cu review-ul tau!
Un sfarsit de saptamana minunat!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2014 La pas prin Frankfurt — scris în 28.01.15 de AleDia din SIBIU - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Schwalbach am Taunus prin ochii mei — scris în 27.01.15 de AleDia din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Bamberg, tablou medieval — scris în 12.02.16 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Mar.2014 Limburg an der Lahn — scris în 02.04.14 de ciprian.dima din OFFENBACH AM MAIN - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Zborul spre Frankfurt — scris în 26.07.13 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Seligenstadt, orasul german al lui Traian — scris în 23.07.13 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Saalburg - pe urmele strămoșilor romani — scris în 19.06.13 de ciprian.dima din OFFENBACH AM MAIN - RECOMANDĂ