Distincție și relevanță la The Scottish National Gallery (I): pictura renascentistă și barocă

TIPĂREȘTE

Muzeul Național de Artă al Scoției se găsește în centrul orașului Edinburgh, pe Princes Street, aproximativ în dreptul castelului, dar pe un plan inferior. Clădirea, ridicată în stil neoclasic în secolul XIX, se remarcă prin distincție și este pusă în valoare de peluza strălucitoare a parcului Princes Street Gardens, care se întinde în partea stângă a muzeului. Cum muzeele de artă sunt primele care mă atrag într-o locație, am folosit faptul că restul echipei cu care venisem încă nu epuizase toate aspectele castelului, pentru a mă afunda în cel mai reprezentativ muzeu scoțian. În această clădire se poate viziona secția generalistă de artă (Scottish National Gallery), alte secții fiind Scottish National Portrait Gallery și Scottish National Gallery of Modern Art (pe care din păcate nu le-am vizitat).

La fel ca alte muzee din spațiul cultural anglo-saxon, acest muzeu nu percepe taxă de intrare, turiștii pot intra liber și pot chiar reveni mai multe zile la rând pentru a admira o colecție de artă destul de generoasă. Muzeul nu se remarcă neapărat prin modernitate și nici prin accesibilitate (modul în care este construit, cu etajul unu fragmentat și spre care predomină scările de acces în detrimentul lifturilor, nu îl face neapărat accesibil persoanelor cu probleme de mobilitate). Însă, pentru cei care doreau să viziteze toate cele trei secții ale muzeului, se punea la dispoziție un shuttle cu transfer cu prețul simbolic de o liră.

Interiorul nu este unul clasic pentru un muzeu, în sensul că spațiile de expunere nu au o formă rectangulară ca în majoritatea clădirilor moderne - forma sălilor principale este decagonală, ceea ce corespunde cu stilul arhitectural de ansamblu și imprimă un climat specific. Fundalul pereților este roșu carmin, ceea ce potențează stilul retro al sălilor muzeului și îl transportă simbolic pe turist cu cel puțin o sută de ani în urmă. Între etaje se comunică prin câteva scări discrete plasate în mijlocul unor săli de la parter, însă etajul superior nu este conceput ca un plan continuu (adică nu se poate merge de la un capăt la altul) ceea ce, cum spuneam mai sus, face va vizita să fie destul de obositoare, chiar dacă nu vorbim de o clădire înaltă. Comunicarea între sălile principale creează perspectivă de adâncime și pune în valoare exponatele.

În fine, voi începe prin a spune că muzeul adăpostește opere de artă ale unor artiști foarte importanți din toate epocile și curentele și, chiar dacă nu este foarte extinsă ca număr și suprafață, este în schimb reprezentativă și relevantă. Pe lângă artiști reprezentativi pentru Marea Britanie, dar și pentru arta universală, muzeul prezintă – cum altfel – și o selecție relevantă din arta scoțiană.

Mai întâi, din epocile renascentistă și barocă, regăsim aici artiști și opere din perioada Renascentistă (acestea, datorită vechimii, sunt adesea protejate cu geamuri de sticlă): Hugo van der Goes (un triptic religios), Verocchio (tabloul supranumit The Ruskin Madonna , 1470), Rafael (Madonna del Passegio, 1515) sau Tizian (Diana and Acteon, respectiv Diana and Callisto, 1556). Aceste două lucrări de Tizian fac parte dintr-o serie de șase lucrări inspirate de Metamorfozele lui Ovidiu, lucrări pe care le-a pictat pentru regele Filip al II-lea al Spaniei, iar o parte dintre ele se găsesc la British Museum. Acestea sunt poate cele mai celebre lucrări ale lui Tizian prin culoarea extrem de vie și prin autenticitatea pe care o au personajele mitologice, care par pe de-a-ntregul reale (m-au impresionat și acestea, și cele de la British Museum). De asemenea, am văzut câteva lucrări de El Greco (The Saviour of the World , 1600 - El Greco este considerat reprezentant al Renașterii târzii), sau Portrait of Marie Haneton , sora cumplitului rege Henric al VIII-lea (portret realizat de Bernard van Orley). Dintre peisaje, unul semnat de Pietro da Cortona mi-a reținut atenția, ca fiind realizat cu o mare independență și cu o viziune modernă față de canoanele Renașterii în materie de peisaje.

Dacă perioada renascentistă era reprezentată prin câțiva artiști importanți, perioada barocă era și mai bogată în exponate. Astfel spațiul olandez era reprezentat prin pictură de interior (autori clasici precum Pieter de Hooch, Ter Borch) sau peisaje de van Ruisdael și Hobbema, lucrări caracterizate ca de obicei de profunzime și sobrietate, impregnate de sentimentul de comuniune cu natura. Autori cunoscuți precum Rubens și Vermeer erau prezenți prin pictură de inspirație religioasă (interesante lucrările lui Rubens, de o luminozitate mai discretă comparativ cu alte lucrări, mai renumite). Puteau fi admirate, de asemenea, lucrări cunoscute de Rembrandt (A Woman in Bed, Hannah and Samuel , Autoportret). Pe aceeași lungime de undă, am remarcat lucrările care redau atât de bine parfumul de epocă vest-european (Anthony van Dyck) sau atmosfera religioasă și/sau dramatică din tablourile pictorilor spanioli (Zurbaran și Velazquez). Erau expuse chiar și lucrări din perioada rococo (am remarcat un tablou de Boucher și unul de Watteau, cu volutele și culorile spumoase caracteristice acestui curent artistic).

(Va urma)

---

VIZUALIZĂRI: 713 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI