Fragmente de istorie milenară și perspective de neuitat la Edinburgh Castle

TIPĂREȘTE

Falnic și impunător, puțin terifiant ca orice cetate medievală, mai ales atunci când silueta sa este augmentată de dealul pe care se află (deal care se numește Castle Rock) și de unde domină toată așezarea, Castelul Edinburgh este de departe cel mai important obiectiv turistic din zonă. Drept pentru care noi, turiști doar pentru două zile (celelalte două zile fiind ocupate cu workshopul) am ales ca primă opțiune castelul.

Eu și juniorul am reușit să acoperim în ziua aceea (luni, 21 mai 2018) castelul și Muzeul Național de Artă al Scoției (despre acesta, într-un review următor), însă o vizită temeinică la Edinburgh Castle ar putea dura o zi întreagă.

Castelul, ca orice castel care se respectă, are o mulțime de turnuri și turnulețe și colțuri în curtea din spatele zidurilor fortificate. Zidurile semețe oferă perspective, pe vremuri pentru supraveghere și apărare împotriva dușmanilor, în prezent folositoare doar pentru aparatele de fotografiat.

Cel mai important obiectiv istoric și militar al Scoției închide între zidurile sale numeroase fragmente de viață apusă, demne de vizionat pe îndelete. Tezaurul acesta istoric este disipat pe întreaga suprafață a castelului - există o mulțime de săli, unele mici, altele de mărime mijlocie, care sunt accesibile prin tot felul de scări înguste, spiralate, sau prin pasaje întunecoase (exact cum ne așteptam să fie structura unui castel medieval…).

Dar să începem cu indicațiile de orientare, mai întâi. Deși pare grozav de departe la prima vedere, castelul este accesibil în doar 15 minute de mers pe jos, de la Waverley Station (ieșirea din gară) sau de pe Princes Street, de la stațiile de autobuz.

Drumul spre castel trece pe lângă clădiri cu o arhitectură barocă sau chiar gotică, pe o stradă turistică unde se găsesc suvenire sau o înghețată destul de bună :).

Programul de vizitare este de la 9,30 la 6 pm (vara) și doar până la 5 pm (iarna). Biletele (destul de piperate, 20 de lire; pentru copii 11 lire, iar pentru pensionari 16 lire) se vând cu cel mult o oră înainte de de închidere. Castelul este destul de vizitat, așa că turiștii trebuie să stea între 20 și 30 de minute la coadă la bilete.

Castle Rock, colina pe care se află castelul, este vârful unui vulcan stins care a găurit rocile sedimentare formând un bazalt foarte dur (de aici culoarea întunecată a stâncii care face întregul ansamblu să pară înfricoșător).

Ca scurtă istorie, în Evul Mediu timpuriu (anul 1093) castelul a fost cunoscut cu numele de Castle of Maidens, unde locuia văduva lui Malcolm III, viitoarea Saint Margaret (care a și murit curând după moartea soțului ei, după cum spun cele câteva documente istorice ale timpului). Fiul cel mic al lui Malcolm III, David I, a întărit puterea sa ca rege al Scoției prin reforme administrative și a făcut din castel reședință regală. Caracterul de reședință a regilor Scoției a fost păstrat până în secolul XVII, mai mult de cinci secole, timp în care a fost obiect de dispută în războaiele între englezi și scoțieni. Între altele, castelul a fost martorul frământărilor din timpul domniei Mariei Stuart, care a locuit la castel în preajma nașterii lui James VI (Iacob VI în traducere), viitorul rege al Scoției (și James I/Iacob I al Angliei și Scoției, după unirea care a avut loc în 1603). După secolul XVII, rolul castelului a devenit preponderent de centru și fortăreață militară, drept pentru care în prezent înglobează și National War Museum of Scotland. Castelul este, de altfel, cunoscut drept cea mai atacată clădire din Scoția de-a lungul istoriei sale care depășește o mie de ani. În secolele XVIII și XIX, în timpul Războiului de Independență și al războaielor napoleoniene a fost folosit mai mult ca închisoare. În 1818, Sir Walter Scott a făcut o descoperire istorică, însemnele Coroanei Regale folosite de la încoronarea lui James V și ulterior a fiicei sale, Maria Stuart și până la Carol al II-lea (cele mai vechi însemne regale din Insulele Britanice): coroana (decorată cu perle și un ametist uriaș), sceptrul și sabia regală, care sunt păstrate în Camera Regală a castelului în prezent.

Ce se poate vedea, totuși, în interiorul castelului (în afară de muzeul militar amintit, pe care nu l-am vizitat pentru că era prea multă oboseală deja)?

Curtea interioară oferă priveliștile amintite și păstrează un puternic aer de epocă, prin armamentul păstrat intact: un centru de atracție era Mons Meg, cel mai mare tun, care datează din 1449. Lângă Mons Meg, în centrul curții interioare așadar, se găsește St Margaret’s Chapel, cea mai veche clădire din Scoția, păstrată în forma sa originală din secolul XII, când regele David I a dedicat-o mamei sale. Capela are o structură rectangulară, cu o navă care atinge 5 m lățime și prezintă un arc tipic pentru arhitectura romanescă. Mica încăpere păstrează intactă atmosfera de acum mai mult de o mie de ani, și este decorată cu niște vitralii realizate în secolul XX, dar foarte potrivite cu spiritul locului.

În curtea interioară se găsește un magazin cu suveniruri (deloc ieftine) și degustare de whisky, pentru pasionați :), tot felul de mărci autentice (pe care doar cunoscătorii le pot aprecia, dar cum nu mă număr printre ei, pot să spun doar că arătau promițător …).

Următoarea curte, la care se ajunge ocolind prima clădire principală din spatele Capelei și a tunurilor, este curtea regală (Crown Square sau Palace Yard). Curtea regală se află în fața fostei clădiri regale, unde se aflau apartamentele regilor. La parterul acestei clădiri se află Sala de Mese a regilor și micuța cameră cunoscută drept Birth Room (este camera în care Maria Stuart l-a născut pe viitorul rege James al VI-lea). La etajul unu este camera Coroanei, în care sunt păstrate însemnele regale. Tot în clădirile regale se găsește The Great Hall, cea mai mare încăpere din castel, probabil construită pentru a găzdui Parlamentul Scoțian, dar nu există dovezi că s-ar fi întrunit vreodată acolo.

Ca impresie personală, castelul era destul de aglomerat de vizitatori și era destul de obositor statul în picioare pe scările înguste și întunecoase, așteptând să se elibereze intrarea într-o anumită sală. De asemenea, interiorul din Palatul Regal este crepuscular, astfel încât fotografiile au ieșit destul de neclare (iar pe unele nu le pot posta că nu au ieșit deloc :) ).

Camera nașterii este o camera minusculă și mi se pare imposibil să fi stat cineva acolo, necum o regină care ar fi născut (e adevărat însă că noi trăim multe sute de ani mai târziu și avem deja altă perspectivă asupra spațiului).

Pentru turiștii obosiți, o resursă importantă este cafeteria din prima curte a castelului, care oferă, în afară de o vedere foarte frumoasă spre oraș și spre Princes Street, și produse gustoase și nu foarte scumpe.

Aici ne-am oprit, în interior (unde este și vederea) cu toate că și terasa era apreciată de turiști, mai ales că era o zi neașteptat de caldă, în care temperatura aerului a depășit 20 de grade. Toată ziua a fost deosebită, cu un soare voios puțin obișnuit în luna mai la Edinburgh (de altfel, zilele următoare au fost reci și ploioase, cum este vremea de obicei pe aici).

(Va urma) /

---

VIZUALIZĂRI: 2002 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI