Raliul 'DRAK AR' prin Cheile Latoriței

TIPĂREȘTE

RALIUL "DRAK AR" PRIN CHEILE LATORIȚEI

De unde să știe @vega06, @marocanu21, @traian. leuca, sau alți prieteni și colegi ce voi găsi, atunci când m-au tentat cu Cheile Latoriței?

Nu mi-am dat seama nici eu, deși am mers kilometri întregi pe lângă un râușor, care s-a făcut cât lățimea șoselei, șosea pe care a și inundat-o la Brad, unde am fost nevoit să iau Loganul în spate și să trec prin apă ("Nu e adevărat", spune Loganul, "eu l-am luat în spate și l-am trecut prin apa de 30 de centimetri, mergând în urma unor colege")! Mă rog, chestie de optică!

Până să iei contact cu Cheile Latoriței, trebuie - logic - să ajungi acolo! Dacă vii dinspre Voineasa, la podul ce are un anunț cum că intri în Comuna Malaia, faci la dreapta și, după aproximativ 5 km ajungi în Ciungetu.

Dacă vii dinspre Brezoi, la ieșirea din Comuna Malaia, imediat cum treci podul peste râul Latorița, faci la stâng, parcurgând aceiași 5 km.

GPS Ciungetu - 45°23′14″N / 23°57′13″E

Cât despre lungimea acestor Chei, (săpate între Munții Latoriței și Munții Căpățânii), părerile diferă : unii spun că s-ar întinde pe o lungime de 19 km, alții pe 25 de km. Gazda noastră de la pensiunea Poiana Soarelui ne-a spus că ar fi vorba de 20 km! Indiferent de lungimea lor, Cheile rămân un obiectiv de vizitat. Deci, la drum!

Puțin după intrarea în Ciungetu, înainte de pod, acolo unde se află un vechi complex comercial specific unor vremuri trecute (și unde doar un "bardezi" își mai desfășura activitatea), drumul se separă, unul mergând la dreapta - spre Valea Rudăresei (o facem mâine!), și altul înainte, anunțați fiind, de o pancardă, de următorul "obiectiv" : Cabana Tudor Petrimanu - 19 km.

Trecem pe lângă o superbă vilă, (posibil pensiune - am crezut noi), dotată cu terenuri de tenis și baschet, apoi pe lângă o construcție cu o arhitectură destul de ciudată (vom afla, la întoarcerea la pensiune despre ce e vorba), și întrăm în chei.

Drumul, bun - pentru un drum de munte - ne plimbă printre pereți de stâncă, dar și de brazi, însoțiți fiind în permanență de apele Latoriței. Ne-am permis chiar, liniște și frumos fiind, să culegem flori de soc, flori care se usucă acum pe biblioteca din sufragerie, și a căror miros îmi aduc permanent aminte de munte! Uneori, drumul se îngusta, pădurea aproape înconjurându-ne complet, peisajul era extraordinar! Mare, mare păcat că, datorită lungimii, nu e la îndemâna oricui să parcurgă aceste frumoase pe jos, dar ar merita cu prisosință!

Încet, dar sigur, drumul începe să urce și să se strice din ce în ce mai mult. Odată cu îngustarea lui, și cu creșterea pantelor drumului, apa a început să se scurgă pe drum, formând adevărate făgașe, uneori adânci de 20 de centimetri! Și, ca totul să fie și mai interesant, cumva, suvoaiele de apă din ultima vreme a reușit să ridice pe marginea acestor șanțuri-făgașe, mici "ziduri" din pietre, adâncind și mai mult făgașele formate! Un plus de adrenalină s-a adăugat o dată cu porțiunile cu pante destul de abrupte ale drumului, pe unele porțiuni, dar și de faptul că acele pâraie-șanțuri, în loc să curgă și ele ca tot pârâul, se muta când pe dreapta, când pe stânga drumului și așa destul de îngust! Pentru a nu rămâne suspendat pe vreun făgaș, a trebuit să merg mai mult în zig-zag, pentru a putea trece peste șanțuri cât mai perpendicular (cu zgâlțâielile de rigoare, blestemele - mele, și criticile - partenerelor de drum!). Cred că am contribuit puțin și la câteva infarcturi - ale acelorași partenere de drum - pentru că, tot pendulând stânga-dreapta, ba părea că intru în stâncile din stânga (sau pădurea de brazi, după caz!), ba ofeream o imagine "plăcută" asupra hăului aflat mai jos, unde râul cobora în treaba lui, impasibil la chinurile noastre!

Da, dar după 10-12-16 km (depinde de unde iei punctul de referință), cine s-a oprit să admire una din multele și frumoasele cascade de pe drum? Noi!! Era cascada Apa Spânzurată, frumoasă, bogată în volum, datorită potopului din ultimele zile!

După trecerea câtorva mici lacuri, formate în porțiunile mai drepte ale drumului (și unde am trecut mașina pe modulul "dă la vâsle"), s-a îndurat Cel de Sus (la cel de jos nu mai puteam apela, pentru că l-am invocat de prea multe ori pe drum!), și a apărut Cabana Tudor Petrimanu, proprietate a unui bucureștean, retras în natură, către liniște și pace.

Nu am mai menționat Barajul Petrimanu care, ca orice baraj, oprește apa unui râu formând un foarte frumos lac de acumulare.

Însoțitoarele mele și-au declinat în mod hotărât dorința de a mai continua raliul, iar eu, obosit de atâtea "drumurinumaicunumele", am fost de acord, hotărând să mai facem ceva drum în plimbare, pe jos. Destul de înțeleaptă hotărârea, puțin mai sus, o lavină de pietre obturase drumul, fusese curățat, dar tot am mai dat la o parte și eu vreo 2-3 bolovani mai mici, ca să nu coboare din mașină cei care vor trece pe aici în drumul către Lacul Galbenu. Faptul că, după curățare, mai căzuseră câteva pietroaie, arăta că, totuși, drumul nu era foarte sigur. Lucru confirmat și mai sus, unde am întâlnit brazi retezați, mulți smulși din rădăcină, și aliniați pe marginea drumului de - probabil - cei care se ocupă (cât se mai ocupă!) de drumuri.

Mai spre coada lacului, un drum lateral duce pe celălalt mal al lacului, întorcându-se la baraj. Cu certitudine, un drum de făcut, mai ales că nu părea a fi foarte distrus.

După vreo 3 km, drumul prin soare, oboseala acumulată în cele 12 zile și - de ce nu - emoția drumului off-road ce ne aștepta la întoarcere, ne-a făcut să revenim la Cabană.

La întoarcere, - lucru plăcut, deoarece mergeam la vale, - am scăpat, oarecum, de grija de a asigura suficientă tracțiune în pantă, iar drumul nu mi s-a mai părut așa greu. Am putut acum, să admir și eu frumusețea sălbatică a acestor Chei, pădurea ce ne înconjura și aerul curat, de munte. Pe drumul de întoarcere, surpriză! Ne-am întâlnit cu vreo 6-7 mașini - de-a lungul întregului drum - care ne-au oprit, normal, să ne întrebe cum e drumul, cam ce-i mai așteaptă (pe cei mai din susul drumului), sau doar ce-i așteaptă (pe cei întâlniți mai în vale).

Întorși la pensiune, am aflat că acea vilă-pensiune, cu terenuri de sport, era pentru cei care întrețineau hidrocentrala aflată în apropiere (clădirea ciudată văzută de noi la ducere).

Dacă m-aș mai duce pe Cheile Latoriței? Pe Marele Tur, de la Scărișoara? Pe Valea Rudăresei?

Mâine, poimâine, și în toate celelalte zile ale vieții mele!

Concedii multe și frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1696 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI