Un loc încărcat de istorie, Cetatea Târgu-Neamţ.

TIPĂREȘTE

Motto: ”Ce de lucruri n-ar şti să povestească de-ar avea grai ruinele acestea? Când te gândeşti c-a fost atâta viaţă aici... inimi cari s-au iubit, ochi cari-au plâns, viteji cari şi-au vărsat sângele pe zidurile acestea... ”

Alexandru Vlahuţă, 1901

Ori de câte ori vizitez un obiectiv turistic cu oarece vechime, încerc să refac în gândurile mele (ajutat şi de scrierile istorice), atmosfera acelor timpuri, să-mi imaginez personajele şi evenimentele care s-au întâmplat în acel loc.

Cu astfel de gânduri am început să urc în dimineaţa unei zile de iunie, panta abruptă dar asfaltată, ce duce la Cetatea Târgu-Neamţ.

Pentru a ajunge la cetate este foarte simplu. Din centrul oraşului venind dinspre Piatra Neamţ, se face în stânga pe strada Ştefan cel Mare, cu prelungire în strada Cetăţii şi din dreptul pensiunii „La Cetatea Neamţului”, se urcă în dreapta panta asfaltată amintită mai sus.

Drumul prin pădure nu este prea lung (cam 500 metri), este foarte frumos, din loc în loc sunt montate felinare de epocă şi băncuţe pentru odihnă.

De-a lungul drumului sunt montate panouri cu informaţii despre cetate, fauna şi flora din zonă, la care oprindu-ne să le citim, ne putem trage puţin sufletul după urcuş.

Pe unul din afişe citim: "Cetatea Neamţului a fost înteimeiată in anul 1395 de Petru I Muşat. Sultanul Mohamed al II-lea, cuceritorul Bizanţului, încearcă să supună cetatea fără succes în anul 1476.

Şi au mai încercat şi alţii, ca regele polon Jan Sobietki, pe la 1691, ”vestitul rigă „ din poezia lui Coşbuc. Cetatea poartă numele râului Neamţ ce trece pe la poalele dealului şi cunoscut de localnici ca Ozana " .

La capătul drumului întâlnim cetatea, iar casa de bilete este în dreapta, după ce mai urci o mică pantă sau traversezi nişte scări. Preţul biletului este de 5 ron/persoană, cu reduceri pentru studenţi, copii sau grupuri.

Accesul în cetate se face printr-o poartă (care era defectă) cu bare din inox, asemănătoare cu cea de la metrou sau stadion şi se continuă pe o un pod susţinut de piloni înalţi din piatră.

Înainte de intrarea în curtea interioară a cetăţii, întâlnim Capcana numită şi „Cursa de Şoareci”, o trapă care se deschidea pe neaşteptate, prinzând în ea eventualii răufăcători ai cetăţii.

Deasupra porţii de intrare în cetate se află stema Moldovei, iar în stânga panouri în limbile română, engleză şi franceză, în care se face un scurt istoric al cetăţii.

Cetatea a fost construită între anii 1375-1391, în timpul domniei lui Petru I Muşat, perioada consolidării statului medieval Moldova.

Prima atestare documentară, anul 1395, apare în actele de cancelarie ale regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, înfrânt de oştile lui Ştefan Muşat la Hindău.

Perioada de glorie a cetăţii de pe culmea Pleşului, corespunde cu perioada de domnie a lui Ştefan cel Mare. Acesta face o mulţime de adăugiri cetăţii, pentru a creşte capacitatea de apărare.

Astfel în timpul domniei sale s-au supraînălţat zidurilre de apărare, s-au construit cele patru bastioane şi podul în formă de arc, sprijinit pe 11 piloni din piatră, facilitând accesul în cetate.

Astfel întărită, cetatea a putut faţă asaltului impus de Mahomed al II-lea în 1476, când Ştefan învins fiind în lupta de la Războieni, s-a retras aici pentru o ultimă rezistenţă.

Cetatea a suferit distrugeri ale construcţiilor interioare în timpul lui Alexandru Lăpuşneanu, apoi la 1600 a fost refăcută de Ieremia Movilă.

În 1646, domnitorul Vasile Lupu o transformă în mănăstire, ca după aceea să fie parţial distrusă de Dumitraşcu Cantacuzino.

Un ultim act de eroism al cetăţii are loc în anul 1691, când un grup de plăieşi rezistă cu brio asaltul regelui polon, Jan Sobietki.

O dată cu distrugerea ordonată de Mihai Racoviţă în 1717, cetatea îşi pierde din măreţia şi importanţa militară pe care a avut-o timp de aproape 400 de ani. Restaurată intre anii 2007-2008, cetatea este deschisă publicului larg pentru vizitare.

O dată trecuţi de poarta de intrare, intrăm în curtea interioară a cetăţii, unde se află Fântâna ,care aproviziona cetatea cu apă potabilă adusă de pe munte.

Despre fosta fântână, unul din locotenenţii regelui polon Sobietki scria în jurnalul său de război: "Fântâna din cetate era foarte bună, din piatră, adâncă, cu apă bună, sănătoasă şi frumoasă ".

În partea dreaptă a curţii interioare, se află vechea intrare în cetate a lui Petru I Muşat.

Vizitarea construcţiilor interioare, începe cu intrarea în turnul de Nord-Vest, pe nişte trepte şi apoi în Sala de Sfat şi Judecată.

Aici se află o masă lungă, în jurul căreia sunt aşezate scaune cu spătar înalt, iar pe pereţi numeroase afişe cu fragmente din istoricul cetăţii şi un portret al lui Ştefan cel Mare.

În stânga, încorporat într-un pătrat din sticlă, se află un soldat îmbrăcat în costum de război.

Urmează apoi Camera de Trecere, Iatacul şi Camera de taină. Camera de taină este prevăzută cu o sobă de teracotă, semn că domnitorul îşi petrecea mult timp aici la sfaturi de taină cu dregătorii săi.

Dealtfel în cameră sunt poziţionaţi doi dregători cu nişte hârtii pe masă, sugerând că sunt în aşteptarea domnitorului.

Următoarea încăpere este una mai mare numită Sala Armelor, unde sunt expuse tipurile de arme şi tehnica de luptă din perioada de glorie a cetăţii şi imitaţii de oşteni înarmaţi alături de cai, înfăţişaţi în mărime naturală.

Pe pereţi sunt afişe cu istoricul tipurilor de arme folosite de către oştenii cetăţii, iar în partea opusă un tunel săpat în stâncă, folosit ca ieşire secretă din cetate.

În următorea încăpere Lapidarium, am întâlnit un afiş cu o însemnare despre cetate, a cronicarului turc Alalzade Mustafa, cel care a însoţit desele campanii militare turceşti, în teritoriile româneşti.

"Cetatea este înaltă, turnurile sunt solide, porţile înguste, şanţurile largi, deci cu neputinţă de pătruns chiar şi pentru zborul unei păsări.

În turnurile sale se găsesc tunuri de toate mărimile, muniţii şi provizii din belşug. În şanţurile sale sunt ţepuşi de fier şi de lemn, care alcătuiesc alte piedici. Aşa întărită, cetatea este greu de cucerit". .

Vizita în turnul de Sud-Est, începe de la etaj cu camera unde se găseşte Neagra Temniţă, locul unde erau aruncaţi se pare atunci când nu erau executaţi, infractorii deosebit de periculoşi, trădătorii şi criminalii, care practic erau condamnaţi la moarte prin frig şi înfometare.

Multe oseminte ale unor anonimi din Evul Mediu, descoperite în urma săpăturilor arheologice, sunt depozitate la etajele 1 şi 2 ale temniţei.

Am observant că şi aici sunt aruncaţi mulţi bani, la fel ca la fântână şi “cursa de şoareci”. Dacă în privinţa ultimelor două am înţeles într-o oarecare măsură motivaţia gestului, aici la Neagra Temniţă nu am înţeles şi tare aş fi vrut să ştiu, cam ce dorinţe şi-or fi pus cei care au aruncat bani aici.

Am văzut în cele trei puncte multe monede aruncate, dar şi hârtii de diferite valute, din care câteva de 5 şi 10 euro.

În următoarea cameră de pe acest etaj, se află o expoziţie fotografică, cu etapele şi modul cum s-au făcut restaurările cetăţii între anii 2007-2008.

Urmează Paraclisul “Sfântul Nicolae”, cu o frumoasă catapeteasmă de culoare roşie şi porţile împărăteşti poleite cu aur. Probabil că aici a fost biserica cetăţii, atunci cănd domnitorul Vasile Lupu a transformat cetatea în mănăstire.

“Întărită” pe rând de Dabija Vodă sau Constantin Cantemir, mănăstirea îşi încetează activitatea, odată cu distrugerile ordonate de domnitorul Mihai Racoviţă la 1717.

La etaj mai sunt încă două încăperi mai mici, Camera de locuit şi Camera Domniţelor. La parter, începând din dreptul Lapidariumului, urmează o încăpere mica unde se află Bucătăria, reprezentată de o masă cu scaune din lemn, un blid şi nişte urcioare din lut.

Urmează Camera de provizii, un fel de beci plin cu butoaie de diferite mărimi, unele puse pe nişte etajere din piatră. Ambele încăperi erau închise cu lacăt, dar se pot vizita din exterior.

Altă încăpere cu o istorie bogată este Monetăria, care adăposteşte o impresionantă colecţie numismatică cu piese din secolul al XVII-lea.

Aici a funcţionat începând cu anul 1662, o monetarie clandestină în care au fost contrafăcuţi şilingi polonezi, baltici şi suedezi.

După zece ani de activitate clandestină, monetăria îşi încetează activitatea, ca urmarii a mazilirii domnitorului Gheorghe Duca, pentru emiterea de bani falşi.

Monedele expuse, găsite la cetate cu ocazia unor săpături arheologice efectuate în anii '70, sunt emise de regii Poloniei, Prusiei şi a unor ducate germane şi austriece.

Pe perete este un afiş, în care sunt trecute monedele care au circulat în Moldova, începând cu secolul XIV, până la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Sunt amintite aici numeroase monede ca aşprii, ducaţii, florinii, galbenii, groşii, ortul, paraua, leul, şilingii, talerul şi zloţii, toate din aur sau argint.

După ce trecem pe lângă Camera Pârcălabului, ultima încăpere este Închisoarea, împărţită în două celule. Una mai mică la intrare unde stătea paza şi una mai mare în dreapta, locul detenţiei.

Trei deţinuţi din care doi legaţi cu lanţuri, îmbrăcaţi sumar, neraşi şi murdari, alături de şobolanii care circulă în voie prin celulă, sunt imagini care redau condiţiile precare din închisoarea cetăţii.

M-a impresionat un fragment din scrisoarea unui deţinut, fost oştean al lui Ieremia Movilă, adresată părinţilor săi şi pe care vreau să o reproduc aici.

"... deci mă rog domniilor voastre ca lui Dumnezeu din cer, să mă scoateţi lângă voi…şi să nevoiţi să daţi ştire părintelui mieu Mogâlde Vornicului, că eu zac în temniţă de mănânc lutul şi păduchii…deci iar mă rog domniilor voastre să nu mai zăboviţi aice ci să mă scoateţi numai de-aş preşi cu trupul, încă să ies din ţară să nu mor de dorul vostru şi îmbătrânesc şi am făcut o barbă pâna la brâu şi se află aiastă scrisoare sănătoşi pre dumneavoastră de la Domnul. Amin.

-Şi îs numai cu cămaşa ".

Aceasta a fost ultima construcţie interioară de vizitat la Cetatea Târgu-Neamţ. Mai sunt şi altele, dar din motive de conservare nu sunt deschise publicului larg.

Ieşind prin poarta lui Petru I Muşat, am mai făcut un tur prin curtea exterioară de deasupra bastioanelor ridicate de Ştefan cel Mare, apoi am ieşit din cetate, străbătând acelaşi drum pe care am venit, de data asta mult mai uşor la coborâre.

La sfârşitul vizitei noastre, am cumpărat de la chioşcurile amenajate la capătul drumului spre cetate, câteva suveniruri care să ne amintească că am trecut pe aici.

---

VIZUALIZĂRI: 2854 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI