GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Articolul care urmează este unul aniversar pentru mine, mai exact numărul 200 din cele cu destinația România (dintr-un total de 335) Doream într-un fel ca articolul 200 să fie cumva despre Sibiu dar s-a nimerit să scriu despre orașul din județul vecin.
Așa cum am povestit în articolele trecute am împărțit vizita făcută la neamuri cu o vizită în centrul istoric. Traseul făcut de mine a fost unul standard de scurtă durată pentru a revedea esențialul și de a aduce aminte cum a fost acum 8 ani acolo. Ceea ce am observat că orașul s-a dezvoltat mult mi se pare mai frumos și ar merita vizite mai dese mai ales că nu locuiesc prea departe de acesta.
Unde am parcat în centrul Brașovului?
Am pornit dinspre cartierul Tractorul și am ajuns în scurt timp în centrul istoric. Am încercat să caut loc de parcare dar nici o șansă în după amiaza de duminică. Din fericire am aflat de parcarea supraetajată de la Spitalul Regina Maria. Așa se numește și parcarea. GPS ul m-a condus în scurt timp acolo. Dinspre strada Nicolae Bălcescu fie se va urca pe strada Pictor Pop fie pe strada Pieții. În primul caz se va ajunge la intrarea de la partea superioară a parcării și se va coborâ pe etaje căutând loc, în cel de al doilea caz se va urca. Eu am coborât și am găsit imediat loc liber la penultimul etaj. Este un pic mai strâmt locul și parcă și panta între etaje mai mare deci atenție la viraje dar prețul este unul foarte bun 1,5 lei/oră între 8.00-18.00 iar în afara acestor ore doar 1 leu. Sînt 306 locuri de parcare iar plata este posibilă și cu cardul.
Am povestit destul despre parcare, hai să povestesc un pic ce am văzut. Brașovul nu este un loc despre care se poate povesti într-un singur articol, eu mă voi rezuma strict la ceea ce am văzut în traseul meu. Am ieșit din parcare am străbătut piața Star lângă care se află și o hală agroalimentară și am ajuns la intersecția străzilor Nicolae Bălcescu cu bulevardul Eroilor. Am observat una din clădirile Muzeului Județean de Istorie Brașov.
Am luat-o pe bulevardul Eroilor și am mai observat pe partea stângă Colegiul Național Unirea iar pe partea dreaptă Palatul Justiției în care funcționează Consiliul Județean, Prefectura Brașov și Curtea de Apel Brașov. Palatul a fost finalizat în 1902.
Dincolo de acest palat am observat un parc, se numește Parcul Eroilor. Având o oarecare limită de timp am luat-o spre Piața Sfatului, pentru a ajunge acolo am folosit strada Republicii care este una pietonală iar terasele sînt amplasate chiar în mijlocul străzii. Nu lipsesc scenele și artiștii, în după amiaza respectivă în afară de scena principală din Piața Sfatului la fiecare intersecție mai era câte o scenă cu alți artiști cu diferite genuri muzicale. Mi-a plăcut acestă lume colorată a teraselor pline cu flori și a turiștilor/localnicilor care au ieșit fie la o plimbare fie la o bere sau pentru a lua masa. Înaintând spre Piața Sfatului la fiecare intersecție am observat pe partea stânga verdele Tâmpei și mi-am adus aminte că în trecut la nici o vizită nu lipsea urcarea cu telecabina până sus și asta pentru panorama care se vede de acolo.
În Piața Sfatului având în vedere numărul vizitatorilor înaintarea era mai grea. În afară de terasele din jur mai erau și alte atracții. Pe scena principală era un spectacol iar în jur un târg de carte. Circulând prin lumea colorată a pieței am reușit să observ mai multe obiective.
Casa Sfatului clădirea emblemă are o istorie bogată în evenimente. În 1420 s-a dorit deja construcția acestuia dar s-a amânat pentru 1503. A funcționat ca primărie până în 1876. În prezent este Muzeul Județean de Istorie. Citind despre clădire am aflat de incendii, cutremure, trăsnet și furtuni. Clădirea a trecut prin toate acestea distrusă parțial mai mult sau mai puțin de fiecare dată, forma finală barocă a primit-o în 1780.
Uitându-mă la casele din jurul pieței am observat o fațadă mai deosebită cu o turlă deasupra. Apropiindu-mă în loc de intrare am observat un coridor lung care ne conduce într-o curte interioară. Aici se află Biserica Sfânta Adormire a Maicii Domnului din Cetate. Documentându-mă și vizitând biserica am aflat că ortodocșii acum 200 de ani nu prea aveau voie să construiască un lăcaș de cult cu fațada la stradă. Așa au cumpărat casa care a devenit casa parohială iar în curte în 1833 au construit o capelă. Acesta devenind neîncăpătoare în 1895 s-a depus piatra de temelie pentru o biserică iar în 1899 este sfințită.
Am mai pierdut vremea în piață uitându-mă puțin cu un ochi la cărțile expuse iar cu alt ochi la scenă. La un moment dat sonorul a devenit prea deranjant așa că m-am îndreptat spre Biserica Neagră. Prima amintire legată de biserica din Brașov o am cu ocazia unei excursii școlare cred că în clasa a patra. Acolo am făcut prima poză alb-negru cu un aparat clasic cu un film de 6x9. Și acum mai am negativul.
Biserica neagră a fost construită în 1383 pe locul unei biserici romanice care a fost distrusă de tătari. Construcția gotică a avut multe de îndurat printre care și un incendiu. De atunci se numește biserica neagră. Dimensiunile sînt chiar generoase cu o lungime de 89 m, o lățime de 38 m și o înălțime de 65m. Ca și idee cu aparatul clasic nu am putut fotografia în întregime biserica (aflându-mă lângă ea) a trebuit folosit telefonul cu modul panoramic. Așa a intrat cumva în poză...
Nu a fost prima vizită la biserică dar față de acum 8 ani am plătit intrarea cu 10 lei/adult. Așa am putut revedea interiorul și cele mai importante obiecte orga imensă, altarele, amvonul, picturile, etc. Pentru a intra a trebui să așteptăm puțin era avalanșă de turiști. Ca și info, nu se fotografiază aici, nici măcar pentru bani, așa am citit la intrare.
Am ieșit din curtea Honterus așa cum se numește piața din jurul bisericii folosind o uliță numită Hans Benkner și am ajuns în strada Poarta Schei după denumirea porții care se află în partea vestică a străzii. Dar înainte de asta am parcurs o stradă în care abia am încăput, Strada Sforii se numește. Încă câteva kilograme în plus și nu mai încăpeam, era la limită. Lăsând gluma la o parte lățimea are totuși un metru, mai exact în jur de 1,2-1,3m. Lungimea străzii pe care ajungem la strada Cerbului are 80 m. Sînt tot felul de inscripții haioase pe pereți și nu lipsesc nici ceva grafiti. Ieșind din nou în strada Poarta Schei am început să ne îndreptăm spre acesta. Un obiectiv important se află pe partea stângă Sinagoga Neologă construită în stil neogotic în anul 1901. Nu am vizitat-o. Am ajuns și la Poarta Schei construită în 1827 pentru accesul din această direcție. Poarta are trei arcuri 2 pentru acces pietoni și unul central pentru vehicule, cred că încap și autobuze. La dreapta de poarta Schei am văzut Turnul Porții Ecaterina ridicată în 1559. Aici a existat o poartă mai veche distrusă ulterior de turci.
Ieșind din cetate pe sub Poarta Schei am ajuns la o intersecție cu sens giratoriu. Un panou mare de informare a turiștilor îmi arăta unde mă aflu pe traseu. Fără să vreau am mers pe un traseu standard indicat pe acest panou. Lipsea doar traseul (din partea mea) până la Turnul Alb și Turnul Negru care de atfel făceau parte din fortificație. Dincolo de intersecție găsim următoarele obiective: Parcul Gheorghe Dima, o biserică reformată, colegiul Andrei Șaguna, o biserică evanghelică și Casa Memorială Andrei Baciu personalitate a locului.
De la Poarta Schei și până la întoarcerea în locul parcării am folosit Aleea Tiberiu Brediceanu. Traseul se află pe sub Tâmpa pe lângă fortificațiile Brașovului. Un element important făcând parte din fortificație a fost Bastionul Țesătorilor construit începând cu 1421. În prezent funcționează un muzeu de istorie aici și asta din 1950. Undeva la mijlocul traseului de sub Tâmpa un alt bastion Funarilor își face prezența. A fost construită în 1416. În apropiere putem vedea Turnul Vânătorilor în care funcționează un mic muzeu cu o colecție de arme de vânătoare și vânat împăiat. În această zonă se va găsi și drumul spre telecabina Tâmpa După ce am văzut și Bastionul Postăvarilor (1450) eram deja aproape de locul de parcare.
Plimbarea noastră a durat 3 ore suficient pentru a vedea esențialul pe acest traseu.
 
Rog WM să atașeze, mulțumesc. youtube
Trimis de AZE in 11.09.19 23:28:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@AZE:
Felicitări si la cât mai multe!
Frumos articol aniversar!
Brasovul este unul din orasele mele favorite.
Pozele atasate sunt superbe!
Toate bune!
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Nici eu nu scriam mai bine, despre şi de, oraşul care, din copilărie îmi scotea depresia din tărtăcuţă... Întotdeauna a fost o plăcere la fiecare revedere.
Bravo.
Superbonus și felicitări pentru articolul aniversar!
La mai multe!
@AZE: Felicitări pentru alegerea Brașovului drept subiect pentru articolul cu nr. 200 dedicat României - e o urbe frumoasă arhitectural, ofertantă turistic și importantă istoric. De asemenea, îți mulțumesc pentru munca depusă și timpul alocat scrierii atâtor articole. Utilitatea lor, imediată sau întârziată, și aprecierile utilizatorilor constituie satisfacția postării materialelor pe AmFostAcolo.
Sănătate și călătorii frumoase!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Brasovul si turismul — scris în 18.10.23 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Brașov - un tur pietonal — scris în 09.12.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Planetariul „Cosmonaut Dumitru Prunariu” Brașov - o locație cu potențial — scris în 30.10.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 Brașov - capitala Transilvaniei, un loc care nu dezamăgește niciodată — scris în 08.11.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 Plimbare lenevoasă prin Brașov; bonus, Poiana Narciselor Vad-Șercaia — scris în 20.05.22 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Brașov ***????*** de Crăciun — scris în 07.05.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Șchei (sau nu? ????????♀️... dar sună bine) — scris în 16.04.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ