ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.10.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.07.14
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Braşov - am văzut oraşul de sus

TIPĂREȘTE URM de aici

Aşa cum am promis în articolul anterior, unde vă spuneam despre cazarea noastră la Bran, am fost şi la Braşov. Am plecat din Bran pe la 10 dimineaţa, am trecut prin Râşnov şi am urmat drumul spre Poiana Braşov şi de aici spre Braşov. De mult nu am mai fost pe acest traseu şi mai ales într-o zi frumoasă de toamnă. Pădurea începe să ia culorile toamnei, zone cu iarbă verde, totul străluceşte în soarele blând al toamnei.

Primele opriri le-am făcut în zonele amenajate cu bănci şi coşuri de gunoi, pe dreapta drumului, la coborâre din Poiană spre Braşov. Din aceste locuri oraşul se vede foarte frumos.

Ultima oprire a fost la Turnul alb, unde am coborât câteva trepte până aproape de turn, unde am stat şi am admirat oraşul de sus. Aici se vede zona Şchei, Piaţa Sfatului şi Biserica Neagră. De aici se vede în partea opusă Tâmpa şi telecabina cu care se poate urca pe munte.

Stând şi admirând oraşul de aici de lângă Turnul alb, am început să ne facem planul de plimbare prin oraş. Să lăsăm maşina aici lângă turn şi dacă coborâm treptele din faţa noastră ajungem la zidul ce înconjoară centrul istoric şi de aici în piaţă. Nu, că ne va fi greu la întoarcere, uită-te câte trepte trebuie să urcăm.

Mergem cu maşina, găsim un loc de parcare, ne plimbăm prin piaţă, stăm să bem o cafea la una din terasele din piaţă şi după aceea mergem şi noi cu telecabina pe Tâmpa.

Recunosc, am fost de multe ori în Braşov dar nu am urcat niciodată pe Tâmpa nici cu telecabina nici pe traseul montan marcat cu indicatoare.

Cu parcarea am avut probleme de câte ori am ajuns în oraş. Nu găseşti uşor un loc de parcare, de data aceasta am parcat pe Aleea Tiberiu Bredniceanu lângă Liceul Sportiv, dar nu erau aparate de taxat, vroiam să plătim, dar nu găseam aparate, taximetriştii pe care i-am întrebat au zis că nu ştiu. Hai să coborâm spre piaţă şi trebuie să găsim, am luat-o pe Strada Poarta Şchei şi pe traseul nostru într-o altă zonă de parcare am gasit aparat de taxat dar şi un panou informativ cu datele de plată a parcării.

Aparatele de taxat funcţioneză numai cu fise de 0,50 bani şi trebuie să plăteşti 1,50 lei /oră. Dacă nu ai fise poţi plăti prin SMS la nr. 7420, dar 0,40 euro+TVA/oră. Este mai scump prin sms, dar când nu ai altă soluţie aceasta este mai bună. Iar noi vroiam să plătim, pentru că la Braşov dacă nu plăteşti parcarea sigur vei primi amendă, vă spun asta din propria experienţă. Am rezolvat cu parcarea şi am plecat relaxaţi la plimbare pe străduţele cu case vechi pline de istorie. Am ajuns în Piaţa Sfatului unde era o atmosferă de toamnă, târg cu produse tradiţionale de toamnă, un grup de copii îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale susţineu un program artistic, am stat şi am băut o cafea la una din terasele din piaţă şi am stat şi admirat forfota din piaţă.

Ne-am întors la maşină pe alte străduţe din aceeaşi zonă veche a oraşului şi am plecat spre telecabină. Din zona unde am parcat am ajuns pe Str. Poarta Şchei până la Bld. Eroilor unde am făcut dreapta spre Tâmpa, aici este un indicator cu telecabina. Am ajuns repede la aleea cu parcarea, care delimitează muntele de zidurile vechi ale centrului istoric, chiar aşa îi spune Aleea de promenadă de sub Tâmpa. Parcarea, tot cu plată era plină, iar ora achitată prin sms trecuse, singura soluţie era să parcăm în zona de parcare exclusiv pentru autocare, nu aveam altă soluţie, dar trebuie să recunosc că nu am mai plătit altă oră de parcare.

Am urcat către telecabină, nu era aglomerat, am achitat taxa de 16 lei/persoană pentru urcare/coborîre. Dacă vrei numai urcare sau coborâre se achită 10 lei/persoană.

Nu am aşteptat mult şi a venit telecabina, sunt de fapt două, una urcă şi alta coboară. În câteva minute am ajuns sus pe Tâmpa. Aici printr-un gang se ajunge afară pe munte.

Se trece pe lângă terasa restaurantului Panoramic, unde poţi sta să bei ceva sau să mînânci un grătar, aşezat în dreapta terasei, treci prin fumul dens de grătar şi mergi pe aleile amenajate şi semnalate prin indicatoare.

Am mers pe poteca florilor şi a fluturilor până la Braşov, de fapt până la literele ce formează cuvântul, pe care întotdeauna îl vedeam de jos.

Pe alee chiar am văzut şi fluturi, dar ce mi-a plăcut a fost că erau mulţi tătici cu copii. Fără să vreau am auzit o conversaţie telefonică a unui copil cu mama lui, „ mami ştii cum se vede totul? , parcă sunt nişte cărămizi casele iar oamenii sunt mici, mici, deabia se văd” acesta era entuziasmul copilului, care ca şi mine era prima dată sus pe Tâmpa.

Când ajungi acolo sus şi priveşti oraşul ai o senzaţie de wow, pe care nu o pot descrie, aveam acelaşi entuziasm ca al copiilor care erau alături de noi acolo sus. Cât stai acolo sus încerci să recunoşti locuri pe unde te-ai plimbat, altfel se văde totul de acolo de sus de pe Tâmpa.

Mi-a plăcut plimbarea acolo sus dar şi drumul cu telecabina.

Am plecat din oraş spre Bran pe acelaşi traseu pe care am venit, relaxaţi şi încântaţi pentru că am văzut oraşul Braşov de sus.

Ca o paranteză, am colegi din Braşov şi spunându-i unei colege că sâmbătă ne-am băut cafeaua în Piaţa Sfatului şi că ne-am plimbat prin Braşov, ea ne-a reproşat, că de ce nu am sunat-o ca să ne spună pe unde să ne mai plimbăm, mici secrete ale Braşovului de la o braşoveancă. Deci, mai sunt multe alte locuri de văzut pentru o viitoare plimbare la Braşov.

Vă recomand cu plăcere această plimbare prin Braşov.

Toate cele bune.


[fb]
---
Trimis de ANILU in 06.10.16 08:50:13
Validat / Publicat: 06.10.16 10:01:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV. A mai fost în/la: Ardeal, Litoral

VIZUALIZĂRI: 2790 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Braşov-văzut de pe Tâmpa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 73300 PMA (din 60 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

mishu
[06.10.16 10:07:56]
»

@ANILU: O plimbare foarte frumoasa printr-un oras tare drag mie. In cele cateva dati cand am stat la Brasov, de cele mai multe ori (cred ca 4-5) am stat pe strada Paul Richter nr 7 (in 3 tipuri de apartamente) o strada situata foarte aproape de Biserica Neagra dar si cu iesire aproape de tot de strada Sforii, asa ca una doua eram in centrul vechi al orasului si ne plimbam.

Felicitari, votat cu mare placere.

ANILUAUTOR REVIEW
[06.10.16 10:20:14]
»

@mishu: Mulţumesc pentru vizită şi vot.

Ne place să ne plimbăm prin Braşov, de fiecare dată descoperim locuri noi.

Toate cele bune.

Alexa_77
[06.10.16 15:10:45]
»

@ANILU: Felicitari pentru articol! Brasovul este un oras foarte frumos prin tot ce are sa iti ofere ca obiective turistice, posibilitati de relaxare prin complexele cu piscine, saune, jacuzzi (este unul la iesirea spre Targu Mures) dar si din punct de vedere al serviciilor oferite de restaurantele cu specific romanesc. De fiecare data cand trec prin Brasov, si asta o fac cel putin o data pe an, fac turul acestor obiective si nu ma plictisesc niciodata. De asemenea Tampa este un obiectiv care nu trebuie ratat mergand la pas prin padure. Eu am facut acest lucru anul trecut... cu greu am ajuns pana sus dar a meritat. Foarte putina lume stie ca pe Tampa a existat in trecut si o cetate foarte importanta - Cetatea Brassovia. Aceasta a fost in Evul Mediu una dintre cele mai puternice cetati din Europa, nereusind nimeni sa o cucereasca, din cauza reliefului unde a fost construita si a zidurilor inalte. Daca mai mergeai putin inainte de la terasa frumoasa de unde ai admirat orasul, ajungeai la ruinele acestei cetati. Din pacate situl arheologic nu a fost intretinut si nici conservat, astfel ca vegetatia a invadat acele locuri si greu sa mai vad zidurile vechii cetati. In schimb o sa gasesti diverse panouri informative si o sa-ti faci o impresie despre ce a insemnat aceasta cetate pentru Brasov.

Votat cu placere!

ANILUAUTOR REVIEW
[06.10.16 15:19:25]
»

@Alexa_77: Mulţumesc pentru aprecieri şi completări. Şi noi ajungem în Braşov cel puţin o dată pe an şi de fiecare dată descoperim locuri noi.

Toate cele bune.

Nasshu
[06.10.16 17:51:46]
»

@ANILU: citesc cu drag toate review-urile despre un oraș drag mie - am făcut facultatea în Brașov. Din păcăte nu am mai ajuns de mult timp acolo așa că mă mulțumesc cu privitul pozelor .

dar nu erau aparate de taxat, vroiam să plătim, dar nu găseam aparate,

Data viitoare, când mai mergi. descarcă pe un smartphone aplicația Tpark - e gratuită -și vei scăpa de problema găsirii unui aparat de taxare. Este disponibilă în Android dar și in AppStore.

Vei putea plătii parcarea în Brașov, dar și în alte orașe din țară - nu și în București , prin SMS (practic ea îți creează mesajul care trebuie trimis) pe diferite perioade orare. Scapi de grija aparatului de taxare sau a mărunțisului din buzunare.

elviramvio
[06.10.16 20:07:06]
»

@ANILU:

Frumos. P13, pe bancuta aceea am stat la savurat zmeura.

La scoala n-ai ajuns vad, merita.

Vacante frumoase!

ANILUAUTOR REVIEW
[06.10.16 20:19:23]
»

@Nasshu: Mulțumesc pentru pont, am aflat și noi după aceea de la colegii din Brașov.

Descoperim locuri noi de câte ori ajungem în oraș.

Toate cele bune.

ANILUAUTOR REVIEW
[06.10.16 20:44:00]
»

@elviramvio: Da era și zmeură dar am preferat berea.

Păi tocmai ce spuneam mai avem multe locuri de văzut în Brașov.

Seară plăcută.

maryka
[07.10.16 08:17:31]
»

Foarte frumoasă plimbarea! Şi nu pentru că sunt de prin zonă, ci locului, naturii, a ansamblului... Iar de la înălţime, e cu atât mai frumos!

ANILUAUTOR REVIEW
[07.10.16 08:34:10]
»

@maryka: Chiar a fost frumos, ne-a plăcut.

Ştiu că voi sunteţi din partea locului şi vă plac plimbările (te-am urmărit peste tot pe unde aţi fost

Toate cele bune.

Dana2008
[08.10.16 08:05:18]
»

Felicitări pentru articol, citit și votat cu plăcere și emoții. Poate duminică ne-am intersectat pentru că am fost si noi în Brașov și ne-am plimbat prin centrul vechi, am admirat piața, biserica neagră și am mâncat la prânz la Ceaunul Crăpat. Eu am fost pentru prima dată în vizită pe acolo. E așa un sentiment ciudat să descoperi că trecem prin același locuri, în aceleași zile, poate uni pe lângă alții și fiindcă nu ne cunoaștem personal, nu interacționăm decât virtual după ce scriem articole. Călătorii plăcute!

MirelaV
[31.10.16 20:30:17]
»

@ANILU: Frumoasa descriere, frumoase locuri, pe care le cunosc foarte bine copilarind in acest oras. Mi-a facut placere sa citesc impresii scrise de cineva din postura de vizitator.

ANILUAUTOR REVIEW
[31.10.16 20:37:51]
»

@MirelaV: Mulțumesc pentru aprecieri.

Bănuiesc că ai avut o copilărie frumoasă, petrecand-o în Brașov.

Toate cele bune.

calatorul
[20.11.16 20:28:02]
»

@ANILU: Adevarat, mai ales ca orasul asta mi se pare frumos oricum, si de sus, si de jos, oriunde l/ai vedea, cel putin in zona lui veche. Ma bucur sa il vizitez de fiecare data si sunt revoltat ca drumul de la Bucuresti la Brasov este un calvar pe sosea, din cauza conducatorilor nostri valorosi.

Pe langa istorie, Brasovul are si o liniste, curatenie si civilitate aparte a locuitorilor, firesc pentru o asezare transilvaneana. Si vad ca brasovenii s/au preocupat si au reusit sa/si reamenajeze si cai de comunicatie, centura si bulevarde bine organizate, bravo lor. Adaug un bravo si pentru relatare, cu sansa votului nr. 50 adaugat cu bucurie.

PS Cu parcarea eu aleg mereu doua variante sigure: fie in spatele parcului central, pe unde ajunge bulevardul in centrul vechi, inainte de LIvada POstei, fie dincolo de parc, in spatele prefecturii, in zona vechiului magazin universal, unde sunt la fel de multe locuri de parcare langa trotuar.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANILUAUTOR REVIEW
[21.11.16 07:55:56]
»

@calatorul: Mulţumesc pentru ecou, aprecieri dar şi pentru vot.

Toate cele bune.

calatorul
[21.11.16 07:57:17]
»

@ANILU: Cu placere, ma bucur ca a sosit si votul rotund, au venit toate la pachet si pe merit.

Mika
[24.11.16 13:25:55]
»

@ANILU: Frumos Braşovul, are mereu ceva nou de descoperit. De curând am fost la Bastionul Ţesătorilor, de la poalele Tâmpei. Merită de văzut la fel cum merită ca la viitoarea ta vizită sus pe Tâmpa să cobori pe cărăruia din pădure. Nu este greu, dar este frumos. Felicitări pentru articol.

ANILUAUTOR REVIEW
[24.11.16 13:28:54]
»

@Mika: Multumesc pentru aprecieri.

Recunosc că mai avem multe de văzut în Braşov. Motiv în plus să mai mergem. Şi da ne-am propus ca data viitoare măcar la coborâre de pe Tâmpa să o luăm la pas.

Toate cele bune.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alexa_77, ANILU, calatorul, Dana2008, elviramvio, maryka, Mika, MirelaV, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Brașov:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.090434074401855 sec
    ecranul dvs: 1 x 1