Cimitirul armenesc

Dacă se poate, pentru ilustrare:

https://www.youtube.com/watch?v=5ijvV459JMk

Mulțumesc!

Sper sa nu va sperie nickname-ul meu, dar am inceput sa va urmaresc

Interesant subiect de prezentat pe un site de turism, cu atât mai mult cu cât este susținut de significantcemeteries.org.

Unul dintre aceste lăcașuri de liniște, care nu-i în lista de mai sus, ar fi și Cimitirul Dumbrava din Buzău unde pot fi văzute câteva cavouri monumentale, statui, printre care și o copie a lucrării lui Constantin Brâncuși "Rugăciune", sau multe alte lucrări, care pot fi considerate, fără a greși prea mult, opere de artă.

Cunosc acest cimitir pentru că acolo este locul de odihnă a părinților mei.

Felicitări pentru articol!

@Dracula63: Am „psihic” bun, nu ma sperii asa repede.

Bine ati venit in Fan Club! Puteti aduce si prietenii

@Mitica49: M-as bucura sa citesc aici despre Dumbrava, eventual sa vad si imagini.

Multumesc pentru ecou! O zi frumoasa in continuare!

@adso: Știi logo-ul ăla celebru al unei firme de pompe funebre?

’Vrei, nu vrei, tot la noi ajungi ’.

Așa că limuzina aia va fi și dric. Peste vreo 60-70 de ani, dacă nu și mai mult 😄.

Dacă ajungi la un moment dat prin Buenos Aires, îmi permit să-ți recomand Cimitirul Recoleta.

Mă bate gândul și pe mine să vizitez Bellu. Vreau să caut mormântul lui ’Măi dragă, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă’. Să-i aprind și lui o dinam..., ăsta... O lumânare.

Cimitirul este barometrul nivelului de civilizatie al locuitorilor... nu mai stiu cine spunea asta, dar ii dau dreptate, mama mea este din Mehedinti dintr-o localitate declarata oras inca din anii 70, acum 2 ani am vrut sa aprind o lumanare la mormantul bunicilor, nu am putut sa ajung la el din cauza tufelor de maces crescute aiurea si a lastarisului, asta in conditiile in care in sud vestul tarii se exagereaza cu pomenirea mortilor, se fac pomeni peste pomeni, la un moment dat rudele mele de acolo spuneau ca trebuie sa dea de pomana 45 de vase (ligean, ibric, cratite), de-a dreptul hilar, dar ce sa faca, trebuie ca altfel te vorbeste lumea!!! Asa zisul oras, seamana foarte bine cu un sat mai rasarit plin de caini fara stapan, scheletici si plini de cicatrice, primarul de peste un sfert de secol nu face nimic pentru urbe, toti se plang dar voteaza acelasi primar!

Scuzati polologhia, m-a cam luat valul, interesant articol, felicitari!

@adso: Cimitirul Armenesc din Botoșani este un fel de muzeu în aer liber, cu monumente deosebite și povești care păstrează memoria unei comunități ce a contribuit vreme de secole la viața culturală și economică a orașului.

Acum vreo doi-trei ani am căutat și eu în acest cimitir monumentul unui personaj din familia Kapri, proprietar de moșie în satul copilăriei mele - l-am găsit, inclusiv fotografiile cuplului.

După cum scria doamna arhitect Eugenia Greceanu în articolul citat mai sus: ... reconstituirea trecutului aşezării nu se poate lipsi de cercetarea cimitirelor.

@Pușcașu Marin:

Personajul amintit/intuit nu este înmormântat la Cimitirul Bellu, ci în cimitirul Ghencea Militar III, undeva pe Prelungirea Ghencea, în capătul Drumului Cooperativei.

@tata123 🔱: Mulțumesc pentru info. Cred c-am avut zilele acelea prea puțin sânge-n alcool (din cauza tristeții, desigur), încât n-am reținut bine.

În Ghencea mi-e greu s-ajung, așa că nu-mi rămâne decât să-l pomenesc prin vorbe. La Bellu mi-era ușor. Eventual, sacrificam o pauză de masă 😄.

@Pușcașu Marin: Mersi de recomandare. Nu stiu cand voi ajunge prin Buenos Aires, dar nu voi ocoli ’obiectivul’.

In ultimii ani am vazut cimitire in Paris, Amiens, Milano, Torino, Venetia si, prin tara, o multime. Despre unele dintre ele imi propun sa povestesc aici, pentru ca chiar am ce - si cred ca ar fi interesant si pentru cititori.

Am vrut sa-ti spun si eu ca nu cauti personajul unde trebuie, dar deja ai aflat

Zi faina!

@Cristian_h: Întru totul de acord cu dvs. Doar că, uneori, orașele noastre sunt pe moarte ele însele, nu mai au putere să-și amintească de morții lor.

Am fost de curând acasă, la Bârlad. Cimitirul nou, cel din gară, e mai bine îngrijit decât cimitirul istoric, de pe Deal. În gară sunt înhumări recente, cei care odihnesc acolo au urmași în viață, uneori oameni tineri, care vin să-și omagieze părinții sau bunicii. Dincolo - administrația se ocupă de parcelele unde se află personalitățile, adică cele din preajma capelei vechi. Urmașii îngrijesc mormintele recente, din jurul noii capele (încă în construcție). Dar zonele unde odihnesc cei morți acum 50-70 de ani sunt în paragină, din păcate.

Îmi imaginez că situația în orășelele de 5-10-15 mii de locuitori este mult mai tragică, mai ales dacă tineretul e în Italia, Germania sau Anglia.

Mulțumesc pentru lectură și pentru ecou!

@tata123 🔱: Aveți dreptate, istoria unei comunități poate fi citită (și) pe pietrele de mormânt.

Iată, de exemplu, situația orașului meu natal. Pe monumentele cele mai apropiate de vechea capelă, numele au terminațiile... ov, ... ciuc, ... ian, ... ogu, asta atunci când acei oameni nu se numeau direct Rusu, Armeanu, Grecu, Sîrbu, Neamțu, Turcu etc. În următorul cerc, care îl înconjoară pe primul, găsim Vrânceanu, Munteanu, Olteanu, Severin, Ungureanu, Brașoveanu. Mai departe, apar Dogaru, Fieraru, Ciobanu / Mocanu / Păcuraru, Băcanu, Olaru, Cojocaru, Moraru, Văcaru și tot așa. Ce-i drept, astfel de nume apar și în primul cerc.

Asta spune o poveste: o comunitate care s-a dezvoltat accelerat după 1800, adunând într-o primă etapă alogeni și țărani emancipați, apoi persoane venite din alte colțuri ale țării, ulterior meșteșugari și comercianți născuți chiar în acel loc.

În plus, Bârladul a avut o importantă comunitate de evrei, ca toate târgurile dintre Siret și Prut (de fapt, până la Nistru și dincolo de el). Istoria lor trebuie căutată în cimitirul evreiesc, însă. Asta dacă mai există, pentru că, în multe orașe, acesta a dispărut după 1940.

@adso: Foarte interesant articolul, felicitări! Spre marea mea rușine, n-am vizitat nici măcar cimitirul Etenitatea din urbea mea adoptiva... La un moment dat participam cu mare entuziasm la tururile pietonale/excursiile/vizitele la obiective locale de nișă organizate de Mila 80, alias Ciprian Ciocan, un tânăr istoric născut și crescut în Galați, extrem de instruit și pasionat de trecutul zonei (și nu numai). Doar că pandemia a stricat treaba, pe urmă Ciprian a încercat să o revigoreze, dar fără prea mult succes, pentru că între timp s-a făcut bucureștean și... mai greu de la distanță, mai ales după ce îți întemeiezi și o familie... Țin minte că unul dintre tururile pe care își propusese să îl facă era cel în cimitirul istoric Eternitatea. Din păcate, nu s-a mai concretizat... Poate îmi iau inima în dinți într-o zi, cine știe?! Nu prea curând, că deocamdată îs cam copleșită de trebi...

Dacă mă gândesc bine, singurul pe care l-am vizitat, chiar vara trecută și m-a impresionat tare e cimitirul multicultural din Sulina.

Update: ba nu, am mai vizitat cândva (2017 sau 18, nu mai știu exact) cimitirul din Atena. Am scris pe site, dar nu ca articol separat. Citisem despre el, ai mei s-au minunat întâi de asemenea demers, dar pe urmă mi-au dat dreptate.

@crismis: La Sulina, spre rușinea mea, nu am ajuns.

Îți dai seama că, pentru a te înscrie pe o listă cum e Ruta culturală a cimitirelor europene, trebuie ca cineva să facă niște demersuri. Nu vin ei către tine, trebuie să te duci tu spre ei, și încă având în brațe un dosar bine pregătit.

La Iași odihnește mai bine de jumătate din Academia Română de dinainte de 1900, iar Eternitatea ieșeană nu e pe listă. Cine știe dacă nu chiar ghidul gălățean de care vorbești a făcut cele necesare pentru Eternitatea voastră.

Mulțumesc de vorbe, ca să citez din clasici

P.S. Numai Eternitatea și iar Eternitatea! Parcă ar fi mai interesant Speranța, ca în poantele cu caracaleni

@adso: Câteodată, în localitățile pe cale dispariție, Dumnezeu trimite un om cu o misiune bine stabilită. Satul în care s-au născut părinții mei, pe Valea Cernei din județul Vâlcea, este o localitate ce pare ca ajuns, după o istorie îndelungată, la capăt de drum. Foarte puțini oameni, majoritatea trecuți de 80 de ani, trăiesc permanent în acest sat. Alte zeci de familii revin, vara de vară, la casele devenite locuințe de vacanță.

Dupa pensionarea bătrânului preot, a venit un tânăr care a reușit să renoveze biserica și să “civilizeze” cimitirul, cu ajutorul oamenilor (majoritatea plecați din sat) și a unui afacerist din zona. Povestea ar merita cunoscută. Acest preot tânăr are propriile afaceri în Râmnicu Vâlcea (taximetrie, construcții, albinarit), cheltuie pentru biserica mai mult decât câștigă din salariul de preot, muncește fizic cot la cot cu oamenii din sat. La înmormântări nu primește niciun ban, are o listă cu materiale necesare pentru reparații, și fiecare om cumpără ce vrea, și cat își permite. Mai exista minuni în satele uitate de lume și de autorități!

@Floria: Chiar că e o poveste care merită spusă!

Oamenii au obiceiul să critice ceea ce nu le place, dar puțini laudă faptele bune. Or, credința mea e că funcționăm mai bine când ne raportăm la lucruri pozitive.

Mulțumesc pentru ecou! Seară liniștită!

@adso: După vacanța de vară, voi povesti despre această zonă a județului Vâlcea, și despre oamenii ei. Promit!

@Floria: 🙏