Borsec - pasi spre stralucirea de odinioara

TIPĂREȘTE

Cu foarte mulți ani în urmă, în drumul dinspre Moldova spre Transilvania (prin 2004, aveam sejur în Sângeorz-Băi), am vrut să facem o pauză de o noapte să ne odihnim și să vedem Borsecul. Mărturisesc, nici eu, nici ceilalți din familie, nu îl văzuserăm până atunci. Până în anii 90 era arhiplin de turiști, toate vilele clocoteau de viață.

Ce am găsit la prima noastră sosire aici, ne-a dezamăgit total! Auzisem din diverse surse despre decăderea stațiunii, dar nu credeam că va ajunge așa. Pustiu, deși era august, întuneric peste tot, drumuri desfundate, clădiri gata să cadă peste tine. Nici n-am mai căutat ceva de cazare, ar fi fost o adevărată aventură, al cărei final nu-l puteam anticipa.

Astfel că în disperare de cauză, am apelat la soluția pentru avarie: cortul din mașină pe care nu-l mai folosisem, nici nu ne place să dormim în cort, nu ne simțim în siguranță. În schimb, gustul amar l-au estompat izvoarele minerale, din care ne-am înfruptat pe săturate.

În 2014 am mers pe același traseu și ne-am propus să repetăm experiența cu Borsecul. Nu am stat mult, o seară, dar am sesizat primii pași în schimbare. Am găsit destul de repede un loc de cazare (destul de elegant) și am plecat în explorare.

Se lucra, totul era un șantier, parcul se reamenajase, se asfaltau drumurile, iar noi am apreciat pozitiv acest lucru. Izvoarele erau la locul lor și ne-au potolit setea. Ne-a plăcut ce am văzut și am hotărât să revenim, iar acest lucru s-a petrecut anul următor, 2015.

În aprilie, am revenit pentru cinci zile în timpul Sărbătorilor Pascale și a fost minunat: timp grozav, numai bun pentru drumeții, gazde ospitaliere.

În august, alungați de căldura orașului, ne-am reîntors pentru opt zile (timpul nu ne-a permis mai mult). De data aceasta, am bătut cu piciorul tot ce se putea.

Ne-am bucurat de apa minunată, am parcurs în lung și-n lat parcul, am privit fiecare colțișor și am concluzionat că oamenii locului chiar vor să se implice, dar și aici e vorba de bani.

Se pot foarte ușor vizita atracțiile turistice ale zonei, pentru că din Poiana Zânelor, alei pietruite, cu bănci, te conduc la Cetatea Bufnițelor, la Grota Urșilor, la Peștera de Gheață, la carierele de travertin. Este un parc imens, cu iarbă verde, verde, multă răcoare, cu brazi măreți, cu multe izvoare din care poți bea cât vrei. În Poiana Zânelor sunt bazine cu apă minerală eficiente în ameliorarea circulației sanguine, iar după 15-20 de minute, picioarele noastre erau nou-nouțe și apte să ne mai ducă mulți kilometri.

Se poate urca pe Vârful Făget, iar noi n-am ezitat să facem acest lucru în ciuda căldurii excesive (și acolo ziua era foarte cald), iar efortul ne-a fost răsplătit de priveliștea asupra stațiunii și de zmeura din belșug cu care ne-am înfruptat. Drumul este destul de lung și solicitant, dar liniștea locurilor, frumusețea lor compensează tot efortul. Am aflat că sunt mulți urși în zonă și ne-am pus întrebarea: ce-am fi făcut dacă dădeam nas în nas cu unul? Și tot noi ne-am răspuns: dacă ne întâlneam la zmeuriș, situația era rezolvată, fiecare în colțul său, zmeură era pentru toată lumea.

O altă drumeție frumoasă a fost în jurul stațiunii, pe drumul de centură cu popas îndelungat pe o platformă Belvedere, loc de unde se admiră Borsecul, pârtiile de schi și vârfurile munților care înconjoară stațiunea. Este un loc unde uiți de tot și te integrezi frumuseții, încercând să reții tot ce vezi.

Mai este însă ceva care îți induce un sentiment de tristețe privind la vilele retrocedate și devenite ruine, pentru că cei care le au în proprietate nu sunt interesați. Sunt adevărate bijuterii arhitectonice.

Am revenit în Borsec în primăvara acestui an (2016), de Florii, și nu ne-a dezamăgit pentru că l-am găsit la fel de ospitalier, dar cu foarte puțini turiști. Uneori nouă ne place când e mai puțină lume, pentru că ai senzația de stăpân unic al spațiului, fără să fii obligat să dai și altcuiva. O nuanță de egoism, dar asta e!

Am descoperit, în plimbările noastre, un hotel abandonat, o clădire de patrimoniu (Transilvania), așezat într-un loc mirific, cu o arhitectură deosebită. Ne-a părut rău să-l vedem suferind atâta, ar deveni o atracție pentru vizitatori. L-am cercetat, am văzut părculețul din jurul lui și am regretat că nu avem bani să-l refacem și să-i dăm strălucirea pierdută.

Poate într-o viitoare postare voi scrie și despre oamenii locului, despre pensiunile în care am stat. Noi suntem iremediabil îndrăgostiți de acest loc și ne vom întoarce mereu la el.

---

VIZUALIZĂRI: 2469 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI