Statiunea Borsec - Regina fara coroana...

TIPĂREȘTE

Nici nu am ajuns bine in frumoasa localitate Durau din judetul Neamt, despre care voi avea placerea sa va povestesc intr-un articol viitor, ca am si stabilit impreuna cu sotia un plan de actiune, astfel incat sa trecem in revista principalele obiective turistice care se gasesc in imediata apropiere a statiunii de la poalele Ceahlaului.

Prima destinatie care ne-a venit in minte si ne-a ademenit a fost localitatea Borsec din judetul Harghita, asa ca dupa un copios si satios mic-dejun servit la hotelul Bistrita, tabara noastra de baza, care de asemenea va face obiectul unui viitor articol, ne-am pus in miscare spre binecunoscuta statiune, apreciata de secole intregi atât în ţară cât şi peste hotare, pentru izvoarele cu apă minerală, utilizate atât în cura balneară, datorită multiplelor efecte tămăduitoare dar şi în industria alimentară.

Drumul pana la Borsec, respectiv cei aproximativ 50 de kilometri, i-am parcurs in aproape 45 de minute, pe o sosea foarte bine asfaltata, ce serpuieste agale printre mai multe satucuri si localitati. Am salutat si admirat cu placere localitatile Ceahlau, Bistricioara, Ghinties si Bradu din judetul Neamt, respectiv Tulghes, Corbu si Capul Corbului din Herghita, toate insirate ca niste margele pe drumul national 15.

Ajunsi in localitatea Borsec, la prima intersectie am virat la dreapta si dupa numai 1 kilometru deja ne gaseam in statiunea cu acelasi nume.

Prima impresie pe care am avut-o a fost aceea ca am nimerit in mijlocul unui cochet platou de filmare din anii 70, unde tocmai se trageau cateva cadre pentru pelicula Orasul Parasit, episodul 21, Borsec.

Nu ne-am lasat intimidati si nici gand sa abandomam micutul nostru proiect, respectiv vizitarea Statiunii Borsec, atat de cunoscuta si apreciata de oameni din toate colturile lumii, dar unde nici eu, nici sotia nu avusesem ocazia sa ajungem pana acum.

La intrarea in statiune, imediat ce treci pe langa celebra fabrica de imbuteliere a apei minerale Borsec, te lovesti fara sa vrei de doua parcari imense, ambele situate pe partea dreapta a drumului, prima in aer liber, pustie de altfel, iar cea de a doua, acoperita, in care se gaseau ratacite cateva masini. Un lucru era clar. Nu eram singuri, asa ca am prins curaj si am coborat din masina.

Innebuniti si exciati de aglomeratia din Bucuresti, am petrecut primele minute pe meleagurile harghitene din Borsec cu ochii dupa un angajat al primariei caruia sa-i platim parcarea sau pe care sa-l mituim in cazul in care rotile masinii urmau sa fi blocate, inainte ca autoturismul sa ne fie ridicat si dus pe vrun camp pustiu din apropiere.

Mda, ne-am calmat, am tras aer curat in piept si am stabilit sa-l lasam planton la masina pe colegul nostru de drumetie, domnul Stres, promitandu-i ca la intoarcere ii vom aduce cel putin un pahar cu apa minerala de cea mai buna calitate. Totusi, eram in Borsec, o locatie linistita, o oaza de relaxare unde autoritatile isi fac simtita prezenta destul de timid, din pacate.

In imediata apropiere am observat un punct de informare turistica, inchis, un centru de inchirieri echipamente de ski, de asemenea inchis si doua restaurante functionale, Roua si Falo. Am intrat in primul restaurant, simtind nevoia sa servim o gustare sau macar un ceai caldut, inainte de semi-maratonul harghitean. Restaurantul Roua, format din doua micute incaperi, una pentru fumatori, cealalta pentru nefumatori, nu-ti lasa impresia unei locatii foarte vizitate de localnici sau de turisti. In 10 minute am servit un ceai pentru care am platit 3 lei, dar a trebuit sa mai asteptam o jumatate de ora un alt client, deoarece angajatele restautantului nu aveau sa ne dea rest. La 10 lei.:)

Fiind oarecum presati de timp, deoarece debarcasem in zona in jurul pranzului iar la orele 16 deja se lasa intunericul, ne-am horatat sa trecem in revista, pe foarte repede inainte cat mai multe obiective turistice.

Ne documentasem dinainte si trecusem in revista articolele de pe sait, astfel incat aveam o reprezentare reala a ceea ce aveam sa vizitam. Multumesc din nou colegilor AFA, care si-au facut timp sa prezinte in detaliu aceasta frumoasa asezare. Am baut 3 stropi de apa minerala si in cinstea voastra.

Aleea 7 Izvoare, cunoscuta straduta pietonala aflata la intrarea din statiunea Borsec am gasit-o pustie la acea ora. Doar cativa turisti zgribuliti rataceau printre foisoarele construite deasupra celebrelor izvoare termale.

Ne am apropiat si noi de foisoarele izvoarelor 5 si 6 si ne-am inchipuit cu placere cum ar fi intr-o dupa amiaza de august sa te poti teleporta din canicula bucuresteana, sa te adapostesti la umbra unui astfel de foisor si sa sorbi pe nerasuflate un litru de apa minerala. Temperatura de afara si cele 3 grade cu minus ne-au readus cu picioarele pe zapada si nu ne-au inspirat decat sa punem pe limba cativa stropi de apa miraculoasa si totodata sa ne promitem ferm ca in prima saptmana de vara, vom bifa un week-end prelungit in zona.

Desi din descrieri Borsecul nu ne-a lasat impresia unei localitati destul de intinse, in scurt timp am constatat ca cele cateva ore avute la dispozitie cu siguranta nu vor fi suficiente pentru vizitarea tuturor atractiilor din zona.

Inaintand pe ingusta straduta pietonala, desi atmosfera si peisajul sunt intr-adevar de poveste, localitatea iti lasa impresia ca este pe punctul de a fi parasita in totalitate. O sumedenie de vile, care in urma cu cateva decenii reprezentau cu siguranta mandria statiunii si a tarii, acum se gasesc intr-o avansata stare de degradare. Abia daca se mai disting numele acestora iar la cateva dintre ele tencuiala si geamurile lipsesc cu desavarsire.

Am observat si cateva casute mai bine intretinute, unele chiar locuite de localnici mai in varsta, constructii care desi beneficiaza de amplasamente deosebite si au o arhitectura de exceptie, se straduiesc din rasputeri sa reziste in lupta nedreapta cu iernile nemiloase si nepasarea autoritatilor.

Ne-am indreptat cu pasi marunti si repezi catre urmatoarea zona de interes din localitate, urmand un traseu marcat cu o cruce rosie pe un fond alb, respectiv rezervatia geologica Scaunul Rotund, o frumoasa pajiste, aflata la aproximativ 15 minute de mers de zona pietonala a strazii 7 izvoare, si de unde exista posibilitatea organizarii mai multor drumetii catre obictive de o frumusete aparte, printre care amintiesc Grota Ursilor, Pestera de Gheata, Poiana Zanelor, Izvorul Stravechi, Cetatea Bufnitelor, Mofeta cea binecunoscuta pentru efectele sale terapeutice si curative, Izvorul Petofi si o alta superba zona de belvedere.

Noi am optat pentru Pestera de Gheata la care am ajuns relativ repede (10 minute), dupa un traseu lung de aproximativ 850 de metri, dar care nu te impresioneaza prin spectaculozitate, comparand-o cu alte pesteri vizitate, dar am tinut sa vizitam aceast interesant adapost din zona, folosit pe vremuri de localnici ca si loc de depozitare a ghetii.

Ne-am propus ca urmatoarea excursie in Borsec sa cuprinda neaparat Cetatea Bufnitelor, zona de belvedere cu panorama deosebita asupra muntilor Bistritei si Calimanilor dar si celelalte obiective la care din pacate nu am reusit sa ajungem.

In drum spre Pestera de Gheata ne-a intampinat Mofeta, care desi inchisa la acea ora te face curios sa-i dai roata macar o data si sa te uiti in interior prin geamurile prafuite. Un anunt de la intrare ne-a informat ca daca sunt doritori de tratamente, si doar pentru grupuri mai mari de 4 persoane, un angajat isi va face cu siguranta aparitia in aproximativ 1 ora, dupa un telefon prealabil. Costurile pentru serviciile oferite veti avea ocazia sa le analizati intr-una din pozele atasate articolului.

Am parasit luminisul de la Scaunul Rotund, luandu-ne ramas bun de la crancenul paznic al zonei, un impunator om de zapada inaltat cu maestrie de cativa localnici sau turisti plini de energie.

Am considerat ca a venit timpul sa ne indreptam catre restaurantele aflate la intrarea in statiune, manati de frig si de stomacelele noastre, dornice sa experimenteze delicioasele preparate ale bucatariei unguresti.

Restaurantul Falo ne astepta cu bratele deschise iar asteptarile noastre au fost satisfacute la maxim. Servirea a fost ireprosabila, angajatii restaurantului foarte prompti si la inaltime, preparatele extrem de delicioase iar preturile foarte mici. Chiar daca suntem in post, sper sa nu se ia in calcul minusculul muschiulet de porc de 300 de grame sau ciolanul anti-vegetarian preparat cu maestrie de bucatari. N-am putut rezista. Am uitat cu desavarsire sa intreb de produse bio, wegan sau specialitati de post. Sa arunce cu piatra acela care nu a gresit niciodata.:)

Desi nu se pot lauda cu un meniu foarte diversificat, cele cateva preparate servite te impresioneaza prin cantitate si calitate. Lipsa unui desert nu ne-a intristat foarte tare, tinand cont de faptul ca rucsacul ne era burdusit cu ciocolata si croissante made in Bucuresti.

Cu burtile pline pana la refuz si un puternic sentiment de vina, inainte sa parasim localitatea, am descis sa mai facem cativa pasi prin statiune, pentru o viata sanatoasa si o digestie corecta. Asa am citit pe net.

Astfel, am urcat cu incredere pe o straduta deszapezita si am ajuns in zona Campingului, pustiu la acea perioada a anului, dar care cu siguranta in timpul vacantelor de vara sunt pline cu elevi si copii. Cazarea la camping se poate face intr-una din zecile casute din lemn, de doua locuri, tot compexul fiind imprejmuit de un gard inalt de sarma. Prezenta ursilor in zona este un lucru obisnuit, dar nu mereu dorit de turisti, iar proverbul ~paza buna trece primejdia rea~ se potriveste de minune in aceasta situatie.

In imediata apropiere a Campingului din statiune, ne-a facut cu ochiul o partie micuta, cunoscuta cu denumirea de Partia Speranta. Avand o lungime de aproximativ 700 de metri si un grad de dificultate mediu, partia beneficiaza de o instalatie de zapada artificiala si de un sistem de urcare gen teleschi. Pentru pasionatii de sanii si olimpicii la coborarea partiei pe pantofi cu toc in fata, in stanga partiei Speranta vor avea la dispozitie o partie special amenajata lor, unde isi pot satisface flecurile cu varf si indesat.

La baza celor doua partii se afla un micut restaurant, ce poarte numele partiei, adresat skiorilor si nu numai, pe care noi insa l-am gasit inchis, fiind oarecum in extra sezon de ski.

Cu siguranta imi voi rezerva cateva ore din viata pentru a-mi bucura schiurile si claparii cu aceasta frumoasa partie, extrem de libera si inconjurata de paduri nesfarsite de brazi.

Pentru ca intunericul incepea sa se lase usor peste inzapezita statiune, am considerat ca e timpul sa ridicam ancora si sa ne punem in miscare catre statiunea Durau, tabara noastra de baza.

Pot spune ca am fost impresionati de statiunea Borsec. In mod placut pentru frumusetile si bogatiile proverbiale ale regiunii, pentru peisajul mirific al zonei, cu paduri de conifere si izvoare cristaline, si in mod neplacut fata de lipsa de interes a autoritatilor care in mod deliberat lasa in paragina acesta localitate, minune a lumii.

Ramai cu bine, Regina a Apelor Minerale, vom reveni cu siguranta la vara! Ne rugam si TE rugam sa treci cu bine si peste iarna asta...

---

VIZUALIZĂRI: 7199 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI