Anticul Assos, actualul Behramkale

TIPĂREȘTE

Pentru cei ce au străbătut coasta egeeană a Turciei, de la Çanakkale în drum spre faimoasele stațiuni Kușadasi, Didim, Bodrum, Marmaris, Fethiye, destinații de vacanță preferate de mulți români, s-ar putea ca Assos să nu le sune chiar străin, mai cu seamă că indicatoarele la dreapta din șoseaua E87/D550 semnalizează că e vorba de un loc de interes turistic. Așa ni s-a întâmplat și nouă, mereu ne apărea în cale că putem să facem dreapta spre Assos, dar nu ne hotăram deloc să-l vizităm ținând-o drept înainte la Küçükkuyu, până anul acesta, când am rezervat noaptea intermediară la Assos Behram Hotel, situat în portul antic. vezi impresii

De la Çanakkale la Assos sunt 87 km, ultimii 18 fiind parcurși pe o șosea ce se lasă în dreapta din dreptul localității Ayvacık pe o șosea mai strâmtă, cu suișuri și coborâșuri ce se îndreaptă șerpuind spre mare. Peisajul este pitoresc, cu livezi de măslini și păduri de pini de-o parte și de alta a drumului ce se cațară pe dealurile din jur. Relieful devine din ce în ce mai accidentat, astfel că în apropierea sitului arheologic se îngustează periculos de mult, ca și în coborâre spre ţărm.

Primul contact cu Behramkale, localitatea de astăzi, se ia odată ce începe ascensiunea pe colina pe cea mai înaltă din areal (238 m). Așezarea s-a dezvoltat în timpurile otomane pe aceeaşi colină cu oraşul antic în felul următor: în timp ce orașul antic are faţa îndreptată spre mare, privind spre insula Lesbos, satul se află în direcția opusă. La prima privire, satul atrage atenția prin faptul că este construit în interiorul zidurilor antice ale cetăţii. Se compune din numai 150 de case, iar statutul de sit protejat i-a adus interdicţia de a fi ridicate case noi în ultimii 30 de ani, numai casele existente fiind autorizate a fi restaurate. Zona este în întregime de origine vulcanică, stâncile din jur au o culoare roşiatică-maronie, după cum casele, drumurile au în componenţă piatra dură de andezit extrasă din munte, care dă aspectul de arhaic oriunde ai privi.

După ce am intrat în localitate, am reuşit să parcăm fără plată maşina undeva pe lângă statuia lui Aristotel, amplasată oarecum într-o piaţetă considerată inima aşezării. Apoi am luat-o pe jos, urcând pieptiş panta abruptă ce duce la ruine. Pe drumul de piatră, de-o parte şi de alta ale sale, tavernele şi cafenelele sunt înşirate una lângă cealaltă, iar de la tarabele cu suvenire colorate, produse organice de tipul uleiului de măsline, ierburi aromatice, dulceaţă, etc., produse de artizanat, localnicele îmbie turiştii să cumpere ceva, măcar de amintire.

Cele mai de seamă monumente ale satului otoman sunt moscheea Murad Hüdavendigar şi podul Hüdavendigar, ambele construite în secolul al XIV-lea pe vremea sultanului Murat I al Imperiului Otoman, supranummit „Hüdavendigar”, adică suveranul.

Podul îi întâmpina pe cei ce veneau la Behramkale dinspre Ayvacık cu statura sa robustă de piatră peste râul Tuzla (Tuzla Cayı) oferindu-le imaginea unei construcţii masive cu patru arcade de susținere. Astăzi, pentru a-i fi lungită viaţa cât mai mult, a rămas doar pietonal, traficul auto fiind deviat pe unul nou. Oricum, podul vechi de peste 600 de ani, este un obiectiv turistic în sine.

Dacă podul poţi să-l nimereşti sau ba, moscheea este imposibil de ratat fiindcă este situată chiar la intrarea în situl arheologic, fiind considerat cel mai înalt punct al satului Behramkale.

Cea mai importantă trăsătură a moscheii este că nu are minaret, fiind o clădire cu bază rectangulară cu portic ce aduce a bazilică creştină, de fapt fiind edificată pe temelia uneia pe al cărei buiandrug de la intrare se poate citi o inscripţie în greaca veche, datând din secolul al VI-lea. Este, deci, vorba despre o construcţie creştină transformată în moschee, aşa cum sunt numeroase alte exemple în Turcia.

Am ajuns destul de târziu la poarta sitului arheologic, după orele 16,00, temându-ne că nu am fi avut timp prea mult la dispoziţie pentru o vizită amănunţită, dar aveam să aflăm în curând că nu-i aşa. Am achitat biletele (10 lire turceşti/persoană) şi ne-am lansat printre ruine ştiind că ne aflăm pe terasa cea mai înaltă a oraşului antic, adică pe acropolis, acolo unde se găseşte punctul de interes maxim: templul Atenei, zeița protectoare a orașului.

Din el nu mai sunt în picioare decât şase coloane întregi, evident tot de culoare brună, dar în antichititate era o clădire maiestuoasă, singura cu coloane dorice, deşi în zonă stilul specific era cel ionic. În interiorul său, trona o statuie impresionantă de marmură a zeiţei înţelepciunii. A fost ridicat în 540 Î. C. având şase coloane pe lăţimi, 13 pe lungimi, iar cetatea a fost fondată în jurul anilor 900 Î. C. de grecii veniţi din insula Lesbos, aflată la doar zece km depărtare de ţărm, peste golful Edremit.

Priveliştea spre Lesbos este uluitoare, mai cu seamă din vârf, acolo unde eram şi noi vizitând templul. Am observat uşor că oraşul antic fusese construit în trepte. Tot acolo, în afara moscheii, se mai află vestigiile a patru bazilici din perioada creştină timpurie şi a unor fântâni, iar după admirat panorama şi după o şedinţă foto prelungită, ne-am dat seama că de acolo nu aveam cum să ajungem la obiectivele situate la nivelurile de mai jos: agora, gimnaziul, amfiteatrul, bouleuterionul, băile deoarece diferenţa dintre terase este mare, terenul foarte abrupt, de aceea ne-am mulţumit să luăm câteva cadre cu zoom-ul, sperând să le vizităm efectiv cu acces din altă parte. Aşa că, nu am mai zăbovit prea mult, ne-am recuperat maşina şi am luat-o spre ţărm, că oricum cazarea noastră era rezervată la hotelul din portul vechi.

Trebuie spus că oraşul antic Assos l-a avut locuitor timp de trei ani, între 348-345 Î. C., pe vestitul filosof Aristotel care a venit aici la invitaţia regelui Hermias, un student eunuc al filosofului grec Platon. Regele a decis să pună în practică o parte dintre ideile profesorului său despre orașul perfect, de aceea, împreună cu Aristotel şi alţi filosofi de seamă, a înfiinţat o prestigioasă şcoală de filosofie. În acea perioadă, Aristotel atât s-a îndrăgostit de Assos, încât s-a căsătorit cu nepoata regelui, pe nume Pythia. Din nefericire pentru regele filosof, perşii aveau alte gânduri cu privire la Anatolia occidentală, aşa că au cucerit Assos-ul torturându-l până la moarte pe bietul Hermias, timp în care Aristotel s-a refugiat în Lesbos.

Perşii au fost alungaţi şi ei de Alexandru cel Mare în anul 334 Î. C., iar mai târziu, o vreme îndelungată, oraşul a intrat sub influenţa Pergamului între 241 și 133 Î. C., ca mai apoi să devină parte a Imperiului Roman. De atunci, se ştie că apostolul Pavel a vizitat orașul în timpul celei de-a treia sa călătorii misionare prin Asia Mică, care a avut loc între 53-57 D. C., în drum spre Mytilene, pe insula Lesbos.

Între timp, în coborâre spre malul mării pe un drum accidentat şi îngust, dar destul de circulat am ajuns la poarta de acces spre amfiteatru pe care am găsit-o încuiată cu un lacăt zdravăn. Am făcut câteva poze din drum, apoi ne-am zis că poate vom avea mai mult noroc a doua zi de dimineaţă, lucru ce s-a şi întâmplat.

Deşi nu era deschis publicului, fiind în decursul lucrărilor de excavare, am reuşit să intrăm rugându-i pe cei ce se ocupau de lucrări să ne permită să facem câţiva paşi prin sit şi câteva fotografii. Teatrul, cu o capacitate inițială de circa 5.000 de scaune, din care acum s-au mai păstrat aproximativ jumătate, nu s-a conservat foarte bine, dar după încheierea lucrărilor sigur va avea o faţă mai arătoasă. Acesta se află destul de sus faţă de cota mării, dar considerat a fi primul nivel constituit al oraşului antic, pe al doilea fiind agora, centrul vieții sociale din Assos, mărginită odinioară pe laturile sale de o mulțime de coloane și prăvălii pentru locuitori.

În vremurile de demult, Assos era o cetate întinsă ce ocupa întreaga suprafață a muntelui vulcanic, fiind înconjurat de ziduri groase de apărare pe aproape patru km lungime, cu 12 porți de acces și opt bastioane de circa 20 m înălțime fiecare. De asemenea, Assos avea două necropole (cimitire) imense poziționate în fața porților de est și de vest.

Assos a fost adus la lumină de un grup de arheologi americani între anii 1881-1883, poate de aceea, o parte dintre descoperiri a luat calea unui mare muzeu din Boston sau chiar a celui de la Louvru. Dar, excavările au fost reluate abia în 1980 de arheologi turci de la Universitatea din Çanakkale și continuă și astăzi, artefactele găsite de aceștia fiind expuse în muzeele de arheologie de la Çanakkale și Istanbul.

Situl antic de la Assoos este înscris din aprilie 2017 pe lista de aşteptare pentru a fi inclus în patrimoniul UNESCO.

Cel mai fermecător loc din tot arealul mi s-a părut a fi mica așezare Assos de la țărm, adică portul de agrement, ce se vrea o micuţă stațiune litorală elegantă și elitistă. În antichitate, acesta îndeplinea rolul de port în adevăratul sens al cuvântului, în care soseau și din care plecau tot felul de vase, astăzi aici se găsesc fie ambarcaţiuni mici de pescuit, fie vase mici de croazieră (gület-uri) folosite pentru plimbări scurte în jur, fie iahturi ale celor aflați în tranzit.

În Antik Liman (portul vechi), toate clădirile sunt construite din aceeaşi piatră de andezit, de origine vulcanică, ce provine de la muntele la ale cărui poale se află, aşadar, toate sunt de culoare brun-ruginie şi au un aspect învechit de ansamblu, dar stilat şi plăcut privirri. Clădirile din port, sunt în majoritatea lor, pensiuni, taverne, cafenele și unități de cazare de dimensiuni mici și medii, de tip boutique hotel, transformate din magaziile și depozitele existente în port în jurul anilor 1960-1970.

Fiindcă nu există decât o fâșie îngustă de plajă, absolut insuficientă pentru toți turiștii care ar veni în Assos, s-au amenajat câteva plaje „spațioase” pe pontoane de lemn deasupra apei, unele dintre plaje chiar purtând Blue Flag. Poate nu este genul de plajă după care mă dau cel mai tare în vânt, dar culoarea apei mării și claritatea acesteia, liniștea și atmosfera relaxantă fac să fie unul dintre locurile cele mai încântătoare pe care le-am întâlnit la țărmul Egeei.

Am fost bucuroși să ne petrecem seara și dimineața în Iskele alegând înțelept cazarea aici, dovedindu-se una dintre cele agreabile locații în care am rămas intermediar spre stațiunile turcești consacrate, debordând de bun gust, romantism și eleganță.

A doua zi ne-am desprins din decorul, parcă de poveste, al micului Assos, îndreptându-ne către Izmir, dar hotărând să mergem până la Küçükkuyu pe drumul de coastă care n-a fost nici cel mai bun, dar nici cel mai rău drum secundar din Turcia, distanța fiind de cam 28 km. Pe dreapta aveam marea aproape „la picioare” împreună cu campinguri mai mari sau mai mici la tot pasul, pe stânga erau plantații întregi de măslini, despărțite din când în când de vreo casă de vacanţă. La un moment dat, șoseaua urcă vertiginos pe un deal semeț din vârful căruia ni se arată în toată splendoarea ei, plaja Kadırga, una dintre cele mai mari (2 km lungime) și mai frumoase din zonă. Am oprit și am făcut câteva fotografii, fiindcă era păcat să fi ratat o asemenea perspectivă asupra întregii zone. Am citit că de partea cealaltă a stațiunii Assos, la câțiva kilometri spre satul Babakale, s-ar afla o altă plajă demnă de vizitat, pe nume Sivrice, la fel destul de mare și de frumoasă, însă pe care nu am vizitat-o, dar am trecut-o pe listă pentru data viitoare.

În concluzie, fiind prima dată când am călcat în Assos, am fost foarte plăcut impresionați și, cu siguranță, va exista și o altă dată când vom poposi aici pentru noaptea intermediară sau, de ce nu, pentru vreo două-trei zile, fiindcă zona este ofertantă. Este un loc pe care îl recomand oricui vrea și altceva în afară de aglomeratul și înghesuitul Çanakkale, oricui vrea să viziteze o așezare cu un trecut încărcat de istorie și cu un prezent promițător.

Sursă de informare: materialele primite de la Centrul de Informații Turistice din Çanakkale

Vă rog, atașați următorul videoclip, pentru care vă mulțumesc anticipat:

https://www.youtube.com/watch?v=EObdI_pKsoI

---

VIZUALIZĂRI: 4774 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI