Andernach, poveste de pe Rin

TIPĂREȘTE

Auzind că va trebui să petrec ceva timp în Andernach, primul gând a fost deprimant. Un orăşel mic, undeva pe malul Rinului. Cum nişte oameni deştepți au inventat internetul am studiat problema mai îndeaproape şi nu mi-a venit să cred ce şansă aveam şi că de fapt ar trebui să mă consider norocos. Dar să le iau pe rând într-o înşiruire aleatorie, căci nici ordinea importanței nu coincide cu ordinea în care le-am văzut eu.

La un capăt al falezei un bătrân bastion, încă în putere, veghează apa liniştită a fluviului. Este un loc unde vasele care treceau în aval sau amonte îşi plăteau obolul electorilor de Kőln, pentru bunăvoința de a fi lăsați să tranziteze. Astăzi serveşte drept monument care aduce aminte de fiii oraşului căzuți pe diferite câmpuri de luptă în cele două confruntări mondiale. Deşi are o vârstă de aproape trei secole şi jumătate arată ca nou, germanii neavând talentul italienilor de a lăsa lucrurile vechi să arate vechi. Faleza nu se întinde mult, dar este mereu plina de lume venită la plimbare sau la o terasă şi de copilaşi care zburdă prin spațiile de joacă. La celălalt capăt, fosta macara a portului, construită din piatră pe la mijlocul sec. al XVI-lea, dar funcțională până aproape de primul război mondial, a devenit obiectiv turistic. Dar măcar aceasta este o antichitate, căci în Strasbourg, Duisburg sau Dűsseldorf sunt monumente în oraş astfel de utilaje care la noi ar fi lucrat încă. În concluzie melodia aia cu "Macarale, macarale" ar putea reintra în atenție, la rubrica "oldies but goldies".

Andernach este unul dintre oraşele cele mai vechi ale Germaniei, cu o existență bimilenară. Fiind sub protecția electorilor de Kőln, el a fost înzestrat cu puternice ziduri de apărare pe la începutul sec. al XIII-lea. În prezent porțiuni mari încă străjuie zona centrală, dar mult mai puțin amenințătoare. Poarta Rinului, situată în apropierea fluviului, a fost ridicată în jurul anului 1200 şi este considerată prima poartă-dubla de pe Rin, un titlu care păleşte în fața măreției sale. La interior sunt două statui numite "Băieții brutarului din Andernach", cu toate că "statui" este un cuvânt mult prea pretențios pentru două arătări realizate în piatră de cineva care avea talent artistic cam cât mine. Sau poate că tocmai brutarul localității le-a modelat, dacă ne gândim la "delicatețea" lucrării. O altă poartă din aceeaşi perioadă, care deasemeni a supraviețuit, este Poarta Koblenz-ului sau Poarta Castelului (Burgpforte). Distrusă în 1689 de către francezi, este azi tot în postura de ruină nou-nouță, aşa cum nemții înțeleg prezentarea vestigiilor. Lângă ea lâncezeşte fostul castel din care, în urma unui sejur all-inclusive organizat de ostea lui Ludovic al XIV-lea, au rămas doar câteva turnuri şi ceva pereți, reconditionați pentru a apărea bine în cărțile poştale.

Tot o poartă, care permite accesul în partea centrală a oraşului, a fost înfrumusețată cu un pod acoperit din lemn, pentru a recrea imaginea războinică de acum mai multe secole. În spatele locului unde altădată era Turnul oraşului, singurul turn pătrat, am găsit biserica "Sf. Joseph", actuala capela catolică a spitalului din apropiere. Conform inscriptiei de deasupra intrării, a fost ridicată în 1737, cu un aspect sobru în exterior şi mai baroc la interior. Hoinărind prin oraş descopăr şi alte porți şi turnuri ale cetății, dar care astăzi au ferestrele deschise spre exterior, fiind integrate în ansambluri de locuințe create mai recent.

Străduțele mici din mijlocul oraşului, care te duc cu gândul la timpurile lui Till Eulenspiegel, sunt mărginite de case cu etaj, având la vedere tradiționala rețea din bârne de lemn. Din loc în loc şi-a facut apariția şi câte un imobil mai nou, tributar totuşi spațiului restrâns. Piața primăriei este mică şi înghesuită de magazine. Coborând de la ea înspre vest dau de o piață mult mai largă, cu arbuşti şi terase. Aici am făcut câteva popasuri pentru pentru a degusta înghețată sub formă de spaghetti, absolut fantastică, dar care mi-a uşurat şi situația financiară.

O clădire interesantă cu aspect renascentist, dar şi cu o istorie de aproape cinci veacuri, este casa Von der Leyen, actualul muzeu al oraşului. Frumos renovată, cu vopseaua proaspată, străluceşte şi nu face notă discordantă cu cele alăturate, mult mai recente şi la fel de bine întreținute. Am senzația că primăria le procură var, vopsea şi zugravi, căci totul pare inaugurat de doar câteva zile.

Revenind spre Rin îmi atrage atenția catedrala sau domul Sf. Maria, o superbă construcție în stilul romanic, o adevărată demonstrație de artă arhitectonică din sec. al XII-lea. Chiar dacă nu are piese care să ateste virtuozitatea maeştrilor cioplitori în piatră, aşa cum am văzut în Italia, luată în ansamblu este încântătoare. Interiorul este destul de auster, doar la altar fiind executate fresce şi fiind împodobită cu mai multe flamuri. Aproape de uşi văd un basorelief reprezentând locul de odihnă veşnică a lui Daniel Schilling von Lahnstein, iar lângă peretele nordic se află un grup statuar ilustrând un priveghi, ambele din sec. al XVI-lea.

La mică distanță de catedrală se găseşte Runder Turm, un impresionant turn de observație şi apărare de prin sec. al XV-lea. Descris de Victor Hugo şi pictat de William Turner, bătrânul străjer îşi poartă şi azi cu mândrie cicatricile lăsate de atacul proiectilelor inamice. Am profitat de faptul că era deschis şi l-am vizitat. La etaj nu erau exponate deosebite, dar efortul de a urca până în vârf a fost răsplătit de plăcuta privelişte a oraşului şi a Rinului.

În aval de Andernach, în satul învecinat Namedy, se află castelul cu acelaşi nume. La origine un castel fortificat din sec. al XIV-lea, el capătă o elegantă înfățişare barocă la sfârşitul anilor 1800. Datorită acusticii impresionante aici s-au desfăşurat festivaluri de muzică de cameră, primele fiind patronate chiar de celebrul violonist Yehudi Menuhin.

Astăzi castelul găzduieşte conferințe, seminarii şi alte evenimente mondene. Nu lipsesc bineînțeles seratele muzicale, pe afişe apărând şi nume ale unor artişti români. Vizita mea acolo n-a prea fost reuşită, deoarece n-am putut decât să fac o inspecție a zidurilor exterioare şi a curții, ce-i drept cu o colecție de maşini de lux.

Despre abația Maria Laach, o capodoperă a stilului romanesc situată la vreo 15 kilometri de Andernach, am scris deja. Am vizitat-o altădată şi cu mari sacrificii. Cu acea ocazie cred că am schimbat şi gaura la curea după câtă apă am băut în urma drumului. Însă a meritat.

Dar atracția majoră a Andernach-ului este celebrul gheizer, intrat din noiembrie 2008 şi în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai înalt gheizer cu apă rece. Istoria lui porneşte la începutul anilor 1900, când în urma observării apariției unor bule în apa unui braț mort al Rinului s-a executat forarea până la adâncimea de 343 de metri. Rezultatul a fost obținerea la fiecare 3-4 ore a unui jet puternic de apă minerală care se ridica la 50-60 de metri. A urmat captarea zăcământului de apă şi îmbutelierea ei, dar cele două conflagrații mondiale au stopat producția de apă carbogazoasă. După 1990 administrația Andernach-ului cumpără locul şi obține o aprobare specială pentru a defrişa o mică porțiune de pădure în jurul gheizerului. În august 2001 se fac teste pentru reactivarea izvorului şi în vara anului 2006 primii 5000 de vizitatori admiră spectacolul naturii. În 2008 se deschide şi Discovery Centre într-o clădire cu un design futurist. Aici este un fel de muzeul al apei minerale, foarte interesant pentru copii, dar şi pentru un inginer navalist .

De la centru se parcurg cam 100 de metri până pe malul Rinului, de unde vizitatorii se îmbarcă la bordul unei mici nave de pasageri numită Namedy, care-i duce cam un kilometru în aval spre locul desfăşurării. Eu am cam întârziat (mai şi munceam între timp) şi am văzut întâi gheizerul şi apoi muzeul. Toata expediția durează 2-3 ore, iar nava pleacă la ore riguros stabilite, căci apa izvorului nu-şi aşteapta vizitatorii. Prețul integral este de 15 euro, iar copilaşii cu înalțimea sub 1 metru au intrarea liberă. Singurul meu regret a fost ca am tot amânat vizita şi în ultima zi vremea s-a răzvrătit. N-am admirat gheizerul de sub umbrelă, dar am cărat-o după mine toată după-amiaza.

Andernach-ul mi-a depănat povestea sa şi mi-a arătat frumusețile sale. Am văzut iaraşi că un punct mic pe hartă poate fi format dintr-o mulțime de locuri demne de a fi vizitate. Mă bucur că n-am ignorat acest oraş mic, că nu am trecut nepăsător pe lângă el. Romantica Vale a Rinului a adunat o grămadă de nestemate şi aici la Andernach este una dintre ele.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2693 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI