Am dormit la conac în „Sighișoara Albaniei”!

TIPĂREȘTE

Nu știu pe care l-am descoperit mai întâi: pe Moscopole, veche capitală medievală a aromânilor din Balcani, în prezent un biet sătuc numit Voskopojë, sau pe Girogastër, spranumit „Sighișoara Albaniei”?! Cert e că descoperindu-le, mi-am dorit să le văd pe amândouă, ceea ce însemna sacrificarea unei zile de plajă și baie.

Pornind din Ohrid, în Voskopojë era prea devreme să adăstăm, dar părea perfect fezabil să ne abatem pe acolo și apoi să ne continuăm drumul spre Girokastër, ceea ce am și făcut.

Booking mi-a oferit câteva variante bune și nu prea scumpe, nu mi-a fost prea ușor să aleg! Până la urmă, zarurile au căzut asupra unei pensiuni, afacere de familie, situată într-un conac tradițional vechi de peste 200 de ani și numită chiar așa: Konaku Guesthouse. Am rezervat o cameră twin cu mic dejun inclus, pentru care aveam să plătim la proprietate 31,5 euro.

Am ajuns în Girokastër după o zi pliiină de adrenalină, după ce străbătuserăm o parte din sălbaticii, dar extrem de spectaculoșii munți ai Albaniei. Începea deja să se însereze, ceea ce pentru o zi de sfârșit de iunie înseamnă că era destul de târziu, cred că vreo 9 seara. Adresa de pe booking este Rruga Astrit Karagjozi, 6001 (număr care mi se pare mai mult un cod poștal decât numărul casei). Am identificat locația pe Google Maps și am setat GPS-ul în consecință.

Girokastër este un oraș cocoțat în mare parte pe un deal, în vârful căruia tronează, desigur, cetatea medievală. Conacul nostru se afla situat destul de aproape de cetate, așa că a trebuit să ne cocoțăm pe un drum cu o pantă apreciabilă, chestie care l-a exasperat pe Tati (crezuse că s-a terminat cu cocoțatul pe ziua de azi; aș!).

La un moment dat, Helga zise că am ajuns și ne-am oprit și noi unde am putut, un pic mai în față, așa, în mijlocul pantei. Nici urmă de conac!...

Cu rezervarea printată în mână, mă tot învârteam prin zonă, în timp ce Tati rămăsese resemnat în mașină. Niște tanti cam de vârsta a treia m-au văzut debusolată și s-au oferit să mă ajute. Le-am arătat numele pensiunii pe rezervare și mi-au făcut semn că trebuie să mai urcăm, tot înainte... Am avut un moment de derută, neștiind dacă să mă duc eu înainte și apoi să cobor la Tati, sau să mergem direct cu mașina?! Crezând că-s grea de cap, una din tantile alea m-a înșfăcat de mână și a luat-o la goană cu mine în sus! Nici mai mult, nici mai puțin! Frățiorilor, da' ce credeți, că m-am putut ține după dânsa?! Cu limba de-un cot am ajuns-o din urmă în poarta conacului, în timp ce ea zâmbea și n-avea nici pe naiba! Ce înseamnă antrenamentul!... Oricum, foarte de treabă albanezii, aveam să ne convingem și în zilele următoare...

Am pătruns pe sub intrarea arcuită în curtea pietruită; în dreapta era o căsuță cu ferestre luminate și câteva perechi de papuci lăsate afară, pe prag (cred că așa e obiceiul la ei). Nu prea aducea cu ce știam eu, așa că am continuat să înaintez cu timiditate, „ăsta din stânga cred că e conacul nostru”, l-am recunoscut din pozele de pe site. Liniște și pace!

Ușa frumoasă de lemn era deschisă, am intrat în holul spațios, răcoros, decorat cu lăzi, lădițe, și altele asemenea; niște lămpi stilizate, aprinse și strecurate prin nișele de piatră, dădeau o lumină blândă, palidă... Câteva uși se făceau din acest hol, am presupus că sunt ușile camerelor. Ba, pe una din ele am găsit-o larg deschisă, am strecurat o privire, se potrivea cu ce rezervasem eu, dar nu puteam să ne instalăm așa, pur și simplu...

Am avut inspirația de a urca treptele masive de piatră pe care le zărisem chiar în dreapta intrării și bine am făcut, căci gazdele m-au simțit și s-au arătat: el și ea, tinerei și frumușei, precum și o fetiță timidă, subțire și blondă, ca o păpădie! „Hei, bun venit! Singurică? ” „Vine și Tati, chiar așa, trebuie să mă duc după el!... ” „Ok, pe urmă să vă arătăm camera... ”

Tati însă mă prinsese din urmă, iar Domnul Gazdă i-a arătat unde să parcheze mașina, în curtea pensiunii.

Într-adevăr, ușa pe care am găsit-o deschisă aparținea camerei noastre. Ne-am dus repede parte din bagaje înăuntru, apoi Doamna Gazdă ne-a invitat la un pahar de compot rece și aromat pe terasa de afară, din curte. Ne-am așezat la una din mese, chiar în colț, pe băncuța de piatră ce păstra căldura zilei încă, acoperită cu pernuțe colorate; jos, departe, am admirat îndelung imaginea fabuloasă a orașului, ca un al doilea cer plin de stele!

Am căzut de acord că fusese destul pentru acea zi, parcă nici foame nu ne mai era, aveam să împărțim ce mai rămăsese din plăcinta cu brânză și spanac de la prânz, să facem un duș și să ne băgăm în scutece! Dar... ar mai fi mers ceva... Tati a îndrăznit și l-a întrebat pe Domnul Gazdă dacă n-are cumva vreo 2 beri de împrumut... Avea, și încă reci-reci! (Ne-am înțeles să ni le treacă pe nota de plată la plecare, dar am senzația că au uitat; sau le-au considerat al doilea rând de „băuturi de bun venit”, cine știe?!)

Camera noastră era micuță, însă dotată cu toate cele necesare: două paturi înfățate în lenjerie simplă, albă, de bumbac, între ele o noptieră cu o veioză cu abajur metalic, ce împrăștia o lumină caldă. Pe pereții laterali, de-a lungul paturilor, puseseră un fel de pereți falși, albi, care îi dublau la o distanță mică pe cei de piatră; pe fiecare din aceștia era câte o gravură în sepia, înfățișând imagini din oraș. Deasupra noptierei atârna o perdeluță albă terminată cu dantelă, ca și cum ar fi acoperit o fereastră; în spatele ei nu era decât același perete de piatră, ochiul unei mici ferestre ne privea tocmai de sus, de sub tavanul boltit. Unde se termina paravanul din dreapta, fixaseră o etajeră lungă, pe care erau tot felul de obiecte tradiționale decorative; pe partea opusă, în peretele de piatră, încă un corp de luminat.

Pe peretele opus paturilor, chiar lângă ușa de intrare în cameră, am avut și televizor LCD, căruia abia dacă am avut vreme să-i aruncăm o privire din mers. Sub el, într-o nișă, alt obiect decorativ, nu mi-am dat seama prea bine ce e (mi-au plăcut mult nișele astea, îmi imaginez că la origini n-au fost făcute doar așa, de amorul artei, probabil chiar țineau chestii în ele, probabil lămpi). Alături, lângă ușa de la baie, am găsit un dulăpior, iar în el, două pilote pentru vremuri mai friguroase. Pe undeva era fixată și o oglindă, i-am admirat rama de lemn, superbă.

Baia conținea tot ce trebuie: tron, chiuvetă, coș de gunoi, cabină de duș, săpun, șampon, hârtie igienică, ba chiar și uscător de păr. Pe jos era gresie, parțial acoperită cu un preșuleț, iar pereții de piatră erau dublați până la un anumit nivel de faianță albă. Un ventilator asigura aerisirea băii. Totul a funcționat bine și a strălucit de curățenie.

Cât a făcut Tati duș, m-am mai învârtit prin holul pensiunii, să mă minunez și să pozez toate hangaralele. Am reținut o măsuță joasă de lemn, de formă dreptunghiulară, cu câte un vas rotund, metalic, gen tajine, în fiecare colț și cu o cană subțire și elegantă în mijloc; cuferele cu cărți și materiale informative (într-unul am găsit mai multe hărți turistice ale orașului, a doua zi aveam să primim și noi una din partea gazdelor); o manta tradițională; un soi de mojar din piatră; o amforă uriașă, o tapiserie cu cămile...

Am dormit ca puii în răcoarea plăcută a zidurilor groase de piatră veche, în așternuturile curate, în liniștea aproape perfectă a împrejurimilor...

A doua zi dimineață, în timp ce gazdele noastre ne pregăteau micul dejun, ne-am tot foit prin curte, admirând în lumina soarelui ceea ce cu o seară înainte abia ghiceam: când panorama spectaculoasă a orașului cu case albe, când silueta întunecată a cetății de deasupra, când bunul-gust cu care fusese decorată curtea pensiunii! Pe mine alăturarea dintre plante și pietre mă dă pe spate negreșit!

Peste tot erau flori, în vase de pământ sau plantate direct în diverse zone, precum și vreo 2-3 pomi fructiferi ce umbreau numai bine zona unde sunt amplasate mesele pentru mic dejun, chiar lângă zidul ce dă spre oraș.

Am admirat și silueta masivă a conacului, cu ferestre mici și puține, arcuite în partea de sus; plimbându-mă pe lângă piatra deja călduță, am descoperit într-un colț imaginea unui... cocoș încrustată în zidul exterior!...

Micul dejun a constat în câte un ou ochi, o felie de roșie, vreo 3 de castraveți, o felie de brânză, un soi de pogăcele prăjite (calde), pâine, unt, gem (de casă), compot acrișor de corcodușe (din cel de care primiserăm și cu o seară înainte), ceai, cafea, fructe (piersici, caise, pere, cireșe, pepene galben). Poate că unii vor strâmba din nas, dar pentru noi a fost suficient, eram numai buni să pornim în explorarea orașului!

În timp ce ne strângeam bagajele, am remarcat că Doamna Gazdă tocmai începuse curățenia în camerele de lângă noi, de unde oaspeții plecaseră mai devreme. Am rugat-o să aruncăm și noi o privire și ne-a invitat să facem fotografii, dacă vrem. Așa că voi atașa și vreo 2-3 imagini din aceste camere, mai mari decât a noastră și mai frumoase, să vă faceți o idee!

La final, am mai schimbat câteva cuvinte cu gazdele noastre, le-am mulțumit pentru ospitalitate și le-am dăruit un mic album cu imagini din România, invitându-i să ne viziteze și ei țara; am învățat asta de la Ozy, ghidul nostru perfect din Cappadocia, și de atunci dăruim „câte un lucru mic-micuț de la voi din țară”, iar oamenilor chiar li se luminează fața când îl primesc; cine știe, poate că unii vor veni... Ei ne-au arătat pe hartă unde sunt principalele obiective turistice din Gjirokastër și pe unde s-o luăm ca să ajungem la cetate. Ne-au arătat și un loc unde să lăsăm mașina în siguranță, chiar vis a vis de conac.

Șederea noastră la Konaku Guesthouse a fost o experiență plăcută, liniștitoare, care ne-a încărcat optim bateriile. Ne-a părut rău că a fost atât de scurtă, dar știți cum e, nu te duci în vacanță să stai în cameră sau la pensiune, oricât de faină ar fi ea!...

---

VIZUALIZĂRI: 2157 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI