GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul acesta a fost mai incurcat oleaca pentru mine si drept urmare nu am reusit sa fac rezervarea ca de obicei la Atrium Hotel Thassos in timp util, lucru bun pana la urma, deoarece in primul rand am avut ocazia sa descoperim aceasta unitate de cazare si in al doilea rand omul care "sfintea" locul la Atrium, managerul hotelului Notis Andreoglou, s-a mutat in alta locatie. Cum ziceam, tot raul spre bine, deoarece am descoperit Kapsogeorgis rooms. Am avut o "maisonette" inchiriata pentru o saptamana, si, chiar daca am pornit la drum cu oaresce strangeri de inima - asa e cand te duci doar pentru odihna intr-un loc in care nu ai mai fost niciodata - s-a dovedit ca nu am gresit deloc.
Un loc surprinzator de linistit, chiar daca nu am fost singurii cazati in zona - noi suntem mai moftangii la capitolul liniste si relaxare... La acest lucru contribuie din plin si faptul ca Kinira este un satuc mititel cu cateva unitati de cazare si cateva taverne, plus ca plaja nu e... user friendly... e mai cu pietricele de toate soiurile si marimile, chiar daca dupa 2-3 metri in apa ai doar nisip si intrare lina, o zona suficient de mare cu o adancime confortabila si pentru cei care dau din brate in apa doar ca sa alunge mustele :)...
Revenind la cazare, totul in foarte buna stare si fara nici un fel de probleme functionale, bucataria dotata cu tot ce-ti trebuie - chiar daca noi nu am folosit-o decat pentru cafea, suntem adeptii ideii ca daca e concediu, sa fie pentru toti, nu unii cu... privirea in sus si altii la cratita...
Curatenia era cuvantul de ordine al zilei. In fiecare zi. Seniorii se ocupau de ingrijitul floricelelor din proprietate si era totul foarte frumos, aranjat si reconfortant... as zice zen... :)
Noi stateam de vorba mai mult - cand era nevoie, pentru ca dealtfel prezenta proprietarilor era foarte discreta - cu cele doua fete ale lor (cred, nu am facut verificarea documentelor...), Stavy si Venetia, probabil si din cauza faptului ca ele sunt graitoare de engleza. Amabilitate, ospitalitate, etc, tot ceea ce trebuie pentru a intretine la un nivel ridicat o afacere de familie de acest tip.
Tip: pentru 7.5 euroi de persoana, luati micul dejun facut de ei... MERITA toti banii. Bogat, diversificat, sanatos, ce nu puteam manca dimineata bagam la frigider si mancam la pranz cand ne adaposteam de soare. Micul dejun nu s-a repetat niciodata, jos palaria pentru copilitele mai sus mentionate care s-au ocupat de acest lucru, din cate am inteles asta era una din indatoririle lor.
In concluzie, o alternativa mult mai rezonabila financiar pentru un hotel cu multe stele, un loc pe care il recomand din toata inima celor care vor sa se odihneasca. Kinira, dupa cum am spus, e un satuc care nu ofera nici o distractie, dar asta e in avantajul celor care nu alearga dupa asa ceva. Plaja contribuie si ea la acest lucru, in fiecare zi vedeam oameni care veneau sa vada plaja - mare, de altfel - si plecau dezamagiti. Distractia favorita pe plaja era constructia in diferite variante, inaltimi si grosimi a turnuletelor din pietre - simbolul international al spa-ului (???)
Un sejur linistit, fara stres si galagie, exact asa cum ne-am dorit.
Trimis de dappa in 08.09.19 11:43:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dappa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.66620800 N, 24.76232900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Kapsogeorgis Rooms, KINIRA" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmasterX: Camerele Kapso sunt sirul acela lung la nord vestul carora (nord vest asa cum apare pe harta, nu nord vestul geografic)e bulina rosie pusa de voi, dar in principiu e bine, odata ce ajunge cineva in zona, nu are cum sa le rateze...
In alta ordine de idei, s-a reusit stergerea dublurii review-ului meu cu acelasi subiect pe care l-am pus din necunoastere si nebagare de seama la calatorii?
@dappa:
” s-a reusit stergerea dublurii review-ului meu cu acelasi subiect pe care l-am pus din necunoastere si nebagare de seama la calatorii?
Da!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)