BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ

Am ales acest hotel întrucât se află în apropierea celei mai mari gări din Bruxelles, Gare du Midi sau Zuidstation (Gara de Sud). Hotelul are 7 etaje și se află pe Avenue Fosny care trece prin fața gării. În zonă sunt mai multe hoteluri: Park Inn-situat chiar în fața gării, Ibis, B&B și apoi Hotel Jill.
Hotelul în care am stat e puțin mai departe de intrarea în gară, la aproximativ 200 de metri, dar e și într-o zonă mai puțin aglomerată. Hotelul are un lift care este acționat cu cartela de la cameră. În holul hotelului sunt umbrele care pot fi închiriate cu 2 euro pentru 48 de ore.
La parter, există un salon cu terasă, pentru mic dejun, care nu e inclus în prețul cazării, putând fi cumpărat și separat. De altfel, restaurantul nu este decât pentru mic dejun. Mai mult, tot la parter, există o patiserie, care e deschisă aproape toată ziua. Noi preferam să mergem să mâncăm de la patiserie întrucât un mic dejun costa 25 de euro.
Lângă hotel, sunt două restaurante, unul italian, A Modo Mio, care închide la ora 22 dar și unul arab, Food Factory, gen fast food, care închide târziu în noapte. Ambele au mâncare foarte bună. Tot în apropiere există și un magazin Proxy, care la noi e Mega Image.
Angajații hotelului sunt din afara Europei, de pe alte continente, în principal din Asia. Astfel, se poate comunica mai bine cu ei în engleză decât în franceză. Toți sunt foarte amabili și săritori. Pentru cei care sunt mai sensibili la zgomotele traficului e de preferat să ia o cameră cu vedere la curtea interioară. Așa am avut noi și nu am auzit nici trenurile, nici tramvaiele și nici mașinile.
Camera e micuță și nu conține dulap ci un stativ de metal pe care sunt mai multe umerașe. Mai există și o măsuță cu un scaun și un TV cu posturi belgiene sau franceze. La intrare nu există cuier iar pe jos este parchet fără mochetă. La pat, de o parte și de alta sunt două noptiere micute. Baia este mică, în care încap cu greu două persoane. Aceasta are cabină cu duș, dar are oglindă de machiat, cu lumină interioară.
Geamul camerei se poate deschide, iar pentru zilele călduroase există și un aparat de aer condiționat montat deasupra stativului de haine.
Curățenia în cameră nu se face decât dacă se pune semnul pe ușă sau dacă se vorbește cu cameristele, care erau turcoaice sau maghrebiene. Eu le-am abordat și, pentru 1-2 euro pe zi, aveam mereu prosoape noi și curățată camera.
De la Gare du Midi se poate merge în oraș cu metroul, cu autobuzul sau cu tramvaiul. Dar, mai important e că se poate merge în toată Belgia dar și în alte țări. Astfel, în aproximativ o oră se poate ajunge la Brugges, Anvers, Naumur, Liege, Gent. Acestea sunt orașele pe care le-am vizitat noi și vă recomand călduros să le vizitați măcar pe primele trei dintre acestea.
La aproximativ două ore de mers cu trenul se află Lille, Rotterdam, Amsterdam, Aachen, Koln. Noi le-am vizitat și pe acestea și nu am regretat deloc.
În concluzie un hotel foarte bun, curat, bine situat și la un preț decent.

AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub
- ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
- ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni
Trimis de tabache in 05.08.25 13:07:55
- Alte destinații turistice prin care a fost: Anglia, Germania, Austria, Irlanda, Turcia, Croatia, Italia, Franţa, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ucraina, Moldova, Slovenia, Elveţia
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tabache); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 50.83674161 N, 4.33949067 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Jill Hotel, BRUXELLES" (nou-creată pe sait)
===========
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
@tabache:
”În zonă sunt mai multe hoteluri: Park Inn-situat chiar în fața gării, Ibis, B&B și apoi Hotel Jill.
Corect. Și mai este unul chiar în clădirea gării: Hotel Pullman Brussels Centre Midi. Am stat acolo în 2019 și a fost chiar... interesant. Prețul văd că este comparabil cu cel al hotelului descris de dvs.
În clasamentul (personal) al orașelor belgiene, Gent e peste Antwerp .
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@adso: Eu as spune invers. În orice caz, Brugge e nestematul Belgiei, cel mai frumos oraș care poate fi vizitat în această țară.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)